Ce i-a ajutat pe români să își păstreze totuși echilibrul în această perioadă dificilă pe care au traversat-o?
Ana-Maria Năstase:„Cercetările științifice în psihologie au identificat anumite lucruri care, prezente într-o manieră suficient de bună în viața oamenilor, au un factor de protecție. Printre lucrurile care ne ajută pe toți (nefiind singurele), se numără: cel puțin o relație bună cu altă persoană, un loc de muncă, o activitate profesională care să acopere din nevoile noastre de a fi productivi, de a învăța și exersa abilități, încrederea în propriile noastre forțe și capacități de a ne descurca cu experiențele dificile, o practică religioasă sau spirituală, încrederea în comunitatea și societatea din care facem parte. Așa că am fost curioși și i-am întrebat pe români ce anume, din cele de mai sus, i-a ajutat cel mai mult să își mențină echilibrul pe perioada pandemiei.”
Întrebați care este principalul lucru care i-a ajutat cel mai mult în perioada pandemiei, românii din mediul urban s-au bazat în cea mai mare măsură pe încrederea în propriile capacități: 37% au declarat că încrederea în propriile forțe a fost lucrul care i-a ajutat cel mai mult să își păstreze echilibrul. Pentru mai mult de un sfert dintre români (28%), prezența unor relații bune, semnificative cu alte persoane a fost factorul cu cel mai mare impact asupra echilibrului personal (iar procentul pentru tinerii între 18 și 29 de ani ajunge aici la 50%). Pentru 12% dintre românii din mediul urban, locul de muncă, activitatea profesională a fost principalul lucrul care le-a dat stabilitate, 11% s-au bazat în principal pe practica spirituală/religioasă și abia 7% au reușit să își mențină echilibrul datorită încrederii în mobilizarea întregii lumi pentru a găsi soluții la pandemie.
Studiul iSense Solutions a fost realizat cu ocazia evenimentului „Fii Bine cu Tine!”, organizat anul acesta de către ISTT în parteneriat cu Editura Trei și librăriile Cărturești.
Programul „Fii Bine cu Tine!” (FBCT) este un produs unic al ISTT, fiind marcă înregistrată a Insitutului încă din 2015. „Fii Bine cu Tine!” este destinat publicului larg și în toți acești ani, el a crescut natural și s-a materializat în evenimente organizate în București și în alte orașe din țară pe diverse teme: FBCT în cuplu, FBCT la locul de muncă, FBCT în familie, FBCT cu tine și copilul tău va fi bine cu el etc.
Anul acesta, prima serie de ateliere „Fii Bine cu Tine!”a avut loc în perioada 23-26 februarie, online, și a cuprins patru evenimente live:
- De la rușinea copiilor la rușinea adulților – cu Roxana Agafitei, psihoterapeut
- Dependența în cuplu – cu Iulia Adelina Bardar, psihoterapeut
- Traumele psihice la copii și adolescenți – cu Diana Vasile, psihoterapeut, președinta ISTT
- Ce s-a schimbat la locul de muncă (în noul context pandemic)? – cu Ana-Maria Năstase, psihoterapeut
Datele prezentate mai sus fac parte din studiul omnibus săptămânal realizat de iSense Solutions, reprezentativ pentru persoanele din mediul urban cu vârsta între 18 și 65 de ani, utilizatori de internet, având 500 de interviuri online, grad de eroare +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost culese în luna februarie 2021.
Sursă foto fr si main: De la charmedlightph /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri