Condamnata la 47 de ani

Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români

1 Noiembrie 2024

Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară

16 Octombrie 2024

19 Octombrie 2010 publicat în Social

Condamnata la 47 de ani, asa se simte femeia care, dupa ce a muncit o viata intreaga, dupa ce a trecut prin toate stadiile de pregatire profesionala, se trezeste data afara, inlaturata, fara perspectiva gasirii unui loc de munca in perioada imediat urmatoare, care poate sa difere de la caz la caz, de la cateva luni pana la cativa ani.

Daca ii spui unui om ca s-ar putea sa nu mai poata merge vreodata, sau ca boala de care sufera il va orbi sau schilodi, acel om ar trebui sa reactioneze bine, pozitiv? Sa se uite la tine si sa-ti rada in fata, contrazicandu-te? Nu cred! E natura umana, sta scris in codul nostru genetic ca, oricat de optimist ai fi, oricad de candid ai visa sa fii, nu poti sa nu te oripilezi intr-o prima faza, sa te descurajezi si sa dai inapoi, ajungand, in multe situatii, sa se intample inevitabilul si sa nu poti schimba nimic din soarta pe care ti-au pecetluit-o altii.

Angajatori care nu privesc decat din punctul lor de vedere, care nu privesc decat pur afacerist, financiar toti angajatii, fara discriminare. Iar daca pilele nu sunt suficient de puternice, daca caracterul este unul normal, uman, sufleteste poti spune ca esti daramant. Daramat pentru ca stii ca esti la dispozitia cuiva, care face exact ce vrea cu si din tine. Iar pentru o femeie de 47 de ani, sa-si inceapa viata de la zero, constituie o extrem de puternica lovitura, o lupta pe care trebuie sa o poarte cu ea si cu ceilalti, o condamnare, peste care putine femei pot trece. Iar sechelele sunt la fel de puternice ca cele lasate de lagarele de concentrare sau de suferinta cauzata de moartea unui apropiat. Simti ca tu, ca femeie esti moarta. Moarta in fata familiei, a societatii, a viitorilor angajatori, pentru care pornesti din start ca un handicapat, ca un schilod, fara a te simti ca atare.

Pentru o femeie, aceasta concediere, la o varsta extrem de ciudata, care nici nu-ti mai perimte anumite libertati, care iti cam taie anumite avantaje, care te cam pune in fata unui fapt inerent, reprezinta o afacere falimentara din start. Dar se pare ca nimanui nu-i pasa de faptul ca aceasta femeie a fost cea care a pus umarul la formarea companiei, ca aceasta femeie a luptat mult sa-si echivaleze studiile cu cele ale colegilor mai tineri, ca aceasta femeie a fost si mama si tata uneori si gospodina si femeie de serviciu chiar, cand firma si-a schimbat locatia, ca poate toata viata ei depindea de suma aceea infima de bani, dar care ii asigura un anumit confort financiar, o anumita siguranta sau independenta financiara.

Nu, totul este gandit strict din punct de vedere al castigului sau al pierderii. Este ca si cum i-ai spune cuiva ca vrei sa faci un contract pe o perioada mai lunga dar pe o suma mai mica, iar singura varianta pe care o vede si o accepta este cea in care si suma este mai mare si perioada este bine intinsa in timp.