Noul an chinezesc a început pe 12 februarie 2021 și va dura până pe 31 ianuarie 2022. Dacă 2020 a fost anul Șobolanului de metal, 2021 este anul Bivolului de metal, eveniment care are loc o dată la 12 ani, de aceea 2021 este un an interesant și special și din punct de vedere al astrologiei chinezești. Bivolul este cel de-a doilea semn zodiacal din ciclul de 12 ani al horoscopului chinezesc, având o energie puternică, telurică și pregnantă, una care este totodată și a determinării, a tăriei de caracter, a conștiinței și a onestității, a răbdării și a muncii. Bivolul inspiră și stabilitate, inteligență, încredere, echilibru, dar și o voință puternică și încăpățânare. Mulți dintre nativii acestei zodii sunt lideri înnăscuți, siguri pe ei, bine ancorați în realitate, știind care le sunt propriile abilitățile și intuindu-le și pe ale celorlalți.
Astfel, să nu ne mire dacă vom percepe 2021 ca pe un an plin și divers, în care investim multă muncă, ne ambiționăm și ne străduim să ne îndeplinim visurile. Bivolul ne ajută să salvăm, să reparăm, să consolidăm... să ne adunăm forțele și să salvăm ce mai poate fi salvat chiar și din 2020.
Un al al Bivolului este despre reconstrucție (o reconstrucție mai mult bazată pe structură), este mult mai stabil și lin ca anul anterior, deși și mult mai dinamic, permițând mai multă mișcare, cu precădere în a doua jumătate a anului. Eforturile însoțite de muncă și acțiuni concrete au șanse mari să fie recompensate din plin în anul Bivolului alb, indiferent că le întreprindem pe plan romantic, social, profesional sau relațional. Prin urmare, posibitatile de a crește anul acesta sunt infinite și favorabile creșterii și evoluției în diverse direcții: ne putem angaja în noi studii, construim o afacere sau o dezvoltăm, începem o familie, ne îmbunătățim starea de sănătate, încheiem contracte sau chiar acte de căsătorie în noul an chinezesc.
Pe de altă parte însă, sunt destui specialiști în astrologia chinezească care ne îndeamnă să construim îndeosebi în jurul a ceea ce avem la mâna încă din 2020, să aducem la finalitate ceea ce am început anul anterior, să ne ținem de rutina obișnuită, mai ales în primele luni ale lui 2021, și să adoptăm metodele deja testate și rastestate. Nu este momentul (ÎNCĂ!), spun aceștia, pentru mișcări și mutări avangardiste (le păstrăm pentru 2022, anul Tigrului). Astfel, dacă am început ceva anul trecut precum un proiect, poate că ar fi bine să ne menținem în aceeași direcție, evitând noi metode sau idei, ce pot fi deosebit de riscante într-un an al metalului.
Spre deosebire de 2020, din perspectiva astrologiei chinezești, 2021 va fi un an al forței și al răbdării. Nu va avea în centrul sau numai dorința și nevoia de supraviețuire, ci va miza și pe felul în care ne ancorăm pe noi înșine în prezent și în realitatea imediată, adaptându-ne, mișcându-ne în direcția țelului nostru și al țelului colectiv, concretizându-ne visurile. Este adevărat că într-un an al Bivolului, totul necesită mai mult efort, muncă și determinare din partea noastră, chiar și acele lucruri care înainte se realizau cu ușurință. Vom resimți responsabilitățile mai apăsătoare ca niciodată, din ce în ce mai grele pe umerii noștri. Dar și motivația noastră, tăria nostra, capacitatea de a o lua de la capăt cu forțe noi…. sunt pe măsură.
Acolo unde aveam șovăieli și fugeam de la fața locului, acum ne întoarcem cu demnitate, asumându-ne responsabilitățile. Trebuie doar să ne înarmăm cu multă răbdare, blândețe, perseverență, să ne conservăm energia în scopuri constructive și dedicate, să ne folosim intuiția și capacitatea de adaptare cu inteligență, alegându-ne bătăliile cu înțelepciune. Chiar dacă energiile noului an chinezesc par pline de speranță și am intrat într-o lume nouă mai plini de curaj și de vânt, trebuie să navigăm printre ele cu grijă și atenție. Atât față de noi, cât și față de ceilalți și de ceea ce există în jurul nostru (mediul înconjurător, natură, vecinătatea imediată etc).
De asemenea, în calendarul chinezesc această perioadă de timp este asociată cu albul, de aceea ne putem referi la 2021 ca la Anul Bivolului Alb. Putem percepe albul fie ca pe o non-culoare, fie ca pe o armonie perfectă a tuturor culorilor din spectrul luminii. Albul este un fundal cromatic ideal, pe care putem așterne orice, el atrage și permite tuturor celorlalte culori să existe și să co-existe.
“Deoarece albul conține toate culorile din spectru, el are potențialul de a atrage sprijinul din alte surse. A cere ajutorul continuă să fie o bună strategie în acest an, indiferent de cât de mică sau mare va fi cererea respectivă. Asemeni anului trecut, 2021 este totodată guvernat de elementul metal, accentuând nevoia de precizie și gândire clară. Cunoștințele aprofundate vor fi apreciate, fiind un timp al prosperității pentru doctori, oameni de știință, avocați sau oameni din domeniul academic. A ignora sfatul profesioniștilor poate fi catastrofic în anii guvernați de metal așa că atunci când sunteți în dubii, ascultați experții”, declara astrologul Stephanie Dempsey pentru publicația www.tarot.com.
Mai mult, în medicina tradițională chinezească, metalul este un element care guvernează plămânii astfel încât o precauție și o atenție sporită în acest sens, pentru menținerea sănătății acestora, este esențială. Pericolul nu a trecut încă, nu vă relaxați, ci păstrați măsurile recomandate în plină pandemie de Covid-19. Anul este propice și renunțării la obiceiuri nocive sau vicii care afectează sistemul respirator și plămânii precum fumatul, iar la nivel colectiv se amplifică conștiința și lupta pentru o calitate mai bună a aerului.
În astrologia chinezească, zodia Bivol este asociată energiei Yin, o energie feminină, receptivă, deschisă, flexibilă, direcționată către găsirea echilibrului, menținerea păcii și către cultivarea relațiilor, fie ele romantice, de familie, de prietenie sau colegialitate. Relațiile de orice fel au tendința de a înflori, iar în cele apropiate și bine sudate conexiunea se aprofundează. Pacea și buna înțelegere devin un numitor comun în rândul multor familii în 2021.
Așadar, un an al Bivolului de metal înseamnă mai multă ordine și claritate în viața de familie. Este posibil ca și unele relații vechi de iubire, cărora nimeni nu le mai dădea nicio șansă, dar în care existau încă niște sentimente autentice și reale, să reînvie anul acesta, să se resusciteze și să se reia legătura, mult mai puternic, mai asumat, animați de dorința responsabilă de a face lucrurile cum trebuie de data aceasta.
Într-un an al Bivolului, ne sunt scoase în evidență și calități precum devotamentul, perseverența, dar și dorința de a construi o familie, de a ne recupera emoțional, de a ne vindeca sufletele și viețile, de a face investiții pe termen lung și investiții importante pentru viitor (multe de ordin material, dar cumva anul acesta acestea coincid de multe ori cu cele de ordin emoțional).
Disciplina poate fi cuvântul cheie pentru reușită și succes într-un an al Bivolului de metal, iar culorile considerate a fi aducătoare de noroc și prosperitate într-un astfel de an sunt galbenul și verdele. Într-un an guvernat de energia Bivolului, ne este mai ușor să ne organizăm și să ne construim fundațiile, onorându-ne în același timp visurile și dorințele.
Spre deosebire de 2020, 2021 ca an al Bivolului promite mai multă abundență, manifestată în nenumărate forme: celebrări, culegerea roadelor unor recompense/ eforturi/ proiecte mai vechi, un nou job, poate chiar un nou parteneriat de afaceri (sau unul vechi readus la lumină).
Foto fr si main: De la Pagina /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri