IN ACEST ARTICOL:
Mama mea este muncitoare. Toata viata ei asta a fost. A terminat un liceu industrial, la 21 de ani era angajata la o fabrica -'Electrocontact', casatorita si cu un copil, cu mine. Am crescut printre turele facute de mama si tata, ture 'aranjate' cu maistrul de fabrica, ca eu sa nu raman 10 ore singura in casa.

Femei ca mamaia mea si ca mama mea nu au fost niciodata ascultate, stiute. Povestile lor seamana cu cele ale altor cateva mii de femei ca ele. Ele nu sunt mituri, nici povesti exotice sau nostalgice. Ele sunt femei care nu isi cunosc drepturile pentru ca nimeni nu le-a spus vreodata ca ar avea asa ceva , nici nu le-ar trece prin cap. Problemele lor grave sunt susotite, vietile lor ascunse, munca lor invizibila. Bineinteles, putem gasi explicatii multiple pentru situatia in care ele se afla.

Dar mi-as dori, candva, pana nu ajung ele la pensie eventual, sa se si faca ceva pentru ele, nu doar sa fie gasite explicatii. As dori ca mama mea si colegele ei sa nu se teama sa se planga de conditiile mizere de munca, sa nu mai susoteasca pe teme precum violenta domestica prin vestiare, mi-as dori ca ele sa nu poarte singure grija batranilor care, senili si neputinciosi, sunt adusi de la tara in apartamentele lor de doua camere. Mi-as dori ca, candva, aceste femei, din nordul tarii, sa poata merge intr-o vacanta. Prima din viata lor.

Foto front si main: State Library of South Australia

Foto 2: phlubdr

Foto 3: William Veder

Un articol de Andreea Molocea; Andreea isi scrie teza de doctorat in studii politice si gen la SNSPA si face parte din echipa redactionala a site-ului Feminism-Romania.ro.

Articolul este o preluare de pe site-ul Feminism-Romania.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri