O alta femeie in viata lor...eu!

De la: me_reloaded, la data 2011-03-10 22:22:06

freyo, io-s agnostica, maica...remember? apropos...de ce suntem in post? ce sarbatoare mai vine?

alegro, good point...nu ca nauca, ci cu finete nu ca io as stii despre ce vorbesc

De la: betty37, la data 2011-03-13 09:18:47

De la: me_reloaded, la data 2011-03-10 22:22:06

freyo, io-s agnostica, maica...remember? apropos...de ce suntem in post? ce sarbatoare mai vine?

alegro, good point...nu ca nauca, ci cu finete nu ca io as stii despre ce vorbesc

POSTUL PASTELUI!!!40 de zile...In 24 aprilie :Invierea Domnului!!SI LA ORTODOXI SI LA CATOLICI!! Asa ar trebui sa fie mereu!Preotii astia...

De la: gabi1981, la data 2011-03-10 20:06:33eu?sunt sigura ca nu sunt si nu voi fii singura care trece prin asa ceva, insa cd ni se intampla noua, privind din interior, avem impresia ce e cel mai grav caz....
pana la urma , eu sunt vinovata pt tot ce trag acum.trebuia sa ma retrag la tp, aveam inca timp, dar ce puteam cere unei inimi singure de atata tp in fata unui baiat minunat, parca scos din acatistele mele catre SF,ANTON pe care le-am dat marti de marti , ani la rand???

am facut gresala sa staruiesc intr-o relatie cu un barbat insurat, un baiat de 27 de ani la vremea aia, de seama cu mine. el era casatorit de 2 ani insa traia cu ea in casa de 10.dupa 3 sapt de rel , vazand ca nu reprez doar o simpla aventura s-a speriat si mi-a zis adevarul in ideea ca ma voi retrage.nu am facut-o si m-am implicat mai mult ,ajungand sa-l iubesc.mi-a alimentat iubirea insa nu mereu; am avut suisuri si coborasuri, insa atunci cd imi dadea aripi o facea intr-un mod minunat, faceam planuri de viitor.simteam ca sunt altceva decat o simpla aventura , nu ma facea sa ma simt vinovata pt ce faceam, eu care in alte ocazii condamnam si aratam cu degetul asemenea relatii, cresterea si educatia mea nu-mi permitea sa fac asa ceva, si totusi am facut-o.dumnezeu stie de cate ori am incercat sa ne rupem unul de altul, ne-am dat seama ca nu e bn pt nici unul din noi.EA nu stia nimik de mine, nici nu banuia, pt ca el era un bun actor acasa, insa eu cred ca orice femeie pe lumea asta , oricat de simpla si ``prostuta`` ar fii, simte cd sotul, iubitul o inseala.A fost primul si singurul barbat din viata mea, l-am iubit si il iubesc intr-un mod obsesiv, bolnavicios,irational.am contiuat aceasta relatie pret de 1 an jumate, relatie care m-a facut sa pierd multe , de la lucruri materiale pana la prieteni, serviciu, aproape si iubirea familiei(care nu stia adevarul despre situatia lui).odata cu pierderea serviciului, am profitat de o sansa care mi sa- oferit si am plecat in italia, la munca.nu stiam ce voi gasi akolo, nu stiam daca mai vreau sa ma intorc.pur si simplu am plecat, nu am privit in urma.trebuia sa ma rup de aici si de el, si am plecat.era o ocazie buna sa imi redresez financiar familia.eu, fata tatei si a mamei , care nu plecasem niciodata de acasa decat in tabere, plecam acum la munca in italia....absolventa de drept, mandria familiei, plecam sa muncesc menajera in italia....ironic, nu??
Si am plecat.6 luni. 6 luni in care speram sa ma refac din toate pct de vedere, insa pt mine cel mai mult conta vindecarea de el.realizasem de acum ca nu imi aduce nimic bun, pe nici un plan, relatia asta mizera.Insa, rugandu-ma la Dzeu sa ma lumineze si sa ma linisteasca ,el m-a cautat in continuare, realizase ca m-a pierdut si si-a dat seama ca ma iubeste.nu-mi zise-se pana atunci aceste cuvinte, iar acum mi le spunea obsesiv.nu am avut puterea sa-i rezist, il iubeam.insa maturizata in acest tp cat pt o viata, i-am zis ca nu mai accept jumatati de masura, ori cu mine ori deloc.si s-a hotarat. A ZIS CA VREA CU MINE.poti sa-ti imaginezi ce am simtit atunci??era venit de la dumnezeu, era soarta mea, asa vedeam lucrurile.mai aveam o luna pana sa ma intorc, i-am pus conditia sa demareze divortul, sa se mute de acasa , sa vb cu fam lui, totul corect de data asta.si a facut-o!surprinzator, a avut sustinerea familiei, lucru care l-a ajutat in lipsa mea, a demarat divortul, s-a mutat de acasa la sora lui, incepuse sa viziteze pe ai mei, ei se mai induplecase in privinta lui, era ALT OM. Insa i-am atras atentia ca nici un mom sa nu ia aceasta decizie luand in calcul ca eu, chipurile , as veni acasa cu sacul de bani, banii castigati ii trimiteam familiei, pt a-mi rezolva problemele lasate de mine acasa-datorii.si m-am intors...........ce sa zic?fericirea pe care am asteptat-o era in fata mea.ne-am promis amandoi ca lasam in urma fara regrete si fara reprosuri ulterioare totul, o luam de la 0, ne luptam pt noi, era noua noastra sansa.Insa ne pacaleam singuri, asa s-a dovedit a fii pana la urma.3 luni au fost cele mai fericite din viata mea.s-a mutat la mn, (eu stateam cu ai mei, niste oameni extraordinari)am cumparat mobila , am facut planuri, am mers in vizite la cunoscutii mei cat si la fam lui, surprinzator toti ma acceptau, am fost primita extraordinar de bn atat eu cat si familia mea, nimeni nu m-a condamnat pt ce se intamplase.Cu ai mei am vb, le-am zis adev despre sit lui, au acceptat, nu era o pb ca fata lor traise cu un barb insurat, atata tp cat acum ne dadusem seama ca treb sa facem lucrurile corect. Mama m-a intrebat doar daca am constiinta curata vis a vis de sotia lui, i-am rasp DA, nu aveam nici o vina pt alegerea lui, eu m-am retras 6 luni, el a ales la sfarsit.D-zeu mi-e martor!dupa fix 3 luni urma infatisarea la divort.m-am temut de ea, cred ca si el...a coincis cu o perioada proasta dpdv financiar(banii stransi de mama pt mine se terminasera, acum traiam amandoi din salariile noastre relativ medii spre mici.pana in acest mom nu contribuisem nici unul la nici o cheltuiala in casa, tot ce am cheltuit a fost pt noi, pt sarbatori si toate cele..nu a fost o pb, insa usor usor am intrat in acest impas banesc care, cu putina chibzuinta trecea...avusesem discutii despre acest aspect, ne intrebam cum de nu ne ajung banii cand noi nici macar nu dam bani in casa?nu stiu nici in clipa de fata........mi-a spus ca nici cd era acasa si platea rata la banca pt un credit ipotecar nu a fost in situatia asta, era terminat. eu la fel, nu reausem sa imi dau seama dc am ajuns ca disc si pb noastre sa plece de la bani???era ironic totul!de la bani??era ultimul motiv............stand de vb, in seara dinainte de infatisarea la tribunal, am vb deschis de multe lucruri, i-am explicat ca e normal ca o familie sa mai intampine prob, greutati, dar ca nu sunt de netrecut, sa aiba rabdare ........si bineinteles ca in capull lui a inceput sa compare, sa vada situatia cu alti ochi, din pacate in defavoarea noastra.discutia a ramas undeva suspendata...a 2 a zi trebuia sa fie sfarsitul lor......A fost inceputul lor! din nou!dupa ce a iesit de acolo mi-a dat sms....SMS??!! ca merge sa vb putin cu ea, sa nu ma supar. Am stiu ca se rupe totul!Am simtit! Eu am ajuns seara acasa de la serviciu, el era deja acasa.ii trageam cuvintele cu clestele, nu reausem sa comunic cu el, intr-un final l-am intrebat:"Vrei sa te intorci si ea te primeste? -Da! a fost rasp lui. In hohote de plans am avut cea mai frumoasa si sincera discutie in doi ani de zile, mi-a zis ca nu a reusit sa se regaseasca in cadrul noii familii, ca face eforturi mult prea mari pt puterea lui sa reusim impreuna dar ca nu se regaseste!ca se gandeste mereu ca a lasat o casa in care el a bagat bani, ca a renuntat la viata lui, asa cum era ea, nefericita din anumite pct de vedere, insa fara lipsuri materiale, fara eforturi sa se schimbe, ca era acceptat asa cum era si ca ea, l-a iertat si l-a inteles de ca fugit asa.el asta facuse!invocase datorii prea mari alaturi de ea odata cu cumpararea casei, datorii care il opreau din a-si trai viata si a fii fericit si ii spuse-se ca el vrea sa-si traiasca viata si alte vorbe de genul.si a plecat in cond in care ea , in acea zi era la priveghiul tatalui ei, el si-a luat bagajele si a plecat de acasa, lasand-o singura, indurerata, cu o rata f mare la banca, cu alte datorii destul de insemnate. a fugit de toate aceste raspunderi, obligatii!si eu aflam abia acum!iar ea il primea inapoi!ce puteam sa fac eu acum? nimic.l-am intrebat doar daca asta vrea cu adevarat, mi-a zis ca ne-am grabit, ca nu asa trebuia sa decurga lucrurile, nu asa trebuia sa terminam.............mentionez ca divortul era inca in picioare , se fixase urmatorul term peste o luna, ultimul.pana atunci treb ca el sa plateasca anumite taxe si cheltuieli una peste alta in jur de 1000 ron.asta iar il omora..........si am decis ca oricum, iubire cu forta nu mergea, eu il simteam deseori ca avea mom de ratacire cand sunt sigura ca se gandea la ce a lasat in urma.nu suportam sa-l vad asa, si mai ales ca si el voia.A doua zi era mutat din nou acasa la el, cu tot cu bagaje.nu mai conteaza acum reactiile familiilor , nu au contat deloc, conta doar ca el e bn acum, ca el gasise dupa 3 luni o sotie puternica, dornica sa-l primeasca inapoi, o sotie care a platit toate datoriile in acest timp, care nu a cedat si nu s-a dat batuta dupa abandonul lui, o femeie puternica dar atat de slaba in acelasi timp. Nu am "tras" de el nici o clipa, am stiu ca asta vrea de fapt si mi-a recunoscut (desi f orgolios, am apreciat ca mi-a recunoscut acest lucru)ca este un las, un egoist care nu se gandeste decat la binele lui si atat.iar acum binele lui era sa se duca inapoi, pe un teren nou nout, unde chipurile s-a sters totul cu buretele si unde o poate lua de la 0.Am ramas interzisa, muta, blocata!i-am urat sa fie bine, sa fi fericit de data asta, i-am zis sa nu uite niciodata cat de mult il iubesc si l-am iubit si ca am facut tot ce am stiut eu mai bn sa-l fac fericit. nu reusisem, desi ne promisesem amandoi asta.nu am mai vb o luna de zile , pana aseara cd i-am dat un sms.era la serviciu si am vb insa cu conditia sa-l sun eu, pt ca daca el suna apare nr meu pe factura si nici sms nu poate da ca apar si alea pe factura.l-am sunat. si am vb pret de 4 ore.calmi, linistiti, incordati si emotionati initial, apoi relaxati , ca odinioara.m-a intrebat daca sunt suparata pe el.nu, i-am zis.........nu sunt .stiu ca in aceste 3 luni era un om schimbat, stiu ca m-a iubit-insa nu suficient-stiu ca aincercat peste puterile lui sa fie bn....nu a fost sa fie.......nu sunt suparat pe el.pe mine insa da...el nu are vina , si chiar daca o are, infima................stiu ca a avut bunavointa.mi-a zis, a nu stiu cata oara ca eram singura femeie care reusea sa-l schimbe si pt care ar fii acceptat sa se schimbe insa nu am avut timpul de partea noastra........ca ne-am grabit, dar ca nu regreta nimik din tot ce a fost, ca i-am adus fericire, pasiune, iubire si adrenalina in viata, ca alaturi de mine se simtea implinit, dar ca odata mutati impreuna s-au schimbat lucrurile, noi nu ne cunosteam atat de bn, ca oameni.i-am recunoscut ca nici eu nu ma regaseam 100%in relataia asta, si am recunoscut amandoi ca initial vedeam altfel cum va fii intre noi, dar nu a fost asa, cazusem intr-o monotonie din pacate , motiv pt care el era nefericit acasa la el.aveam pb cu banii-de-asta plecase de acolo, practic el daduse peste lucrurile de care fugise.deseori i-am zis ca oricat de diferita as fii eu fata de ce a avut, e normal sa ne lovim si de lucruri comune, previzibile, monotone, in orice cuplu se intampla asa ceva.Sa-l invinovatesc pe el??ce as rezolva? nimic.pe ea??NICIODATA.pe mine?poate , dar doar pt ca am iubit irational. si am mai gresit cu ceva si mi-a zis-il sufocam cu grija si atentia si iubirea mea.el avea nevoi sa se convinga ca este iubit si nu-l deranja dragostea si grija mea pt el.cand a devenit sigur de iubirea mea pt el si a hotarat sa faca pasul in favoarea noastra, iubirea mea il sufoca.se simtea in lesa, urmarit,incorsetat.i-am explicat deseori, la rugamintile lui de a avea incredere in el, ca daca mi-a tradat increderea odata , de 2 ori, si a facut-o de f multe ori in acest 2 ani, greu mai cred apoi in cineva.iar el era atat de schimbat cd m-am intors incat nu-mi venea sa cred, era ceva ce era greu de crezut venind din partea lui...lipsa increderii mele in el -justificata- il facea sa se simta asa.am crezut ca pot trece peste tot ce mi-a facut in astia 2 ani, peste toate amintirile urate, minciuni, promisiuni false.nu am putut.cum nu puteam sa traiesc niciodata in umbra altei femei.Umbra ei avea sa ma urmareasca mult timp sau poate pt todeauna.nu puteam trai asa, devenea un cosmar pt amandoi.
Eu acum sunt binisor, incerc sa constientizez realitatea, sa ma incurajez, sa fac fata deziluziei.atat mi-a ramas.insa eu ma intreb-poate cu singura urma de rautate sau razbunare , nu stiu, existenta in sufletul meu-EA oare va putea trece peste ce s-a intamplat?vor putea ei fii fericiti de la capat , ca si cum eu nu am existat?va avea ea puterea-desi s-a dovedit a fii f slaba acceptandu-l -sa uite acest episod din viata lor, existenta mea, abandonul lui in clipele cd ea isi plangea tatal, sarbatorile acelea, verigheta pe care el nu o mai are pt ca a vandut-o pt a-si lua cauciucuri,faptul ca el , din prima sapt m-a infiintat acasa la parintii lui, in familia lui, unde era locul ei odinioara??NU ! NICIODATA! cum eu nu am putut trece peste lururi mult mai minore in comparatie cu suferintele ei, nici EA nu va putea.Am satisfactia ca nu voi fii uitata niciodata, de el nici atat, dar nici de EA! imi pare rau pt ea, inteleg acum prin ce trece si a trecut, insa furia femeii abandonate nu a lasat in mine dorinta de razbunare ci doar aceasta satisfactie diabolica.Sper , ca odata vindecata total, sa nu mai simt nici macar asta, stiu ca nu e corect, insa acum e tot ce pot face.............


imi cer scz daca am plictisit sau deranjat!

De la: garbo055761, la data 2011-03-13 09:52:34ai primit ce ai vrut si suporti consecintele faptelor tale nu ai dreptul sa-ti cladesti fericirea pe nefericirea altei femei sa nu crezi ca era asa proasta cum crezi tu cea proasta ai fost tu

De la: betty37, la data 2011-03-13 10:03:47Ptr.BIAnk 85 :A intrebat "Ce post?" iar eu i-am raspuns,chiar daca nu avea legatura cu topicul...Eu sunt saritoare! Hai ca esti o dulce,acum ai inteles!Te pup!

De la: deliadorca, la data 2011-03-13 10:20:14povesti similare, cu punct si virgula, cu situatii identice si cu acelasi rezultat... femeia indragostita, abandonata, inselata, cu inima franta in milioane de bucati, care pierde TOT din cauza lui... un barbat banal, insurat dar care intotdeauna la sfarsit cade in picioare, cu inima si familia intregi, neafectate... pacat ca noi femeile nu putem iubi asa cum o fac ei-barbatii- cu ratiunea... pacat de noi ca ne lasam inselate de cuvinte frumoase si nu vedem adevarata fata a situatiei decat cand e foarte tarziu...

De la: cricat, la data 2011-03-13 10:27:11Delia... roata intotdeauna se intoarce.... singura problema este ca barbatii uita dupa ce au iubit .... femeia nu uita. Un barbat azi o iubeste pe una ... apoi se intoarce la nevasta.... apoi iar la una ... apoi iar la nevasta.... Problema e la nevasta.... daca poate sa uite sa nu.

De la: eladaela, la data 2011-03-13 10:35:08bianko....sti vorba aia cu piatra????