Panglici tricolore pentru 1 Decembrie

Pentru mine 1 Decembrie este o sarbatoare importanta, marcata de multe amintiri din copilarie cand ne faceam uarari unii altora in familie, urari de “la multi ani de Ziua Nationala!”, impreuna ne strangeam ca sa vedem defilarea la televizor, apoi bunica pregatea un pranz de sarbatoare. Scotoceam prin casa bucatele de tricolor pe care le puneam in piept si apoi ziua de obicei mohorata de 1 Decembrie, continua cu zambete pe buze, pentru ca era o zi speciala.

Mai tarziu, mi-am dat seama ca in jurul meu, oamenii par sa nu dea o asa de mare importanta sarbatorii nationale, ba mai mult chiar, ma invaluie cu asa de multe sentimente negative, facandu-ma paraca sa imi fie rusine ca eu totusi ma bucur, ca totusi sunt mandra de romanismul meu. Desigur, in ceea ce ne priveste, nationalismul este normal sa fie privit cu un anume scepticism din pricina indoctrinarii si a exceselor comuniste, insa prea am dus in extrema rusinea asta de a spune si a ne mandri ca suntem romani!

Cred ca nu e zi de 4 iulie in care sa nu pomenim: “Azi e ziua Americii!” Asadar ne pasa ca este ziua Americii, dar nu pretuim propria noastra Zi Nationala, poate ca singurii pentru care mai inseamna ceva 1 Decembrie, sunt persoanele mai in varsta sau cei stabiliti departe, in strainatate si pentru care dorul de casa este ravasitor. Aici insa, oamenilor le este prea rusine sa spuna si sa se bucure ca sunt romani. Cel putin asa simt ca se intampla. Eu as vrea sa port tricouri cu design interesant si cu steagul Romaniei, asa cum port tricouri cu “I love New York”. Adica… tot despre un soi de PopArt ar fi vorba, insa sunt convinsa ca oamenii ar ridica spranceana (si ce daca!).

Ii mai aud uneori pe prietenii mei cum isi fac tot felul de discursuri inainte sa plece intr-o tara straina, vor sa minta ca sunt de alta nationalitate si se gandesc oare ce altceva li s-ar potrivi cel mai bine. Recunosc ca de-asemenea nu ma mandresc prea tare sa fiu incadrata in aceeasi categorie cu romani care nu ne fac cinste in alte tari, lipsiti de maniere si neciopliti, brutali sau vulgari. Dar asta nu inseamna ca ma feresc sa spun ca sunt romanca. Ba din contra! Atunci cand spun ca sunt romanca spun: Constantin Brancusi, Mircea Eliade, Tristan Tzara, Eugen Ionescu, Andrei Cadere. Si nu stiti cum mi se umple sufletul de mandrie cand in diverse conversatii ajung la: “Ah, nu stiai? Este roman!”.

Imi amintesc un moment foarte frumos cand, la un hostel din Roma am intalnit mai multi tineri turisti. Eram doua romance, trei francezi, doua poloneze si un italian. Ne bucuram cu totii de acel sentiment al multiculturalitatii. Spre surprinderea noastra, chiar daca erau destul de tineri toti, stiau multe lucruri interesante despre Romania si cel mai mult m-a impresionat exclamatia unuia dintre francezi, la adresa salului pe care mi-l pusesem pe cap: “Ce frumos, parca imi amintesti de costumul popular romanesc.” O surpriza tare placuta sa vezi ca acolo unde sunt oameni inteligenti nu poate fi vorba despre stigma, ci despre a impartasi senzatii si trairi specifice nationalitatii fiecaruia.

Garbo

Ultima actualizare: 20 August 2019 @ 05:08

• 
• 

Mai multe despre Garbo