Viata ca o telenovela

De la: dor72, la data 2011-06-13 13:54:06multam Doamne, ca nu avem asa fiice....lipsite de umor si de spirit...
si care sa priceapa atat de greu mesajele...si ce ascund ele de fapt...pentru o minte de 12-14 ani...e foarte OK.

De la: michelle_, la data 2011-06-13 19:05:45probleme, vuvu? ca mintenas ti le rezolv

De la: garbo209228, la data 2011-06-14 11:55:04

De la: dor72, la data 2011-06-13 13:54:06multam Doamne, ca nu avem asa fiice....lipsite de umor si de spirit...
si care sa priceapa atat de greu mesajele...si ce ascund ele de fapt...pentru o minte de 12-14 ani...e foarte OK.

ii fi si tu una de aia pe la 50 de ani, care gandeste mai slab ca mine, la 28. decat 50 de ani, cu minte de 12, 14, mai bine...cum ai zis tu. ca sa nu mai spun ca madame michelle are peste 50 de ani, daca are o fiica de 30. deci la peste 50 de ani sa stai pe un forum si sa tot bagi intrigi si ghimpi la fiecare topic, mi se pare jenant. ca sa nu mai spun ca pe un topic a vb super aiurea cu o fata bolnava de cancer. asta-i femeie?? thoamne.... ce cautati aici frstratelor? dati "sfaturi: unor tinere, ca majoritatea care intra cu problemute is tinere. ce "sfaturi" dati? le luati peste picior. ba cred ca va este ciuda pe ti
neretea lor si ca nu mai aveti voi o sansa la tinerete. vai de viata voastra.

De la: demonsauinger, la data 2011-06-13 20:07:05

De la: demonsauinger, la data 2011-06-13 19:22:09

De la: garbo209071, la data 2011-06-13 12:25:44"doamnele" de 40 de ani

ce "fain" ganditi. multam doamne ca nu mi-ai dat asa o "mama".

faci o mare greseala cand generalizezi.sunt "doamne" intre doamne si "mame" intre mame!

am uitat sa adaug ca exista si "copii" intre copii!

De la: dor72, la data 2011-06-14 12:31:48ai pierdut...din start...
exploram si ne minunam....
de ce nu iti urmezi sfaturile?

De la: BabyAnne, la data 2011-06-05 18:38:38Buna ziua.
Pentru inceput vreau sa subliniez faptul ca mi-e greu sa scriu povestea pe scurt. Asadar cine considera ca este prea mult poate sari peste acest post fara sa imi dea sfaturi neconcludente sau sa faca remarci acide.
Am 23 de ani, sunt anul 2 de master si anul trecut am ales sa plec cu bursa ERASMUS la studii in Germania. Zis si facut, momentan ma aflu de 9 luni in Germania. Initial am plecat pentru un singur semestru dar din doua motive bine intemeiate am ales sa imi prelungesc bursa. Primul ar fi acela ca persoana pentru care vroiam sa ma intorc, el care urma sa imi fie sot, mi-a tradat increderea si a ales sa se incurce cu o oarecare maritata si putin cam subtirica la minte (atat de subtirica incat mi-a povestit ea cu lux de amanunte ce s-a petrecut, nestiind ca nu sunt el, fara sa intre la cea mai mica banuiala). Iar al doilea, tara care se duce tot mai mult de rapa din cauza unor guvernanti pe care eu nu mi-i i-am ales si nu am eu de ce sa sufar pentru alegirile altora. De curand m-am hotarat sa nu ma mai intorc si sa o iau de la capat aici - ceea ce am studiat nu ma satisface si vreau sa incep studiul medicinei dentare. Aceasta fiind intriga povestii, am sa continui cu desfasurarea actiunii pe care inca o traiesc. Totul s-a petrecut cu viteza luminii, dragostea cea mare pe care o traiam de mai bine de un an si-a gasit sfarsitul in bratele alteia in mai putin de o luna, el a incercat sa innoade firul insa pentru mine nodul a ramas, nu am putut trece cu vederea (am fost fraiera oferindu-i increderea mea pe tava, nestiind la momentul respectiv ca ceva nemuncit nu este la fel de apreciat ca ceva muncit - este una din lectiile invatate!) si am ales sa imi continui viata personala in felul in care am vrut eu. Mentionez faptul ca nu am inselat niciodata pe nimeni, pentru ca in primul rand mi se pare lipsa de respect fata de mine - daca cineva inseala inseamna ca ceva nu merge bine, orice, si in cazul acesta inseamna ca te subapreciezi si te multumesti cu mai putin decat meriti. Mi-am facut un nou prieten aici cu care am avut o relatie multumitoare pana in februarie cand s-a simtit nevoia de o pauza (motivul este prea vast pt a-l dezbate aici si partial irelevant). In aprilie ne-am impacat si de atunci relatia este minunata. Cu toate acestea, cararile Domnului, sau in cazul de fata Domnilor, sunt intr-adevar incurcate. La sfarsitul lui august va trebui sa ma mut de aici, se termina bursa si orasul in care sunt nu este orasul in care vreau sa raman. Nu am avut nici cea mai mica intentie sa ma indragostesc, iar in prima parte a relatie mi-a fost usor sa ma abtin deoarece amandoi eram reci unul fata de celalalt, insa acut coordonatele s-au schimbat. Si m-am indragostit. Mi-e teama sa recunosc, si ma prefac vis-a-vis de mine insami, ca iubesc. Amandoi stim ce va urma, amandoi suntem constienti ca mai sunt nici 3 luni pana cand povestea v alua sfarsit si nu neaparat datorita faptului ca va trebui sa plec si pentru ca trebuie sa ia sfarsit si de aceea e mai bine sa plec. Este turc, deci de religie musulmana, si desi nascut si crescut intr-o tara catolica, parintii l-au crescut in legile si regulile Bisericii Musulmane. Desi nu este atat de habotnic precum un turc crescut intr-o tara musulmana, diferentele sunt evidente. Si sunt convinsa ca acestea s-ar face mai mult decat simtite intr-o casnicie. Nici pe de parte vorba de casnicie intre noi, insa ceea ce eu traiesc acum se traduce printr-un conflic interior din ce in ce mai greu de subminat. Nu as putea niciodata sa traiesc cu batic pe cap, sau sa merg in spatele sotului/iubitului in alta parte decat la intrarea in restaurant, nu as putea vreodata sa ma rog de 5 ori pe zi, si sa merg in fiecare duminica 5 ore in moschee; nu as invata niciodata Coranul pe de rost cand eu nici macar Biblia nu am citit-o (pentru ca nu cred in religie ci numai in Tatal meu). Sunt lucruri pe care nu le-as face oricat de mult as iubi, pentru simplul fapt ca aproape 24 de ani am trait altfel (1/3 din viata). Acesta este motivul real pentru care relatia aceasta trebuie sa se sfarseasca. Si este al dracului de greu sa traiesti ceva atat de frumos si sa stii ca are un sfarsit, atat de apropiat. Desi nimic nu este etern, in general oamenii spera sa fie, eu acum nu am aceasta speranta. Nu am avut-o nicacand cu el. Mereu cand am inceput o relatie am trait-o la intensitate maxima, sperand ca va ave aun happy-end, desi in multe cazuri era evident ca nu se poate. SI mereu am considerat ca sunt o persoana puternica si suferinta nu ma poate dobora, dar acum, odata cu un tip de poveste pe care nu am mai trait-o, o poveste de iubire imposibila, incep sa ma indoiesc de aceasta asa-zisa calitate. Nu stiu ce sa aleg. Si aici as avea nevoie de un sfat. Sa continui inca 3 luni ca si pana acum, incercand sa imi controlez sentimentele, deci sufletul cu mintea, si astfel sa continui cu acest conflict interior, ori sa ma las prada sentimentelor, sa iubesc "uitand" si ne mai suferind de anticipare? Plusuri si minusuri am gasit in ambele situatii de aceea nu pot alege. Pe de o parte, daca as alege prima varinta, as suferi ca de o picatura chinezeasca zilnic, inca 90 de zile si dupa aceea cine stie cat inca la intensitate moderata, pe de alta, m-as bucura acum la intensitate maxima si dupa aceea as suferi cu aceeasi intensitate. In oricare din cele doua situatii suferinta isi are locul ei, diferenta se afla numai in intensitate. Cu siguranta am ceva de invatat si de aici, din acest punct de vedere nu mi-e teama, si in timp am invatat sa imi traiesc suferintele, dar gasesc totusi omeneste sa o aleg pe cea mai putin dureroasa. Insa balanta pare a fi impotriva mea. Sunt constienta ca momentan am o problema destul de grava la nivel psihic, in primul rand pentru ca incep sa ma indoiesc de capacitatea mea de a-mi gasi echilibrul, de a-mi domina sentimentele cu ratiunea si de curajul cu care tratez o problema dificila. Nu am curajul sa vorbesc cu el, pentru ca nu stiu daca se afla si el in aceeasi situatie; daca nu ar fi foarte probabil sa il sperii si nu vreau sa se termine inainte de aceste 3 luni iar daca da l-as inpovara si mai mult! Egoist, aici este vorba numai de mine si de trasaturile mele caracteriale! Multumesc frumos!