cum sa fac sa se lase de baut?

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.
Efeseni 2.1,2
Schimbarea lui Ion

Ion, bătrânul negustor de peşte, era vestit pentru răutatea lui. Toată lumea îl numea „Ion beţivul“ şi nimeni nu se gândea că se va îndrepta vreodată.

Într-o seară, Ion intră în sala unde se vestea evanghelia mântuirii şi se aşeză liniştit pe un scaun. După ce se termină evanghelizarea, vestitorul evangheliei se apropie de Ion, îi puse mâna pe umăr şi îi vorbi cu bunătate. Omul lui Dumnezeu îl privi pe Ion în faţă, i se făcu milă de starea lui nenorocită şi îi zise: „Prietene, nu vrei să crezi că Dumnezeu a iubit atât de mult lumea, că L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică?“.

Adevărul lui Dumnezeu a pătruns în inima lui Ion; el a înţeles că era un păcătos pierdut, iar în cuvântul „lumea“ era şi el cuprins. Dumnezeu îl iubea şi pe el şi dorea să-l aducă la adevărata viaţă, viaţa veşnică. Starea de vorbă din seara aceea a pus capăt unei vieţi trăite în păcat.


Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, … ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har sunteţi mântuiţi).
Efeseni 2.4,5
Schimbarea lui Ion

Ion a părăsit sala cu o gândire nouă. În cocioaba lui sărăcăcioasă îl aşteptau cu îngrijorare soţia şi fiul. „Mario“, zise Ion din prag, „m-am întors la Dumnezeu“. Cei doi murmurară şi gândiră că era beat ca de obicei. Soţia îl invită să se culce, dar Ion îi spuse că trebuie mai întâi să se roage. „Ce-o mai fi şi asta“, murmurară cei doi în gândurile lor. Dar de frica lui Ion, cei doi îngenuncheară. Ion însă nu ştia să se roage.

După ce au stat un timp pe genunchi ca pentru rugăciune, Ion îşi aminti că atunci, când dorea să-şi arate bucuria, lua şapca de pe masă şi dădea cu ea tocmai în tavan. Aşa făcu şi acum şi zise cu voce tare: „Trăiască Isus!“. Aceasta a fost prima rugăciune a lui Ion cel schimbat.

Vestea despre schimbarea lui Ion a ajuns la tot satul, şi mulţi veneau să vorbească cu Ion. Acum Ion cel schimbat le vorbea tuturor despre dragostea fără margini a Mântuitorului, care face dintr-un om vechi şi păcătos un om nou şi iertat prin credinţă: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă … Iată că toate lucrurile s-au făcut noi“ (2 Corinteni 5.17).
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna/2013-09-10
garbo242980
Postat pe 10 Septembrie 2013 22:15
evanghelizarea nu este o metotoda de tratament , credinta il poate ajuta doar daca vrea si el !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
garbo_19362
Postat pe 13 Septembrie 2013 14:09
Ma gindeam ca o metoda buna sa scapam de maidanezii de pe strazi ar fi sa li se dea ....alcool sa bea .Aoleu dar daca incep sa injure si daca tot s-a instaurat TARA AMENZILOR poate n-ar fi rau sa-i bage si pe ei la zdup ca tot bani mai multi primesc cei din puscarii si n-am auzit nici un ministru al justitiei sa se plinga ca n-ar avea bani.... ca la sanatate, ca in scoli.Au gasit acum cea mai cruda metoda pentru incompetenta lor ...pedepsind pe altii. Doamne in ce tara traim sau mai corect zis ce oameni incompetenti ne conduc..
fengari
Postat pe 13 Septembrie 2013 20:33
Buna ziua ,

Nu vreau sa te supar dar , asta este cel mai prost sfat pe care ai putea sa il dai cuiva !
garbo272239
Postat pe 15 Septembrie 2013 08:51
Buna ziua ,
Da-mi voie sa-ti spun ca te inseli .In urma unor probleme foarte grave ajunsesem sa beau de 2 ani aroape in fiecare zi. Rare erau momentele cand puteam fi gasita treaza si evanghelizarea ma ajutat intalnirea cu Isus ma schimbat ma facut un om nou fara alcool fara tigari fara nimic din tot ce faceam inainte, si asta pentru ca Dumnezeu schimba oameni . Domnu sa te binecuvinteze !
garbo272239
Postat pe 15 Septembrie 2013 08:55
si pe tine sa te ajute Dumnezeu! Dar ceea ce a mers cu cineva nu merge automat si cu ceilalti ! Iar alcoolismul este o boala grea!
garbo_19362
Postat pe 15 Septembrie 2013 17:38
imi cer scuze dar am fost umpic c-am ocupata ,sa ma mai ocup si la calculator,am avut si ceva probleme de sanatate dar imi pare rau el nu crede ca bisarica il ajuta sau credinta,la el este serviciul ,el nu a fost asa,de cand lucreaza la firma asta s=a schimba,nu pot sa zic ca bea mult,am mai spus poate cu timpul se va schimba ca nu este un baiat rau .nu pot sa spun chiar daca bea este linga mine si la bine si la rau,
BABYBOGDY78
Postat pe 15 Septembrie 2013 20:58
de ce nu vrei sa discuti altfel cu el , poate in fata unui psiholog dar amandoi , !?daca el coopereaza este castigul amandorora , o casnicie nu se strica asa oricum !te asigur ca va fi o experienta buna si pentru el si pentru tine . va puteti spune lucruri care au ramas nespuse si dor undeva in forul interior !nici anturajul nu il ajuta cred si ar fi mai bine sa se rupa de iesirile cu ei ! succes si tarie de caracter !
garbo_19362
Postat pe 16 Septembrie 2013 01:15
De la: garbo_19362, la data 2013-09-16 01:15:10de ce nu vrei sa discuti altfel cu el , poate in fata unui psiholog dar amandoi , !?daca el coopereaza este castigul amandorora , o casnicie nu se strica asa oricum !te asigur ca va fi o experienta buna si pentru el si pentru tine . va puteti spune lucruri care au ramas nespuse si dor undeva in forul interior !nici anturajul nu il ajuta cred si ar fi mai bine sa se rupa de iesirile cu ei ! succes si tarie de caracter !

mersi mult
BABYBOGDY78
Postat pe 16 Septembrie 2013 19:46
:sml-confused000
de ce draq am impresia ca se clona Irinuka ????
jeanette40
Postat pe 16 Septembrie 2013 20:49
La cine te referi ?
Rotty
Postat pe 16 Septembrie 2013 20:58
Cat bea cu prietenii?daca bea doar un pahar de bere doua,nu cred ca va deveni si alcoolic....
nenorocirea e ca atunci cand iesi cu prietenii,bei,aici oamenii ies la cafea,nu la bautura.,..aici in Grecia adica,si nici nu am vazut in atatia ani,om beat pe strada,....nici nu exista carciumi,in care sa se serveasca doar bauturi...
Sper sa dispara carciumile din Romania,sa se inlocuiasca bautul,cu alt obicei...zi-i sa zica ca ia antibiotice,si sa bea cu ei sucuri,un timp.....
daniilia
Postat pe 17 Septembrie 2013 04:32
De bautura nu se va lasa niciodata indiferent cum te porti cu el.Zici ca ai experienta din familie. Eu iti spun dupa o experienta de 40 de ani in care am incercat (toate) metodele gradual.Am inceput cu blandetea pana am ajuns la ceva f dur.Nu a mers.Este ceva costisitor acest obicei sau placere cum o vrei sa o numesti. Plus ca la aceasta sueta intre baieti fiecare vrea sa arate cat de barbat este el in casa lui, cat de "cocos". Este un moment si de "educatie" in a fi "barbat" in casa. Raul trebuie taiat de la radacina. Dupa cateva incercari fara reusita...zici "pa" cu toata dragostea. Daca aveti copii vor fi marcati de aerul greu ce apasa casa.Eu am avut rabdare ultimii 30 ani, dar acum nu as mai face acest lucru.Nu venea beat dar trebuia sa fie usor "mirositor" in fiecare zi cam o data pe luna cam 4 zile "ciclic" si atunci avea atitudine de "cocos" numai ca eu eram o "gaina" mai tare ca el, sa fiu mai explicita nu au fost agresiuni fizice ca "nu putea" dar verbale...cate vrei. Tragi concluzii din toate "sfaturile" si din familia ta si iei atitudine inainte sa fie prea tarziu.
scheherezada_amalia
Postat pe 19 Septembrie 2013 11:15
Eu nu inteleg cum si cu ce poate deranja pe cineva un barbat care bea 2, maxim 3 beri pe zi.
Sotia scrie ca nu este violent, nici agresiv, relatia nu are de suferit, tot sotia spune ca e trup si suflet alaturi de dansa. Si atunci care e problema? Ca bea 2-3 beri cand iese cu baietii? Asa si?
Nici aia n-are voie? Din ce motiv?
2-3 beri bea si mama cand iese la terasa cu prietenele ei pensionare.
garbo_12042
Postat pe 20 Septembrie 2013 14:59
Buna ziua
Incercati sa-l duceti la mormantul Sfantului Arsenie Boca-sa se roage cu mana pe crucea mormantului(o sa-l arda). Stiu cazuri unde a dat rezultate. Eu nu inteleg de ce pe toate forumurile se baga in seama tot felul de glumeti. Un om striga dupa ajutor in comunitate, daca nu sunteti in stare de sfaturi serioase, lasati omul in pace.
Incercati pana atunci s-ai dati zeolit pentru curatarea ficatului.
www.cosmeticabio-zeolit.com

Postat pe 21 Septembrie 2013 10:41
De la: garbo_12042, la data 2013-09-20 14:59:22Eu nu inteleg cum si cu ce poate deranja pe cineva un barbat care bea 2, maxim 3 beri pe zi.
Sotia scrie ca nu este violent, nici agresiv, relatia nu are de suferit, tot sotia spune ca e trup si suflet alaturi de dansa. Si atunci care e problema? Ca bea 2-3 beri cand iese cu baietii? Asa si?
Nici aia n-are voie? Din ce motiv?
2-3 beri bea si mama cand iese la terasa cu prietenele ei pensionare.


exact...dar "se cunoaste" ca a baut dupa 3 beri? Parerea mea e ca daca il cunoaste si dupa cum vorbeste la telefon, trei beri isi aminteste el...dar...
quasaria
Postat pe 21 Septembrie 2013 11:18
Daca "se cunoaste" si este vorba de cu totul altceva, nu de 2-3 beri, solutia este evidenta pt. oricine. Dincolo de vrajitoare, babe, ceaiuri, psihologi, intelegere, credinta, vointa si alte lucuri care ar putea ajuta, evident ca e recomandabil ca in primul rand sa isi doreasca el si in al doilea sa se duca la o clinica de specialitate. O data, de doua ori, sau pana cand se rezolva problema.
garbo_12042
Postat pe 21 Septembrie 2013 12:23

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
cum sunt 144 De la: liaiedera 30 Mai 2010 19:25
Despre indragosteala si...inapoi la punctul zero 61 De la: garbo174243 11 Aprilie 2011 04:45
Ce parere aveti ? ... 85 De la: Ela91garbo 28 Februarie 2013 18:28
2 luni de relatie si azi iubita mea vrea 3 zile pauza pur si simplu 43 De la: garbo_407059 23 Noiembrie 2014 13:34
Mă iubește, dar eu nu-l vreau. Ce să fac? 12 De la: Axl_R 13 Septembrie 2016 21:41
Setari Cookie-uri