Comunicat de presa
Dintre cei aproximativ 1.300.000 de copii aparținând ciclurilor gimnazial și liceal, 400.000 sunt excluși din grupul de colegi, 325.000 sunt umiliți în public, 390.000 sunt amenințați cu bătaia sau cu lovirea, iar 220.000 sunt bătuți în mod repetat de către colegii lor. Așa arată statistica directă a cazurilor de bullying, un fenomen complex, ale cărui consecințe afectează deopotrivă victima, agresorul și martorul tăcut.
La nivel european, România se situează pe locul 3 în clasamentul celor 42 de țări în care a fost investigat fenomenul, potrivit unul raport2 al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), cu 17% dintre copiii de 11 ani care au recunoscut că au agresat alți elevi cel puțin de trei ori în luna anterioară, procentajul celor de 13, respectiv 15 ani, fiind de 23%.
Dar cifrele nu acoperă întreaga realitate a unui fenomen complex cu repercusiuni pe termen lung asupra dezvoltării psiho-emoționale și vieții sociale ale tuturor actorilor implicați: victimă – agresor – martor.
Alege să te opui bullying-ului
Frica, umilința, complicitatea forțată, toate acestea creează un context psiho-social vulnerabil, în care relațiile sociale sunt denaturate, iar încrederea, una dintre achizițiile esențiale ale unui elev, este fisurată și compromisă.
Având la bază Studiul național privind bullying-ul în rândul copiilor al Organizației Salvați Copiii, Parlamentul României a adoptat noi reglementări care interzic comportamentele de tip bullying în unitățile de învățământ, bullying-ul fiind definit ca acea acțiune sau serie de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, menite să provoace disconfort fizic și/sau suferință emoțională, care implică un dezechilibru de putere între agresor și victimă, care se manifestă în mod repetat și care are ca finalitate crearea unei atmosfere ostile, umilitoare, discriminatorii sau ofensatoare la adresa victimei.
Consecințele psihologice în rândul copiilor victime ale bullying-ului sunt devastatatoare: depresie, ideație suicidară, concept de sine negativ, anxietate, vinovăție, retragere socială etc. Totodată, consecințele negative afectează nu doar sănătatea mintală a victimelor, ci și rezultatele academice, precum și motivația de a merge la școală și de a învăța.
Copiii agresori sunt și ei expuși la riscuri mari de a manifesta, ca adolescenți și tineri, comportament antisocial și delincvent, dar și la implicarea în comiterea de infracțiuni cu caracter penal, ca adulți.
Copiii martori sunt, la rândul lor, victime tăcute, a căror dezvoltare socio-emoțională este afectată de o cultură a pasivității, fricii și vinovăției difuze, deopotrivă.
Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, a explicat ce înseamnă expunerea la agresiune și frică, chiar în mediul în care copilul este pregătit să deprindă noi abilități de viață.
”Frica este unul dintre cele mai puternice și mai toxice sentimente. Te paralizează, te face să îți selectezi o ierarhie de priorități dictată de nevoia de auto-apărare, punând, astfel, între paranteze nevoile reale, acelea de interacțiune socială, de afirmare și de validare socială. Iar atunci când vorbim despre fenomenul de bullying în școli, frica este sentimentul dominant. Agresorul vrea să inspire frica, iar aceasta din urmă blochează emoțional atât victima, cât și copilul martor, care va duce cu el acasă sentimentul greu de a fi fost complice tăcut. Dar prima alegere de a interveni și de a corecta situația aparține adultului: părinte, profesor, consilier, pentru că de la ei copiii vor învăța să își asume și să fie responsabili pentru ceea ce fac sau nu fac”.
SEMNAL DE ALARMĂ
Dacă ești profesor și observi o situație de bullying, ce ALEGI să faci?
- Alegi să stai și nu intervii deoarece copiii trebuie să învețe să-și poarte singuri de grijă?
- Alegi să apostrofezi agresorul, rușinându-l și amenințându-l cu chemarea părinților la școală?
- Alegi să intervii calm, învățându-i pe copii toleranța, respectul, grija față de celălalt și curajul?
Dacă ești părinte și copilul tău este implicat într-o situație de bullying, ce ALEGI să faci?
- Alegi să nu te implici deoarece consideri că este doar o fază în dezvoltarea copiilor?
- Alegi să învinuiești copiii, școala, părinții, comunitatea pentru ceea ce se întâmplă?
- Alegi să te implici, contribuind alături de copii, părinți, școală, comunitate la crearea unui climat pozitiv bazat pe respect, grija față de celălalt, toleranță și curaj?
Dacă ești copil și observi o situație de bullying, ce ALEGI să faci?
- Alegi să te retragi și să-ți repeți în minte faptul că fiecare este pentru el, fiecare trebuie să se descurce pe cont propriu?
- Alegi să te alături agresorului, în speranța că nu vei fi hărțuit și dorind să fii asociat cu brutalii clasei?
- Alegi să fii curajos și să iei apărarea unui coleg, devenind astfel un Supererou?
În școlile din România, soluționarea cazurilor concrete de bullying de către structurile instituite în acest sens (comisii, comitete etc.) nu funcționează și nici nu pot deveni funcționale, deoarece aceste entități nu dispun de organizarea și competența necesare pentru asigurarea intervențiilor specializate, individualizate și adaptate particularităților grupurilor de copii, cu implicarea activă a elevilor, părinților și membrilor comunității din care școala face parte.
Aceasta este una dintre provocările pe care Organizația Salvați Copiii o lansează prin campania Alege să te opui bullying-ului! – o campanie națională ce urmărește să conștientizeze, să genereze o schimbare de atitudine și astfel să prevină și să combată comportamentele de bullying între copii.
Citește continuarea pe pagina următoare >>>
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară