Se spune că ce nu te omoară te face mai puternic. Cât de puternic poți fi însă la o vârstă fragedă, când loviturile par să nu se mai oprească?
La doar 2 anișori, Darius Oprea are meningoencefalită herpetică, tetrapareză spastică și epilepsie rezistentă la tratament.
Totul a început cu o banală febră. Temperatura corporală a băiețelului a ajuns într-o zi la 38 de grade și pentru că nu scădea, părinții l-au dus rapid la spital. În urma investigațiilor, i s-a descoperit un herpes localizat pe creier, care i-a provocat numeroase leziuni. Timp de câteva zile, Darius a fost intubat deoarece nu mai putea respira singur. Din cauza stării precare de sănătate, nici să se hrănească nu mai poate, așa că i-a fost pusă sondă nazogastrică.
Ca și când nu ar fi fost suficient, pulsul îi crește galopant, apoi scade, iar zilnic e lovit de zeci de crize de epilepsie.
Tot acest chin este dublat de disperarea părinților, care trebuie să strângă 44.000€ pentru a-i asigura copilașului tratamentul necesar pentru a-l ține în viață.
Asociația „Salvează o inimă" a demarat o campanie de ajutorare prin SMS, așa că oricare dintre noi poate trimite de acum un mesaj cu textul „Darius" la numărul 8832, donând astfel 2 euro, o sumă mică pentru o cauză mare.
Ca orice copilaș nevinovat, și Darius merită să trăiască și să aibă un viitor. Îl putem salva prin donațiile noastre, ale celor cărora le pasă de un suflet greu încercat de soartă.
Orice SMS cu textul „Darius" la 8832 și orice sumă donată în conturile Asociației „Salvează o inimă" pot însemna eliberarea copilașului din situația cumplită în care se află.
Fiți alături de noi și împreună îi putem oferi lui Darius șansa de a se bucura de viață.
Cum îl putem ajuta?
Cine vrea să contribuie la salvarea lui Darius, poate dona 2 Euro prin transmiterea
unui simplu SMS la 8832, cu textul "DARIUS". Fiecare mesaj trimis înseamnă o şansă în
plus pentru sănătatea şi viitorul băițelului. De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi online, pe: https://salveazaoinima.ro/darius-oprea/ prin transfer bancar, în conturile
Asociaţiei "Salvează o inimă":
RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei),
RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro),
RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).
Foto fr si main: By A3pfamily /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri