3 Mai 2022 publicat în Spiritualitate 173 share-uri

IN ACEST ARTICOL:

Ziua de 5:05 nu doar că dispune de o energie înaltă, dar are și un potențial maxim al posibilităților și ne poate ajuta să avem acces la frecvențe mai înalte și să ne construim realitatea astfel încât să ne adaptăm schimbării, să ne lăsăm purtați de ea și să înflorim.

Ziua de 5 Mai (ziua a cincea, luna a cincea - 5.05) este una specială în numerologie și în totalitatea energetică a anului 2022. Este înzestrată cu o amprentă energetică puternică deoarece conține energia dublă a numărului 5, considerat a fi însuși numărul schimbării sau cu un potențial enormal de a atrage schimbarea. În plus, ea precede un alt eveniment (sau ne pregătește pentru el) cu o vibrație numerologică intensă, pe cea de 6. 06. 2022 (6 iunie), zi ce stă sub codul numerologic total format de 666. De asemenea, această energie de la începutul lui mai este amplificată și de două evenimente astrale deosebite, eclipsa de soare care a avut loc pe 30 aprilie și de eclipsa de lună totală care va avea loc pe 16 mai. 5, aflându-se și la mijlocul de numere între 1-9, este considerat a fi mijlocul unui ciclul, un timp benefic pentru a lua decizii și pentru a hotărî cum ne va fi cealaltă jumătate a ciclului.

Numărul 5 nu este doar un număr al schimbării, dar și unul dintre cele mai imprevizibile și spontane numere. Fiind în continuă mișcare, are și o energie a neprevăzutului, una care nu se simte confortabil să rămână în aceeași energie statică, de aceea o vrea în schimbare. Atunci când energia acestui număr își face simțită prezența în viața noastră (când ne aflăm spre exemplu într-o zi cu energia acestui număr sau îl întâlnim foarte des pe parcursul vieții noastre cotidiene, în diverse forme, parcă dorind să ne transmită un mesaj), ar trebui să ne așteptăm la o animare a vieții noastre, cu voie sau fără de voie, la mai multă acțiune și mișcare, poate chiar o călătorie (poate fi fizică sau de naturală spirituală – către interior) sau niște schimbări radicale care se cer implementate de noi sau pur și simplu dau ele peste noi, în funcție de experiențele și lecțiile de viață individuale.

Foto: klss /Shutterstock

În numerologia vedică, numărul 5 este guvernat de Mercur și simbolizează intelectul, dar și o balanță aproape de perfecțiune între cantitatea de energie feminină și cantitatea de energie masculină. Această energie a lui 5 transfigurată la începutul celei de a cincea luni a anului se poate consolida și sub forma unei treziri spirituale, a unei expansiuni și evoluțîi, a unei alinieri la scopul adevărat al vieții noastre. La urma urmei, o trezire spirituală este întotdeauna urmată de schimbări, mai mari sau mai mici. Este foarte posibil ca anumite persoane din jurul nostru, cele care despre care nu am fi crezut niciodată că se vor schimba, să se afle chiar în mijlocul unei puternice și mari treziri spirituale și să își urmeze chemarea adevărată a sufletului lor în această lună. Sau să fim chiar noi cei treziți dacă aceasta ne este lecția primăverii.

5 este și o manifestare a naturii și a creației căci 5 sunt elementele naturii: pământ, aer, foc, apă și eteric, dar și o manifestare a naturii noastre umane căci 5 ne sunt simțurile (miros, auz, gust, vedere și simțul tactil), 5 degetele de la fiecare membru. 5 merge însă și dincolo de lumea vizibilă accesibilă nouă căci vorbim de “cea de-a cincea dimensiune” atunci când ne referim la planul spiritual eteric și inaccesibil simțurilor obișnuite. La fel de posibil este și să primim în aceste zile ceva ce așteptam de mult, dar renunțasem la acest ceva, indiferent că este sub forma unui răspuns din partea universului sau a oamenilor, a unui mesaj, a unei speranțe, a unui semn de origine divină. Sufletul nostru va primi ghidare într-o chestiune extrem de importantă pentru noi.

Totodată, ziua de 5:05 nu doar că dispune de o energie înaltă, dar are și un potențial maxim al posibilităților și ne poate ajuta să avem acces la frecvențe mai înalte și să ne construim realitatea astfel încât să ne adaptăm schimbării, să ne lăsăm purtați de ea și să înflorim. 5 este și simbolul curiozității și al cunoașterii, al explorării, al varietății și al aventurii, al libertății și al spiritului ludic și spontan, al experienței și al experimentelor, dar în același timp și al detașării de rezultate.

Așadar, în această săptămână care stă sub semnul acestei zile puternice vom fi mânați mai mult de spiritul libertății și al aventurii și ne vom duce acolo unde ne cere sufletul. Vom fi cei mai fericiți atunci când lucrurile vor fi în jurul nostru pline de prospețime, schimbare, efervescență energetică și posibilități, când vom interacționa cu oamenii din apropierea noastră, când ii vom învăța sau vom învăța de la cei din jur ceva nou. Vom fi tentați să onorăm schimbările – poate că este timpul să schimbăm ceva în viețile noastre și dacă da, ce anume trebuie să schimbăm?, să căutăm noile experiențe și să ne angajăm în activități creative căci 5 conține în esența sa și o energie a creativității și a manifestării.

Foto fr si main: Waseem Ahmad Creator /Shutterstock


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri