16 Octombrie 2024 publicat în Social 9 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

85% dintre specialiști consideră că preșcolarii cu care lucrează se întâlnesc cu situații de bullying, iar 54% dintre ei afirmă că nu toți copiii au parteneri de joacă la grădiniță.

Salvați Copiii România, cu sprijinul Fundației OMV Petrom, extinde programul Să fim prieteni - Fără Bullying - un program de prevenire a bullying-ului, cu o metodologie dezvoltată de Mary Foundation și Salvați Copiii Danemarca – la peste 260 de grădinițe din București și din țară. Analiza preliminară derulată inainte de introducerea programului în grădinițe arată că 85% dintre profesorii din unitățile de învățământ selectate consideră că preșcolarii cu care lucrează se întâlnesc cu situații de bullying, iar 54% dintre ei afirmă că nu toți copiii au parteneri de joacă la grădiniță.

1.244 de specialiști din grădinițe au fost formați în perioada iunie – septembrie 2024, alăturându-se celor 606 pregătiți în anul școlar anterior. Aceștia vor lucra cu peste 26.000 de preșcolari și părinții lor în anul școlar 2024 - 2025 pentru a crea comunităţi educaţionale incluzive şi sigure şi a-i spriji pe copii să aibă relaţii pozitive. Specialiștii beneficiază și de suport continuu în cadrul comunității de practică Să fim prieteni.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. DESCHIDEM ȘCOALA pentru al patrulea an: ore de română și matematică, consiliere psihologică și săli de clasă echipate digital pentru elevii din medii vulnerabile Drogurile le promit fericirea. Dar le-o fură! Fără durere, fără griji: 5 motive pentru care epilarea definitivă ar trebui să fie alegerea ta

Ulterior formării, grădinițele au fost dotate cu valize cu resurse ce conțin instrumente educaționale specifice: ursulețul prietenos, ghiduri pentru specialiști, cărți cu activități, cartonașe de conversație, fișe cu exemple care stau la baza conversațiilor cu copiii. Cu ajutorul acestora, copiii învață să-și exprime emoțiile, dezvoltă o înțelegere mai profundă a propriului rol în interacțiunile cu prietenii, iar grupul de copii ca întreg este întărit. Prin folosirea materialelor, prin implicarea în numeroase conversații și activități de grup, copiii, părinții și specialiștii învață cum să gestioneze tachinarea și bullying-ul. Impactul intervenției va fi măsurat pe tot parcursul anului școlar, iar rezultatele vor fi folosite pentru a îmbunătăți și extinde edițiile din anii următori.

Fără regrete: Ghidul deciziilor corecte în amenajarea bucătăriei Fără kilograme în plus și fără riduri. Care este rutina de frumusețe a superbei Nadina? Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an

Studiul preliminar* realizat în rândul cadrelor didactice mai arată că:

  • Bullyingul este conștientizat la nivelul comunității, 97% dintre cadrele didactice afirmă că fenomenul se află în atenția grădiniței unde își desfășoară activitatea.
  • 54% constată o creștere a fenomenului de izolare socială, afirmând că, în grădinița unde lucrează, nu toți copiii au cu cine să se joace. În aproape un sfert dintre aceste cazuri (23%), copiii excluși din jocul cu colegii se află în astfel de situații adesea sau în permanență.
  • 60% sunt de părere că bullyingul reprezintă o problemă și în afara orelor de grădiniță.
  • În ceea ce privește atribuirea responsabilității pentru comportamentele de bullying între copii, cel mai frecvent sunt indicați părinții (75% din răspunsuri), urmați de grupul copilului (50%), copiii respectivi (48%) și apoi cadrele didactice (42%) și conducerea școlii (12%). 72% dintre respondenți atribuie responsabilitatea mai multor factori, fapt care indică o corectă percepție asupra complexității fenomenului.

*Studiul preliminar a fost derulat pe un eșantion de 608 specialiști (educatori, consilieri, directori) incluși în program. Chestionarele au fost aplicate anterior introducerii metodologiei în activitatea didactică.

Suspans fără răgaz în ”Noaptea Masacrului” - din 30 august în cinematografe Implanturi dentare fără tăietură și fără durere, cu revoluționarul sistem X-Guide de la Nobel Biocare Ai rămas fără unul sau mai mulți dinți? Ce înseamnă acest lucru din punct de vedere funcțional?

Un video cu testimoniale și informații despre activitățile implementate în grădinițe în anul anterior poate fi vizionat aici:

„Bullyingul este un fenomen complex, care afectează bunăstarea emoțională, dezvoltarea socială și sănătatea mentală a copiilor și are consecințe atât asupra celor care sunt țintă a bullyingului, cât și asupra celor care inițiază sau a martorilor tăcuți. De aceea educația timpurie este esențială, pentru ca toți copiii să accepte și să valorizeze diferențele dintre ei și să dezvolte relații sociale sănătoase.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

„Bullying-ul poate fi prevenit. 72% dintre cadrele didactice nou intrate în program afirmă acest lucru. Este necesar să intervenim cât mai devreme astfel încât să sprijinim copiii să își conștientizeze propriile trăiri emoționale și să învețe cum să le gestioneze într-un mod sănătos. Prin extinderea programului, oferim oportunități de a acționa și instrumente de prevenire a bullyingului și promovare a relațiilor pozitive pentru copii, părinți și educatori din 20 de județe.”Amalia Fodor, Director Fundația OMV Petrom.

Mi-e imposibil fără tine - Adrian Păunescu În zadar alergăm fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi... De ce este în lume atâta suferință și sunt atâtea boli și certuri în familie? Nu sunt singură fără tine, nu ești pierdut fără mine. Suntem două universuri minunate și complete, care se întâlnesc pentru a crea lumi noi

Analiza de impact a programului derulat în anul școlar 2023 – 2024 confirmă eficiența utilizării metodologiei, concluziile arătând că:

  • 70% dintre copiii preșcolari care au beneficiat de programul “Să fim prieteni – Fără bullying” au capacitatea de a-și exprima emoțiile și de a le gestiona într-un mod pozitiv.
  • 64% dintre specialiști au remarcat îmbunătățirea climatului din grădiniță.
  • 24% dintre părinți se organizează mai bine pentru a consolida relațiile dintre copii și în afara grădiniței.

Lista grădinițelor în care este implementat programul ”Să fim prieteni” poate fi consultată aici.

* Informații și statistici by Salvați Copiii

Foto fr si main: Juliya Shangarey /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri