Tu îți trăieșți soarta sau destinul?
Îi auzim pe oameni spunând: „Și-a întâlnit soarta.” sau „Poate ăsta e destinul ei.” – dar te-ai gândit vreodată care este diferența dintre acestea? Dacă vrei să descoperi pe ce fel de cale ești, ideile lui Mateo Sol de la site-ul Lonerwolf.com, pe marginea acestui subiect, îți pot fi de ajutor.
Ce este soarta omului?
În conștiința colectivă, acest cuvânt desemnează „ceea ce este predestinat în viețile noastre”. Soarta este bazată pe noțiunea că există o ordine naturală în Univers care nu poate fi schimbată, oricât de mult am încerca. În general, acest cuvânt are conotații negative.
De exemplu, oamenii cărora li se întâmplă evenimente negative au tendința de a crede că soarta este de vină pentru ceea ce s-a petrecut. Poate că sunt situații pe care nu le pot controla, dar cu siguranță sunt și evenimente negative care puteau fi evitate. Practic ideea de soartă șterge posibilitatea fiecăruia de a-și vindeca rănile interioare, de a se dezvolta spiritual, de a deveni mai bun.
Ce este soarta – interpretare spirituală
Din punct de vedere spiritual însă, soarta se întâmplă atunci când noi ne ignorăm chemarea vieții și nu încercăm în mod activ să ne reconectam la sufletele noastre sau la adevărata noastră natură.
Când ne lăsăm viețile în mâinile soartei, cedăm controlul altor oameni și circumstanțelor. Când nu depunem un efort conștient pentru schimbare și evoluție, ceea ce ni se întâmplă se numește soartă.
De asemenea, atunci când nu acordăm suficient timp sufletului nostru, timp pentru autocunoaștere, pentru descoperirea valorilor, talentelor și chemărilor interioare, nu putem evolua, nu ne putem dezvolta în sensul în care putem găsi rostul nostru în viață și fericirea.
Această rătăcire departe de esența noastră interioară ne îndreaptă către soartă, către o serie de evenimente care scapă controlului nostru și care, adesea, au tendința de a fi negative sau nepotrivite pentru noi. Pur și simplu nu ne fac fericiți, ba din contră, ne determina să ne simțim triști și fără rost.
Ce este destinul?
Cuvântul „destin”, pe de altă parte, are o conotație mai bună decât cuvântul „soartă”. Și acest cuvânt se referă la evenimente predeterminate, dar destinul indică ceva ce poate fi în mod activ creat sau alterat. În ceea ce privește destinul, există un element al alegerii predestinării. Calități precum curajul, compasiunea, puterea și răbdarea te pot ajuta toate să îți schimbi destinul.
Ce este destinul din punct de vedere spiritual?
Din punct de vedere spiritual, destinul este conectat cu acea cale pe care noi o avem în viață. Când alegem să preluăm controlul și responsabilitatea pentru viața noastră, ne construim în mod activ destinul în loc să ne trăim viețile în funcție de soartă. Să ne îndeplinim destinul include să dezvoltăm în mod conștient o conexiune cu părțile noastre cele mai profunde și să avem grijă de noi înșine din punct de vedere emoțional, mintal și spiritual.
Destinul nostru este legat de tot ceea ce suntem și tot ceea ce facem. Este important să căutăm în interiorul nostru adevărul și valoarea, să ne găsim compasiunea și empatia, să învățăm și să ne antrenăm să facem alegeri din iubire pentru noi înșine și pentru tot ceea ce ne înconjoară.
Evoluția spirituală se face, de obicei, traversând puntea durerii, înfruntând eșecul, scotocind după rănile noastre și acceptându-ne așa cum suntem, cu propriile vulnerabilități. Abia apoi, după ce ne acceptăm și ne iertăm, putem merge mai departe, să vedem cine suntem, ce emoții avem, ce ne face cu adevărat fericiți prin propria noastră putere.
Nu trebuie să așteptăm să ne facă cineva fericiți, ci trebuie să căutăm fericirea în noi. Doar noi suntem responsabili de aceasta.
Mai apoi, mergând pe calea noastră interioară, vom afla și scopurile noastre în viață. La nivel spiritual înalt, scopurile unei ființe nu sunt individuale, ci au putere colectivă.
Care este diferența dintre destin și soartă?
"Am explicat că soarta are legătură cu ceea ce nu poate fi schimbat. Destinul este menirea noastră. Soarta se întâmplă atunci când îi lăsăm pe alții sau circumstanțe externe să preia controlul, dictându-ne viața. Pe când soarta se petrece atunci când noi nu devenim responsabili pentru viețile noastre, destinul este ceea ce se întâmplă când suntem conștienți că trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru creșterea, învățarea și asumarea șanselor noastre.", explică Mateo Sol
Fiecare ne naștem într-o lume cu riscuri, dar și cu șanse. Descoperindu-ne pe noi înșine și învățând să culegem ce e mai frumos în viața noastră reușim să ne creăm destinul.
Avem control asupra vieții noastre și liber arbitru? Este viața noastră deja „scrisă”?
Soarta și destinul pot fi percepute ca două părți ale aceleiași monede: ambele sunt predeterminate. Dar cel mai important aspect este că de fapt în viață, avem acces la posibilități infinite. Să ne îndeplinim destinul înseamnă că în mod conștient să direcționam cursul vieții noastre către o anumită direcție.
Citește mai departe și află cum să îți îndeplineșți destinul și să nu îi mai lași pe ceilalți să îți dicteze soarta >>>
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate