Actrita Luiza Stanescu ne scrie din Suedia: Si eu vreau o Romanie ca afara!

“M-am saturat ca vocea rasistilor sa fie mai puternica decat a mea. Decat a noastra, a celor care zicem "lasa, ca daca ma apuc sa explic acum, sigur nu vor intelege!". Ba e cazul sa incepem sa explicam de ce asa si nu invers.”, isi argumenteaza Luiza Stanescu, demersul de a scrie acest editorial, pe Facebook.

“Cine sunt eu? Ma numesc Luiza Stanescu si sunt actrita. Sunt angajata la un teatru din Suedia, dupa ce am terminat facultatea in Craiova si masterul in Malmö. Locuiesc in Suedia de patru ani. De mai mult de doi ani lucrez cu organizatii care incearca sa descifreze problema romanilor care vin in Suedia la cersit si sa le ofere solutii”.

Cu acordul actritei Luiza Stanescu, preluam integral editorialul ei:

Si eu vreau o Romanie ca afara!

Si cand spun asta nu ma refer doar la salarii si pensii mai mari pentru toata lumea, un sistem de invatamant care te pregateste pentru viata si un sistem de sanatate care te ajuta sa te faci mai bine, in loc sa te omoare. Nu ma refer doar la coruptia care ne face tara sa putrezeasca de la radacina. Vreau ca si la mine in tara valoarea unui om sa nu fie data de etnie sau de pozitia in societate. Si ca sa spun lucrurilor pe nume: vreau ca ura pentru etnia roma sa dispara si noi sa incetam sa mai fim o tara rasista.

Sunt intre 1,2 si 1,4 milioane de romi in Romania. Daca punem la socoteala si copiii care au un parinte rom si unul roman, sunt circa 2 milioane de romi in Romania. Daca-i socotim pe toti romii care au avut copii cu un etnic roman candva, ajungem la concluzia ca 80 la suta dintre toti romanii au origini rome. Sursa: Centrul de politici pentru romi si Caritas.

Cu toate acestea, ne batem cu pumnul in piept si tinem neaparat ca diferenta dintre rom si roman sa fie foarte clara si mare. Ba chiar nu acceptam sa fie numiti romi, ni se pare ca e o inventie facuta special ca sa ne umileasca pe noi ca “rasa”. Strigam in gura mare: tigan, nu rom!

Exista un motiv pentru care in dictionare se foloseste cuvantul rom. Inainte, definitia cuvantului tigan in dictionarele noastre era “o persoana cu un comportament rautacios.” Cuvantul tigan are conotatii peiorative, care stigmatizeaza o intreaga etnie. Mi se pare motiv suficient ca fiecare dintre noi sa incepa sa foloseasca denumirea corecta.

Nu numai noi trebuie sa trecem prin aceasta schimbare. Si tara mea adoptiva, Suedia, a trecut printr-o intreaga revolutie pana sa poata spune ca romii sunt integrati in societate si ca au aceleasi drepturi ca un suedez. Intre 1914 si 1953, romilor li se interzicea sa calatoreasca in Suedia. Abia dupa 1959 au putut sa-si dea copiii la scoala aici. Cu ajutorul activistilor care au luptat pentru drepturile oamenilor, lucrurile s-au schimbat. Astazi este incorect politic sa spui tigan in loc de rom, si nimeni nu o face public. Eu cred cu tarie ca aceasta schimbare este posibila si in Romania.

Cine sunt eu? Ma numesc Luiza Stanescu si sunt actrita. Sunt angajata la un teatru din Suedia, dupa ce am terminat facultatea in Craiova si masterul in Malmö. Locuiesc in Suedia de patru ani. De mai mult de doi ani lucrez cu organizatii care incearca sa descifreze problema romanilor care vin in Suedia la cersit si sa le ofere solutii. Spun romani intentionat, pentru ca trebuie sa intelegem ca, indiferent de minoritatea etnica din care fac parte, toti sunt cetateni romani. Si trebuie sa mai lamurim un lucru: pe strada, la cersit, nu sunt numai romi - singura regula generala este saracia care ii impinge pe oameni catre asta.

Si eu sunt romanca, nascuta si crescuta in Romania. Mi-au trebuit ani si multe intamplari cu noii oameni din viata mea ca sa pot scapa de mentalitatea “daca nu esti cuminte, te dau la tigani.” Am auzit asta de nenumarate ori, cand eram copil. Nu am fost niciodata inversunata impotriva romilor, dar nici nu imi aduc aminte sa fi facut vreun efort pentru a le sari in ajutor. Cam asa sunt toti oamenii din jurul meu din Romania, ori tipa cat ii tine gura ca urasc tiganii, ori sunt total indiferenti - inchid ochii si asteapta ca problemele sa dispara de la sine. Nu vor disparea.

Am inceput sa lucrez la prima organizatie din dorinta de a gasi raspunsuri la intrebarile pe care le aveam. Am pornit la drum plina de prejudecati si temeri. Din voluntara a organizatiei am ajuns angajata si lucram atunci cand aveam timp liber intre proiectele de teatru. Locul meu de activitate era departamentul femeilor. Acolo exista dusuri, masini de spalat, mancare, haine - cam tot ce este nevoie pentru minimul confort. Dar eu ma aflam acolo si ca sa le indrum in legatura cu pasii care trebuie urmati pentru a te putea integra in societatea suedeza.

Am pornit la drum total gresit: am inceput prin a le vorbi despre CV-uri si cum sa aplici la joburi si cursuri de limba suedeza. Dar femeile acestea nu stiau nici macar sa scrie si sa citeasca. Asa ca am conceput un curs special pentru ele, initiativa care a fost intampinata cu entuziasm de prietenii din Suedia si de huiduieli si avertizari din partea prietenilor din Romania. Cursul a mers insa bine, fetele veneau sa invete sa scrie, sa citeasca si sa vorbeasca putina suedeza.

Au fost multe momente care m-au emotionat. Sa vezi o femeie la 50 de ani care vine cu tema facuta a doua zi pentru ca vrea sa nu mai rada nepotii de ea ca nu stie sa citeasca, e lucru mare. Sa ma opreasca o femeie atunci cand intru la supermarket sa cumpar lapte, ca sa o ajut putin cu tema pentru ca nu intelesse ce are de facut, e iar lucru mare. Si atitudinea lor, in general, a fost opusul a ceea ce se astepta de la ele. Am inteles in lunile petrecute alaturi de ele ca de cele mai multe ori nu este vorba ca nu exista dorinta de educatie, ci nu exista sansa la educatie.

Aud des acest argument acasa. “Este vina lor ca sunt cum sunt, de ce nu isi trimit copiii la scoala?” Ce imi aduc aminte este ca parintii mei au facut eforturi ca eu si fratele meu sa avem parte de o educatie buna. Materiale pentru scoala, haine, meditatii, drumuri, pachete - din ce sa sustina asta o familie care lucreaza cu ziua sau pleaca la cautat de fier vechi ca sa il vanda? Si asta in zilele in care au noroc sa faca asta. Drumul catre educatie este lung si anevoios, si multi dintre noi nu primesc sansa de a fi sustinuti.

Ceea ce ma aduce la urmatorul punct. Multi dintre cei pe care i-am intalnit pe strazi au venit sa cerseasca exact pentru asta - sa poata construi un viitor mai bun pentru copiii lor, unul in care ii pot trimite si sustine la scoala. Sa ne intelegem, cersitul nu il face nimeni din placere. Am vazut oameni cu maini degerate de frig, care nu se misca de pe locul lor de cersit pentru cei 10 euro zilnici pe care ii fac. De ce? Pentru ca este oricum mai mult decat primeau acasa.

51% din familiile romilor chestionate in studii sustin ca sufera de foame cel putin 1-2 zile pe an. 20% sufera de foame 1-2 zile pe luna si 15% sufera permanent de foame. Acesti oameni, muritori de foame, isi iau soarta in maini si vin sa se umileasca intr-o tara mai bogata, stand cu mana intinsa. Pentru ca nu, nu fac asta din placere. Nu fac asta din lene. Fac asta pentru ca nu vad alta optiune. Pentru 78% din romii intervievati in studiile facute in tara, respectarea drepturilor omului inseamna "a gasi un loc de munca". Pentru 77%, aceasta inseamna "lipsa foamei" si pentru 68% "posibilitatea de a educa copiii”. Zi de zi vad cum acesti oameni vor sa rupa cercul saraciei in care se invart de generatii, dar se lovesc de rasism si de indiferenta.

Vreau sa ne trezim din aceasta ura generala

De fiecare data cand initiez un proiect care se indreapta catre oamenii de etnie roma defavorizati, primesc o avalansa de reactii negative din tara. Primesc sfatul de a ma concentra mai degraba pe “ai nostri” si sa las tiganii, ca ei nu sunt oameni. Mi se explica de ce ar trebui sa imi fie rusine ca imi asociez numele cu ei. Si ca trebuie sa inteleg ca acesti oameni nu mai au nici o sansa si imi pierd timpul degeaba. Ca mai bine i-am omori sau expulza din tara! A devenit usor si reflexiv pentru majoritatea romanilor sa spuna ca nu vor sa fie asociati cu romii, sau sa ii jigneasca. Dar de ce nu ne intrebam cum s-a ajuns aici? De ce nu exista in manualele noastre de istorie detalii despre cei 500 de ani de sclavie la care au fost supusi la noi in tara? De ce este tot timpul numai si numai vina lor?

Vreau sa ne trezim din aceasta ura generala. Vreau sa reincepem sa vedem oamenii din jurul nostru, si sa incetam sa ii mai privim doar ca pe o problema. Vreau sa intelegem ca nu exista o regula generala si ca etnia din care faci parte nu iti dicteaza actiunile in viata, ci ele sunt influentate de saracie, de lipsa de educatie si disperare. Vreau sa incepem sa sapam mai adanc si sa vedem de unde izvorasc actiunilie sau alegerile gresite. Vreau sa incepem sa le dam sansa la o viata mai buna celor care au nevoie de asta. Pentru ca, as putea sa va surprind, dar nu toti romii sunt needucati si in nevoie de ajutor.

Daca am inteles ceva in ultimii ani este ca eforturile trebuie sa vina si din partea “ne-romilor”, si ca trebuie sa incepem cu schimbarea atitudinii pe care o avem fata de ei. Trebuie sa luptam impreuna, cot la cot, pentru a ridica nivelul de trai al TUTUROR oamenilor din Romania.

Vreau ca fiecare cetatean al tarii mele sa aiba aceeasi sansa in viata si ca simpla intamplare de a se naste intr-o familie sau intr-o alta sa nu decida daca va ajunge doctor sau cersetor. Cred ca raspunsul este ca fiecare dintre noi sa inceapa sa faca macar putin, in fiecare zi. Cred in Romania si in puterea ei de a renaste. Au trecut 27 de ani de la Revolutie si tara merge din ce in ce mai prost. Haide sa nu mai lasam sa treaca degeaba inca 27 de ani pe langa noi.

Vrem o tara ca afara si asta nu inseamna doar bani mai multi. Inseamna si civilizatie si respectarea drepturilor omului pentru fiecare cetatean al tarii noastre, indiferent de etnie.

de Luiza Stanescu

Foto Luiza Stanescu - Facebook

Garbo

Ultima actualizare: 7 Ianuarie 2016 @ 12:01

• 
• 

Mai multe despre Garbo