3 Iulie 2020 publicat în Social 10 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Asociația Zi de Bine alături de Microgreens România vor construi o seră în care vor planta microplante și flori pe o suprafață de 240 mp.

Cei care vor să facă la rândul lor acest gest, pot scrie la adresa [email protected] sau direct pe pagina de Facebook a Asociației. Pentru această cauză, asociația și-a propus să strângă din donații suma de 15.000 de euro, adică aproape 4000 de sms-uri care să conțină cuvântul SUS la 8862 sau 150 de sărbătoriți care ar primi din partea prietenilor lor un dar de 500 de lei.

Grădina Terapeutică este un proiect la care am spus DA!, fără ezitare. Cu toții știm deja că natura este locul perfect în care ne putem încărca bateriile. Ne bucurăm că se întâmplă astfel de inițiative și că putem realiza lucruri care durează și de pe urmă cărora pot beneficia atât de multe persoane. Microgreens România se află pe piață încă din 2013, iar când pasiunea noastră pentru plante se concretizează prin astfel de proiecte, ne simțim motivați și încrezători să mergem mai departe”, a declarat Cristian-Alexandru Tudor, Fondator Microgreens România.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Ce boli vindecă ghimbirul - beneficii și utilizări terapeutice Beneficiile consumului de broccoli și rețete delicioase Scapă de kilogramele în plus acumulate de Paște, rapid și sănătos cu dieta preferată a românilor, validată de peste 35 de studii clinice!

Oricine se poate implica donând către Asociația Zi de Bine astfel: prin SMS cu textul SUS la 8862 (mesaj în valoare de 4 euro); prin transfer bancar: în contul deschis la Banca Comercială Română (RON: RO56RNCB0092166359160001); prin PayPal; donație online prin PAGO, rohelp.ro, BT PAYetc. – Mai multe variante de donare se găsesc pe pagina asociației,  www.zidebine.ro

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația ZI de Bine se adresează unei comunități, se realizează în maximum 30 de zile, este finanțată în special de către sărbătoriții lunii și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

BandBook organizează al doilea Showcase de artiști la FORM Space, în Cluj-Napoca Benvenuti a aniversat cu fast 20 de ani, alături de vedete   Dublă aniversare de ziua femeii: la sol și la înălțime, alături de Carrefour România și Wizz Air

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întamplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri