Alertele vor include informații detaliate și o fotografie a copilului. Oamenii vor putea să acceseze alerta și ulterior, pentru detalii pe care le-au pierdut din vedere la momentul respectiv și, mai important, să o distribuie către prieteni.
Emily Vacher, Director, Trust & Safety la Facebook, spune că menținerea comunității în siguranță înseamnă totul pentru echipa Facebook. „Suntem mândri să colaborăm cu Poliția Română pentru a aduce AMBER Alert la dispoziția comunității românești, pentru a ajuta copiii și familiile acestora. Atunci când un copil este dat dispărut, cel mai important lucru pe care îl putem face este să transmitem informații publicului cât mai repede posibil. Prin intermediul alertelor AMBER de pe Facebook, care oferă informațiile corecte persoanelor potrivite, într-un timp scurt, sperăm să reunim copiii dispăruți cu familiile lor."
„În cazul unui copil răpit, orice informație despre el, care ajunge la noi, poate însemna o șansă mai mare de a-l găsi în viață, sănătos. Distribuirea mesajului prin platforma de socializare Facebook ne va ajuta, în mod categoric, în distribuirea semnalmentelor copilului și a detaliilor cazului. Vor crește, așadar, șansele ca oamenii de bună-credință, care pot să ne ajute, să afle de caz și să sprijine cu informații ancheta. Mulțumesc, pe această cale, reprezentanților Facebook, pentru sprijin și implicare.” a declarat comisar-șef de poliție Emil GĂNȚOI – ofițer specialist în cadrul Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale – Poliția Română.
Șansele de a găsi un copil dispărut cresc atunci când sunt implicați cât mai mulți oameni în misiunile de căutare - mai ales în primele 24 de ore. Scopul nostru este să ajutăm la diseminarea acestor alerte către persoanele care se află în zona de căutare a copilului dispărut și a le încuraja să răspândească mesajul împărtășind cu prietenii lor anunțul oficial despre dispariție.
În fiecare zi, oamenii utilizează Facebook în moduri diferite pentru scopuri diverse, de la a trimite felicitări de ziua de naștere a unui prieten, la a partaja fotografii cu membrii familiei care locuiesc departe. Însă, cu câțiva ani în urmă ne-am dat seama că se întâmplă ceva extraordinar - oamenii foloseau Facebook pentru a-și încuraja prietenii și familia să găsească copii dispăruți. În mai multe cazuri, oamenii au luat măsuri după ce au văzut o postare sau o fotografie în News Feed. Astfel un copil a fost adus acasă în siguranță.
În octombrie 2016, a fost emisă o alertă AMBER pentru o fetiță de 4 ani, ce a fost răpită în Florida, SUA.
Kaytlin Brown, tehnician în anestezie la Spitalul Baptist East din Memphis, se afla în pauza de prânz când a recunoscut copilul dispărut după ce a văzut o alertă AMBER pe Facebook. Reacția rapidă a acesteia a dus la salvarea fetiței. Acest mod de transmitere a informației ne-a inspirat să dezvoltăm un sistem care să ajute la găsirea copiilor dispăruți.
* Informații si foto via comunicat de presă
Foto fr si main: De la Ann in the uk /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri