De ce doare atat de mult tradarea?

De la: un_inger38, la data 2011-01-03 00:22:55Cel mai bun tratament? IARTA,UITA,CONSIDERA CA NU A MERITAT .....si cu adevarat nu a meritat ...EA este doar aterizata acolo....si inca ceva ,,super tratamentul.....,,tratamentul tratamentelor.....LASA TE IUBITA....esti inca tanara!!!!!!!!!!! aplica varianta asta

De la: crissy_f2007, la data 2011-01-03 00:03:56Buna seara.
De cateva luni imi pun aceleasi intrebari.De ce eu?Cu ce am gresit?De ce doare atat de tare?
Am 41 de ani.M-am casatorit foarte tanara.Avem doi baieti minunati.Toata lumea spunea ca suntem o familie ,tanara,frumoasa.L-am iubit,a fost pentru mine primul si singurul barbat.Poate asta sa fi fost greseala cine stie?
Sunt o mama buna,am fost o sotie devotata,l-am sprijinit sa isi faca o cariera,ducand greul casei deoarece el a trebuit sa plece de multe ori in interes de serviciu.
Veti spune probabil ca avand atatea griji am uitat de mine,sa ma ingrijesc.Nu,nu am uitat.
Dar de aproape trei ani lucreaza in Bucuresti.Noi,familia locuim la aproape 500km distanta.Tot timpul a zis ca incearca sa se mute mai aproape de casa,dar ca sefii nu sunt de acord.
La sfarsitul lunii mai ,surpriza.Avenit la sfarsit de saptamana cum obisnuia sa o faca,dar parea cu totul un alt om.La inceput a dat vina pe stres,oboseala, serviciu.A doua zi a inceput sa imi reproseze ca datorita mie nu a facut nu stiu ce studii,ca sa poata sa ajunga nu stiu ce etc....Apoi brusc a inceput sa zica ca relatia s-a terminat .Parea ca in el se da o lupta.Nu putea dormi,nu putea manca,era palid,a inceput chiar sa zica ca singura rezolvare este ca sa moara.Impreuna cu baietii mei (care sunt studenti la medicina) am ajuns la concluzia ca probabil e vorba de o depresie.
Am incercat sa il convingem sa mearga la doctor.A plecat apoi la Bucuresti fara sa ne asculte si fara sa il putem ajuta cumva.
Nu a revenit vreo 2-3 weekend-uri.In acest timp insa sa pare ca a fost acolo la un medic.Insa prin natura profesiei a zis ca nu ii putea spune medicului tot adevarul.Asa ca a fost diagnosticat cu un sindrom depresiv.I-au fost prescrise antidepresive.
Asta nu e tot.In afara de faptul ca "fugea" de noi am descoperit o factura fff mare la celular.Asta mi-a dat de banuit.Pana atunci a fost un om econom,devotat familiei.
Si surpriza....o subalterna ii trata depresia.La inceputul lunii iulie a dus-o in concediu ca sa o rasplateasca....
In momentul in care baietii si-au exprimat propriile pareri in legatura cu modul las in care a procedat si in care vrea sa incheie relatia cu mine ia amenintat ca nu le mai da bani sa isi continue studiile.Vreo doua luni nu a venit acasa,nu le-a dat bani.
Deoarece el intentase divort pe motiv ca eu il suspectez ca umbla cu o colega(in momentul in care lipsesc din cont 9000 ron si o agentie iti confirma ,credeti ca mai e vorba de o simpla banuiala?)baietii l-au dat in judecata pentru pensie de intretinere.Asta nu ia placut.A inceput apoi sa le dea bani lunar.
Problema este ca le-a mai spus ca sunt ca niste bolovani ca el vrea sa isi traiasca viata,ca colega e singura femeie pe care a iubit-o in viata asta si ca 22 de ani s-a prefacut.Voi chiar puteti crede ca cineva se preface 22 de ani ca iubeste,ca te tine de mana,ca iti da flori etc?
Se pare ca au probleme si la serviciu .Lumea nu le aproba relatia,mai ales ca unii chiar ne stiu familia pentru ca si eu lucrez in acelasi sistem,Se pare ca va fi mutat.Si cine credeti ca e de vina?Eu.....El nu a gresit cu nimic,eu da......Tot asta sustine.
Ne-a hartuit la telefon.pana am inceput sa nu ii mai raspundem.Baiatul cel mare cred ca are luni de cand nu a mai vorbit cu el.Asta ma doare.Au fost foarte apropiati.Nu poate sa il ierte pentru cuvintele grele care i le-a spus.
Ma doare ca a fost un om bun.Un tata si un sot iubitor.Acum e pregatit sa renunte la tot sa ramana cu "colega".Sa renunte la baieti,la mine,la casa pe care am facut-o impreuna.
Nu credeam ca poate durea atat de mult tradarea!Incerc sa ma regasesc,incerc sa imi caut drumul de dragul baietilor.Ei ma sustin si mi-au repetat de multe ori ca merit ceva mai bun.Sunt constienta ,am zile bune in care sunt foarte optimista.Dar din nefericire am si zile in care simt ca nu mai pot merge mai departe.O urasc si nu sunt mandra de asta.
Cuvintele grele spuse de el ma duc cu gandul la depresie.Nu stiu si poate nu voi sti niciodata ce a fost prima data:amanta sau depresia dar acum cred ca nici nu mai conteaza.A ranit baietii,m-a ranit pe mine,la serviciu s-a certat cu sefii pentru ea.Il preocupa probabil in momentul asta colega si copilul ei ,nu ai lui.
De ce doare?Cum ma pot vindeca mai repede?
Poate cineva ma va sfatui cum sa o fac mai repede.Vreau sa ma bucur de copii,de viata.Ce"medicament" as putea lua?

De la: crissy_f2007, la data 2011-01-03 00:03:56Buna seara.
De cateva luni imi pun aceleasi intrebari.De ce eu?Cu ce am gresit?De ce doare atat de tare?
Am 41 de ani.M-am casatorit foarte tanara.Avem doi baieti minunati.Toata lumea spunea ca suntem o familie ,tanara,frumoasa.L-am iubit,a fost pentru mine primul si singurul barbat.Poate asta sa fi fost greseala cine stie?
Sunt o mama buna,am fost o sotie devotata,l-am sprijinit sa isi faca o cariera,ducand greul casei deoarece el a trebuit sa plece de multe ori in interes de serviciu.
Veti spune probabil ca avand atatea griji am uitat de mine,sa ma ingrijesc.Nu,nu am uitat.
Dar de aproape trei ani lucreaza in Bucuresti.Noi,familia locuim la aproape 500km distanta.Tot timpul a zis ca incearca sa se mute mai aproape de casa,dar ca sefii nu sunt de acord.
La sfarsitul lunii mai ,surpriza.Avenit la sfarsit de saptamana cum obisnuia sa o faca,dar parea cu totul un alt om.La inceput a dat vina pe stres,oboseala, serviciu.A doua zi a inceput sa imi reproseze ca datorita mie nu a facut nu stiu ce studii,ca sa poata sa ajunga nu stiu ce etc....Apoi brusc a inceput sa zica ca relatia s-a terminat .Parea ca in el se da o lupta.Nu putea dormi,nu putea manca,era palid,a inceput chiar sa zica ca singura rezolvare este ca sa moara.Impreuna cu baietii mei (care sunt studenti la medicina) am ajuns la concluzia ca probabil e vorba de o depresie.
Am incercat sa il convingem sa mearga la doctor.A plecat apoi la Bucuresti fara sa ne asculte si fara sa il putem ajuta cumva.
Nu a revenit vreo 2-3 weekend-uri.In acest timp insa sa pare ca a fost acolo la un medic.Insa prin natura profesiei a zis ca nu ii putea spune medicului tot adevarul.Asa ca a fost diagnosticat cu un sindrom depresiv.I-au fost prescrise antidepresive.
Asta nu e tot.In afara de faptul ca "fugea" de noi am descoperit o factura fff mare la celular.Asta mi-a dat de banuit.Pana atunci a fost un om econom,devotat familiei.
Si surpriza....o subalterna ii trata depresia.La inceputul lunii iulie a dus-o in concediu ca sa o rasplateasca....
In momentul in care baietii si-au exprimat propriile pareri in legatura cu modul las in care a procedat si in care vrea sa incheie relatia cu mine ia amenintat ca nu le mai da bani sa isi continue studiile.Vreo doua luni nu a venit acasa,nu le-a dat bani.
Deoarece el intentase divort pe motiv ca eu il suspectez ca umbla cu o colega(in momentul in care lipsesc din cont 9000 ron si o agentie iti confirma ,credeti ca mai e vorba de o simpla banuiala?)baietii l-au dat in judecata pentru pensie de intretinere.Asta nu ia placut.A inceput apoi sa le dea bani lunar.
Problema este ca le-a mai spus ca sunt ca niste bolovani ca el vrea sa isi traiasca viata,ca colega e singura femeie pe care a iubit-o in viata asta si ca 22 de ani s-a prefacut.Voi chiar puteti crede ca cineva se preface 22 de ani ca iubeste,ca te tine de mana,ca iti da flori etc?
Se pare ca au probleme si la serviciu .Lumea nu le aproba relatia,mai ales ca unii chiar ne stiu familia pentru ca si eu lucrez in acelasi sistem,Se pare ca va fi mutat.Si cine credeti ca e de vina?Eu.....El nu a gresit cu nimic,eu da......Tot asta sustine.
Ne-a hartuit la telefon.pana am inceput sa nu ii mai raspundem.Baiatul cel mare cred ca are luni de cand nu a mai vorbit cu el.Asta ma doare.Au fost foarte apropiati.Nu poate sa il ierte pentru cuvintele grele care i le-a spus.
Ma doare ca a fost un om bun.Un tata si un sot iubitor.Acum e pregatit sa renunte la tot sa ramana cu "colega".Sa renunte la baieti,la mine,la casa pe care am facut-o impreuna.
Nu credeam ca poate durea atat de mult tradarea!Incerc sa ma regasesc,incerc sa imi caut drumul de dragul baietilor.Ei ma sustin si mi-au repetat de multe ori ca merit ceva mai bun.Sunt constienta ,am zile bune in care sunt foarte optimista.Dar din nefericire am si zile in care simt ca nu mai pot merge mai departe.O urasc si nu sunt mandra de asta.
Cuvintele grele spuse de el ma duc cu gandul la depresie.Nu stiu si poate nu voi sti niciodata ce a fost prima data:amanta sau depresia dar acum cred ca nici nu mai conteaza.A ranit baietii,m-a ranit pe mine,la serviciu s-a certat cu sefii pentru ea.Il preocupa probabil in momentul asta colega si copilul ei ,nu ai lui.
De ce doare?Cum ma pot vindeca mai repede?
Poate cineva ma va sfatui cum sa o fac mai repede.Vreau sa ma bucur de copii,de viata.Ce"medicament" as putea lua?

De la: crissy_f2007, la data 2011-01-03 00:03:56Buna seara.
De cateva luni imi pun aceleasi intrebari.De ce eu?Cu ce am gresit?De ce doare atat de tare?
Am 41 de ani.M-am casatorit foarte tanara.Avem doi baieti minunati.Toata lumea spunea ca suntem o familie ,tanara,frumoasa.L-am iubit,a fost pentru mine primul si singurul barbat.Poate asta sa fi fost greseala cine stie?
Sunt o mama buna,am fost o sotie devotata,l-am sprijinit sa isi faca o cariera,ducand greul casei deoarece el a trebuit sa plece de multe ori in interes de serviciu.
Veti spune probabil ca avand atatea griji am uitat de mine,sa ma ingrijesc.Nu,nu am uitat.
Dar de aproape trei ani lucreaza in Bucuresti.Noi,familia locuim la aproape 500km distanta.Tot timpul a zis ca incearca sa se mute mai aproape de casa,dar ca sefii nu sunt de acord.
La sfarsitul lunii mai ,surpriza.Avenit la sfarsit de saptamana cum obisnuia sa o faca,dar parea cu totul un alt om.La inceput a dat vina pe stres,oboseala, serviciu.A doua zi a inceput sa imi reproseze ca datorita mie nu a facut nu stiu ce studii,ca sa poata sa ajunga nu stiu ce etc....Apoi brusc a inceput sa zica ca relatia s-a terminat .Parea ca in el se da o lupta.Nu putea dormi,nu putea manca,era palid,a inceput chiar sa zica ca singura rezolvare este ca sa moara.Impreuna cu baietii mei (care sunt studenti la medicina) am ajuns la concluzia ca probabil e vorba de o depresie. buana!sunt in aceiasi situatie,doar ca al meu nu a plecat de-acasa.tu esti o fericita ca nu mai sta cu tine si ai copii mari,pot intelege si pot fi alaturi de tine.daca ati fi stat impreuna dupa ce ai aflat ca are pe alta,tot ce-i mai urat in voi ar fi iesit la suprafata.asa aveti o sansa sa ramaneti ,dupa ce vor trece furiile,prieteni.crede-ma ca stiu ce spun.al meu sta acum si ma pazeste.nu ma mai vrea,dar nici nu pleca la aia.de revelion cred ca erau prospat despartiti ca era cuprins de toti dracii.
Am incercat sa il convingem sa mearga la doctor.A plecat apoi la Bucuresti fara sa ne asculte si fara sa il putem ajuta cumva.
Nu a revenit vreo 2-3 weekend-uri.In acest timp insa sa pare ca a fost acolo la un medic.Insa prin natura profesiei a zis ca nu ii putea spune medicului tot adevarul.Asa ca a fost diagnosticat cu un sindrom depresiv.I-au fost prescrise antidepresive.
Asta nu e tot.In afara de faptul ca "fugea" de noi am descoperit o factura fff mare la celular.Asta mi-a dat de banuit.Pana atunci a fost un om econom,devotat familiei.
Si surpriza....o subalterna ii trata depresia.La inceputul lunii iulie a dus-o in concediu ca sa o rasplateasca....
In momentul in care baietii si-au exprimat propriile pareri in legatura cu modul las in care a procedat si in care vrea sa incheie relatia cu mine ia amenintat ca nu le mai da bani sa isi continue studiile.Vreo doua luni nu a venit acasa,nu le-a dat bani.
Deoarece el intentase divort pe motiv ca eu il suspectez ca umbla cu o colega(in momentul in care lipsesc din cont 9000 ron si o agentie iti confirma ,credeti ca mai e vorba de o simpla banuiala?)baietii l-au dat in judecata pentru pensie de intretinere.Asta nu ia placut.A inceput apoi sa le dea bani lunar.
Problema este ca le-a mai spus ca sunt ca niste bolovani ca el vrea sa isi traiasca viata,ca colega e singura femeie pe care a iubit-o in viata asta si ca 22 de ani s-a prefacut.Voi chiar puteti crede ca cineva se preface 22 de ani ca iubeste,ca te tine de mana,ca iti da flori etc?
Se pare ca au probleme si la serviciu .Lumea nu le aproba relatia,mai ales ca unii chiar ne stiu familia pentru ca si eu lucrez in acelasi sistem,Se pare ca va fi mutat.Si cine credeti ca e de vina?Eu.....El nu a gresit cu nimic,eu da......Tot asta sustine.
Ne-a hartuit la telefon.pana am inceput sa nu ii mai raspundem.Baiatul cel mare cred ca are luni de cand nu a mai vorbit cu el.Asta ma doare.Au fost foarte apropiati.Nu poate sa il ierte pentru cuvintele grele care i le-a spus.
Ma doare ca a fost un om bun.Un tata si un sot iubitor.Acum e pregatit sa renunte la tot sa ramana cu "colega".Sa renunte la baieti,la mine,la casa pe care am facut-o impreuna.
Nu credeam ca poate durea atat de mult tradarea!Incerc sa ma regasesc,incerc sa imi caut drumul de dragul baietilor.Ei ma sustin si mi-au repetat de multe ori ca merit ceva mai bun.Sunt constienta ,am zile bune in care sunt foarte optimista.Dar din nefericire am si zile in care simt ca nu mai pot merge mai departe.O urasc si nu sunt mandra de asta.
Cuvintele grele spuse de el ma duc cu gandul la depresie.Nu stiu si poate nu voi sti niciodata ce a fost prima data:amanta sau depresia dar acum cred ca nici nu mai conteaza.A ranit baietii,m-a ranit pe mine,la serviciu s-a certat cu sefii pentru ea.Il preocupa probabil in momentul asta colega si copilul ei ,nu ai lui.
De ce doare?Cum ma pot vindeca mai repede?
Poate cineva ma va sfatui cum sa o fac mai repede.Vreau sa ma bucur de copii,de viata.Ce"medicament" as putea lua?

De la: quasaria, la data 2011-01-03 00:14:29O urasti... pe ea?
Nu pe el?

EA nu te cunoaste. Nu stie anii in care ati fost fericiti. Probabil nu stie nimic despre tine - nimic adevarat. E o straina, o entitate oarecare din lumea asta mare, oricine. Daca nu era EA, era o alta EA. Dragostea nu intra in suflet decit atunci cind sufletul e gol.... Altfel, nu incape o alta dragoste, pentru o alta ea... Crede-ma.
Am experimentat tradarea din toate rolurile - stiu ce vorbesc, si stiu cit doare.

N-ai de ce sa o urasti pe ea - si incearca sa nu il urasti nici pe el. Ura poate face mai mult rau decit iti inchipui, si iti face rau tie, nimanui altcuiva.

De la: roby_cado, la data 2011-01-09 22:29:48pai sa-i dai omului la "oo" bre..?

De la: roby_cado, la data 2011-01-09 22:40:55de ce zici asa dom'le..?
cum n-are inima si creier..?doar si-a crescut copii mari..,nu?a stat si a indurat-o pe nevasta-sa atatia ani..
acum sa indragostit de alta..
care-i baiul..?
n-are omu' dreptu sa iubeasca si sa fie iubit..?

De la: roby_cado, la data 2011-01-09 22:40:55de ce zici asa dom'le..?
cum n-are inima si creier..?doar si-a crescut copii mari..,nu?a stat si a indurat-o pe nevasta-sa atatia ani..
acum sa indragostit de alta..
care-i baiul..?
n-are omu' dreptu sa iubeasca si sa fie iubit..?

De la: quasaria, la data 2011-01-10 21:52:18LadyDi - cind am fost in situatia in care m-a inselat, am inteles ca e defect - el e defect - am inteles ca ar fi fost defect ORICUM, era si inainte si asa o sa moara, deci nu femeia aia "l-a schimbat" - nimeni din exterior nu te schimba daca nu ii dai tu voie. El a calcat peste amintirile comune, pentru ca el le avea. El a calcat peste sufletul meu, pentru ca el il avea. Eram a lui, nu a ei. Si el involuntar m-a aruncat si pe mine la cos, si tot ce am trait impreuna.
El a facut-o, desi pe el imi era de un milion mai greu sa dau vina, pentru ca el, spre deosebire de ea, era o parte din mine.
Mi-a fost greu, te rupi in doua - a trecut. Toate trec.

In momentul in care s-a inversat situatia - si s-a intors, l-am intrebat daca ar trebui sa apreciez faptul ca, pe linga ca mi-a facut mie ce mi-a facut, face acelasi lucru acelei femei. L-am intrebat daca ar trebui sa ma bucure. Sau ar trebui sa ma sperie cit de usor trece de la o extrema la alta. De la o obsesie noua la una veche si invers.
Am stat de vorba o noapte intreaga. I-am urlat in fata ca as fi apreciat - in ciuda oricaror orgolii - daca mi-ar fi demonstrat ca e capabil sa iubeasca pe vruena dintre noi. Pe ea, eventual. Pentru ca asta ar fi insemnat ca e capabil sa iubeasca. Sa iubeasa ce a ales. Indiferent ce a a ales. Asta mi-ar fi spus mie ca el, de fapt, e un om integru. Chiar daca intre noi n-a mers.
Faptul ca a renuntat la mine pentru ea - si ca a renuntat si la ea pentru mine - nu demonstreaza decit faptul ca SI DACA IUBESTE pe vreuna dintre noi acest lucru e inutil. Si ramine inutil. Deci, ce as mai putea sa ii pretind?!
Imi ucide pina si visele cu daca si cu parca - nici macar nu ot sa mai sper ca daca eu as fi fost mai frumoasa, mai desteapta, mai devreme acasa ar fi fost mai bine. Pentru ca a gasit una pe care a considerat-o mai frumoasa, mai desteapta, mia devreme acasa - drept dovada s-a dus la ea - si acum imi spune ca nici asa n-a fost bine?

Trecuse oricum mult timp de cind ne-am despartit. Resentimentele mele erau pe duca. Asa ca i-am spus sa fie barbat, sau macar sa incerce, si sa se poarte ca un barbat macar cu aia dintre noi cu care mai are sansa asta: cu ea. Pentru ca pe mine m-a pierdut oricum. A fost greseala lui si e ireparabila. Sa incerce sa faca fericita macar una dintre persoanele din viata lui. Sa nu mai faca si a doua greseala - si tot ireparabila.
Si i-am spus pa.
Am procedat ca la carte, da? L-am trimis cu fundita la ea, sa se poarte frumos.
Ma uimeam eu pe mine de atita altruism....

Rezultatul? S-a dus acasa, s-a gindit, si i-a facut bagajele tipei si i le-a pus la usa. De ce? Eu am sustinut exact contrariul... Probabil de asta.
Ce am rezolvat? A ranit-o mai putin? A ranit-o mai mult...

Deci nu considera ca daca aia i-ar fi spus sa plece chiar ar fi plecat. Sau, daca ar fi plecat, s-ar fi intors la tine. Nimeni nu poarta telecomanda la vedere... si am invatat asta destul de greu si eu.

De la: quasaria, la data 2011-01-10 21:52:18LadyDi - cind am fost in situatia in care m-a inselat, am inteles ca e defect - el e defect - am inteles ca ar fi fost defect ORICUM, era si inainte si asa o sa moara, deci nu femeia aia "l-a schimbat" - nimeni din exterior nu te schimba daca nu ii dai tu voie. El a calcat peste amintirile comune, pentru ca el le avea. El a calcat peste sufletul meu, pentru ca el il avea. Eram a lui, nu a ei. Si el involuntar m-a aruncat si pe mine la cos, si tot ce am trait impreuna.
El a facut-o, desi pe el imi era de un milion mai greu sa dau vina, pentru ca el, spre deosebire de ea, era o parte din mine.
Mi-a fost greu, te rupi in doua - a trecut. Toate trec.

In momentul in care s-a inversat situatia - si s-a intors, l-am intrebat daca ar trebui sa apreciez faptul ca, pe linga ca mi-a facut mie ce mi-a facut, face acelasi lucru acelei femei. L-am intrebat daca ar trebui sa ma bucure. Sau ar trebui sa ma sperie cit de usor trece de la o extrema la alta. De la o obsesie noua la una veche si invers.
Am stat de vorba o noapte intreaga. I-am urlat in fata ca as fi apreciat - in ciuda oricaror orgolii - daca mi-ar fi demonstrat ca e capabil sa iubeasca pe vruena dintre noi. Pe ea, eventual. Pentru ca asta ar fi insemnat ca e capabil sa iubeasca. Sa iubeasa ce a ales. Indiferent ce a a ales. Asta mi-ar fi spus mie ca el, de fapt, e un om integru. Chiar daca intre noi n-a mers.
Faptul ca a renuntat la mine pentru ea - si ca a renuntat si la ea pentru mine - nu demonstreaza decit faptul ca SI DACA IUBESTE pe vreuna dintre noi acest lucru e inutil. Si ramine inutil. Deci, ce as mai putea sa ii pretind?!
Imi ucide pina si visele cu daca si cu parca - nici macar nu ot sa mai sper ca daca eu as fi fost mai frumoasa, mai desteapta, mai devreme acasa ar fi fost mai bine. Pentru ca a gasit una pe care a considerat-o mai frumoasa, mai desteapta, mia devreme acasa - drept dovada s-a dus la ea - si acum imi spune ca nici asa n-a fost bine?

Trecuse oricum mult timp de cind ne-am despartit. Resentimentele mele erau pe duca. Asa ca i-am spus sa fie barbat, sau macar sa incerce, si sa se poarte ca un barbat macar cu aia dintre noi cu care mai are sansa asta: cu ea. Pentru ca pe mine m-a pierdut oricum. A fost greseala lui si e ireparabila. Sa incerce sa faca fericita macar una dintre persoanele din viata lui. Sa nu mai faca si a doua greseala - si tot ireparabila.
Si i-am spus pa.
Am procedat ca la carte, da? L-am trimis cu fundita la ea, sa se poarte frumos.
Ma uimeam eu pe mine de atita altruism....

Rezultatul? S-a dus acasa, s-a gindit, si i-a facut bagajele tipei si i le-a pus la usa. De ce? Eu am sustinut exact contrariul... Probabil de asta.
Ce am rezolvat? A ranit-o mai putin? A ranit-o mai mult...

Deci nu considera ca daca aia i-ar fi spus sa plece chiar ar fi plecat. Sau, daca ar fi plecat, s-ar fi intors la tine. Nimeni nu poarta telecomanda la vedere... si am invatat asta destul de greu si eu.

De la: crissy_f2007, la data 2011-01-03 00:03:56Buna seara.
De cateva luni imi pun aceleasi intrebari.De ce eu?Cu ce am gresit?De ce doare atat de tare?
Am 41 de ani.M-am casatorit foarte tanara.Avem doi baieti minunati.Toata lumea spunea ca suntem o familie ,tanara,frumoasa.L-am iubit,a fost pentru mine primul si singurul barbat.Poate asta sa fi fost greseala cine stie?
Sunt o mama buna,am fost o sotie devotata,l-am sprijinit sa isi faca o cariera,ducand greul casei deoarece el a trebuit sa plece de multe ori in interes de serviciu.
Veti spune probabil ca avand atatea griji am uitat de mine,sa ma ingrijesc.Nu,nu am uitat.
Dar de aproape trei ani lucreaza in Bucuresti.Noi,familia locuim la aproape 500km distanta.Tot timpul a zis ca incearca sa se mute mai aproape de casa,dar ca sefii nu sunt de acord.
La sfarsitul lunii mai ,surpriza.Avenit la sfarsit de saptamana cum obisnuia sa o faca,dar parea cu totul un alt om.La inceput a dat vina pe stres,oboseala, serviciu.A doua zi a inceput sa imi reproseze ca datorita mie nu a facut nu stiu ce studii,ca sa poata sa ajunga nu stiu ce etc....Apoi brusc a inceput sa zica ca relatia s-a terminat .Parea ca in el se da o lupta.Nu putea dormi,nu putea manca,era palid,a inceput chiar sa zica ca singura rezolvare este ca sa moara.Impreuna cu baietii mei (care sunt studenti la medicina) am ajuns la concluzia ca probabil e vorba de o depresie.
Am incercat sa il convingem sa mearga la doctor.A plecat apoi la Bucuresti fara sa ne asculte si fara sa il putem ajuta cumva.
Nu a revenit vreo 2-3 weekend-uri.In acest timp insa sa pare ca a fost acolo la un medic.Insa prin natura profesiei a zis ca nu ii putea spune medicului tot adevarul.Asa ca a fost diagnosticat cu un sindrom depresiv.I-au fost prescrise antidepresive.
Asta nu e tot.In afara de faptul ca "fugea" de noi am descoperit o factura fff mare la celular.Asta mi-a dat de banuit.Pana atunci a fost un om econom,devotat familiei.
Si surpriza....o subalterna ii trata depresia.La inceputul lunii iulie a dus-o in concediu ca sa o rasplateasca....
In momentul in care baietii si-au exprimat propriile pareri in legatura cu modul las in care a procedat si in care vrea sa incheie relatia cu mine ia amenintat ca nu le mai da bani sa isi continue studiile.Vreo doua luni nu a venit acasa,nu le-a dat bani.
Deoarece el intentase divort pe motiv ca eu il suspectez ca umbla cu o colega(in momentul in care lipsesc din cont 9000 ron si o agentie iti confirma ,credeti ca mai e vorba de o simpla banuiala?)baietii l-au dat in judecata pentru pensie de intretinere.Asta nu ia placut.A inceput apoi sa le dea bani lunar.
Problema este ca le-a mai spus ca sunt ca niste bolovani ca el vrea sa isi traiasca viata,ca colega e singura femeie pe care a iubit-o in viata asta si ca 22 de ani s-a prefacut.Voi chiar puteti crede ca cineva se preface 22 de ani ca iubeste,ca te tine de mana,ca iti da flori etc?
Se pare ca au probleme si la serviciu .Lumea nu le aproba relatia,mai ales ca unii chiar ne stiu familia pentru ca si eu lucrez in acelasi sistem,Se pare ca va fi mutat.Si cine credeti ca e de vina?Eu.....El nu a gresit cu nimic,eu da......Tot asta sustine.
Ne-a hartuit la telefon.pana am inceput sa nu ii mai raspundem.Baiatul cel mare cred ca are luni de cand nu a mai vorbit cu el.Asta ma doare.Au fost foarte apropiati.Nu poate sa il ierte pentru cuvintele grele care i le-a spus.
Ma doare ca a fost un om bun.Un tata si un sot iubitor.Acum e pregatit sa renunte la tot sa ramana cu "colega".Sa renunte la baieti,la mine,la casa pe care am facut-o impreuna.
Nu credeam ca poate durea atat de mult tradarea!Incerc sa ma regasesc,incerc sa imi caut drumul de dragul baietilor.Ei ma sustin si mi-au repetat de multe ori ca merit ceva mai bun.Sunt constienta ,am zile bune in care sunt foarte optimista.Dar din nefericire am si zile in care simt ca nu mai pot merge mai departe.O urasc si nu sunt mandra de asta.
Cuvintele grele spuse de el ma duc cu gandul la depresie.Nu stiu si poate nu voi sti niciodata ce a fost prima data:amanta sau depresia dar acum cred ca nici nu mai conteaza.A ranit baietii,m-a ranit pe mine,la serviciu s-a certat cu sefii pentru ea.Il preocupa probabil in momentul asta colega si copilul ei ,nu ai lui.
De ce doare?Cum ma pot vindeca mai repede?
Poate cineva ma va sfatui cum sa o fac mai repede.Vreau sa ma bucur de copii,de viata.Ce"medicament" as putea lua?