 , dragi �colegi� de suferinț�,
Aveam 18 ani și-mi satisfaceam stagiul militar obligatoriu potrivit Legii pt. barbați.Dup� 3 saptamani, mi-a murit brusc tatal.Cand mi s-a dat drumul (cu chiu și vai) acasa, dup� circa 3 ore tatal meu a fost �nmormantat.Atat am apucat.Am fost distrus NU ATUNCI ci dupa.Anul trecut, Bunul Dumnezeu mi-a luat-o și pe mama (ucisa de un medic in spital in timp ce-si facea niste analize medicale, am asistat fara voia mea in direct prin telefonul mobil la urletele de moarte ale mamei mele, apoi brusc liniste pe veci).Am ramas impietrit la ce poate sa-ti faca un medic caruia i te adresezi pt niste analize medicale.Neprofesionalism, indiferenta crasa etc etc nu mai conteaza nimic ci doar disparitia cele mai dragi fiinte a mea : mama.I-am facut toate cele crestinesti potrivit religiei noastre ortodoxe - strictul necesar.In iunie �i voi face și pomana de an : dar ce folos!Nimic și nimeni nu-mi reda mama mea.Totuși, am �nteles un lucru FOARTE ESENTIAL : Dumnezeu ne-a trimis �n aceasta lume cu un mic rucsac, ca suntem pur si simplu doar niste TURISTI pe aceasta lume.Mama mea a plecat cu �m�inile goale�.Nu a putut lua cu ea NIMIC.Totusi am �nteles ca a fost �chemata� si a luat cu ea DOAR SI NUMAI : faptele bune si rele, ca toti cei care pleaca �n lumea de dincolo.Consider ca trebuie sa fim TARI, sa ne vedem �n continuare de noi si de ale noastre, sa facem �n asa fel �ncat ar fi ultima noastra zi pe aceasta lume, adic� : numai bine.Condoleante tuturor colegilor mei de suferinta de mai sus, Dumnezeu sa-i odihneasca-n pace pe dragii nostri plecati �n lumea de dincolo.
|
garbo198752
Postat pe 2 Aprilie 2011 19:16
|
in decembrie 2010 mi-a murit tatal.in februarie 2011 mi-a murit catelul.desi se spune ca nu e bine sa iti plangi mortii,natura umana lasa durerea sa ne invinga,daca nu ne intarim singuri incercand sa intelegem tot ce ni se intampla.Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei plecati din aceasta lume. 
|
vuvuzela
Postat pe 2 Aprilie 2011 19:45
|
eu ma rog,si fac terapia prin ocupatie,dupa doliu.
adica fasc o lista cu ce trebuie facut in casa si in gradina,ce trebuie reparat,dereticat,aruncat,etc,si ma ocup tot timpul cu cate ceva.
in o luna sunt ca noua.
eu chiar si dupa moartea unei matusi,am patit ulcer doar dupa cele trei zile ale inmormantarii,chiar medicul a zis ca e pe fond nrrvos,inainte sa zic eu ceva,....
sunt exagerat de sensibila la pierderea cuiva,chiar si a animalului de casa.....cand bvor muri parintii mei,ma voi duce voluntar la spital sa ajut bolnavi,altfel sunt pierduta.
sau la orfelinat,la noi nascuti.
dzeu te va ajuta,de asemenea,ei nu au murit decat trupeste.
treci la treaba,durerea se va diminua,garantat.
cu drag,d
|
|
|
daniilia
Postat pe 3 Aprilie 2011 09:15
|
|
daca ti-e dor de ea, da-i ceva de pomana.......
|
caleidoscop
Postat pe 3 Aprilie 2011 11:25
|
De la: vitan, la data 2011-03-26 13:44:18Va multumesc pentru cuvinte( chiar si pentru intrebarea ceva coliva) . Cam asa fac si eu, vorbesc uneori cu prietena mea cea mai buna, mama adica, ma intreb cum ar fi spus sa fac intr-o situatie, etc. Ce ma apasa e durerea aia surda care nu vrea si nu vrea sa ma lase. Haine negre, da poate e un fel de a ma exprima, dar mai stiu ca ar fi apreciat sa le port un an. Dar nu hainele, ci negrul din suflet. Stiu ca a trecut usor, pentru ca a fost in somn si nu s-a chinuit, destul ca viata i-a fost grea si plina de boli si suferinte. Dar o mai voiam un pic! Sigur ca eu am pierdut-o la 41 de ani altii care au pierdut-o la nastere ce sa mai zica? Dar mi-e dor de ea! Va multumesc pentru cuvintele frumoase! Cele bune , tuturor, cu drag, Laura[/quote daca ti-e dor de ea, da-i ceva de pomana....
|
caleidoscop
Postat pe 3 Aprilie 2011 11:26
|
april 77 stii ca apreciez poeziile tale..... iar cea cu mama m-a impresionat foarte tare.
Si eu mi-am pierdut parintii ... Tatal s-a dus la ceruri cand aveam 15 ani si mama acum sase ani. Pot sa spun ca pierderea stalpului familiei este foarte grea mai ales pentru un copil dar asta te maturizeaza. Apoi eu am devenit stalpul familiei.... mama fiind in imposibilitate.... Pacat ca asta te maturizeaza dar nu si sufleteste.
Doliul este in suflet si nu dureaza un an ci vesnic pentru cei ce si-au iubit parintii...
|
cricat
Postat pe 3 Aprilie 2011 11:37
|
|
Multumesc, april77! E esenta a ceea ce nu trebuie sa uit! Cu tot dragul,Laura
|
vitan
Postat pe 4 Aprilie 2011 20:09
|
|
Condoleante tuturor! Vorbeam azi cu fratele meu, care spunea ca suferi dupa cineva in functie de relatia pe care ai avut-o. Treapie prin ocupatie dupa doliu? Dupa doliu , nu mai am nevoie de treapie. Imi pare rau pentru toti de aici catre au suferit pierderi inainte de vreme. Cred ca sunt printre fericitele soartei ca i-am avut un timp mai lung, ca m-au ajutat si iubit, ca am avut o relatie speciala! Mama, Marie a noastra, ramane in sufletul meu ca prietena mea cea mai buna, in sufletul fratelui meu ca MAMA, in sufletul sotului ca MAMA, in sufletul fiului nostru ca BUNI a noastra(a lui si a prietenilor lui, ca la tara unde toate sunt mamaie, mami a fost Buni sau Bunica).Dumnezeu sa-i ierte pe toti cei plecati si pe noi cei ramasi sa ne intareasca! Va multumesc tuturor! Zile calde si frumoase va doresc! Cu tot dragul, Laura
|
vitan
Postat pe 6 Aprilie 2011 19:47
|
|
condoleante!!! adevarul e ca nu poti sa ii uiti! recent acum 2 luni si 1 zi am avut o pierdere in famlie, nici un cuvant nu te CONSOLEAZA, IAR SENTIMENTUL CU CARE RAMANI IN SUFLET E CUTREMURATOR!! DAR, VIATA MERGE INAINTE CU BUNE CU RELE. EU MA GANDESC LA EL CA LA CEL MAI BUN OM DIN LUME, FIECARE LUCRU , CUVANT IMI ADUCE AMINTE DE EL SI MA FACE SA SURAD, SI SIMT O PACE....NU POT SA EXPLIC. UN SINGUR GAND MA SPERI SA NU IL UIT INTR-O ZI, SA NU II UIT CHIPUL, VOCEA, ZAMBETUL SI CALMUL LUI!! nu te speria, o sa treci si peste aceasta incercare, periada de doliu in care ai voie sa fii absenta, aiurita, sa actionezi fara sa gandesti si sa fi plangaciasa e de 2 saptamani, apoi trebuie sa fii puternica sa nu cazi in depresie!! nu exista omagiu mai mare decat sa te gandesti la persoana pe care ai pierdut-o cu drag de cate ori ai nevoie!
|
garbo102560
Postat pe 7 Aprilie 2011 20:36
|
|
Ai dreptate, cea mai mare temere e sa nu ii uit vocea, zambetul, incruntarea, chipul... Si ma uit in poze... Stii bine ca nu o sa trec peste. De fapt nimeni nu trece . De ce? Cei dragi noua , cu cei care am avut relatii speciale, iau o parte din noi si o parte din ei ramane cu noi. Asa simt eu si de asta cred ca e asa acum ,fata de alte despartiri. Cele bune! Laura
|
vitan
Postat pe 8 Aprilie 2011 09:48
|
Dupa umila mea parere, doliul se tine in suflet. Am avut si eu decese in familie (bunicii toti, unchi, matusi...) recunosc ca pe bunicii din partea mamei i-am iubit enorm, in special pe bunica pentru ca ea a trait pana prin '93 si a fost langa mine cand cand am avut nevoie.
(va dau un exemplu : intr-o iarna mama trebuia sa se interneze ca sa se opereze de ulcer; bunica trebuia sa vina luni dimineata de la 50 km de Bucuresti; duminica s-a pus pe ninsoare si nu s-a mai oprit vreo trei zile, a nins de a troienit zapada, dar bunica a ajuns la marginea Bucurestilor - la autogara Rahova - cu un camion care a luat-o "la ocazie" luni dimineata si din Rahova pana la Bucur Obor a venit PE JOS! ca nu circula nimic a ajuns la noi dupa pranz - adevarata femeie la viata ei)
Si asa a putut merge mama la spital marti.
Bunica , femeie inteleapta imi repeta ca nu este nemuritoare si ca-i este dor de mosul ei (trecuse de 80 de ani si a murit la 88); Tot ea imi spunea sa nu port negru prea mult timp ca atrag alte rele si tot discutand noi am facut un pact si anume ca voi purta doar 6 saptamani si asa am facut.
Dupa celelalte rude am aplicat exact cum fac catolicii - in negru la priveghi si la inmormantare si atat.
Culmea este ca si mama imi spune la fel, sa nu purtam negru dupa ce se va parasi aceasta lume. Am facut aceeasi intelegere pe care am facut-o si cu bunica.
Numai ca sper ca asta sa fie cat mai departe
|
adeline
Postat pe 8 Aprilie 2011 16:20
|
|
Buna Adelina, imi pare rau pentru bunica ta. Si-ti doresc sa o ai pe mama ta langa tine multi, multi ani de acum inainte! Nu stiu daca negrul atrage probleme, mi-e dor de ea, un dor care se va stinge la revdere, pentru ca intr-un fel, la un moment dat o voi revedea.Am constatat doar ca nimic nu va mai putea fi ca inainte. Ca familia s-a micsorat, ca sarbatorile nu vor mai fi la fel, ca in 6 mai nu-i voi mai spune,,la multi ani! mami draga!" si ca atunci cand am o veste nu o mai pot suna, ca nu ne vom bucura impreuna de lucruri mari sau mici.Asa se intampla cand iti pierzi prietena cea mai buna si mama( diferenta de varsta dintre noi e de 18 ani). Dar scriind aici si citind parerile voastre ma ajuta sa mai trec o zi, sa-mi amintesc sa multumesc pentru timpul lung pe langa altii , cat m-am bucurat de mama! Cu tot dragul, Laura
|
vitan
Postat pe 9 Aprilie 2011 16:31
|
Draga Laura, Intotdeauna trebuie sa pastram in suflet si in minte amintiri frumoase; pe parcursul vietii se intampla multe , dar intotdeuna trebuie pastrat ceea ce e frumos!
Stiu ca iti este dor, si mie mi-a fost un dor cumplit si acum imi este dar am invatat ca atunci cand mi-e dor sa-mi aduc aminte despre ceva frumos petrecut cand eram impreuna;
...ne mai auzim pe aici...
|
adeline
Postat pe 10 Aprilie 2011 20:43
|
Va aduc aminte cu toata dragostea 
Moartea Trupului Fizic = Echivaleaza cu Incheierea misiunii pe Planeta Pamant a acelui Suflet.
Trupul fiizic reprezinta Vehicolul Sufletului pentru a-si rezolva toate problemele creeate in decursul vietilor pe Planeta Pamant.
Deci ,,, acel Suflet care a fost langa voi ( Tata, Mama, copil, frate, prieten etc ) e nemuritor, el este si va fi langa voi ori de cate ori va veti gandi sau ruga de el sa va ajute la ceea ce doriti.
Singura conditie ar fi sa fie o rugaciune o creeatie pozitiva,,,,
De aceea se creeaza acele ofrande , pomeniri, ( de preoti in toate Religiile ) dupa parasirea sufletului aceasta dimensiune tridimensionala.
Important e sa fiti linistiti, ori de cate ori va ganditi la cele suflete , aprindeti o lumanre, o candela in casa, in biserica, la cimitir, oferiti ca jertfa pntru acel suflet o pomana si totul va fi bine.
Vorbiti despre el doar lucruri pozitive, fara barfa. Nu avem dreptul sa judecam pe nimeni.
Dumnezeul nostru creator are el grija de tot si de toate.
Asa ca , traiti-va viata normal, ca si cum nu sar fi intamplat nimic, din contra in aceste momente ar fi mult mai benefic pentru acel Suflet sa avem o activitate spirituala mult mai intensa mult mai serioasa, legatura cu Dumnezeul nostru Creator sa fie mult mai serioasa si constienta.
Dumnezeul nostru creator, dupa voia lui si vointa voastra sa va ofere o iubire infinita divina si dragoste de viata pe planeta pamnt alaturi de cei dragi fara limite
|
GHEORGHITA
Postat pe 10 Aprilie 2011 23:29
|
|
Ai tu, Gheorghita, dreptate in felul tau. E singurul gand care ma mai consoleaza uneori. Ma doare pentru ca a fost brusc. Ma doare pentru ca am avut o relatie speciala.Dar ma gandesc ca poate e mai bine si ca acum nu mai sufera de nici o boala ca nu o mai doare nimic. Cu drag, Laura.
|
vitan
Postat pe 12 Aprilie 2011 08:39
|
Va citesc mereu cu drag in incercarea de a trece peste problemele zilnice intilnite in viata. nu am scris niciodata, nu doream sa ma implic in discutii , dar aici, acum la acest subiect ... parca doresc si eu sa adaug intimplarea mea. Sunt vaduva - miine sunt 3 ani de la moartea sotului ( avea 36 de ani ) - si am doar 35 de ani ... da soarta nu ne intreaba nicodata ce si cum dorim noi - ci face totul dupa capul lui . Mama ( 48 de ani ) a murit acum 6 ani, la cateva luni murise soacra ( 50 ) , peste 4 luni socrul ( 52 ), la un an sotul si anul trecut , exact de ziua mea tata (54) ... cand citesc si recitesc randurile, parca nu ar fi vorba de mine .. zambesc ... durerea ce o ai in suflet cand pierzi pe cineva drag, indiferent de relatia pe care ai avut-o cu acea persoana, nu e usor de inteles. Suntem prea diferiti in digestia problemelor, a durerii din viata . Ma mir mereu cum de inca sunt normala - si nu am ajuns la nebuni pina acum .. Moartea sa zic asa ..ma ocolit anul trecut ... e bine oare ? ce mai urmeaza ???
Mereu am fost pozitivista, am incercat sa nu ma las lovita prea tare de orice...desi des cad..si ma trezesc zile intregi plingind , punandu-mi mereu intrebarea DE CE ? si raspunsul...nu apare .... dar cand zaresc razele de soare , natura, aud rasete de copii ... cand vad minunatiile lumii , multumesc celui de sus ca inca ma aflu in viata si pot percepe acestea . Gandurile ca totul e doar in trecut, incercarea de a nu se lasa ingenunchiata cred ca ma tine sa stau drept. Ma ajuta mult prezenta copiilor si a persoanelor care au nevoie de ajutorul meu ... si oferind mi-am dat seama ca am primit enorm inapoi - astfel diminuind din durerea care ma tine mut de multe ori ... Si precum au mai amintit multi , TIMPUL aduce vindecare ...
Nu e usor , dar noi mai avem lucruri de facut in viata asta , de asta si mai suntem aici ...si bineinteles orice intimplare, fie cat de rea , care nu te doboara - doar te intareste :)
|
Arctik
Postat pe 13 Aprilie 2011 16:45
|
arctik.....postarea ta m-a facut sa lacrimez ...foarte trist si poate nu oricine ar fi fost in stare sa infrunte asemenea nenoricire , dar asa cum bine ai spus si tu totul are un rost in viata pe care poate in durerea noastra nu reusim sa-l deslusim .....cu timpul insa vom reusi cu siguranta ....e bine ca ai copilasi si ai pentru ce lupta in viata 
|
cory_emy
Postat pe 13 Aprilie 2011 16:51
|
|
O Doamne! Arctik! ai acest ,,nume " pentru ca e frig! E ,,frigul "acela. Da . Nu pot sa spun ca stiu cat de greu ti-a fost. Eu am pierdut pe rand si in ordinea fireasca bunicii si parintii. Ultima, Draga mea, Prietena mea cea mai buna, Mami a noastra si Buni draga... OF! A fost picatura care a umplut paharul. Asa zic eu. Dar, draga Arctik, eu am sotul langa mine si stiu ce inseamna. Desi , acolo unde munceste zi de zi, a contorizat si s-a intalnitcu Doamna Cu Coasa de vreo 20 de ori in 22 de ani. Ma doare sufletul pentru tine, draga mea, Arctik!Simt ca esti puternica, daca dupa tot ce ai suferit azi, ne ,,auzim"! Te astept sa ne auzim si pe alte teme! Cu tot dragul,iti doresc zile senine si calde Laura!
|
vitan
Postat pe 13 Aprilie 2011 22:46
|
|
Si revin, te rog sa ma ierti, Arctik, Domnul sa-l ierte pe mult prea tanarul tau sot! Cu drag, Laura
|
vitan
Postat pe 13 Aprilie 2011 22:54
|
Nu , fetelor, cateodata ma gandesc ca altii sunt si in situatii mult mai jalnice cum sunt eu , foametea din Africa, catastrofa in Japonia, Egypt..etc etc ...si multumesc Domnului ca am primit doar atat , si multumesc ca am primit si puterea necesara sa pot duce greutatea in continuare . ZImbesc si cu capul ridicat , incerc sa dau exemplu tuturor ... ca putem face fata oricaror nenorociri, nenorociri ce doar noi consideram nenorocire - e o lectie de viata in care cu durere avem de invatat ceva - Nu spun ca e usor , fiind singura , dar stiind ca am rezistat pina acum , am trecut prin ce e mai greu :) simt PUTEREA din mine, puterea ce fiecare din noi o avem ... doar trebuie sa avem incredere in ea . Si s anu uitam niciodata valoare lucrurilor oricat d eminuscule ar fii , din jurul nostru - un zambet - o vorba calda - o imbratisare - indiferent din partea cui vine ...este o comoara . Eu am fost nevoita ca valoarea lor sa le invat pe spatele suferintei mele si sa stiu ce sa apreciez in oameni ... si asa ar trebuii sa facem toti ... sa pretuim oamnii din jurul nostru , acum, cind sunt inca linga noi, indiferent de cat de imperfecti sunt :)
PS - Imi cer scuze ptr greseli, imi tremura mina des , cand incerc sa scriu lucruri legate de suflet
|
Arctik
Postat pe 13 Aprilie 2011 23:01
|
Indiferent de starile fizice inainte sau dupa moarte , lipsa prezentei unei persoane care era linga tine e de neevaluat, sa nu mai adaug - lipsa auzirii vocii, a mingiierii, a zambetului , a mirosului - stiu ca e mereu linga mine, fiecare dintre cei trecuti in Nemurire ..dar nu ma consoleaza gandul , golul ramas in tine nu acopera faptul sa stii ca exista undeva intr-o alta dimensiune ...
Activitatile pe care le-ati desfasurat impreuna, conversatiile avute, mentalitatea , ajutorul , inima calda ...nu o mai simti ...ptr asta ce explicatie ar mai exista ????
|
Arctik
Postat pe 13 Aprilie 2011 23:10
|
De la: Arctik, la data 2011-04-13 23:10:21Indiferent de starile fizice inainte sau dupa moarte , lipsa prezentei unei persoane care era linga tine e de neevaluat, sa nu mai adaug - lipsa auzirii vocii, a mingiierii, a zambetului , a mirosului - stiu ca e mereu linga mine, fiecare dintre cei trecuti in Nemurire ..dar nu ma consoleaza gandul , golul ramas in tine nu acopera faptul sa stii ca exista undeva intr-o alta dimensiune ...
Activitatile pe care le-ati desfasurat impreuna, conversatiile avute, mentalitatea , ajutorul , inima calda ...nu o mai simti ...ptr asta ce explicatie ar mai exista ????
draga mea,sa fii sanatoasa si sa ai parte de bucurii din partea copiilor...
ai furat multe lacrimi printre noi. iti doresc tot binele din lume.
domnul sa ii odihneascape cei dragi care au plecat prea devreme 
|
namyi
Postat pe 13 Aprilie 2011 23:58
|
|
E adevarat ca trebuie sa ne pretuim asa cum suntem, cu bune si cu rele,si e adevarat ca pretuim pe cineva doar dupa ce l-am pierdut(poate nu chiar de fiecare data, dar in general...)Pe de alta parte, golul nu-l acopera nimic. Si cred eu pentru ca au facut intr-un fel sau altul, parte din noi. Sigur ca nu trebuie sa-i uitam pe cei mai tristi ca noi.Dar avem si dreptul la fercire. Te admir pentru taria si puterea de care dai dovada! Cu tot dragul, Laura
|
vitan
Postat pe 14 Aprilie 2011 14:55
|
Aveam 25 de ani cand "a plecat" mama, la 57 de ani si aproape implinisem 30 cand "a plecat" si tata,la 62 de ani !
Mama a fost bolnava cu inima ,de la 45 de ani,operatia care ii trebuia la momentul oportun nu era posibila in Romania,chiar daca tata era in stare sa vanda tot din casa si sa se imprumute pentru costul operatiei ! Din 12 luni ale anului,mama statea internata in spital aproape 9 luni,asa ca mai mult o vedeam pe mama pe patul spitalului decat acasa.
Tin minte ca-mi faceam ,uneori,lectiile cu mama in parculetul din curtea spitalului ! Tata imi spala si-mi calca sortuletele,tot el era prezent la sedintele cu parintii !
Mi-e greu fara ei...,iar,cand sunt pomenile din fiecare an,pomenirea mortilor ,simt cum ma sufoc stiind ca ma duc la biserica cu coliva si pomelnice pentru parinti !
Ma opresc,ca-mi vine sa plang ! 
|
CARMEN_13
Postat pe 9 Mai 2011 22:48
|
|
Am citit si mi-au dat lacrimile... Tatal meu a murit acum 3 ani. Am ramas sa am grija de mama diagnosticata cu dementa senila. Sunt 6 luni de cand s-a stins si ea. Uneori ma trezesc noaptea si plang, ca voi toti . Si atunci ma gandesc la "cei adormiti", incerc sa-mi aduc aminte doar de zambetele lor, de gesturile lor frumoase si plang. Astept sa treaca timpul sa mai treaca durerea din suflet. Adica sper.
|
Eugenia69
Postat pe 11 Mai 2011 14:28
|
|
Timpul trece, asa e. Dar durerea nu. Ne pregatim de parastasul de 6 luni. Am momente cand ma intrleb 6 luni de la ce? Si apoi ii vad telefonul si...M-au durut toate plecarile, dar Draga mea cea , mai buna prietena me a lasat un gol imens. DE CaE? Doare al naibii de tare! Si pentru durerea asta nu e nici un leac. Doar supravietuiesti.Ma consolez uneori ca e in alta dimensiune, ca a fost o trecere,ca-i e mai bine , ca de acolo ne vede si ne protejeaza... si mai trece o zi.Ce e adevarat? Vom sti cand va veni clipa. Pana atunci... UMBRE SI PRAF! Multa putere si multe si multe zile senine si calde! Cu tot dragul, Laura
|
vitan
Postat pe 17 Mai 2011 20:09
|
|
Au trecut mai mult de 9 luni de cand mama a plecat. Sunt inca in proces de vindecare. am citit si am discutat cu diferite persoane despre aceasta durere. Am invatat multe, am reusit sa zambesc , chiar daca trist, cand ma gandesc la ea,am invatat cum pot trece peste durere, gol,sau depresie.de fapt toate sunt parte a aceleiasi suferinte.Toate aceste etape le voi aduna intre doua coperti si le voi publica pentru ca cei ceau nevoie de un sprijin, sa-l gaseasca. Cele bune, Laura
|
vitan
Postat pe 26 August 2011 14:49
|
|
Condoleante!!Timpul face ca durerea sa fie mai usoara.Cind eu aveam 20 ani mi-am pierdut tatal,dupa 5 ani mi-am pierdut mama ,dupa 5 ani mi-am pierdut sotul(primul meu sot).Am ramas cu baiatul care avea 8 ani atunci cind a murit tatal lui intr-un accident.E f. greu cind moare cineva drag asa pe neasteptate...Timpul a trecut ,eu am avut puterea sa merg mai departe chiar daca atunci cind s-a intimplat am fost la un pas de depresie...M-a ajutat faptul ca am mers la sevici si daca eu picam pe ginduri si fata imi era inundata de lacrimi,se gasea un coleg sau ocolega sa faca un zgomot linga mine sau sa spuna o gluma...sa ma scoata din starea acceea.Durerea este mereu in sufletul meu....dar viata merge mai departe
|
constance
Postat pe 26 August 2011 16:12
|
constance 
|
Eugenia69
Postat pe 26 August 2011 16:17
|
|
toate trec..si viata merge mai departe..
|
Freya__
Postat pe 26 August 2011 18:17
|
12:07, 15 Iulie 2024
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară