Acestea sunt femeile de sacrificiu ale Romaniei. Femeile acestea care nu sunt glam, dar care cunosc intotdeauna o coafeza care le face un permanent sau suvite, care mai cumpara pe comanda la salariu de la Avon un ruj sau un parfum. Femeile acestea platesc taxe, cumpara in rate frigidere si congelatoare in care pun la inghetat legume pentru iarna. Femeile acestea, ca si cele din trecut, se plang de soti violenti, de parinti bolnavi care nu au bani de medicamente. Femeile acestea sunt trecute cu vederea in orice discurs politic, cu toate ca ele, printre telenovele si treaba, stiu foarte bine ce e politica si cat de departe este ea de ele. Femeile acestea nu sunt reprezentate. Nimeni nu le stie. Nimeni nu vorbeste cu ele. Nimeni nu le aminteste.
Doar copiii lor, atunci cand asteapta la autobuz pachetul cu mancare. Femeile acestea nu au sindicate, nimeni nu le reprezinta vocea. Nici o parlamentara, nici o deputata, nici o senatoare, nici una din cele aproape 9% care sunt implicate politic. Ca sa nu mai vorbesc de domnii din politica, care prefera sa se gandeasca la femei ca la un bun turistic, ca la niste fiinte silfide si gingase sau ca la niste modele care sa faca parade pentru tineretul din partid.
Vreau sa amintesc tuturor ca nu toate femeile se imbraca in roz si poarta tocuri. Ca ele isi cumpara lenjerie de la tarabele din piata si asta rar, ca ele sunt inca cele care stiu sa faca zacusca si dulceata in casa, ca ele nu sunt nici tarancile mitizate in costume nationale care picteaza oua sau fac cozonaci, dar nici damele de oras cochete. Ca ele sunt normale si ca sunt multe si ca sunt invizibile si mute. Ca ele trec pe strada si nu mai intorc priviri, dar ca ele asculta stiri care intotdeauna vorbesc despre orice altceva numai despre persoane ca ele nu.
Ca ele, inca de la mamele lor cu baticuri pe cap, isi cunosc problemele: violenta, salariile mici, copiii si educatia lor, spitalele, batranii in grija, problemele lor de sanatate. Aceste femei, muncitoarele trecute de 45 de ani, sunt patura invizibila a societatii noastre. Cel putin cele din nordul Moldovei au fost cele care s-au adaptat cel mai putin perioadei de tranzitie. Patriarhatul, sotii care sunt capul familiei, invataturile preotilor, le-au facut sa nu aiba curaj sa se educe. Ele nu au fost invatate sa ceara mai mult, ele nu au nici un sprijin pe care sa se bazeze.
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural