5053
E limpede ce-ai spus. Si e si adevarat. Paradoxal, nu am ales bine tatii dar fara de ei nu ar fi venit fix copiii astia...Da, absolut tot viitorul-in esenta lui-are radacina in copilarie. Atunci si acolo se framanta viata, acolo si atunci se pun ingrediente de calitate ori ba ca mai tarziu timpul sa coaca la foc mic, mijlociu ori mare...Copiii au nevoie organica, logica, biologica de iubirea parintilor , asta le e motorul vietii, forta, norocul-daca vrei-altfel, intr-un fel sau altul vor suferi, mai mult ori mai putin...Eu mi-am intors pe toate fetele existenta, m-am sucit si rasucit in fel si chip, am suferit enorm si voiam sa inteleg suferinta asta, ca sa o pot asimila, metaboliza, rezolva cumva, incorpora in propriul destin-caci eram fracturata mereu: eu de o parte si viata mea de cealalta.
Ei bine, repetat am ajuns la aceeasi concluzie: parintii, copilaria, inceputul, primii ani...
Pe timpuri nu se permitea copiilor sa-si judece parintii. Eu imi permit sa-i judec, permit si baietilor mei sa ma judece...caci numai asa ne putem intelege, corecta, vindeca...
|
Luna_in_capricorn
Postat pe 13 Septembrie 2012 11:43
|
Q, tu spui ca nu i-ai cerut nimic d-lui si ca nu ai nevoie de nimic. Cred si e ok. Dar daca copilul tau, copilul vostru, va avea nevoie de el mai tarziu in viata, intr-un fel sau altul?
Daca-mi permiti un sfat...fa cumva ca relatia tata-fiica sa functioneze bine -bine pentru copil. Copilul e micut, e independent, inteligent etc, ok, dar e copil. Cu el-cu d-nul tata ar trebui sa lucrezi. Sa-i explici cum sa se poarte-caci nu stie-sa-i explici caracterul fetitei-tu ai crescut-o, tu o cunosti cel mai bine. Sa-l ajuti tu deci...si asa sa dai copilului tau pentru viitor o legatura cu el.
|
Luna_in_capricorn
Postat pe 13 Septembrie 2012 11:51
|
|
luna - eu nu ma amestec intre ei, din mai multe motive. O sa fiu prin preajma sa imi ajut copilul, dar atit. Nu il creditez pe dl, nu il discreditez.
|
|
|
quasaria
Postat pe 13 Septembrie 2012 12:01
|
OK, Q, tu stii mai bine!
Mai vreau sa punctez o idee care mi se pare importanta. In toata viata asta a mea travaliata am avut doua noroace (sau norocuri..., na ca nu stiu...), primul ca am avut (si am) trei frati. Eu sunt cea mai mare dar intre noi s-au stabilit relatii fundamentale pentru vietile noastre. Ne-am crescut in fel si chip unii pe altii si ne crestem in continuare...2. Am doi baieti, dupa ani in care si-au lipsit unul altuia acum sunt uniti, se inteleg bine, se ajuta, comunica. Stiu, nu e drept ca absente, carente parintesti sa fie rezolvate de frati dar ...
E bine deci ca un copil sa aiba un frate...asta am vrut sa mai zic...Si acum ma apuc de treburi...
Zi buna!
|
Luna_in_capricorn
Postat pe 13 Septembrie 2012 12:16
|
De la: quasaria, la data 2012-09-13 11:16:485053, e o alta teorie simplista buna de aruncat la cos, dar e dreptul omului de a emite aberatii.... Am vazut deja prea multe fiinte care mimau prea mult estrogen sa stea in picioare, asa ca se prelingeau. Mult prea multe. Si prea multi barbati care merg pe strada de parca ar fi casanti.
Q, aici e vb de opinia fiecaruia. Femeia si'a dat cu parerea, deci parerea ei pt ea conteaza si daca pt tine nu, atunci ignora, nu incepe IAR cu cos de gunoi si alte replici care incep sa scoata la iveala altceva... Si oricat ai vrea tu sa lupti ca fiicei tale sa nu ii lipseasca nimic, tatal ii va lipsi intotdeauna. Si faptul ca se enerveaza in prezenta lui, e doar furia interioara fata de situatie. Stiintific sau religios sau cum vrei tu sa pui problema, un copil se naste din 2 parinti. Parinti ce ar trebui sa contribuie la educarea si stabilitatea emotionala a copilului, indiferent daca mai sunt sau nu impreuna.
Poate ca ai incercat sa'i transferi copilului forta ta de a o lua de la capat, intelepciunea de a percepe realitatea, insa in sufletul ei de copil va strange lucruri pe care acum poate nu le intelege si care mai tarziu, vor iesi la suprafata sub diferite forme. Fie ca iti place, fie ca nu, e o realitate, e in firea omului asa.
Nu te supara pe mine. Am intalnit cupluri divortate cu copii mici, in special cu fetite. Care se implica in toate activitatile zilnice ale copilului in aceeasi masura. Si am observat cum copii au un mare talent sa'si inabuse sentimentele. Sentimente de frustrare, care in timp, iau forma unor actiuni de neinteles pentru ceilalti.
Nu e o crima sa'ti cresti copilul singura, dar in cazurile in care tatal nu este un om violent si nu influenteaza in mod negativ cresterea copilui, trebuie aleasa varianta in care el sa faca parte din viata lui. Din toate punctele de vedere. Pentru ca... nu sunt vinovati copii de faptul ca noi alegem sa ii crestem singure...nu sunt ei vinovati de faptul ca nu ne'am ales partenerul potrivit si nu sunt obligati sa fie privati de lipsa unuia dintre parinti. Repet, in cazurile in care parintele poate fi un exemplu bun.
|
b727ana
Postat pe 13 Septembrie 2012 12:17
|
ana, e foarte greu sa vezi dincolo de prejudecatile cu care am fost obisnuiti, probabil - nu ma refer neaparat la tine, ma refer in general. Exista tari in care copilul creste bine merci cu unul dintre parinti si nu il compatimeste nimeni. Exista tari in care copilul creste intr-un cuplu de homosexuali si, din nou, nu il compatimeste nimeni. Asa cum exista si tari in care femeia e egala cu zero si n-are nici o sansa sau vreun cuvint de spus in fata marelui tata. Wtf are dreptatea absoluta? Mediul de care apartinem NOI, desigur.... 
|
quasaria
Postat pe 13 Septembrie 2012 12:31
|
|
Nu e o regula generala impusa de mine personal, sunt cazuri reale. Ok, sunt copii care se nasc in familii de homosexuali...sa nu'mi spuna mie cineva ca acei copii vor fi dpdv psihic ok... Aici nu e vb de mama care munceste ca asa vrea ea, de mama care alege sa traiasca intr'un fel sau altul, nu e vb de tara in care alegi sa traiesti. Era vb ca indiferent de nationalitate, religie, orientare sexuala, politica, etc... un copil va suferi, indiferent ca o arata sau nu, din cauza absentei unuia dintre parinti. Asta am vrut sa punctez si nimic mai mult. Nu era vb nicio secunda de compatimirea copilului, departe de mine gandul asta. Poate nu ai inteles esenta a ceea ce am scris...
|
b727ana
Postat pe 13 Septembrie 2012 12:37
|
ba da, chiar cunosc citiva si sint foarte ok dpdv psihic. Asa cum le cunosc si mamele sau tatii si sint si aia foarte ok dpdv psihic, echilibrati, se iubesc, toate bune. Ce ti se pare ca ar fi o problema? Faptul ca oamenii aia nu corespund standardului? Si ce daca nu corespund? De ce crezi ca ar trebui sa sufere sau sa nu fie ok? Doar pentru ca nu simt sau nu gindesc ca tine?
Recunosc ca nu simt /nu gindesc/nu traiesc nici ca mine, asta nu inseamna ca nu sint fiinte umane care sa evolueze frumos.
|
quasaria
Postat pe 13 Septembrie 2012 12:43
|
Q, te certi singura? Cine a pomenit ceva de vreun standard, scumpa mea???
Fiecare e liber sa traiasca fix asa cum are chef, nu ma intereseaza pe mine personal de alegerile fiecaruia si nu impun standarde... Era o parere personala sustinuta de experienta pe care am avut'o in relatia cu ceilalti copii aflati in cazuri similare... Aaaa, sorry... uneori uit ca ai "momentele tale" in care, chiar daca nu vrei sa recunosti, se vede al dreaq de tare ca te'au marcat anumite experiente. Si asta e tot parerea mea...nu generalizata... ;)
|
b727ana
Postat pe 13 Septembrie 2012 13:20
|
"scumpa mea",ai vazut vreodata crocodili? Daca nu, fii sigura ca nu exista, conform experientei tale personale... 
Mi se pare trist - dar relevant - faptul ca aduci in discutie experientele mele. Daca e ceva care marcheaza un copil cu parinte unic, exact asta il marcheaza: faptul ca se gaseste cite una amabila care de-a lungul vietii sa il arate cu degetul, facindu-l vinovat de problemele din copilarie - de care nu este. Din fericire pentru mine, am dezvoltat o oarecare imunitate, imunitate pe care se pare ca fie-mea o are din nastere. Din pacate, nu toti o au. Iar daca ii sustineti cu atita ardoare ca toti o sa sufere, probabil o sa sufere pentru ca sint facuti astfel sa sufere. Daca li s-ar spune ca nu e nimic in neregula nici cu ei, nici cu familia sau cu copilaria lor, n-ar avea de ce sa sufere.
Dar, desigur, niciodata nu sintem noi insine aia care arunca cu pietre... :-) Intotdeauna asa e "societatea", "viata", etc. Niciodata nu ne recunoastem tendinta proprie de a pune mainile in sold si de a prelua mahalaua specifica: a, tu pe care te-a parasit ma-ta, tac-tu?!
Cred ca sint asa de obosita incit am inceput sa raspund frumos si civilizat cind nu e cazul... asa ca o sa imi duc "momentele" la culcare, oricum n-am cu cine sa continui discutia pe tarimul lui "TOTI copiii" si "TOTI parintii..." cf "experientei personale"...
|
quasaria
Postat pe 13 Septembrie 2012 13:30
|
Whatever... Lasa, ca ai vazut tu de toate, le'ai facut pe toate si le stii pe toate, totul se raporteaza la ce mama singura buna esti tu, si asta se reflecta in majoritatea postarilor tale.  tine'o tot asa, pentru ca altfel nu poti, nu esti construita si nu ai invatat ;)
|
b727ana
Postat pe 13 Septembrie 2012 13:37
|
Normalitatea este clar acel cuvant pe care fiecare dintre noi il are in vocabular descris numai din prisma proprilor trairi si a propriei e*periente de viata ..daca nu ar fi fi e*istat antonimul acestui cuvant ,nu ar fi e*istat nici divergente de opinii si nici "o lume asa nebuna " ....
take it easy
|
flordavis
Postat pe 13 Septembrie 2012 13:56
|
Discutia asta clar trebuie sa includa si societatea in care copilul de mama singura creste! Cred ca suntem de acord toate! Una e Franta, alta e Romania, alta China samd. Judecati, prejudecati, legi...cate bordeie atatea obiceiuri...O mama singura poate fi o prezenta banala, obisnuita intr-o tara si particular privita in alta. Eu cand vorbeam de copil, de binele lui, de fericirea lui nu m-am gandit o clipa la "ce spune lumea" , am vrut sa particip la o discutie profunda despre inlauntrul copilului, despre posibilele probleme, intrebari ...legate STRICT de absenta tatalui...pe tot parcursul vietii. Cand copilul e crescut de mic de mama, e normal ca e obisnuit doar cu ea si deci figura tatalui e una secundara mai mult sau mai putin importanta. Dar cand copilul traieste cativa ani cu doi parinti si la un moment dat tatal dispare din peisaj...ei bine...situatia e diversa. Copilul nu poate intelege de ce, nu e adult, clar ca va suferi, va ramane derutat, se va inchide ori dimpotriva se va deschide si se va revolta, va pune intrebari sau va prefera sa le taca si sa dezvolte o durere, o nedreptate ...Copiii sunt sensibili, chiar nu cred sa existe unul care sa ramana indiferent la o asa schimbare importanta in casa, in viata. Asta in cazul in care parintii au un raport aparent normal.
Situatiile limita sunt cele unde exista violenta si in cazuri ca ele copiii trebuie urgent salvati!!! Sigur ca ei sufera mult mai mult cu tata decat fara tata iar intrebarile viitoare aproape ca nu mai exista.
Deci ce spune vecina de la 4 ori tanti x nu ma intereseaza.
|
Luna_in_capricorn
Postat pe 13 Septembrie 2012 14:53
|
nici pe mine - era doar o remarca provocata de mostre de "gindire profunda" de genul "se vede al dreaq de tare ca te'au marcat anumite experiente". Bine, de la cineva care abia a iesit din adolescenta nu prea ai ce sa pretinzi. Probabil ai fi putut sa pretinzi de la ma-sa. Pardon, si de la tat-su. De la exemplara familie de baza, daca n-ar fi oricum prea tirziu. Deci bineinteles, conteaza unde si intre ce fel de oameni traieste copilul. E un exemplu.
In general, pentru copil e o problema disparitia oricarei fiinte sau oricarui lucru de care e atasat. De exemplu, disparitia bunicilor. Sau a vreunui prieten, sau a vreunei cunostinte, sau a altor rude, etc. Numai ca pe astea NOI le tratam cu mai mult firesc: oamenii se nasc si mor, vin si pleaca, etc... In cazul unui dovort de multe ori noi nu tratam lucrurile firesc. Nici in timpul divoprtului, nici dupa. Daca incarcatura negativa a evenimentului resimtita de mama este preluata de copil, atunci copilul va suferi dublu. Si, in general, e vorba de orgolii - intr-un mod mai mult sau mai putin marcat. De cite ori nu apare replica "cum poate sa isi paraseasca copiii?", atunci cind nu sint copiii, e nevasta linga care respectivul nu mai vrea sa puna capul pe perna punct... O femeie inteligenta PREIA asupra ei problema, in nici un caz nu o arunca pe copii, chiar daca asta face lucrurile mai simple pentru ea, "impartind" cumva si drama si vina "porcului". Iar daca are ceva de lamurit cu copiii, le poate spune clar ca intre EA si EL au invervenit neintelegeri, nu se inteleg, asa ca fiecare o sa stea acasa la el, si pe copil il iubesc la fel de mult, si o sa fie in continuare parintii lui ca si pina acum. Vreo alta problema?
Mi se pare exagerata si dramatizarea "nu merge cu amindoi parintii in parc... etc." Ete fleosc. Ca or fi multe familii nedespartite in care un copil e plimbat de toti adultii din casa in grup organizat. Eu cu fie-mea prin parc am vazut in general copii cu mame, copii cu tati, copii cu bunicii, mai rar copii cu ma-sa si cu tat-su in poze Kodak, ca sa se vada ca ii are si ce larg zimbesc.
Inteles ca partea dramatica se "vinde" si e telenovelistica, da' parca prea sapam dupa ea.
|
quasaria
Postat pe 13 Septembrie 2012 21:30
|
Q, same allll same alllll.... Deh...bine ca esti tu femeie "trecuta prin viata"... Iti repet ce ti'am zis cu vreo 2-3 luni in urma...uneori, felul in care te exprimi nu este in concordanta cu realitatea pe care vrei tu sa o afisezi...
Si, ma repet, sa nu te mai penetreze pe tine grija de parerile mele....ever... La "gandirea ta aia profunda"... nu te mai obosi... ;)
|
b727ana
Postat pe 13 Septembrie 2012 23:31
|
faptul ca de acum trei luni te preocupa realitatea,exprimarea si concordantele mele nu stiu daca ma determina sa fiu flatata sau ingrijorata pentru tine.... At the end of the day probabil nu o sa fiu oricum nici una, nici alta.
Same all, daca vrei .... 
|
quasaria
Postat pe 14 Septembrie 2012 09:13
|
Buna dimineata si tie, Q. 
|
b727ana
Postat pe 14 Septembrie 2012 11:47
|
Imi pare rau ca pornind de la replica mea,Q si ana au ajuns sa-si arunce cu oale in cap....Dar e problema fiecareia...Ana,apropo, mersi ....
Si cu toate astea, ii dau dreptate Q cand spune ca e o teorie simplista,asta am spus si eu de cateva ori in postarea respectiva, si ca unii domni sunt redusi la acel simplism de animale.
Quasaria, inversunarea cu care iti sustii punctele de vedere in pofida faptului ca spui ca fiecare e liber sa spuna ce gandeste,faptul ca desconsideri tot ceeace nu seamana cu filozofia ta ,sugereaza o incrancenare care nu se "asorteaza " cu ceea ce vrei sa afisezi despre profilul tau psihologic,este o prapastie acolo pe care a remarcat-o si Ana, pe care eu as numi-o "dorinta de afi la pupitrul de control". Nu o lua ca pe o acuza, asta esti tu,pe mine personal nu ma deranjeaza, te iau ca atare.Poate pe altii insa ii deranjeaza -si ca o parere personala-pentru o buna relationare cu aceia, ar fi mai bine sa iei o atitudine mai relaxata,sa lasi indarjirea la o parte,nimeni nu detine adevarul absolut.Iar cine si-l aroga ajunge sa fie considerat de cei supusi un lider de opinie, dar de cei cu o personalitate mai puternica risca sa fie dezavuat....Suntem aici pentru un schimb de opinii,nu sa ne judecam reciproc.....
Ana, Luna,eu -5053 (numiti-ma Eliana,daca vreti),si poate si altele ,suntem de parere ca e nevoie de acel tata in peisajul sufletesc al copilului,pentru dezvoltarea lui ca persoana,indiferent de ce religie,nationalitate,opinii sexuale ,etc apartine.
(de ex,islamul crreaza un fel aparte de oameni tocmai pt ca sunt crescuti in acea filozofie,si se vede pe ei asta,in caracterul natiei,femeile au supusenia si umilinta in gena,daca pot generaliza asa.
Nu inseamna ca e gresita -din punctul lor de vedere-aceasta filozofie care le pune pe femei la colt.Din care punct de vedere e gresita?? Din a mea??Din a ta??A Lunei,Anei??
Si daca da, ce conteaza??Lucrurile sunt relative.Femeile alea traiesc acolo ,si daca n-ar fi cum le-a croit filozofia lor sociala,ar suferi si mai mult.)
Filozofia dupa care iti cresti tu,Q ,copilul,este ALTFEL dacat a mea,a Lunei,Anei,etc...Cine spune ca a ta e mai buna si a noastra mai proasta???Tu??Cine spune ca a mea e mai buna si a ta mai slaba??Eu?? Si cine spune, din perspectiva viitorului=-de fapt asta este esenta-ce i-a fost mai de folos copilului-filozofia mea sau a ta??
Chestiunea e relativa.
Fiecare e liber sa-si creasca copilul cum doreste.
Fiecare e liber sa-si spuna parerea despre optiunile lui.Si sa o asculte pe a altuia.Iar daca nu e de acord cu ce spune celalalt,pas,mai departe.Am luat de acolo o idee, mi-a placut, o folosesc ,nu mi-a placut, nu o folosesc, dar nici nu omor p-ala de mi-a dat-o.
Asta nu inseamna sa ne dam in cap cine isi creste mai bine copilul,si ca tu nu faci bine cum faci, parerea mea e mai valoroasa,etc...
E o chestiune de orgolii.Si unii stau mai bine la capitolul acceptare,altii la capitolul "eu fac cel mai bine".
Nu spun ca in familii inchegate,iubitoare, tatal e mereu prezent ,ca-n poza Kodak.
Ar fi o aberatie.Poate nici mama nu e mereu prezenta.Poate pe metereze e o bona,sau bunica. Dar parintii exista, ei au responsabilitatea, si ei transmit, secvential,dar continuu MESAJUL CA IUBESC COPILUL (la masa de seara poate,impreuna, sau doar unul singur la culcare zilnic sau altul care vine din delegatie odata la 3 zile -intr-o dupa masa de joaca).Copilul simte mesajul asta ,cu conditia SA FIE, sa fie CONTINUU, sa nu SE INTRERUPA.Si asta o poate face un parinte si cand este divortat de celalalt,ca doar d-aia are momente cand poate sa se vada cu copilul,cand si cand.
Cred ca asta este filozofia Anei,Lunei, a mea,etc...Fara suparare,Quasaria.
Normal ca nu-i dramatizez copilului meu lipsa tatalui.Si nu e adevarat ca un copil care a vazut cum e cu doi parinti laolalta simte mai din greu divortul .Exemplu e fi-miu,am divortat cand era bebe.Nu a gustat familia, sa-i duca dorul. L-a vazut pe ta-su de mic, dar nu pe noi amandoi.,impreuna. A dus dorul de dragostea lui tata-pentru ca acesta era MESAJUL LIPSA-si mesajul asta copilul nu-l vede musai in familie,ci in relatia individuala,nu musai in propria familie, il poate vedea la altii.
Ne e bine oricum, cand suntem singuri noi doi, cand e si Radu, cand vine tata sa-l ia.Viata se compune -dupa cum incerc eu sa o fac-din joaca si bine. Si daca baiatul meu gusta greul din viata este pentru ca asa este el facut, sa-l vada si sa-l judece pe ta-su,sunt convinsa ca un alt copil n-ar trai atat de sensibil gesturile dintre ei (dovada,replica unui prieten de-al lui fi-miu:"ce misto de tine,cu doua familii de parinti, petrecere de ziua ta si la mama, si la tata, doua randuri de jucarii,doua distractii, vacante la dublu!!!" la care fi-miu i-o taie :"cu conditia sa fi simtit de-adevaratelea distractia si la tata,ca la mama acasa!! acolo e doar un Show!!'' )
Tot asa,fara suparare, Luna, nu sunt de acord cu tine, ci mai degraba cu Quasaria in privinta chestiunii
"fa cumva ca relatia tata-fiica sa functioneze bine -bine pentru copil. Copilul e micut, e independent, inteligent etc, ok, dar e copil. Cu el-cu d-nul tata ar trebui sa lucrezi. Sa-i explici cum sa se poarte-caci nu stie-sa-i explici caracterul fetitei-tu ai crescut-o, tu o cunosti cel mai bine. Sa-l ajuti tu deci...si asa sa dai copilului tau pentru viitor o legatura cu el. "
Nu cred ca suntem raspunzatori de relatiile altora, fiecare si le creeaza cu fiecare.
O relatie are fi-miu cu mine,alta cu bunica, alta cu Radu,alta cu ta-su . Suntem o suma de experiente individuale,foatre-foarte personale.
Crezi ca daca Q ii face o schema d-nului in cauza lucrurile vor merge mai bine?
Sa ce?Sa-i niveleze drumul spre inima copilului?Fortat? crezi ca copiii nostri nu sunt suficient de inteligenti sa discearna ce stie tata si ce e invatat tata sa faca?Intre "cum" e tata si cum "joaca" tata?
Si daca tata n-a stiut cum sa se poarte cu mama ,de ce crezi ca va accepta sa "joace "cum zice mama c-ar fi bine?
Este singur raspunzator de relatia pe care si-o creeaza cu copilul....
Daca eu am incercat sa-i spun lu ta-su:"are nevoie de atentia ta ",crezi ca i-a pasat,daca el nu a vrut sau nu a putut, sau NU ARE DE UNDE sa i-o dea??Degeaba am incercat.Punct.
Mai imi spunea mie cineva sa-l "perii " pe ta-su in ochii baietelului..''Ca tata il iubeste, dar nu prea stie sa o arate, nu a invatat sa se joace, sa-i acorde incredere ca se va apropia de el, sa stie ca tata ii vrea doar binele."
Adica sa fardez "putin "realitatea.
Ca sa ce ? Sa-l mint sau sa ma considere pe mine copilul o proasta? I-am spus de vreo 2 ori, la anumite ocazii dureroase pentru copil, chestia asta si pustiu mi-a replicat:"Ce, mami,e asa greu sa faci un lego in loc sa citesti ziarul si sa bei cafeaua?!NU VREA!!!'.Punct.Scurt si cuprinzator.
E TREABA LOR.
Dureros pentru copil-din punctul meu de vedere,ca mama.Din perspectiva formarii viitoare a lui fi-miu,deci din punctul de vedere al vietii ,ar putea fi un avantaj pentru el.
Dar,vorba Q,life goes on. Nu stim unde....
(P.S. Quasaria, daca fata ta este asa detasata, s-ar putea sa fie asa ca este fata si lui tata??!!nu ca asa o educa el, ci gena....
Au si ei niste "merite'',unele invizibile ....)
|
garbo_5053
Postat pe 14 Septembrie 2012 13:37
|
5053, daca contribui la "dezbatere" insemana ca mi se pare interesanta nu ca sint inversunata. De exemplu pe la fazan n-am intrat niciodata.... Ma plictiseste.
Pe de alta parte, dezbatere presupune argumente... faptul ca sintem mamifere nu e un argument... faptul ca acel copil provine biologic din doi indivizi, iar nu e un argument...
Imi place modul in care iti intelegi copilul - in care esti ATENTA la reactiile lui, lucru pe care probabil foarte multi parinti uita sa il faca. Si, intr-adevar, copiii pot fi foarte directi. Dureros de directi.
Eu am avut o discutie de genul asta cu fie-mea - si acum imi da fiori reci. Fie-mea care avea vreo trei ani, si care mi-a spus brusc si asa pe un ton sec ca "nu intelege cum poti sa ai un copil asa frumos ca ea si sa nu il iubesti."
Mi-a picat feonul din mina.... (tocmai ii uscam pletele...)
Am intrebat-o: adica? Cine anume nu te iubeste pe tine?
Tu.
Dupa citeva momente in care am fost fara replica - si nu mi se intimpla des - am intrebat-o de ce considera ea ca nu o iubesc. Si ea considera ca nu o iubesc pentru ca nu stau NUMAI cu ea. Si pentru ca ea nu are nevoie sa discute cu alti oameni, si ar vrea sa fim numai noi doua pe pamint dar eu nu as vrea. Deci nu o iubesc.
Am iesit afara... am fumat o tigara pe terasa... si m-am intors la fel de in spume cum am iesit si i-am zis asculta miss, daca nu te iubeam de ce pana mea te car prin avioane dupa mine peste tot?? Si daca nu te iubesc de ce te-am luat cu mine aici (eram la hotel) si nu te-am lasat sa stai in tara cu bona pina te intorci? De ce maninc cu tine, dorm cu tine, imi petrec cu tine cea mai mare parte a timpului si iti fac toate mofturile daca eu nu imi iubesc copilul? Ia, spune tu, dupa parerea ta! De ce nu stau, maninc, dorm cu alti oameni - ci CU TINE?
S-a gindit (pe bune s-a gindit ) citeva minute, s-a foit prin camera, si dupa aia a ridicat din umeri.
Aha! Si pe astea le vezi? Cit te bag pe tine in seama vezi? Cit timp petrec cu tine vezi? Sau vezi numai ce vrei sa vezi??
Iar s-a gindit, si a zis ca nu. Pe astea nu le vede.
Bun.
Data viitoare cind iti mai pui problema daca te iubesc sau nu, ia gindeste-te la toate. Nu numai la ce nu iti convine!
Discutia asta o aveam cu o ghemotoaca care abia vorbea. Si care m-a facut pulbere in citeva secunde... cu toata experienta mea cu oamenii, management si alte rahaturi. M-a lovit fix in plex.
Deci da, copiii pot fi foarte directi. Pe de alta parte, putem fi si noi la fel de directi explicindu-le ca gresesc, DACA gresesc, in loc sa ne ascundem in frigider si sa bocim ca n-am fost in stare sa ii crestem ca lumea si sa le aducem printul pe cal alb drept tata. Da, n-am fost in stare.  Dar ce am fost in stare - are vreo relevanta? Nu ca sa nu ne judece gresit pe noi - ci ca sa isi dea seama care e pozitia lor, si din cite puncte de vedere au fost binecuvintati inainte sa exagereze aspectele negative. Pentru ca, in fond, cine cauta aspecte negative, va gasi. Dar, in context, sint nuantele care primeaza? Sau e doar un pai in ochi, din cauza caruia nu vad padurea?
|
quasaria
Postat pe 14 Septembrie 2012 14:02
|
Cred ca orice femeie normala, in momentul in care se hoataraste sa aduca pe lume un copil, isi doreste sa'i ofere acestuia un mediu cat mai placut in care sa se dezvolte. Orice mama -cu mici exceptii- vrea ce'i mai bun pentru copilul ei. Nu incurajez relatiile bolnavicioase dintre soti, in care copii sa creasca. Si faptul ca unele femeie -prea putine, dupa parerea mea- aleg sa'si creasca copii departe de -zona de conflict- nu poate fi decat o decizie inteleapta.
Q, cu scuzele de rigoare, chiar daca, dupa parerea ta sunt abia iesita din pubertate, uneori am impresia ca nu e ok cum procedezi fata de cea mica. Nu te judec, nu dau sfaturi...tu stii mai bine prin ce treci. Dar... Ai incercat sa o faci sa se detaseze de nevoia unui tata. Te acuza ca nu petreci prea mult timp cu ea, timp in care tu te zbati sa'i oferi tot si sa suplinesti lipsa tatalui. Nu vreau sa ma intelegi gresit... In timp, relatia ei cu ceilalti, in special cu un baiat, nu va fi ok..pentru ca te va imita in comportament, va "imprumuta" esecul tau si va folosi aceeasi expresie..."ma descurc si singura, nu am nevoie de tine ca sa fiu fericita..."
Greseala mamelor este ca se zbat sa creeze conditii, uneori uitand ca acei copi vor creste, ca ne vor imita in multe gesturi, vor imprumuta opinii si se vor forma emotional dupa ceea ce vad in jur. Da, nu o deranjeaza sa traiasca doar cu tine, undeva pe o alta planta, sa fiti doar voi doua... Copii ne simt si inteleg mai mult decat vrem noi sa credem ca ar intelege.
In fine, nu vreau sa intru in polemica cu nimeni. Fiecare alege cum sa'si creasca copilul, ce sa ii explice, in ce glob de cristal sa'l inchida ca sa'l fereasca de esecuri, cu ce sa'i alimenteze sufletul pentru a'l feri de suferintele vietii...
Si, ca ultima chestie... As face orice e omenesc posibil sa'mi vad copilul fericit. La fel si voi, mame singure sau nu. Si indiferent de ralatia pe care as avea'o cu tatal ei, chiar daca nu as mai dori sa'l vad vreodata in viata, as accepta ca el sa faca parte din viata ei si niciodata nu la's vorbi de rau copilului. Nu as transmite niciodata copilului durerea despartirii de tatal ei, nu as face'o nicio secunda sa se simta diferita sau responsabila de deciziile pe care eu le'am luat. Pentru ca multe femei uita asta... In momentul in care decidem sa fim mame singure, nu decidem doar pentru noi ca si femei, ci decidem in numele copiilor, care de cele mai multe ori, e normal sa nu isi doreasca viata departe de tata.... Daca el ar fi violent verbal sau fizic si asta ar fi motivul despartirii, dar daca fata de copil ar avea o atitudine sanatoasa, as scrasni din dinti si as crea pentru copil momente frumoase pe care sa le petrecm impreuna toti 3, chiar daca am fi despartiti definitiv. Pentru ca, indiferent daca NOI nu mai formam un cuplu, avem un copil CARE ARE DREPTUL sa creasca si sa se dezvolte alaturi de ambii parinti.
Parerea mea.
|
b727ana
Postat pe 14 Septembrie 2012 14:48
|
"Cred ca orice femeie normala, in momentul in care se hoataraste sa aduca pe lume un copil, isi doreste sa'i ofere acestuia un mediu cat mai placut in care sa se dezvolte. Orice mama -cu mici exceptii- vrea ce'i mai bun pentru copilul ei. Nu incurajez relatiile bolnavicioase dintre soti, in care copii sa creasca. Si faptul ca unele femeie -prea putine, dupa parerea mea- aleg sa'si creasca copii departe de -zona de conflict- nu poate fi decat o decizie inteleapta.
Q, cu scuzele de rigoare, chiar daca, dupa parerea ta sunt abia iesita din pubertate, uneori am impresia ca nu e ok cum procedezi fata de cea mica. Nu te judec, nu dau sfaturi...tu stii mai bine prin ce treci. Dar... Ai incercat sa o faci sa se detaseze de nevoia unui tata. Te acuza ca nu petreci prea mult timp cu ea, timp in care tu te zbati sa'i oferi tot si sa suplinesti lipsa tatalui. Nu vreau sa ma intelegi gresit... In timp, relatia ei cu ceilalti, in special cu un baiat, nu va fi ok..pentru ca te va imita in comportament, va "imprumuta" esecul tau si va folosi aceeasi expresie..."ma descurc si singura, nu am nevoie de tine ca sa fiu fericita..."
Greseala mamelor este ca se zbat sa creeze conditii, uneori uitand ca acei copi vor creste, ca ne vor imita in multe gesturi, vor imprumuta opinii si se vor forma emotional dupa ceea ce vad in jur. Da, nu o deranjeaza sa traiasca doar cu tine, undeva pe o alta planta, sa fiti doar voi doua... Copii ne simt si inteleg mai mult decat vrem noi sa credem ca ar intelege.
In fine, nu vreau sa intru in polemica cu nimeni. Fiecare alege cum sa'si creasca copilul, ce sa ii explice, in ce glob de cristal sa'l inchida ca sa'l fereasca de esecuri, cu ce sa'i alimenteze sufletul pentru a'l feri de suferintele vietii...
Si, ca ultima chestie... As face orice e omenesc posibil sa'mi vad copilul fericit. La fel si voi, mame singure sau nu. Si indiferent de ralatia pe care as avea'o cu tatal ei, chiar daca nu as mai dori sa'l vad vreodata in viata, as accepta ca el sa faca parte din viata ei si niciodata nu la's vorbi de rau copilului. Nu as transmite niciodata copilului durerea despartirii de tatal ei, nu as face'o nicio secunda sa se simta diferita sau responsabila de deciziile pe care eu le'am luat. Pentru ca multe femei uita asta... In momentul in care decidem sa fim mame singure, nu decidem doar pentru noi ca si femei, ci decidem in numele copiilor, care de cele mai multe ori, e normal sa nu isi doreasca viata departe de tata.... Daca el ar fi violent verbal sau fizic si asta ar fi motivul despartirii, dar daca fata de copil ar avea o atitudine sanatoasa, as scrasni din dinti si as crea pentru copil momente frumoase pe care sa le petrecm impreuna toti 3, chiar daca am fi despartiti definitiv. Pentru ca, indiferent daca NOI nu mai formam un cuplu, avem un copil CARE ARE DREPTUL sa creasca si sa se dezvolte alaturi de ambii parinti.
Parerea mea. "
Si parerea mea in totalitate aceeasi.
Si sa stii,Quasaria,copiii joaca rolul care stiu ca prinde la adultul cu care sunt in momentul respectiv.
Stie ca mai are de unde sa mai scoata de la tine inca si inca atentie....
Il da pe usa afara pe ta-su, ca stie ca n-are de unde...se enerveaza ca o trateaza ca pe una mica,pentru ca vrea atentia ca pentru o femeie, cu el joaca deja rolul Electrei...etc...
Cand i-am spus lui fi-miu :"esti mare,ii transmiti singur lui taica-tu daca vrei sau nu sa te duci la el",a spus "Bine."
Dupa cateva zile a venit sa-mi povesteasca visul in care era el cu multi alti copii,nenascuti inca, "stii tu, mami, intr-o pajiste alba, unde stam toti inainte de a ne naste si ne uitam spre pamant cu ocheanul,sa ne alegem parintii pe care ni-i dorim...Si eu te-am ales pe tine..."
Bun, si care-i treaba? l-am intrebat?
"Pai eu te-am ales sa fii mama mea si tu nu alegi sa ma ajuti in chestia aia...spune-i tu ca nu vin..."Am stiut ca se referea la ta-su.
Am stiut ca nu s-a maturizat suficient sa -si duca luptele singur.Am stiut ca vrea la ta-su mai mult decat ca nu vrea, si ca atata timp cat asta este adevarul, nu va putea sa ii rosteasca in fata ''nu vreau sa vin la tine ",ma va lasa pe mine sa-i duc falsa batalie, pentru ca el inca crede ca mai poate sa stoarca de acolo ceva sufletesc, si nu vrea sa-si darame sansele opunandu-se fatis...
Am continuat sa -l ajut ...
Continui sa cred ca relatiile se construiesc individual.Asa ca greul tot el l-a dus,cel mic.
A trecut un an, si acum isi traseaza singuri programul,dupa ce la un moment dat l-am auzit pe fi-miu spunandu-i la telefon :"Nu ma convingi sa vin santajandu-ma, cumparandu-ma sau ridicand miza.Daca esti om de inteles,ma iei cand pot si vreau si eu, daca nu,ura si la gara.Vin daca esti om de inteles."
Pot sa spun si eu ca mi-a picat feonul din mana??(nu mai stiu ce tineam....).Baiatul meu are acum 9 ani.
|
garbo_5053
Postat pe 14 Septembrie 2012 15:22
|
|
Sa'ti traiasca!
|
b727ana
Postat pe 14 Septembrie 2012 16:57
|
Eliana, eu mi-am permis s-o sfatuiesc pe Q asa gandindu-ma ca asa as face eu...cu mintea de acum of course. Multe relatii intrerupte intr-un punct se pot relua peste ani...viata e mereu imprevizibila...Plus ca eu sunt in dezavantaj, in handicap cumva fata de voi...Cat mi-as fi dorit ca tatal baietilor mei sa-mi dea un semn ca e interesat de binele lor...
Dar Q nu s-a suparat, probabil ca m-a inteles.
|
Luna_in_capricorn
Postat pe 14 Septembrie 2012 19:58
|
Te inteleg,Luna,fiecare se gandeste cum ar fi daca ar fi facut altfel....Ma refer la implicarea noastra ca mame-terti -in relatia dintre copii si tati .Am si eu momente de-astea...Ti se pare ca Q este cumva prea taioasa in raport cu tatal fetitei??Si ca tu ai face orice sa nivelezi drumul tatalui copiilor tai spre inima lor???Normal ca Q(,si eu)te intelegem,dar noi am ales alta varianta de a reactiona.Q reactioneaza inca asa - desi o va nega - din furie fata de el. Eu reactionez asa in urma faptului ca am fost si eu furioasa candva si mi-am dat seama ca pentru copil este mai constructiv sa schimb registrul .Copiii ne spun ce trebuie sa facem, in functie de nevoile lor-atata doar sa-i auzim si sa-i ascultam de-adevaratelea.
Cred ca stiu ce simti,dar din experienta iti spun ca daca tatal nu are de unde DARUI, zadarnic orice efort al altora,fie ei copiii,fie tu...nu vei putea in veci sa-i explici prin cuvinte cum sa daruiasca ceeace n-are din simtaminte...
Din punctul asta de vedere, suntem in aceeasi barca a durerilor...TOATE MAMELE PENTRU COPIII LOR...
|
garbo_5053
Postat pe 17 Septembrie 2012 23:53
|
12:07, 15 Iulie 2024
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară