Asociația ”Salvează o inimă” a demarat în luna iunie o strângere de fonduri pentru David Caragea, un băiețel de 1 an și 6 luni care a fost diagnosticat cu puțin timp în urmă cu neuroblastom, grad IV. Tratamentul constă într-o operație și ședințe de chimioterapie timp de 6 luni de zile în cadrul unei clinicii private din Turcia. Costurile tratamentului chimioterapeutic se ridică la suma de aproximativ 90.000 Euro.
Povestea lui David Caragea
David Caragea este un băiețel ce nu se poate bucura de copilărie ca orice alt copil pentru a fost diagnosticat cu o formă de cancer în faza IV. În timp ce alți copii aleargă prin parc sau se bucură de jucării, David descoperă viața de spital și înțepăturile repetate ale acelor. La doar un an și 6 luni, David este un luptător care are nevoie urgent de suma de 90.000 Euro pentru a duce la bun final tratamentul și pentru a le bucura din nou zilele părinților cu zâmbetele sale.
La 3 zile după demararea campaniei umanitare, în data de 15 iunie, David a început ședințele de chimioterapie. Pe durata unei ședințe de chimioterapie i se vor administra 3 medicamente, primul pe o durată de 3 minute, al doilea pe o durată de 20 de minute și al treilea pe o durată de 20 de ore. Ultimul medicament este și cel care are și cele mai multe efecte adverse, provocându-i vârsături lui David. Chiar și așa, prima ședință de chimioterapie reprezintă de fapt și primul pas către vindecare.
David are nevoie de o ședință de chimioterapie pe lună, timp de 6 luni, iar costul unei singure ședințe este de aproximativ 15.000 Euro. Până în prezent, din donații s-au strâns aproximativ 28.500 Euro din cei 89.000 Euro, iar timpul rămas pentru a dona este de 38 de zile.
Modalități de susținere a campaniei umanitare
Există mai multe modalități de a dona pentru cazul lui David, cea mai la îndemână fiind varianta de SMS de 2 Euro la 8832 cu mesajul ”David”. Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 1 iulie – 30 iulie 2019 și nu se percepe TVA pentru donațiile realizate de pe abonament. În cazul cartelelor preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului, costul total al SMS-ului fiind de 2 Euro. Până în prezent, au fost trimite aproximativ 700 SMS-uri a câte 2 Euro.
Donațiile se pot face și direct de pe site-ul Asociației ”Salvează o inimă”, prin card sau Paypal, suma minimă care poate fi donată este de 2 Euro. Persoanele juridice pot susține acest caz printr-un contract de sponsorizare. Contractul trebuie completat și trimis prin poștă sau curierat rapid la adresa Asociației (Sat Boscoteni, Comuna Frumuşica, Judeţul Botoşani).
Nu în ultimul rând, cei care doresc să îl vadă pe David zâmbind din nou pot dona direct în conturile Asociației, cu mențiunea ca în momentul în care se face donația, să se specifice numele de familie al copilului – Caragea.
Conturile în care se poate dona sunt:
· Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX
· Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001
· Cont USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001
Datele Asociației:
Denumire entitate: Asociația ”Salvează o inimă”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Mai multe informații despre cazul lui David Caragea și evoluția campaniei umanitare puteți găsi aici.
Foto main: alex80 / pixabay.com
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri