Comunicat de presă
Utilizarea excesivă a tehnologiei (54,7%), informaţiile false (39,5%), cyberbullying-ul (25,8%), publicarea și distribuirea datelor personale (22,6 %) sunt principalele riscuri resimțite de copii pe internet în perioada pandemiei, arată datele studiului „Impactul Covid-19 asupra copiilor din România” realizat de Organizația Salvați Copiii, în urma consultării a 5.000 de copii din ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal.
Totodată, 32,4% dintre copiii participanți la studiul menționat mai sus afirmă că au avut neînțelegeri cu părinții în ceea ce privește activitatea pe internet și timpul petrecut în mediul online. La rândul lor, părinții beneficiari ai programului Ora de Net consideră că cele mai mari provocări întâmpinate în folosirea internetului în familie sunt legate de timpul excesiv petrecut online, lipsa abilităților digitale și gestionarea activității pe rețelele sociale.
“Mă simt uneori neputincios pentru că nu mă pricep la aceste noi aplicații pe care le folosește, de unele nici nu am auzit. Mai mult, nu știu exact cu cine comunică acolo și ce face mai precis.” Dan, 43 de ani, părinte.
“Trebuie să recunosc că mă simt uneori vinovată că l-am lăsat de mic să folosească telefonul, iar acum chiar exagerează. Vin deseori obosită de la serviciu și nu mai știu ce să fac! Mi-e rușine că nu sunt în stare să îl determin să mai facă și altceva cu timpul lui.” Adela, 38 de ani, părinte.
În acest context, Organizația Salvați Copiii, alături de NEPI Rockcastle, principalul grup de investiții și dezvoltare imobiliară, va organiza în perioada aprilie-septembrie, o serie de 5 webinarii și 5 workshop-uri gratuite în cele mai importante centre comerciale din portofoliul companiei: Promenada Mall, City Park Mall Constanța, Promenada Mall Sibiu, Shopping City Târgu Mureș și Ploiești Shopping City.
În acest context, lansăm seria de zece evenimente online și offline „Părinte responsabil în era digitală”, prin care prezentăm, din unghiuri diferite, atât din perspectiva specialiștilor, cât și a influencerilor, recomandări privind conduita copiilor în mediul online și sfaturi pe care părinții le pot aplica pentru a-i proteja pe cei mici de pericole.
“A trecut deja un an de când am fost cu toții nevoiți să ne adaptăm unei noi realități, în care internetul, dispozitivele digitale și comunicarea la distanță ocupă un rol central în activitățile noastre de zi cu zi. Copiii și părinții, deopotrivă, resimt efectele utilizării prelungite a internetului și se simt nepregătiți să gestioneze corect pericolele care decurg din utilizarea excesivă. În cadrul liniei de consiliere ctrl_AJUTOR primim constant solicitări atât din partea părinților, copiilor cât și a cadrelor didactice pentru a-i ajuta să depășească situații de anxietate, cyberbullying, expunerea la conținuturi nepotrivite, știri false sau relaționarea în cadrul familiei. Tocmai de aceea știm că este nevoie de o informare constantă și soluții concrete pentru gestionarea tuturor acestor probleme.” a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Organizația Salvați Copiii România.
În cadrul dezbaterilor online reunite sub conceptul „Părinte responsabil în era digitală” vom aborda cinci dintre cele mai importante teme legate de siguranța copiilor pe internet, pe care părinții simt că nu le stăpânesc, având nevoie de informare și ghidaj: cyberbullying-ul, știrile false, rețelele sociale, relaționarea cu copiii și riscurile ascunse ale internetului (de tipul groomingului sau conținutului dăunător).
Întâlnirile, care vor fi moderate de Gabriela Alexandrescu, pot fi urmărite live pe pagina de Facebook a Organizației Salvați Copiii, fiind programate pe parcursul lunilor aprilie și mai, astfel:
Miercuri, 7 aprilie, ora 15:00 - Alături de Cristian China-Birta (Blogger& Influencer) și Mihaela Dinu (Psiholog clinician și Coordonator programe privind copilul, victimă a violenței, în cadrul Organizației Salvați Copiii România), vom discuta despre riscurile ascunse ale internetului, cu accent pe conținutul nepotrivit accesibil copiilor și tentative de tip ademenire (grooming).
Miercuri, 14 aprilie, ora 17:00 - Împreună cu Florin Grozea (Antreprenor, Fondator MOCAPP – Platforma de Influencer Marketing) și Sorin Costreie (Profesor de filosofie, prorector UB și consilier al premierului pe probleme de educație și cercetare), vom discuta despre caracteristicile știrilor false, efectele pe care acestea le pot avea, precum și modalitățile prin care ne putem proteja copiii de acest fenomen.
Miercuri, 21 aprilie, ora 11:00 - Alături de Iulia Ionescu (Jurnalist și Consultant social media) și Cristian Manafu (Social media trainer și consultant) vom aborda fenomenul Fear of Missing Out & rețelele sociale și impactul asupra copiilor si tinerilor.
Miercuri, 12 mai, ora 15:00 – Mimi (Creator de conținut) și Răzvan Deaconescu (Conferențiar la Facultatea de Automatică și Calculatoare, UPB) vor discuta despre cyberbullying, pe care îl vom defini, vom învăța cum să-l recunoaștem, pentru a-l putea preveni și gestiona corect.
Miercuri, 19 mai, ora 11:00 – Alături de Ioana Chicet Macoveiciuc (Autor de carte și de blog) și Oana Moșoiu (Lector universitar, dr. în Științele Educației), vom aborda tema legată de relaționarea cu copiii în era digitală.
“Ca mamă a doi copii de 8 și 11 ani, m-am confruntat în ultimul an cu provocări noi și dificile venite din utilizarea masivă a tehnologiei, iar gestionarea lor este și a fost un proces continuu de învățare. Și nu este doar situația mea, este a colegilor, a prietenilor și a miilor de părinți din România și din întreaga lume.
În calitate de membru al comunităților în care activăm, noi, la NEPI Rockcastle, ca parte integrantă a platformei de CSR, #ResponsiblyTogether, susținem cu convingere demersurile menite să ajute oamenii să-și păstreze un stil de viață echilibrat. Și mai ales ne dorim să ajungem la grupurile de părinți și copii care în această perioadă sunt atât de mult expuși mediului on-line și care ne dorim să fie informați și mai ales în siguranță. Ne-am alăturat cu drag inițiativei
Salvați Copiii de a oferi părinților soluții concrete de înțelegere și gestionare a acestor noi provocări și sperăm să aibă un impact cât mai mare”, a spus Ramona Simulescu, HR Director, NEPI Rockcastle.
Prin participarea la aceste conferințe, părinții vor avea oportunitatea de a-și face o imagine clară asupra metodelor prin care pot să transforme tehnologia într-un aspect firesc al vieții lor de familie. Participarea este gratuită, iar mai multe detalii pot fi regăsite la: https://bit.ly/3dA2SiX
Foto fr si main: De la Gladskikh Tatiana /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate