Sperante, vise si umilinta

Niste sfaturi,un ajutor din partea voastra!:*

nu stiu ce sa fac....
casper... da, teoretic asa ar fi. Si cind nu poti trai bine si frumos nici cu el nici fara el? Daca pur si simplu niciuna dintre cele doua extreme - impreuna sau separat - nu inseamna ca traiesti, ci doar ca hibernezi (una) si ca te distrugi (cealalta)?
E ca un drog: nu poti sa traiesti cu doze din ce in ce mai mari. Dar nici nu mai are sens sa traiesti altfel. Pentru ca deja normalitatea nu mai e satisfacatoare. Nimic din ce iti aducea fericire pina atunci nu mai reprezinta nimic, din moment ce o perioada buna de timp ai trait cu sentimentul fericirii induse - mult mai puternica decit cea "naturala".
Si atunci cum sa te mai multumesti sa mirosi florile de pe balcon dimineata si sa vegetezi intr-o relatie casnica normala, si sa spui ca da, esti fericit?!

Ce faci?
Hibernezi.. Sau mori.
Si nu, nu se vindeca, in timp... Nu e gripa.

quasaria
Postat pe 27 Decembrie 2010 18:39
Clar nu e gripa...ti-ai dat singura raspunsul cand ai comparat relatia cu un drog. Cum scapam de droguri? Sevrajul e inevitabil, DAR......! dar, plecand de la presupusa UNICA viata, pentru mine nimic nu poate intrece instinctul de conservare, vreau , trebuie si pot sa ma salvez, si nu calcandu-mi inima, ci tocmai prin inima ma salvez, sufar , dar ma indrept spre ceea ce ma face fericita, pentru ca fericirea e in mine si partenerul nu are alt rol decat sa ma reflecte, e oglinda mea, in care ma vad fericita in fiecare dimineata...asta fac dimineata, ma oglindesc , si ma parfumez cu propria stare de spirit...
Miros florile de pe balcon doar uneori... ca bonus

Probabil relatia asta e ca o disfunctie medicala...'ajutata' chimic cu aceeasi 'pastila'...multi ani....Si totusi ne putem vindeca si fara pastile...stii bine
ufishor
Postat pe 27 Decembrie 2010 19:05
considerind supravietuirea, sigur ca poti sa supravietuiesti.
Respiri, dormi, maninci, muncesti, cumperi obiecte, te misti.... Stacheta dupa care judeci lucrurile ramine in acelasi loc. Sevrajul trece. Blazarea nu trece. In alchimia fericirii interioare sint diverse componente: pe care trebuie sa te feresti sa le inlocuiesti cu raspunsuri, mai ales cind raspunsurile devin definitive.
Probabil din cauza asta uneori despartirile iau atit de mult timp: de teama de a "ingheta" niste raspunsuri si de a le transforma in irevocabil.
quasaria
Postat pe 27 Decembrie 2010 19:33
da, suntem niste fiinte paradoxale, fiinte in care se nasc si locuiesc cele mai nastrusnice si controversate convingeri, atitudini si porniri. iar asta n-o putem nega, oricat am vrea. desi suntem innebuniti dupa certitudini, nu putem respira fara certitudini, intram in fibrilatie si in delirium tremens fara certitudini, atunci cand vine vorba de despartire (mai ales atunci cand suntem `cel parasit`) si, mai ales, de toate scadentele ei, de incheierea tuturor socotelilor, ne tragem valul pe ochi, ne punem mainile la urechi intr-un fel de nebunie naucitoare si ne inchidem in turnul interior, intr-o defensiva demna de mila, unde credem ca ne-am putea gasi apararea si salvarea, tradusa prin dorinta si initiativa de intarziere a deciziei ultime a celuilalt. exista in noi fascinatia agoniei, a zvarcolirii interioare, a sfidarii tuturor argumentelor potrivnice noua, dar atat de indreptatite, fascinatie care ne orbeste intr-atat, incat ne plaseaza, constienti fiind, intr-o indaratnicie crancena ce nu ne lasa sa acceptam cat de rau ii facem propriei fapturi.
iar aici se amesteca teama de esec, teama de neputinta de a-l gestiona si o doza de egoism. dar cel mai mult cred ca e vorba de necunoasterea de sine, de imposibilitatea realizarii unei conexiuni cu propria fiinta, astfel incat sa-i evaluezi disponibilitatile, valentele, potentele si adevaratele nevoi, dorinte si nazuinte.
esme
Postat pe 27 Decembrie 2010 20:21
De la: quasaria, la data 2010-12-27 18:39:32casper... da, teoretic asa ar fi. Si cind nu poti trai bine si frumos nici cu el nici fara el? Daca pur si simplu niciuna dintre cele doua extreme - impreuna sau separat - nu inseamna ca traiesti, ci doar ca hibernezi (una) si ca te distrugi (cealalta)?
E ca un drog: nu poti sa traiesti cu doze din ce in ce mai mari. Dar nici nu mai are sens sa traiesti altfel. Pentru ca deja normalitatea nu mai e satisfacatoare. Nimic din ce iti aducea fericire pina atunci nu mai reprezinta nimic, din moment ce o perioada buna de timp ai trait cu sentimentul fericirii induse - mult mai puternica decit cea "naturala".
Si atunci cum sa te mai multumesti sa mirosi florile de pe balcon dimineata si sa vegetezi intr-o relatie casnica normala, si sa spui ca da, esti fericit?!

Ce faci?
Hibernezi.. Sau mori.
Si nu, nu se vindeca, in timp... Nu e gripa.




Q - am fost socata de povestea ta - si crede-ma ca te inteleg perfect. Am trecut prin povestea asta acum multi ani si intr-o zi m-am trezit si faptul ca lipsea nu ma mai durea iar clipa cand a reaparut a devenit incomoda. Atunci am stiut ca ma pot rupe. Si am facut-o si am regretat ca am pierdut 15 ani din viata. Asta a fost si a ramas singurul regret visavi de acea relatie. Nu regret nimic altceva, n-as fi putut face nimic in plus fata de ceea ce am facut.
Lady_Di
Postat pe 28 Decembrie 2010 08:57

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
vreau sa-l despart 151 De la: Thor_again 14 August 2010 19:07
despartiti sau nu? 25 De la: rcc 13 Noiembrie 2009 10:11
Daca tot e tradare... 157 De la: dor72 5 Mai 2011 19:52
monotonia in relatie 20 De la: garbo098181 10 Februarie 2010 17:17
Iubire sau nu ? 19 De la: garbo_413494 13 Septembrie 2015 02:12
Setari Cookie-uri