Great Future este un proiect ce se va desfăşura pe parcursul a 3 ani, la iniţiativa Ajungem MARI şi sprijinit de PEPCO România. Rezultatele obţinute în primele 12 luni arată cât de multe lucruri poate schimba implicarea activă în vieţile acestor tineri.
Dovadă stă şi admiterea la Liceul de Arte, cu 10 pe linie, a unui copil din Braşov care a beneficiat pe parcursul acestui an de cursuri vocaţionale în domeniul său de interes. În total, 20 de tineri au participat de-a lungul acestui an, în cadrul Great Future, la cursuri vocaţionale de teatru, desen, chitară şi multe altele, cursuri care îi ajută nu doar să-şi împlinească visurile, ci şi să-şi dezvolte talentele şi interesele în diverse domenii, să lucreze în grup şi să se integreze cu uşurinţă în societate.
„În timpul pandemiei le-am dat lui G. şi A. o misiune: să pună în scenă o piesă de teatru şi să joace în ea. Au decis, după lungi discuţii, să joace un fragment din Moara cu noroc a lui Ioan Slavici. Au fost extrem de fericite să facă rolurile respective şi s-au implicat mult şi în organizarea piesei, aşa că mi-am dat seama că erau foarte interesate de acest domeniu.
La scurt timp am văzut un anunţ prin care se căutau tineri actori pentru o piesă ce urma să fie pusă în scenă la teatrul din oraş. Le-am povestit şi au mers la casting. Surorile şi M. au luat proba, iar când a sunat G. să-mi dea veştile bune, vocea ei tremura de încântare: „Am ajuns la teatru şi erau o mulţime de adolescenţi. Eram super stresate, dar am reuşit să ne liniştim şi să ne concentrăm pe ceea ce ni s-a dat de făcut. Am fost alese şi o să avem roluri în mai multe piese ce vor fi puse în scenă anul acesta.” – declară Elena-Mirela Panait, voluntar Ajungem MARI.
„Am început să-mi recunosc propria valoare”
Alţi 80 de tineri au participat în ultimul an la cursurile susţinute de voluntarii Ajungem MARI pe baza suporturilor oferite, realizate de specialişti în educaţie, pe teme extrem de necesare şi interesante, în acelaşi timp, precum educaţia pentru sănătate, educaţia financiară, civică, siguranţă online, viaţă independentă şi relaţii interumane.
Proiectul Great Future înseamnă un ajutor semnificativ şi pentru 15 tineri care au intrat de anul trecut în procesul de terapie, esenţial pentru ca ei să poată învăţa cum să gestioneze traumele care le-au marcat vieţile şi emoţiile provocate de acestea.
„Terapia m-a ajutat cu adevărat şi mi-ar plăcea tare mult să continui până când voi avea încredere în mine şi până când mă voi simţi pregătit să-mi controlez gândurile şi emoţiile.
Am început toamna trecută să învăţ mai multe despre cum să-mi stăpânesc emoţiile precum tristeţea, frica şi anxietatea, cum să mă înţeleg pe mine mai bine, să-mi cresc încrederea în propria persoană şi să mă apreciez mai mult.
În doar câteva luni am reuşit să îmi schimb felul de a privi lucrurile. Am început să-mi recunosc propria valoare pentru că fiecare om merită compasiune şi ca să fii iubit trebuie mai întâi să te iubeşti pe tine. Am făcut multe progrese şi sunt tare mândru de mine” – a declarat M., beneficiar al programului Great Future.
Tabere pentru dezvoltare personală și deprinderi de viață independentă
Încă 188 dintre tinerii aflaţi în centrele de plasament şi apartamente de tip familial au beneficiat în acest timp de ieşiri şi excursii care le-au oferit atât conţinut educativ de calitate, cât şi ocazia de a descoperi lumea din afara locurilor în care trăiesc şi de a observa lucrurile cu care vor lua contact odată ce vor deveni adulţi. Au mers la muzee, la film şi au petrecut timp în natură, învăţând lucruri şi jocuri care să-i ajute să se deschidă şi să se descopere.
50 de tineri descoperă vara aceasta taberele pentru dezvoltare personală şi deprinderi de viaţă independentă. Timp de o săptămână, aceştia sunt implicaţi în activităţi diverse, menite să îi ajute să se gospodărească singuri, să gătească, să se organizeze, dar şi jocuri de echipă educative şi distractive şi drumeţii în natură.
Iar pentru 769 de copii din 14 judeţe, Ziua Copilului a fost unică datorită Carnavalului de 1 iunie organizat fie la centrele în care aceştia locuiesc, fie la picnicuri sau prin ieşiri de o zi.
8 ani de fapte bune
„Sunt deja 8 ani de zile de când am pornit în această misiune atât de dragă, de a le fi alături copiilor ajunşi în centrele de plasament. Credem cu tărie că, în ciuda greutăţilor şi traumelor cu care se confruntă, aceştia îşi pot clădi o viaţă mai bună. Şi ne bucurăm tare mult că partenerul nostru în acest proiect, PEPCO România, simte la fel şi ne sprijină să le oferim cât mai multe oportunităţi de dezvoltare şi învăţare”– declară Emilia Mocan, director program național Ajungem MARI.
Proiectul Great Future, dezvoltat de Ajungem MARI în parteneriat cu PEPCO România, se desfăşoară în Bucureşti şi 20 de judeţe din ţară şi va include, în fiecare an, cel puţin 60 de noi tineri care vor fi sprijiniţi să se cunoască mai bine, să-şi dezvolte talentele şi abilităţile şi să plece cu încredere în noua viaţă, după ieşirea din sistemul de protecţie.
Sunt peste 45.000 de copii şi tineri aflaţi în sistemul de protecţie în România. Aproximativ 9.000 de copii intră în sistem în fiecare an, ca urmare a abandonului sau a diverselor tragedii care le lovesc familiile, iar cei mai mulţi dintre ei au suferit traume emoţionale ce au nevoie de multă muncă și ajutor pentru a putea fi depăşite. Din cauza acestora, copiii instituționalizați nu mai au puterea să-şi observe şi să-şi atingă potenţialul.
Despre Ajungem MARI
Ajungem MARI este unicul program naţional care susţine pe termen lung educaţia copiilor şi tinerilor instituţionalizaţi şi din medii defavorizate. Sunt peste 3.000 de copii sprijiniţi de voluntarii organizaţiei, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. Mai multe informații despre organizație și proiectele desfășurate puteți citi aici pe www.ajungemmari.ro.
Despre PEPCO România
PEPCO este un lanț european de retail care oferă clienților săi acces ușor și rapid la toate produsele dorite sau necesare, pentru a-și îmbrăca familia și pentru a-și îngriji sau decora casele, la prețuri mici. Brand-ul a fost lansat în 2004 în Polonia și de atunci a captat interesul unui număr tot mai mare de clienți, extinzându-și ulterior operațiunile în Europa Centrală și de Est. PEPCO operează peste 2800 de magazine în Europa.
În domeniul responsabilității sociale, PEPCO se concentrează pe sprijinirea copiilor, implicându-se în principal în activități care vizează îmbunătățirea calității timpului liber. Există în derulare zeci de programe CSR la locul de muncă în fiecare țară în care PEPCO este prezent. În toate aceste țări cooperăm cu organizații neguvernamentale care ajută copiii din familiile sau comunitățile defavorizate. Aceste organizații se concentrează pe dezvoltarea personală și emoțională a copiilor, pe consolidarea abilităților și competențelor acestora și pe sprijinirea accesului la educație. De asemenea, întreprind activități care vizează creșterea interesului lor pentru artă, cultură și sport.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri