Scrisoare din America: Reversul medaliei

In toti acesti ani, am lucrat nici mai mult nici mai putin ca acasa, cu remuneratie decenta, dar care ne permite sa ne facem 3 excursii pe an, ne permite sa le asiguram un trai decent copiilor nostri, sa ne platim toate impozitele, fara a ne plange de nimic!

Dar in tot acest timp am avut o singura parere de rau. Instrainarea de cei de acasa, de cei dragi, de prietenii din copilarie, din liceu, din facultate, pe care nu-i vedem decat o data pe an, cand venim in tara. In toti acesti ani am pastrat legatura cu ei, insa este o relatie ca in dragoste, ochii care nu se vad sa uita…

Ne-am facut prieteni multi, ne vizitam cu colegii de serviciu, iesim la iarba verde, picnic-uri sau spectacole, insa niciodata nu vom avea acea relatie deschisa, fara ocolisuri, fara frici, ca cea pe care am avut-o cu cei care ne-au insotit pe parcursul liceului, cu cei cu care am crescut si ne-am maturizat, pentru ca prietenii noi sunt mai mult prieteni de conjunctura, de serviciu, de obligatie sau pur si simplu surogat.

Nu le putem pretinde sa ne inteleaga si datorita faptului ca ei nu au trecut prin greutatile prin care am trecut cu cei de acasa si nici nu stiu ce inseamna sa intri intr-un magazin si sa gasesti rafturi goale, nici ce inseamna sa cumperi blugi de la studentii negri, nici sa faci mici in curtea caminului, nici sa cumperi tigari de la rusi, nici sa faci mic comert cu produse cumparate de la turci si nu in ultimul rand sa faci foamea cu colegul de camera si sa imparti ultimul cartof cu prietenul tau, sa iei cota de ulei si zahar si sa mananci un codru de paine cu slanina!

Ne pare rau ca nu am putut sa-i convingem si pe cei de acasa sa vina la noi, sa se stabileasca cu noi in State, pentru ca toti au avut temerile lor, frustrarile sau comoditatile lor. Fiecare are suficiente motive cand e vorba sa dea o explicatie, insa toti, pana la ultimul recunosc faptul ca le pare rau si ca acum este deja prea tarziu sa mai faca ceva.

Am incercat la inceput sa sunam mai des, am incercat sa-i aducem la noi de cat mai multe ori, dar pana la urma se pare ca fiecare are drumul lui, clar stabilit dinainte, iar ceea ce parea abatere era de fapt, calea cea corecta. Ne punem impotiva curentului si de fapt descoperim ca ceea ce vrem noi nu este ceea ce ne trebuie, sau nu este ceea ce ne era scris.

Astfel incat am ajuns sa intelegem ca asa trebuia sa fie si asa este! Si daca am incercat, nu am facut decat sa vrem sa schimbam o stare de fapt, care oricum nu a putut fi pusa in practica. Oricum doresc sa vorbesc aici mai degraba despre instrainarea de adevaratii prieteni, decat de mana destinului. In fine, daca mi-ar fi spus cineva acum cativa ani ca nu vom mai sta la taclale asa ca altadata, ca nu vom mai putea sa ne intalnim macar odata pe saptamana cu cea mai buna prietena, l-as fi injurat in fata si i-as fi spus ca abereaza.

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo