Sărbătoare mare 21 Noiembrie: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului! Se deschid cerurile și calea celor morți este luminată

În slavonă, ovidenia are sensul de "cea care se face văzută", în limba rusă, vývedenie însemnând "intrare". În această zi de sărbătoare, ochii și inimile noastre sunt chemate să privească dincolo de ritmul cotidian, spre lumina neîntreruptă a credinței și a speranței.

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului: Semnificația sărbătorii - un legământ al credinței

Istoria Intrării în Biserică a Maicii Domnului se așază pe temelia unei promisiuni de iubire și încredere făcută de părinții Sfintei Fecioare, Ioachim și Ana. După ani de rugăciuni stăruitoare, răbdare și așteptare, când li s-a dăruit o fiică, spre anii de bătrânețe, aceștia și-au ținut cuvântul: o vor dărui Domnului. Dorința lor de a deveni părinți era profundă și puternică, în acele timpuri fiind judecați ca fiind "nevrednici" si nebinecuvântati în fața Domnului dacă acesta nu s-a îndurat să le dea copiii.

Dar Dumnezeu și-a plecat urechea la rugăciunile acestora, trimițând un înger care a înștiințat-o pe Sfânta Ana că va naște un copil. Iată ce spunea sfântul Maxim Mărturisitorul despre dorința lui Ioachim și Ana, oameni care trăiau o viață curată după legea lui Dumnezeu, de a deveni părinți: "Ei voiau să se nască ceva nu numai pentru a șterge ocara lor, dar și cea a lumii întregi, pentru a o duce la o slavă mai înaltă. "

La vârsta de doar trei ani, Maria este dusă la Templul din Ierusalim, unde își începe un drum de curățenie sufletească și pregătire pentru misiunea divină ce îi va fi încredințată mai târziu. Conform tradiției, fecioara Maria, deși la o vârstă fragedă, este primită în templu cu multă evlavie și venerație de marele preot Zaharia, care vede în copilă, cu ajutorul descoperirii de la Dumnezeu, pe cea care va fi Maica lui Iisus și Maica tuturor.

Tradiția și Fericitul Ieronim spune că Maria, o copiliță, a urcat singură toate cele 15 trepte ale Templului, alergând și fără să privească înapoi, fără să fie ajutată de nimeni, ca semn al faptului că a fost aleasă de Dummnezeu și al harului său. Ea a rămas în Templu până la vârsta de 15 ani, fiind pregătită spiritual pentru a deveni vasul ales al nașterii lui Hristos.

În templu, Maria citește cuvântul Domnului din Sfintele Scripturi și se roagă neîntrerupt lui Dumnezeu alături de alte fecioare, văduve, preoți și oameni care și-au închinat la rândul lor viața lui Dumnezeu.

Această sărbătoare nu este doar o comemorare istorică. Ea este o chemare adresată fiecăruia dintre noi. Așa cum Maria a pășit în casa lui Dumnezeu, și noi suntem invitați să ne deschidem sufletul și să pășim, cu încredere, în lumina harului divin. Este o zi în care suntem încurajați să ne reînnoim legământul cu credința, să ne întoarcem la valorile autentice și la iubirea care dăinuie dincolo de timp.

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului a început să fie marcată oficial în Biserica creștină în jurul secolului al VI-lea. Primele mențiuni despre celebrarea acestui eveniment apar în Răsăritul creștin, fiind inițial legată de consacrarea unei biserici dedicate Fecioarei Maria în Ierusalim. Aceasta a fost construită în zona Templului vechi, sugerând o legătură simbolică între istoria Maicii Domnului și istoria locului sfânt.

"Pe 20 noiembrie 543, Justinian a zidit la Ierusalim, lângă ruinele templului, o biserică închinată Sfintei Fecioare, care, spre deosebire de una mai veche, a fost numită biserica Sfânta Maria "cea nouă". Conform obiceiului, a doua zi după sfințire, adică pe 21 noiembrie, a început să fie serbat hramul (patronul) bisericii, adică însăși Sfânta Fecioară, serbarea fiind consacrată aducerii ei la templu", spune Părintele profesor Ene Braniste pentru site-ul https://www.crestinortodox.ro.

În secolul al VIII-lea, sărbătoarea a devenit parte din ciclul principal al sărbătorilor mariale din Biserica Ortodoxă, iar în secolul al XI-lea a fost adoptată și în Apus, în special în bisericile catolice. Papa Grigorie al XI-lea este ccel care consemnează și celebrează pentru prima dată această sărbătoare, chiar în 1374, la Avignon. În tradiția ortodoxă, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este una dintre cele douăsprezece praznice împărătești, fiind considerată o sărbătoare de mare importanță teologică și liturgică.

Simbolismul istoric și teologic al Sărbătorii de pe 21 noiembrie

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este văzută ca o prefigurare a întregului plan de mântuire. Actul prin care Maria este dusă la Templu reprezintă începutul lucrării divine care va culmina cu nașterea lui Hristos. Ea devine simbolul "vasului ales" prin care Dumnezeu își va manifesta iubirea față de oameni.

Din punct de vedere istoric, această sărbătoare reflectă și o înțelegere profundă a rolului Fecioarei Maria în istoria creștinismului. Viața sa de curăție și ascultare de Dumnezeu este modelul ideal pentru credincioși, iar intrarea sa în Templu este interpretată ca un act de consacrare a umanității în fața Creatorului.

Răspândirea sărbătorii Intrarea în Biserică a Maicii Domnlui în lumea creștină

În lumea bizantină, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului era sărbătorită cu procesiuni și ceremonii fastuoase, fiind considerată un moment de bucurie sfântă. Imnurile și rugăciunile dedicate acestui praznic pun accent pe nevinovăția și chemarea divină a Mariei, care devine "Sfânta Sfintelor".

În spațiul românesc, sărbătoarea a fost preluată odată cu creștinarea poporului român și a fost inclusă rapid în calendarul liturgic ortodox. În tradițiile populare românești, sărbătoarea este marcată de obiceiuri care pun accent pe curățenie, rugăciune și comuniunea cu familia. Este asociată cu lumina spirituală, înțeleasă că har și revelație divină.

Tradiții și obiceiuri de Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului

Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, cunoscută popular și sub numele de Vovidenia sau Ovidenia, este bogată în tradiții și obiceiuri care reflectă credințele profunde ale românilor. Aceasta marchează un moment de trezire spirituală și de pregătire pentru sărbătorile de iarnă, fiind însoțită de obiceiuri ce împletesc elemente religioase cu practici populare.

Spre exemplu, încă există tradiția ca cei mici să pună în vase cu apă crenguțe de măr. Acestea, conform obiceiului, dacă vor avea parte de expunere la lumină și căldură, vor înmuguri și vor înflori, iar copiii le pot folosi de Anul Nou pe post de sorcove pentru a face tradiționalele urări de Anul Nou.

Una dintre tradițiile centrale ale acestei zile este aprinderea luminilor - lumânări sau candele - atât în biserică, cât și în gospodării. Se spune că lumina aprinsă de Vovidenie simbolizează lumina sufletului și că Maica Domnului veghează asupra celor care îi cer ajutorul cu credință. În unele locuri, oamenii lasă candelă să ardă toată noaptea (atenție, nu o lăsați niciodată nesupravegheată!), crezând că astfel vor atrage binecuvântarea și protecția asupra casei și familiei.

Vovidenia este considerată un moment special și pentru pomenirea celor adormiți. În această zi, mulți români aduc la biserică colivă, colaci și alte ofrande de post (și pește), care sunt împărțite în amintirea celor dragi trecuți în neființă. Tradiția spune că sufletele celor plecați pot primi, prin aceste gesturi, o parte din harul rugăciunilor.

Îndeosebi, se spune că cei care au plecat din această lume fără lumânare și lumină sau au murit înecați, este musai să fie pomeniți la Sfânta Liturghie și să li se aprindă o lumânare în această zi pentru a le fi iertate păcatele. Tot pentru sufletul lor, în anumite zone ale țării, se împart plăcinte cu dovleac și lumânări aprinse, pentru ca și a lor cale să fie luminată pe lumea cealaltă.

În mentalul popular, se crede că în noaptea de Vovidenie cerurile se deschid, iar Maica Domnului coboară pe pământ pentru a asculta rugăciunile celor aflați în necaz. Aceasta este o noapte specială când, conform tradiției, cei mai credincioși, cu sufletul curat și mai aproape de Dumnezeu pot înțelege preț de o clipă graiul animalelor.

În gospodării, sărbătoarea este asociată cu binecuvântarea casei și a membrilor familiei. Se obișnuiește ca în această zi să se ardă tămâie pentru alungarea duhurilor rele, dar interdicția de a nu spăla și a nu face treburi importante în gospodărie rămâne validă. În unele zone, femeile aprind o lumânare mare și rostesc rugăciuni pentru bunăstarea casei și sănătatea copiilor.

Se spune că cei care țin cum trebuie, în respect, dragoste și bucurie această sărbătoare, vor avea belșug în case și hambare îmbelșugate în anul care va veni. Nu este bine nici să rămâi supărat sau certat cu cineva în această zi, iar dacă ai greșit, tradiția populară spune că este bine să îți ceri iertare și să te împaci cu persoana respectivă...

Intrarea în Biserică a Maicii Domnului cade în timpul Postului Crăciunului, iar tradițiile alimentare respectă această perioadă de curățenie trupească și sufletească. Se spune că cine postește în această zi și face fapte bune va primi ocrotirea Maicii Domnului în tot anul care urmează. Tot în această zi, pentru a ne bucura laolaltă cu Maica Domnului, deși este zi de post, sfinții părinți au încuviințat să fie dezlegare la pește.

De asemenea, se obișnuiește să se ofere hrană celor nevoiași, un gest considerat bineplăcut lui Dumnezeu.

Dincolo de aspectele religioase, Vovidenia marchează, în calendarul popular, începutul iernii. Se crede că vremea din această zi poate prevesti cum va fi iarnă: dacă este frig și ninge, iarna va fi grea; dacă este senin, va fi mai blândă.

În noaptea de Vovidenie, în credința populară, visele au o încărcătură aparte. Se spune că cine visează în această noapte ceva semnificativ va primi un semn despre viitorul său. De asemenea, în unele sate, fetele nemăritate obișnuiau să-și pună sub pernă busuioc sfințit, în speranța că își vor visa ursitul.

În alte regiuni ale țării în schimb, încă se mai păstrează obiceiul ca fetele nemăritate și care vor să își afle soarta în dragoste, să meargă la fântână cu o lumânare albă aprinsă. Atunci când cocoșul va cânta la spartul zilei, lumânarea trebuie așezată pe marginea fântânii, iar fetele să privească atent în apă. Se spune că în oglinda apei ar trebui să vadă chipul ursitului...

Gospodării țin sărbătoarea cu mare strictețe, crezând că astfel își vor proteja animalele și recoltele de boli și necazuri. În unele zone, se ung porțile grajdului și ușile casei cu usturoi, ca simbol al alungării răului și al protecției divine.

Foto fr si main: ArtOlympic /Shutterstock

Vladimir

Ultima actualizare: 20 Noiembrie 2024 @ 09:11

• 

Mai multe despre Vladimir