Comunicat de presă
Încă din primele clipe de viață, odată cu legătura unică dintre o mamă și puiul său, apare și nevoia de a-l proteja pe tot parcursul vieții de orice ar putea să îi producă durere, suferință sau ar putea să îi umbrească fericirea. Este și concluzia unei ample analize a scrisorilor de dragoste trimise de viitoarele mămici pentru puii lor în cadrul campaniei ”Cu Dragoste, Mama!”, inițiate de Cord Blood Center la marcarea a 18 ani de la înființare. Acestea au avut ocazia să trimită mesaje pentru copiii pe care îi așteaptă, acestea urmând să fie stocate și păstrate cu grijă de Cord Blood Center pentru următorii 18 ani și trimise apoi către aceștia la vârsta majoratului, pentru ca aceste momente să nu se uite niciodată!
Cu ajutorul inteligenței artificiale, conținutul acestora a fost analizat pentru a observa cele mai frecvente cuvinte și expresii folosite. Indiferent de formulări, lungime sau de poveștile personale, cei mai folosiți termeni au fost ”iubire”, ”viitor” și ”proteja”, cuvinte care lasă să se întrevadă adevăratele trăiri și, mai ales, temeri.
”În general, în timpul sarcinii, femeile trec printr-o serie de transformări psihologice semnificative. Vorbim în primul rând de dezvoltarea unei legături emoționale puternice cu copilul nenăscut, dar în același timp încep să apară și preocupări legate de sănătatea și binele copilului, se face o reevaluare a identității și priorităților. Emoțiile pe care acestea le trăiesc sunt, bineînțeles, influențate de contextul actual de viata, de existenta suportului social, de structura de personalitate și de experiențele personale.
Ceea ce putem remarca și din mesajele trimise de viitoarele mămici este că dincolo de iubirea imensă pe care o simt pentru copilul pe care îl vor aduce pe lume, ele sunt deja cu gândul spre viitor și resimt o responsabilitate mare de a asigura un mediu protejat și stabil pentru creșterea și dezvoltarea lui și o nevoie de a-l ști în siguranță pe viitor”, explică Ana Benali, psihoterapeut si consilier psihologic.
De altfel, temerile viitoarelor mame și grija pentru un viitor sănătos se observă și în alegerile pe care pe care părinții le fac chiar de la naștere.
”În efortul lor de a oferi o șansă-n plus la o viață sănătoasă pentru copii, părinții români consideră diverse opțiuni, iar jumătate dintre viitoarele mame văd recoltarea la naștere și stocarea placentei ca sursă de diferite tipuri de celule stem ca o măsură de precauție și asigurare pentru viitorul copiilor lor. Aceste investiții în sănătatea copiilor reprezintă o schimbare semnificativă în modul în care părinții abordează gestionarea finanțelor familiei”, explică Vlad Lucaciu, director de vânzări Cord Blood Center, bancă de celule stem din țara noastră.
Prin recoltarea întregului țesut placentar la naștere, alături de sângele și țesutul ombilical, procesarea și stocarea lor în condiții de criogenie, se obține cea mai mare cantitate și diversitate de celule stem, astfel încât toată familia să poată beneficia de terapii celulare în caz de nevoie. În placentă sunt inclusiv celule stem care pot fi utilizate atât pentru copilul de la care au fost recoltate, cât și pentru părinți sau bunici, pentru a trata zeci de boli grave.
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri