Citiți o rugăciune cunoscută și îndrăgită despre care se spune că îi aparține arhimandritului Sofronie Saharov (1896- 1993), ucenicul și biograful Sfântului Siluan Athonitul. Părintelui Sofronie i se mai spune și Starețul Sofronie de la Essex deoarece în Essex, (Tolleshunt Knights, Maldon) pune bazele mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul.
Rugăciunea de dimineață a Părintelui Sofronie Saharov
"Împărate Sfinte, Cela ce eşti mai înainte de toţi vecii Fiul Tatălui şi Cuvântul Lui Cel împreună fără de început şi împreună veşnic, Iisuse Hristoase, Făcătorul cerului şi al pământului, Ziditorul meu, Carele prin atotziditoare porunca Ta ai scos toate dintru nefiinţă şi pre mine întru această viaţă m-ai adus, Cela ce bine ai voit a-mi dărui în scăldătoarea Botezului harul naşterii celei de Sus în Sfântul Duh şi a pune pecetea Darului Acestuia pre mădularele trupului meu în Sfânta Taină a Mirungerii, Cela ce ai pus în inima mea dorul de a Te căuta pre Tine, Unul Dumnezeu Cel Adevărat – auzi rugăciunea mea.
Că nici lumină am, nici bucurie, nici înţelepciune, nici viaţă, nici putere afară de Tine; dar nici vrednic sunt pentru mulţimea păcatelor mele să caut către Tine, Dumnezeul meu; ci pentru Cuvântul Tău, că „tot ceea ce veţi cere în rugăciune, crezând, veţi primi” şi „tot ce veţi cere întru Numele Meu voi face vouă”, îndrăznind chem către Tine: binecuvântează, Doamne, ziua aceasta pe care mi-ai dat pentru cea negrăită bunătatea Ta; şi mă învredniceşte, în puterea binecuvântării Tale, ca toată fapta şi cuvântul din ziua ce încep acum, să le săvârşesc, Însuţi pentru tine, spre slava Ta, în frica Ta, dupre voia Ta, în duhul întregii cugetări şi al curăţiei, al smeritei cugetări, al răbdării, al dragostei, al blândeţii, al păcii, al bărbăţiei, al înţelepciunii, cu rugăciune şi în tot ceasul amintindu-mi că pretutindeni eşti.
Aşa, Doamne, pentru nemărginită bunătatea Ta, cu Duhul Tău cel Sfânt mă povăţuieşte întru tot lucrul şi cuvântul cel bun şi-mi dăruieşte fără poticnire să trec toată calea vieţii înaintea feţei Tale, ca nici o fărădelege să mai adaug dreptăţii pre carea o ai descoperit nouă.
Doamne, Cel mare şi mult milostiv, îndură-Te spre mine cela ce rău mă pierd; să nu ascunzi de la mine faţa Ta, nici căile mântuirii Tale; iar de mă va duce voia mea cea stricăcioasă pre alte căi, atunci nu mă cruţa, Mântuitorul meu şi cu de-a sila mă întoarce la calea Ta cea sfântă. Căci Tu, cunoscătorule de inimi Cel bun, cunoşti toată nimicnicia mea şi nebunia, toată orbeala mea şi toată nepriceperea; dar şi durerea inimii mele şi suspinurile sufletului meu înaintea Ta sunt.
Pentru aceasta mă rog Ţie: auzi-mă în scârba mea, întăreşte-mă de Sus cu puterea Ta; ridică-mă pre mine cel doborât de păcat, slobozeşte-mă pre cel robit de patimi, tămăduieşte-mi toată rana cea ascunsă, curăţeşte-mă de toată întinăciunea trupului şi a duhului; păzeşte-mă de tot lucrul şi cuvântul stricător de suflet, de toată mişcarea cea lăuntrică şi cea dinafară, Ţie neplăcută şi aproapelui meu nefolositoare.
Arată mie, Doamne, calea în carea voi merge, Însuţi mă învaţă ce mi se cade să grăiesc; iar, de este voia Ta să tac, învaţă-mă cum, în duhul păcii să tac, nu scârbind, nici smintind pe fratele. Rogu-mă Ţie, lege pune mie în căile poruncilor Tale şi nu mă lăsa până la suflarea mea cea mai de pre urmă să mă înstrăinez de lumina aşezămintelor Tale, până ce va fi porunca Ta singura lege a întregii mele firi: şi cea vremelnică şi cea veşnică.
Dăruieşte-mi mie, Doamne să ajung la cunoştinţa adevărului Tău. Prelungeşte-mi viaţa până voi aduce Ţie roadă de pocăinţă adevărată; să nu mă iei la jumătatea zilelor mele, nici în ceasul întunecării mele, ci, înainte de a mă întoarce în pământul din carele am fost luat, binevoieşte să mă întorc la Tine, Dumnezeul meu şi mai înainte de a părăsi această viaţă să vază sufletul meu slava fiilor învierii. Iar când, întru adâncul înţelepciunii Tale, ai rânduit a pune capăt vieţii mele pe pământ, atunci, mai înainte fă mie cunoscută moartea mea, ca să se gătească sufletul meu spre a Te întâmpina.
În ziua aceea, cea mare şi sfântă mie, fii cu mine, Doamne şi dăruieşte mie bucuria cea negrăită a mântuirii Tale. Curăţeşte-mă de toată greşeala cea văzută şi cea ascunsă, şi de toată fărădelegea ce se tăinuieşte întru cele dinlăuntru ale mele, şi mă învredniceşte să aduc răspuns bun înaintea scaunului cel înfricoşat al judecăţii Tale.
Dumnezeule, Dumnezeul meu, multe lucruri şi mari cer eu de la Tine, Împăratul cel Preaînalt, dar nu am uitat nevrednicia mea, nici spurcăciunea mea, nici urâciunea; ci, rogu-mă Ţie, miluieşte-mă şi nu mă trece cu vederea, nici mă lepăda pre mine de la faţa Ta, pentru prea multă îndrăzneala mea; ba mai vârtos şi înmulţeşte în mine această sfântă şi dreaptă îndrăzneală şi întru puterea dragostei Tale mă călăuzeşte pre urmele paşilor Tăi.
Dăruieşte mie, celui mai de pe urmă şi mai lepădat dintre toţi oamenii, să Te iubesc pre Tine, precum Însuţi ai poruncit nouă; din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu, din toată vârtutea mea; cu întreaga mea făptură îmi dăruieşte să Te iubesc pre Tine, Doamne. Că Singur eşti Acoperitorul cel Sfânt şi Atotputernic şi Apărătorul vieţii mele şi Ţie rugăciunile mele aduc şi Cuvântările de slavă acum şi în vecii vecilor.
Amin!"
Foto fr si main: Huy Thoai /Shutterstock
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară