IN ACEST ARTICOL:

Binefacere pentru semenii aflați în situații dificile - o acțiune pe care o vedem din ce în ce mai des în ultimii ani. Fie că este vorba de campanii de teledon organizate de mari trusturi de presă sau de acțiuni de CSR are companiilor, acest gen de acțiune alină o parte din suferința celor cărora viața le-a dat mai multe încercări de dus. În exemplele de mai sus este vorba de campanii cu susținere puternică, fie că este mediatică, fie că este vorba de resursele unei companii.

Dar ce faci când vrei să ajuți pe cei din jur, dar nu ai elementele mediatice sau financiare? Oare se poate? Exemplul lui Samuel Negoiescu ne arată că se poate, cumva că noi suntem singura limită a împlinirii visurilor noastre. În 12 ani de activitate civică a reușit să strângă aproape 7 milioane de euro, bani cu care a ajutat peste 8.300 de oameni. Samuel a convins până acum aproape 325.000 de oameni să doneze pentru semenii lor aflați în situații aparent fără ieșire, de la cazuri medicale până la cele legate de sărăcie extremă. Cum a reușit aceste performanțe?

Totul a început cu un gest aparent mic pentru nivelul la care ajuns Samuel Negoiescu prin ONG-ul fondat de el, Asociația „Speranță pentru România”. ”Totul a început în 2006, când am vizitat-o prima dată pe cea care urma să îmi fie soție. Eu eram student la teologie, veneam din Arad, iar viitoarea mea soție era de lângă Oravița. În acele zile, împreună cu verișorul soției mele am găsit un bătrân extrem de sărac, căruia i-am pregătit o masă caldă. Îi duceam o masă caldă timp de trei zile pe săptămână, când mergeam la Oravița”, își amintește Samuel. Apoi a descoperit o bătrână care avea un băiat foarte bolnav, cei doi trăind în sărăcie extremă. A urmat un bătrân care avea nevoie de lemn de foc și de o sobă. Pentru el a strâns bani de la prietenii din Arad. Ca să înțelegi contextul, Samuel nu era în 2006 un om cu venituri consistente. Era un simplu student la Teologie, dar venea dintr-o familie în care i se insuflase acest dar: de a dărui total dezinteresat celor din jur. Samuel a avut norocul să fie crescut cu această bucurie în suflet: empatie.

Apariția Asociației Speranță pentru România

Tânărul a continuat să strângă bani pentru diverse cauze promovând cazurile în mediul online. În 2009, activitatea devenise atât de intensă încât a fost nevoie de o formă juridică de organizare. Așa a apărut Asociția Speranță pentru România. Pe atunci avea doar un blog și visa la o platformă de fundraising. Aceasta a apărut abia în 2017, după ”două țepe” luate de la doi programatori nepricepuți sau rău intenționați. În 2017, era încă singur în proiect, dar și-a dat seama că în stilul acela nu poate ajuta atâția oameni pe cât și-a dori.

”Când am lansat platforma de donații eram singur, reușeam să gestionez undeva la 5 cazuri pe lună. Donațiile creșteau, urmăritorii pe Facebook la fel, iar peste un an de la lansarea platformei aveam zeci de e-mail-uri și telefoane cu cereri de ajutor. Efectiv nu făceam față. Atunci mi-am dat seama că nu mai pot continua așa. Deja îmi neglijam foarte mult soția și copiii. Ieșeam la 8-9 din casă și nu intram mai devreme de 2 noaptea”, povestește Samuel.

Așa au apărut și angajați în Asociație. Ei sunt ajutați în activitate și de voluntarii, de-a lungul timpului alături de Samuel fiind implicați aproape 400 de voluntari. Angajații Asociației preiau comunicarea cu cei care sună pentru ajutor, merg și documentează povestea (fie că este vorba de o anchetă socială, fie că este vorba de verificarea actelor medicale în cazul celor care sună pentru tratament), apoi scriu povestea cazului pentru site-ul Asociației, după care se declanșează campania de strângere de fonduri. Iar tot procesul este total transparent. Pe site-ul Asociației se regăsesc toate detaliile despre proveniența banilor și destinația lor. Samuel povestește că se desfășoară câte 50-70 de campanii de promovare în mediul online în fiecare zi. Așa ajunge informația despre semenii în dificultate la donatori.

Bunătatea, limbajul fără bariere

Acum Asociația pregătește un upgrade al platformei de fundraising. ”Pregătim o versiune nouă a platformei noastre de strângere de fonduri: mai frumoasă, mai simplă, mai ușor de folosit, cu mai multe modalități de donație”, spune Samuel.

Începând de luni, în săptămâna premergătoare Crăciunului, site-ul nostru va prezenta în fiecare zi povestea unui om aflat în dificultate în această perioadă în care ar trebui să fie doar bucurie pentru fiecare dintre noi. Din păcate, avem și semeni în dificultate, dar stă și în puterea noastră să le luminăm puțin drumul.

Încheiem acest text printr-ul dicton, un citat din Mark Twain, după care se ghidează Samuel Negoiescu: ,,bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi și orbul îl poate vedea’’.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri