Luna Nouă este momentul ideal pentru a-ți face ordine în gânduri și în inimă deopotrivă, dar și pentru a transmite intențiile tale în univers, lăsând loc manifestării. În spiritualitate, faza de Lună Nouă este similară începerii unui noi ciclu, de aceea orice rugăciune sau ritual efectuat la Luna Nouă are șanse mai mari de reușită și implementare.
Luna Nouă deschide calea unui nou ciclu
Luna Nouă este un simbol al renașterii și al reînnoirii, al regenerării spirituale ciclice. Ea este asociată cu un nou început, o mai bună claritate asupra scopurile personale și un moment prielnic debutului de proiecte noi. De aceea, etapa de Luna Nouă este un moment bun și frumos pentru a ne exprimă intențiile și a ne folosi de energia începutului pentru a manifesta toate acele lucruri pe care ni le dorim în viața noastră (și care ne sunt realmente de folos în evoluție).
Luna Nouă reprezintă și manifestarea, cultivarea intențiilor și stabilirea planurilor, ea este și despre odihnă și pregătirea pentru o nouă etapă a începutului, pentru renaștere și regenerare emoțională și spirituală. În plus, Luna este un cronometru natural, conectată la rândul său la atemporalitatea universului și la ciclicitatea sa. Conectându-ne la energia regeneratoare a Lunii și a divinității, devenim mai blânzi și mai buni cu noi înșine, mai iubitori, mai deschiși, avem mai multă încredere în viață și în fluxul ei curgător.
Se spune că de Luna Nouă este cel mai bine să concepem planuri pentru viitorul imediat și apropiat, purificându-ne de ceea ce nu ne mai servește și deblocându-ne din nodurile karmice ale trecutului sau din blocaje de orice fel. De ce? Fiindcă în această etapă, Luna este întunecată și “golită”, energia ei este neutră, nu intensă ca de Luna Plină, iar astfel devine un teren fertil pentru a planta noi semințe ale intenției.
Ritual de Luna Nouă pentru inițierea într-un nou început și manifestarea dorințelor
Iată un ritual de Lună Nouă care te va ajuta să manifești dorințele autentice ale sufletului tău și să te aliniezi scopului tău interior. Îl poți numi, dacă dorești, un ritual de curățenie interioară, dar și exterioară, fiindcă înainte de a-l începe este recomandat să faci ordine și în spațiul fizic din jurul tău. Așadar, înaintea ritualului propriu-zis, faceți ordine în jurul vostru. Scăpați de lucrurile pe care le simțiți apăsătoare, de obiectele vechi sau inutile (pe care nu le mai folosiți de mult timp) sau de cele care vă întristează sau nu vă mai aduc bucurie, de haine pe care nu le-ați mai purtat de ani de zile.
Duceți inclusiv gunoiul. Actul de a face ordine în spațiul fizic exterior este un mic ceremonial în sine și, în timp ce îl desfășurați, puneți pe fundal muzica care vă place cel mai mult. Împământarea și îmbăierea sunt alte două metode simbolice de purificare prin care nu doar că avem grijă de noi fizic și creăm un mic spațiu și timp pentru a ne deconecta de tot și de toate, relaxându-ne, dar îndepărtăm în mod simbolic și vechiul, lăsând loc pentru nou. Nu-i așa că vă simțiți reîmprospătați și mai “ușori” după o baie îndelungată?
Faceți așadar și o baie înainte de ritual (Luna influențează mareea, deci și apa), de preferință cu sare sau cu plante liniștitoare precum mușețel, pentru a vâ purifica și liniști și trupul, și mintea, și sufletul. Pentru a curăta locuința de orice energie negativă, la fel cum am scăpat și de murdăria fizică, un mic ritual de purificare cu salvie, tămâie sau smirna ne poate fi de ajutor. Arderea salviei într-un recipient special dedicat acestui scop poate purifica și neutraliza un spațiu de orice energie negativă, aceasta având un efect similar tamaiei utilizată de preoți. Salvia, tămâia sau smirna sunt considerate în multe culturi ca fiind sacre și au fost întrebuințate în multe ceremonii ritualice sau inițiatice ca adjuvante în purificări și vindecări. În timp ce faceți fumigații cu salvie sau tămâie, puteți spune și următoarea rugăciune menționată de Deepak Chopra:
Fie ca mâinile mele să fie purificate astfel încât să creeze lucruri frumoase.
Fie ca picioarele mele să fie purificate astfel încât să mă ducă acolo unde trebuie cel mai mult să fiu.
Fie ca inima mea să fie purificată astfel încât să îi aud mesajele cu claritate.
Fie ca gâtul meu să fie purificat astfel încât să vorbesc drept atunci când este nevoie de cuvinte.
Fie ca ochii mei să fie purificați astfel încât să văd semnele și minunile lumii.
Fie ca eu și acest spațiu să fim purificați de fumul acestor plante aromate.
Și fie ca acest fum să îmi poarte rugăciunile către ceruri.
Mai apoi, găsiți un loc în casă liniștit și în care să vă simțiți bine și să puteți sta în liniște, fără a fi deranjați. Ar fi bine să aveți lângă voi o lumânare albă, un carnețel sau o foaie albă de hârtie și un pix, dar și un pahar cu apă. Așezați-vă cu fața spre nord și plasați lumânarea aprinsă și paharul cu apă lângă voi. Închideți ochii și concentrați-vă pe propria respirație. Trageți aer adânc în piept preț de 5 secunde, țineți-vă respirația pentru alte câteva secunde și expirați lung preț de 10 secunde. Observați cum gândurile vin și pleacă, dar cele care nu vă sunt de folos se evaporă la fel ca și fumul de salvie. Deschideți ochii și luați apoi pixul și carnețelul și scrieți tot ce vă trece prin cap. Iată câteva lucruri pe care să le aveți în vedere:
- La ce anume îmi doresc să renunț, ce anume mă ține pe loc și nu îmi mai este de folos?
- Este ceva anume de care este necesar să mă eliber pentru a-mi fi mai bine?
- Ce simt în acest moment?
- Ce se află în mintea mea în acest moment?
- Ce lucruri, persoane sau experiențe noi mi-ar plăcea să existe în viața mea?
- Ce planuri și acțiuni concrete pot întreprinde în perioada următoare pentru a-mi îndeplini visurile mele cele mai adânci, care mă strigă către ele?
Scrie tot ce îți trece prin cap ca răspuns la aceste întrebări. Astfel nu doar că îți vei elibera mintea și inima, dar vei înțelege și ceea ce își doresc ele, plus că această formă de jurnal este și o formă de a-ți deschide intuiția.
Pasul următor este acela de a-ți seta intențiile bazându-te pe notițele tale și pe ceea ce îți spune intuiția. Atenție, intențiile sunt diferite de obiective, obiectivele având în vedere mai mult exteriorul, în timp ce intențiile sunt însoțite de trăire și de sentimente interioare. Pune sentiment în intențiile pe care le trimiți în univers, simte-le ca și cum ar fi reale, chiar și pentru puțin timp, această durată de timp va crește prin exercițiu. Iată câteva exemple de intenții setate în univers:
“Îmi doresc să simt abundența din toate punctele de vedere. Mă simt recunoscătoare și binecuvântată.“
“Îmi doresc să simt ca și cum noul meu loc de muncă este a doua mea casă și mă simt aici apreciată, admirată, văzută, respectată, onorată.“
Le poți scrie sau le poți rosti, în funcție de cum preferi. După ce ai terminat de scrie, încheie spunându-ți sau scriind următoarea afirmație:
“Accept aceste lucruri sau ceva mai bun în viața mea, chiar acum, pentru binele meu cel mai înalt și pentru binele cel mai înalt al celorlalți. Amin.”
Foto fr si main: By maxtimofeev /Shutterstock
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural