O iubesc sau o urasc?

Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri

18 Noiembrie 2024

Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate

14 Noiembrie 2024

9 Septembrie 2010 publicat în Social

E o femeie frumoasa, inalta, atletica, superba pentru cei 37 de ani, pe care nu-i arata deloc! E chelnerita, in Londra, in centrul Londrei si castiga intr-o luna cat mine, multi-nationalista si corporatista convinsa, in trei! Not to mention the tips! (Ca sa nu mai vorbim despre bacsisuri)

Incerc sa ma mint spunandu-mi ca sunt mai fericita decat ei, cu slujba mea de 2 bani, cu sefii mei ciufuti, cu salariul care asa cum vine asa se duce, cu apartamentul pentru care platesc chirie, cu masina care ma costa o avere, cu traficul care-mi da batai de cap, cu facturile care se maresc in fiecare luna si nu pot sa accept ca sunt fericiti! Le caut nod in papura, tocmai pentru ca-i iubesc si vreau sa fiu ca ei si ma urasc pentru ca-mi lipseste indrazneala de a schimba locul, oamenii, contextul, cartierul, pregatirea. Sunt mirata cand ii vad relaxati cand vine vorba de job-urile lor si ma mandresc cu faptul ca sunt Manager! Ii arat cu degetul in forul meu interior, ii scot in fata si-i pun la stalpul infamiei, aruncand cu pietre in ei, dar toate injuriile mele sunt respinse pentru ca scuturile lor sunt ca falanga macedoneana.

Le gasesc defecte si le recunosc totusi calitatile, dar nu ma pot impaca cu mine cand spun "prietena mea e chelnerita!" sau "prietenul meu lucreaza pe santier!" Nu fac nimic injositor, lucreaza la fel ca mine, poate mai putin si pe bani mai multi, dar ceva din creierul meu nu ma lasa sa-i vad asa cum sunt ei, ci doar catalogati cu: “chenerita” si “santierist”! Stiu ca au la fel de multe studii ca mine, insa confortul pe care il am in scaunul meu de mic-burghez, sef condus de alti sefi nu ma lasa sa-i descopar asa cum sunt de fapt: fericiti si impliniti. Au uitat ce inseamna ziua de salariu, pentru ca nu mai traiesc de mult numai din asta, au uitat ce inseamna sa vezi fluturasul cu putine zero-uri, pentru ca credit cardurile nu le sunt goale niciodata.

Nu sunt bogati, dar nici nu le-au mai cerut bani parintilor de multi ani, asa cum fac eu, dimpotriva, le-au dat! In contul cheltuielilor cu caminul, cu facultatea, iar acum ei sunt mandri! Si au de ce! Sau nu? Pentru ca parintii nu i-au purtat prin facultati ca sa fie subordonati ci sefi, dar nu acelasi lucru l-au facut si alti parinti care acum isi tin copiii acasa si se plang de faptul ca nu-si gasesc de lucru? Dar ei sunt sefi! Daca vor sa stea acasao zi, se rezolva cu un telefon, nu anuntand HR-ul cu 2 saptamani inainte ca s-ar putea sa nu ma simt bine!