" – Părinte, mereu sunt înştiinţată de suferinţa celor din familia mea. Se vor termina vreodată necazurile lor?
– Fă răbdare, sora mea, şi nu-ti pierde nădejdea în Dumnezeu. Din toate încercările prin care am auzit că trece familia voastră, am înţeles că Dumnezeu vă iubeşte şi îngăduie toate necazurile acestea pentru o deplină curăţire duhovnicească a familiei. Dacă privim cu ochi lumeşti încercările familiei tale, apăreţi ca nişte oameni nefericiţi. Insă de le vom privi duhovniceşte, sunteţi fericiţi, iar în cealaltă viată vă vor invidia toţi cei care s-au considerat fericiţi în viaţa aceasta. In felul acesta se nevoiesc şi părinţii tăi, deoarece nu cunosc sau nu înţeleg să se nevoiască duhovniceşte cu mărime de suflet. Cu toate acestea, în încercările familiei tale, precum şi ale altor familii se ascunde o taină, deşi se face atât de multă rugăciune. “Cine a cunoscut judecăţile iui Dumnezeu?“[2]. Dumnezeu să-şi întindă dreapta Sa şi să pună capăt încercărilor.
– Părinte, nu se poate ca oamenii să-şi revină în alt fel şi nu prin încercări?
– Mai înainte ca Dumnezeu să îngăduie o încercare, a căutat să-i îndrepte cu blândeţe, dar aceia nu au înţeles şi de aceea El a îngăduit ispitirea. Vedeţi, când un copil este sucit, la început tatăl său îl ia cu binişorul, îi face toate mofturile, dar văzând că nu se schimbă, atunci se poartă cu asprime faţă de el, ca să se îndrepte. Tot astfel şi Dumnezeu, adeseori, atunci când cineva nu înţelege de bună voie, îi dă o încercare ca să-şi revină. Dacă nu ar fi existat puţină durere, boli etc., oamenii ar fi devenit fiare, nu s-ar fi apropiat deloc de Dumnezeu.
Viaţa aceasta este mincinoasă şi scurtă; şi puţini sunt anii ei. Şi bine că sunt puţini, căci repede vor trece amărăciunile, care ca nişte medicamente amare ne vindecă sufletele noastre. Vezi, medicii le dau sărmanilor bolnavi care suferă medicamente amare deoarece se vor însănătoşi cu amarul, nu cu dulcele. Vreau să spun că, precum sănătatea se dobândeşte prin amar, tot astfel şi mântuirea sufletului tot din amar iese.
Suferind durerea ne cercetează Hristos
Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. “Trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi la odihnă“ [3], spune psalmistul.
Vezi că şi Maica Domnului şi Sfinţii au suferit, de aceea trebuie ca şi noi să suferim, mai ales că mergem pe acelaşi drum pe care au mers şi ei. Cu deosebirea că noi, atunci când suferim puţin în această viată, ne plătim datoriile şi ne mântuim. Dar şi Hristos a petrecut cu durere pe pământ. A coborât din cer, S-a întrupat, a pătimit şi a fost răstignit. Iar creştinul îşi dă seama că l-a cercetat Hristos, atunci când suferă durere.
Atunci când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl vizitează Hristos. In timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca şi cum l-ar părăsi Dumnezeu, nici nu plăteşte datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea Iui Hristos, care îşi spune în sinea sa: “Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniştit, etc…” şi nu spune nici măcar un “Slavă Ţie, Dumnezeule“. Cel puţin dacă ar recunoaşte că toate aceste binecuvântări sunt ale lui Dumnezeu, oarecum s-ar aranja situaţia. Să spună: “Nu meritam toate acestea, dar fiindcă sunt neputincios, de aceea Dumnezeu mi le-a rânduit pe toate”.
Sfântul Paisie Aghioritul
Sursa: extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte Duhovnicești IV- Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003
Foto fr si main: simona pilolla 2 /Shutterstock
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate