Portalele sunt ocazii cosmice rare și au acest rol magic de a schimba în mod radical o direcție energetică. Ele vin la pachet cu unele transformări, revelații și oportunități pentru care am face bine să fim pregătiți pentru a ne alinia la puterea lor cosmică, a ne ancora la ele și a le integra mai bine în existențele noastre.
În numerologie, 66 este cunoscut și drept un Număr al Puterii, un număr asociat cu iubirea și compasiunea, echivalent al Iubirii universale, dar și al condiției umane. De aceea, portalul 6:6 poate fi considerat un portal al luminii în care această iubire cosmică curge în valuri de lumină înspre Pământ. Este ziua perfectă pentru a manifesta și a ne învălui în puterea fabuloasă a iubirii necondiționate, de a aduce mai multă armonie în viețile și relațiile noastre, de a fi pur și simplu în pace și în echilibru cu Universul și cu tot ce există în jurul nostru.
6:6 este portalul care ne vorbește despre atingerea acelui echilibru fin și prețios între minte, trup și suflet astfel încât să vibrăm cu adevărat de fericire și să ne aliniem scopului sufletului nostru. De aceea, în pragul deschiderii acestui portal, cu sau fără voia noastră, Universul poate iniția niște schimbări menite să ne alinieze sufletul la esența ființei noastre și la esența universală, astfel încât să ieșim din spațiul fricilor și să ne trăim menirea.
Foto: Quardia /ShutterstockNe aflăm pe niveluri diferite de conștiință și în etape diferite de evoluție, poate chiar și pe linii temporale diferite, de aceea pentru fiecare din noi lecția acestui portal va fi diferită. În funcție de nivelul la care am ajuns în timp și spațiu, vom avea mai mult sau mai puțin de-a face cu modalitățile universului de a implementa mai mult expansiunea sau creșterea în viața noastră (în cazul în care noi nu am lucrat deja cu noi înșine în această direcție). De asemenea, anumite lucruri sau aspecte nefinalizate ale vieții noastre vor reveni la suprafață ca teme recurente pentru a ne ocupa de ele și a le aduce la o finalitate.
În preajma acestor portaluri puternice însă, intuiția urcă și ea într-o linie ascendentă. Am putea să ne lăsăm călăuziți de ea pentru a lua acele decizii importante de care avem nevoie sau pentru a face pașii necesari ca să ajungem acolo unde ne dorim să fim. Capacitatea noastră de percepție devine și ea mai ascuțită ca niciodată, prin urmare, momentele de creativitate maximă sau de inspirație divină pot fi o adevărată binecuvântare pentru noi, făcând ca totul să vină mult mai ușor si lin înspre noi.
Un portal așa intens cum este cel din 6.06 poate reprezenta și un moment când energiile telurice se întrepătrund cu cele cerești, când energia materială se întrepătrunde cu cea spirituală, când ceea ce cunoaștem se suprapune cu ceea ce este tainic și necunoscut. Când lumile și dimensiunile se deschid preț de o secundă în jurul zilei de 6 iunie, canalele telepatice de comunicare se deschid și ele. Putem avea acces mult mai ușor la viziuni, experiențe extrasenzoriale, sincronicități sau conexiuni care sunt dincolo de puterea noastră de înțelegere umană.
Se spune chiar că, cei mai evoluați dintre noi pot “vedea” sau percepe frânturi din lumea invizibilă de dincolo și că suntem mai deschiși în preajma acestei zile speciale către forme de comunicare diverse cu cei care nu mai sunt în această lume. Mare atenție așadar la ceea ce visați sau ce simțiți în mod intuiv în această perioadă sau chiar la unele semne. Uneori îngeri ne sunt trimiși prin grație divină pentru a ne călăuzi și a ne aminti că suntem copii iubiți ai divinității, să ni uităm să ne hrănim și latura aceasta spirituală.
Portalul 6:6 ne invită așadar să alegem calea vindecării și a iubirii, să ne eliberăm sufletul de convingeri și patternuri mentale care ne blocau viețile sau ne țineau captivi într-un nivel vibrațional mai jos, alegând în schimb noi căi și noi energii, de o vibrație mai înaltă, care ne pot schimba destinul într-un mod fabulos. Această zi deosebită ne este trimisă pentru a ne reaminti că trebuie să găsim noi căi de a activa energia pozitivă, bucuria și scânteia divină din noi.
Universul ne încurajează în preajma acestui portal să îndrăznim să visam și să sperăm, iar atunci când avem o dorință profundă, care vine dintr-un dat interior nouă (știm pur și simplu că trebuie să facem un anumit lucru), să ne urmăm acest vis cu toată inima căci divinitatea ne protejează întotdeauna și suntem în siguranță orice s-ar întâmpla.
Portalul 6:6 este și un portal al abundenței în care ceea ce este oferit se multiplică. Acest portal ține să ne amintească că ceea ce punem în lume se va întoarce la noi așa că este important să oferim iubire, bucurie, speranța, încredere, confort emoțional celor din jurul nostru în această perioadă și le vom primi înzecit.
Foto fr si main: Imagine de Seidenperle de la Pixabay
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri