Luna plină a lunii februarie 2021 (ora 10:18, ora României) are loc la 8 grade în semnul Fecioarei, în opoziție cu Soarele în Pești. De aceea, în aceste zile, mai mult ca niciodată, suntem somați de circumstanțele planetare să găsim un echilibru între activitățile noastre de zi cu zi, atracția pentru ordine, organizare și rutină, preocuparea pentru corpul nostru fizic și vindecarea sa (influența lunii în Fecioara) și spiritul nostru vizionar, preocuparea pentru sănătatea mentală și spirituală și atracția puternică pentru lipsa de structură și haos (influența Soarelui în Pești).
Fecioara ne oferă toate instrumentele necesare pentru a face față vieții de zi cu zi, în timp ce zodia Pești ne îndeamnă să ne explorăm interiorul cu toată intuiția de care suntem capabili. Cum și în ce fel împăcăm latura noastră pământeană și pragmatic cu scânteia divină și imponderabilă care există în fiecare din noi? Simțul practic și al realității cu simțul intuiției și al etericului? Mințile noastre au tendința de a ne analiza propria existență, în timp ce inimile sunt atrase de puterea divinității și cea care se află înăuntrul nostru. Munca și viața profesională ne solicită atenția, dar la fel și căminul și tot ceea ce ține de familie sau chiar casă. Forțele contradictorii sunt relevante și la nivel de ceea ce ne dorim versus ceea ce avem nevoie, constrângeri exterioare și nevoia de mai multă libertate.
Mare atenție la resursele voastre interioare în această perioadă! Nu vă disipați energia lăsându-vă copleșiți de presiunile externe sau de conflictele și dilemele exterioare. Reechilibrarea provine din recalibrare și din găsirea unui ritm propriu care să ne permită să ne onorăm propriile nevoi, dar și pe cele ale mediului exterior, iar răbdarea, toleranța, dedicarea, compasiunea, încrederea, asumarea și iertarea sunt pilonii care ne ajută să ne regăsim echilibrul. A fi de folos și în serviciul propriu și al celorlalți este apanajul ambelor semne zodiacale, Fecioară și Pești.
Dar să nu uităm că uneori soluțiile pentru ceea ce ne preocupă vin chiar atunci când privim lucrurile sau viața dintr-o perspectivă mai detașată și imparțială. Chiar și rezolvările unor profunde probleme sentimentale sau perceperea adevăratei dinamici a relațiilor de orice fel sunt posibile atunci când suntem capabili, fie și preț de o secundă, să gândim și să observăm lucrurile dintr-o perspectiva obiectivă. Fecioara este un semn și un simbol mult mai puternic decât ne-am imagina. Fecioara are o forță care arde asemenea unei torțe, iluminând în jurul său. Este puternic ancorată la ea însăși, amintindu-ne să luăm atitudine pentru noi înșine. Ea ne luminează mințile și inimile, aducându-ne aminte că puterea de a înlătura blocajele din viața noastră se află chiar în propriile mâini atunci când suntem conectați cu eul nostru și ascultăm de vocea adevărului și a înțelepciunii.
Ei bine, cu o Lună plină în Fecioară și Soarele în Pești ne este mult mai ușor să facem schimbări și realmente să le implementăm, să ne asumăm responsabilitățile care ne servesc nouă, dar și să ne eliberăm de acele greutăți de pe umeri care nu sunt ale noastre. Luna plină în Fecioară de pe 27 februarie 2021 creează și unele aspecte cu Saturn și Uranus, o cuadratura care va influența la rândul său Luna plină din penultima zi a lunii februarie. Și această conjuctura astrală va accentua la rândul său discrepanța între responsabilitate și datorie și nevoia de libertate și independență, între dorința de schimbare și necesitatea stabilității, între stabilitate și schimbare, între urmarea regulilor și dorința de a-ti exprima creativitatea, între propriile nevoi și dorințe și nevoile și dorințele celorlalți, între metodele tradiționale și cele avangardiste, între ceea ce a fost și ceea ce va fi, ba chiar între credințe străvechi și știință. Uranus însă, laolaltă cu Luna Plină, ne ajută să ne menținem deschiși și flexibili, curgatori ca apă, și să ne adaptăm cu ușurință schimbărilor și ele nouă.
Luna plină în Fecioară de pe 27 februarie ne ajută să ne eliberăm și să ne debarasăm de orice stă în calea noastră către propriul bine, cu atât mai mult dacă ne referim la renunțarea la unele obiceiuri nesănătoase, la atașamentul de suferință, la bagajul emoțional din trecut sau chiar la dezordinea din imediata noastră vecinătate. Să nu ne mire dacă în această perioadă vom resimți puternic nevoia de a face curățenie în propria locuință, scăpând de lucrurile vechi și inutile și făcând loc pentru nou – noul fizic și noul imaterial.
Foto fr si main: De la Tongsai /Shutterstock
Școala fără Pauză, campania ce luptă împotriva abandonului școlar, încheie cu succes cel de-al patrulea an
Campania #GrijădePlămâni continuă (Timișoara): Spirometrii gratuite în tramvaiul dedicat sănătății plămânilor, pe liniile 8 și 9
5 din 10 români sunt irascibili sau au probleme de concentrare din cauza lipsei de somn
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri