Hai să-i scoatem pe copii dintre pereții ăia!

Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români

1 Noiembrie 2024

Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară

16 Octombrie 2024

11 Aprilie 2023 publicat în Social

O, vă salut, bună ziua! Bine v-am regăsit! Ce mai faceți? Bine sănătoși? În trecere pe pagina noastră? Bravo, simțeam nevoia să conversez cu cineva. Numa’ un pic, că am de completat aicea un formular, de trimis cinci mailuri, de făcut un proces verbal și de centralizat niște acorduri de la părinți. Care acorduri? Cum care, pentru excursie, normal. Acu, imediat le termin și după aia stăm oleacă de vorbă.

de Marcel Bartic, profesor de istorie

Imediat.

Două secunde.

Trei secunde.

Patru secunde, mă scuzați.

Gata, am trimis și mailurile, am sunat la restaurant, la cazare, am rezolvat și cu transportul, mi-au zis că nu se poate, trebuie să găsesc pe altcineva că s-a stricat mașina. Adică cum s-a stricat, am întrebat sfios. Că parcă aveați trei! Da, da’ două erau stricate de mai de mult. Aha. Așa deci.

Nu înțelegeți mare lucru din ce bâgui eu aici, este?

Păi, nici n-aveti cum dacă nu sunteți profesori. Eventual diriginți. Sunt în mijlocul operațiunii „Excursia”! Acea frumoasă activitate care oferă amintiri de neuitat, sudează prietenii, dezvoltă simțul aventurii și te pune să faci patru catralioane de miliarde de sute de mii de formulare, procese verbale, acorduri și dezacorduri. Mă rog, pe ultimele le fac eu de nervi că trebuie să fac atâta hârțogăraie. Ignorați-mă, am eu un of cu treaba asta. Nu, nu cu excursia, asta e faină, numa’ partea cu hârtiile mă omoară cu nervii.

Excursia în sine e grozavă! Zău, m-am gândit de multe ori. Când o să cresc eu mare și o sa mă fac Președintele României Ultra Educate, prima lege pe care am sa o dau va fi una care se va numi „Școala pe coclauri”. Eu vorbesc serios aicea, nu știu de ce râdeți. A, că n-o să fiu Președinte? Normal că n-o sa fiu, nu m-ajută freza. Vorbesc serios, aș da o lege să se poată face școală pe toți munții, câmpiile, cetățile, muzeele, deltele, pădurile, lacurile sau oceanele țării. Bine, știu, n-avem oceane, da-mi plăcea cum sună. Eu mă uit de multe ori la copiii ăștia săracii, cum stau închiși între pereții ăia enervanți, șase ore pe zi, pauză de zece minute, meditații când ajung acasă, după aia au de făcut teme, de mers la clubul de pian, clarinet și mandolina, pregătire la engleză pentru examenul Cambridge sau mai știu eu ce s-a mai inventat pe lumea asta. Domne, eu nu zic ca nu sunt bune, da’…

Asta nu mai e copilărie.

Citiți continuarea pe educatieprivata.ro

Foto fr și main: Hristo Uzunov /Shutterstock