Mamele fara scoala isi trimit copiii la scoala. Despre implicatiile analfabetismului in Romania

Salvati Copiii ne-a oferit un material despre mamele analfabete care isi trimit copiii la scoala si despre lupta pentru pastrarea acestora in sistemul educational:

Mamele fara scoala isi trimit copiii la scoala

Zicala „Ai carte, ai parte” ii rasuna adesea Ioanei in minte. In varsta de 49 de ani, Ioana nu a fost niciodata la scoala. Daca ar fi stiut sa scrie si sa citeasca, alta ar fi fost soarta ei astazi, isi spune Ioana atunci cand isi duce copilul la scoala. Astazi, femeia face tot posibilul ca baiatul ei in varsta de 7 ani sa mearga zi de zi la cursuri. Prin programul de reintegrare sociala si scolara al Organizatiei Salvati Copiii, copilul Ioanei este astazi elev in clasa I. Lucia si Costina sunt alte doua femei care nu stiu sa scrie si sa citeasca, dar ai caror copiii sunt ajutati prin programele de la Salvati Copiii sa mearga la scoala. Cele trei femei fac parte dintre cele 250.000 de persoane analfabete din Romania, potrivit ultimului recensamant al populatiei din 2011.

Ioana este din Bucuresti si provine dintr-o familie de romi cu multi copii, niciunul dintre fratii si surorile ei nu au fost la scoala. Asa era pe atunci, parintii hotarau iar copiii trebuiau sa asculte. I-ar fi placut sa mearga la scoala, dar nu a avut de ales. Cand a crescut, ar fi vrut sa isi caute un serviciu, dar nu a reusit sa gaseasca pentru ca nu avea scoala. „Daca n-ai carte, nu stii nimic. Angajatorii mereu imi spuneau - daca n-ai carte, unde sa te bagam?”, isi aminteste Ioana ca-I spuneau angajatorii atunci cand voia sa munceasca.

Ioana si-a crescut nepotii. Nu mai stie cati copii a avut in grija, dar pe toti i-a incurajat sa mearga la scoala, a umblat pentru ei si crede ca si-a facut datoria – sa-i ajute sa le fie mai bine.
Faptul ca nu a urmat nicio clasa a dezavantajat-o toata viata, neavand studii nu s-a putut angaja cu forme legale, iar fara serviciu, veniturile au fost intotdeuna la limita subzistentei. Pentru ca sufera de o afectiune neurologica, primeste pensie pe caz de boala de la stat si cu ajutorul acestor bani si a alocatiei copilului reuseste sa aiba minimul necesar. Tot ceea ce castiga sotul este cheltuit pentru chirie si alte cheltuieli de intretinere.

Acum are si ea un baiat de 7 ani si, in vara anului 2015 l-a adus la programul de Gradinita Estivala derulat de Salvati Copiii. Apoi, in toamna l-a inscris la scoala si face mari eforturi pentru ca baiatul ei sa devina un om cu studii. „Am dat copilul la scoala sa invete carte, sa nu fie ca mine prost. Sa aiba meserie, sa stie carte. Daca n-ai carte, nu stii nimic. Daca taica-su are carte, uite, are de munca. Dar, asa cum sunt eu, fara scoala, duc baiatul la scoala. Am muncit cu ziua si l-am crescut. Nu am avut ajutor, nici de pe urma mea, nici de pe urma copilului", arata Ioana.

Desi i s-a propus sa se reintoarca la scoala, nu a avut curajul si puterea sa mai incerce. Ii pare rau ca nu a avut oportunitatea sa invete, toata viata a cerut ajutorul altora pentru a citi un contract, i-a fost rusine ca nu stie sa semneze si regreta ca nu va putea niciodata sa-i citeasca o poveste copilului ei. „Daca aveam scoala, aveam si eu casa, eram mai bogata, asa ca sa ma pomeneasca, asa ca l-am crescut. Nu m-am dus la cersit, eu am muncit la lume, am grijit, scuturam un covor", povesteste Ioana.

Garbo

Ultima actualizare: 12 Noiembrie 2015 @ 03:11

• 
• 

Mai multe despre Garbo