Condamnata la 47 de ani

Femeile acestea sunt foarte vulnerabile, lipsite de respectul fata de sine, incapabile sa mai lupte cu niste monstri mai puternici decat morile de vant. Ele nu mai sunt sigure de nimic, daramite de slujbele lor. Sunt la un pas de colaps, de depresie, completand pagini intregi de Cv-uri si mergand la sute de interviuri care sa nu se concretizeze niciodata. Disperarea lui Sisif este aceeasi si pentru ele. Sunt condamnate sa-si ridice piatra pentru ca apoi aceasta sa cada din nou la vale si sa fie obligate sa o impinga din nou, interviu dupa interviu, speranta dupa speranta, pana cand, disperate, nu se vor mai ridica din pat dimineata, pentru ca nu vor mai avea nici un licar, nici o speranta, nici o promisiune, nici o dorinta de a o face.

“Un job este mai mult decat un job, este locul tau in societate”... Ele unde se incadreaza, in ce categorie intra? A somerilor? A disponibilizatilor? A celor uitati, inlaturati, condamnati? Vor ajunge sa-si vanda casele, copiii, sufletele pentru un colt de paine? Vor deveni cersetoare? Va fi statul in stare sa suporte cheltuielile pentru asistenta sociala? Pentru somaj?

Mi-e dor sa vad o fata de batran neteda, sanatoasa si zambitoare, pe care sa citesc impacarea cu sine si cu ceilalti, multumirea si implinirea sufleteasca. Pentru ca deocamdata nu vad decat durere si disperare! Lacrimi mari si grele, pe obrajii imbatraniti inainte de vreme! Mi-ar placea sa primesc un mar verde, acru, chiar cu viermi, din mana muncita a unui taran neaos, surazator, in ochii caruia sa citesc intelepciunea ancestrala si sa-i spun din suflet “ Bogdaproste tataie!” Voua nu?

Foto front si main: pedrosimoes7

Un articol de Alexandra Popovici

Garbo

Ultima actualizare: 9 Septembrie 2020 @ 03:09

• 
• 

Mai multe despre Garbo