Sindicaliștii din Educație se pregătesc de grevă generală pe 22 mai
Salariații din învățământ din toate județele țării au participat pe 10 mai la marșul de protest organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională SIndicală „Alma Mater”, în numele celor peste 350.000 de angajați ale căror drepturi și interese le reprezintă.
Protestul de săptămâna trecută și greva din data de 22 mai urmăresc să evidențieze problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ românesc, mai ales angajații - personalul didactic, nedidactic și didactic auxiliar.
Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.
Citeşte continuarea pe 9news.ro
Foto fr si main: Concept use /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri