Ce ne place...

Educatia in declin

Cat de important este sa "stii sa te faci placut"?

garbo_19362 Postat pe 8 Mai 2014 15:53
buna ziua dragi oamenii buni , va salut si va iubesc !
Buna si din partea mea , Gabriela DRAGA ! Am fost de curand la un spectacol de balet contemporan si am fost placut impresionata de calitatea acestui act artistic , din pacate era foarte putina lume ca si spectatori....Va invit sa nu uitati si de suflet ! cu bine !
garbo_392853 Postat pe 12 Mai 2014 11:40
wow !Fata draga te pup , pe unde mi-ai mai fost ????ce mai faci tu Maria ???

garbo_19362 Postat pe 12 Mai 2014 12:23
Balet zici , as merge zau !
garbo_19362 Postat pe 12 Mai 2014 14:56
si la o expozitie as merge dar si la o seara de poezie .... imi place !
garbo_19362 Postat pe 13 Mai 2014 10:57
aoleu,la mine situatia e grava,imi place sa ma uit la filme coreene,si sa ascult muzica indiana,ca in rest,cu fetita am si uitat ce lucruri imi placeau.... In ultimul timp am plantat avocado si mango,din seminte,nu stiam ca face fructe avocado si in ghiveci....mi-a placut mult,si ma gandesc sa pun si banan,papaya...am si un ananas la facut radacini in apa.... dar am uitat cate lucruri imi placeau inainte de al doilea copil... nici nu am mai lergat dimineata....alergam doar jumate de ora si imi placea asa de mult,sa simt vantul,sa ma simt puternica,sportiva,imi venea sa strig de bucurie.... acum se trezeste mai devreme,si trebuie sa fiu pe aproape,sa vad ce traznai mai face....ultima data s-a spalat pe dinti,cu sapunul lichid..... topicul asta mi-a adus aminte de mine...mai exist si eu...nu numai familia mea...
daniilia Postat pe 19 Mai 2014 04:27
Imi place ideea plantelor exotice in ghiveci. Din pacate si lui Misu i place la nebunie sa scurme pamantul din ghivece prin toata casa...
Rotty Postat pe 19 Mai 2014 08:03
http://www.youtube.com/watch?v=qzaKbuRnN-o... DE URMARIT .....
garbo_19362 Postat pe 19 Mai 2014 11:02
imi place socata , o sa fac si eu , ma duc in piata de legume sa vad ce gasesc mai vreau capsuni sa fac inghetata cu iaurt .... ...o zi buna tuturor!
garbo_19362 Postat pe 19 Mai 2014 12:38
Imi place ca intotdeauna la sfarsitul lunii mai, ca in fiecare inceput de vara al fiecarui an al vietii mele, chiar si dupa ce scoala a ramas doar o amintire de demult, eu traiesc aceeasi emotie, fara nici o abatere, si anume...venirea vacantei de vara. Oricat de ciudat ar putea parea, eu anticipez de pe acum vacanta de vara, exact cum mi se intampla pe timpul cand eram eleva, si traiesc cu frenezie si nerabdare fiecare zi care ma apropie de ea, devin mai vesela, mai binedispusa si binevoitoare, am un tonus bun, indiferent de problemele cu care ma confrunt. Imi amintesc ca mergeam cu bucurie la scoala in trimestrul intai cand invatam cu drag, trimestrul al doilea imi era cel mai antipatic, plin de monotonie si fara recompense, pe cand cel de-al treilea mi se parea cel mai frumos, cel mai scurt, cel mai minunat si luam cele mai mari note, spre surprinderea profesorilor mei, pt ca ceilalti colegi, dimpotriva, aveau note mai slabe acum, oarecum justificate de posibilitatile de joaca mai diversificate. De unde sa stie cei de la scola de ce prindeam eu aripi acum si ce minuni urmau sa mi se intample mie odata cu venirea vacantei mari! Pe langa faptul ca nu aveam frati, mama nu-mi permitea sa aduc copii in casa, nici macar cele doua prietene ale mele cele mai bune. Mama ma imbraca in rochite scrobite, cand eu as fi fost fericita sa port pantaloni scurti si maiou, imi cerea sa fiu cuminte, cand eu voiam sa ma catar in copaci si sa alerg si sa bat mingea, dar nu aveam curaj sa-i ies din cuvant mamei. Dar atunci cand pleca, ma jucam ca toti ceilalti copii iar tata nu ma certa decat cel mult in gluma, cand cu ingaduinta imi atragea atentia asupra ceva ce nu era bine. Intotdeauna imi patam rochia, murdaream sosetele albe, si-mi zgariam pantofii negri de lac. Imi era frica de mama si de reactia ei si ma simteam vinovata pt orice fleac. In casa mea erau mereu musafiri, mai ales prietene de-ale mamei, in fata carora mama vorbea despre mine la persoana a treia, de parca n-as fi fost de fata, iar asta ma facea foarte nefericita, pt ca mi se parea ca sunt un fel de intrus si nu fata mamei mele. Oricum nu aveam voie sa stau cu "cei mari", stiam lectia si mergeam in camera mea imediat ce venea cineva, si nici la bucatarie nu aveam curaj sa merg pana nu pleca toata lumea. Mama imi spunea deseori cat de mult ma iubeste - ai mei mai avusesera doi copii la inceputul casatoriei lor, dar unul murise de mic , iar celalalt la nastere - iar mama, desi sigur se bucurase mult la nasterea mea, nu s-a mai vindecat niciodata de ranile produse de pierderea copiilor pe care ii avusese inainte, mai ales ca unul era baiat, iar ea baiat isi dorise, ramanand marcata pt totdeauna. Venirea mea pe lume nu reusise sa compenseze pierderea celorlalti in inima mamei. Eram trista si singurateca in familia mea, inconjurata numai de adulti, iar boala era un musafir permanent in casa noastra, intr-un fel sau altul. Mama pleca uneori perioade mai lungi si eu credeam ca am fost o fetita rea si probabil m-a parasit din cauza asta, dar tatal meu ma imbratisa si ma asigura ca mama a trebuit sa plece din motive pe care le cunosc oamenii mari si eu sa stau linistita, ca mama se va intoarce curand. Imi petreceam mult timp singura, dar pe la cinci ani am descoperit o carte de istorie ilustrata, care mi s-a parut grozav de interesanta si-l puneam pe tatal meu sa-mi citeasca mereu din ea. Desi o invatasem pe de rost, imi doream sa pot citi eu din ea cand voiam si asa am inceput sa deslusesc literele de tipar, cu ajutorul tatalui meu. Asa se face ca in clasa intai - cand aveam sase ani - stiam sa citesc binisor, sa si scriu cate ceva, si sa ma iscalesc. Invatatoarea mea mi-a spus ca din cauza ca am invatat singura sa scriu, fara liniute, bastonase si toate celelalte, scriam foarte urat. Nici acum nu scriu frumos. Invatatoarea mea era si bibliotecara scolii si nu-i venea a crede ca eu citesc cartile atat de repede, ceea ce avea ca urmare un fel de teste din cartile imprumutate, ca sa ma verifice, iar asta nu-mi placea de loc, pt ca eu citeam de drag. De cand am inceput sa citesc, nu m-am mai simtit niciodata singura, nici in copilarie, nici mai tarziu. Una peste alta, spuneam ca eram destul din scurt tinuta, mama imi amintea tot timpul ca o fetita bine crescuta nu face aia sau cealalta, nu are voie sa se poarte intr-un fel sau altul iar eu, desi incercam mereu sa fac asa cum isi dorea ea, niciodata nu reuseam pe deplin, mereu greseam ceva, si ma mai simteam vinovata dintr-un motiv: desi o iubeam nespus pe mama, mi-as fi dorit sa fie tanti L, vecina mea si mama unei prietene bune, mama mea. I-am povestit despre asta chiar zilele trecute unei cunostinte care imi povestea mahnita ca fiica ei i-a spus dintr-odata ca ar vrea ca altcineva sa fie mama ei, pt ca celalalta e mai buna si nu sta toata ziua cu gura pe fiica ei :) Nimic nou sub soare... DIn motivele astea dar si a multor altora, Vacanta era izbavirea mea! Plecam in Bucovina, la draga mea bunica, iar pt asta, dupa ce nu puteam inchide un ochi in noaptea dinaintea plecarii, aveam de strabatut mai mult de jumatate de tara, dar ce mai conta... Vacanta insemna libertatea si intalnirea cu ingerul meu protector - bunica - pe care mult timp am crezut-o a fi intruparea Sfantei Duminici din povestile mele dragi. Acum, mama si tata si bunica, dar si alti oameni dragi dintre cei care au facut parte din copilaria si viata mea, sunt pulbere de stele. Dar sufletul meu vibreaza zilele astea in ritmul stiut de el si da aceleasi semne de fericire, ca si cum as pleca iar peste doua saptamani in calatoria mea spre libertate. Copiii mei - care stiu toate astea, ma suna intotdeauna cand se termina anul scolar si ma intreaba pe un ton ghidus daca mi-am facut bagajele si daca trebuie sa ma conduca in gara, ca sa plec in vacanta la bunica...
bucura Postat pe 23 Mai 2014 19:30
Bucura , ca intotdeauna mi-ai bucurat sufletul cu scrierile tale. Buna seara.
Rotty Postat pe 23 Mai 2014 20:21
De la: bucura, la data 2014-05-23 19:30:00 Imi place ca intotdeauna la sfarsitul lunii mai, ca in fiecare inceput de vara al fiecarui an al vietii mele, chiar si dupa ce scoala a ramas doar o amintire de demult, eu traiesc aceeasi emotie, fara nici o abatere, si anume...venirea vacantei de vara. Oricat de ciudat ar putea parea, eu anticipez de pe acum vacanta de vara, exact cum mi se intampla pe timpul cand eram eleva, si traiesc cu frenezie si nerabdare fiecare zi care ma apropie de ea, devin mai vesela, mai binedispusa si binevoitoare, am un tonus bun, indiferent de problemele cu care ma confrunt. Imi amintesc ca mergeam cu bucurie la scoala in trimestrul intai cand invatam cu drag, trimestrul al doilea imi era cel mai antipatic, plin de monotonie si fara recompense, pe cand cel de-al treilea mi se parea cel mai frumos, cel mai scurt, cel mai minunat si luam cele mai mari note, spre surprinderea profesorilor mei, pt ca ceilalti colegi, dimpotriva, aveau note mai slabe acum, oarecum justificate de posibilitatile de joaca mai diversificate. De unde sa stie cei de la scola de ce prindeam eu aripi acum si ce minuni urmau sa mi se intample mie odata cu venirea vacantei mari! Pe langa faptul ca nu aveam frati, mama nu-mi permitea sa aduc copii in casa, nici macar cele doua prietene ale mele cele mai bune. Mama ma imbraca in rochite scrobite, cand eu as fi fost fericita sa port pantaloni scurti si maiou, imi cerea sa fiu cuminte, cand eu voiam sa ma catar in copaci si sa alerg si sa bat mingea, dar nu aveam curaj sa-i ies din cuvant mamei. Dar atunci cand pleca, ma jucam ca toti ceilalti copii iar tata nu ma certa decat cel mult in gluma, cand cu ingaduinta imi atragea atentia asupra ceva ce nu era bine. Intotdeauna imi patam rochia, murdaream sosetele albe, si-mi zgariam pantofii negri de lac. Imi era frica de mama si de reactia ei si ma simteam vinovata pt orice fleac. In casa mea erau mereu musafiri, mai ales prietene de-ale mamei, in fata carora mama vorbea despre mine la persoana a treia, de parca n-as fi fost de fata, iar asta ma facea foarte nefericita, pt ca mi se parea ca sunt un fel de intrus si nu fata mamei mele. Oricum nu aveam voie sa stau cu "cei mari", stiam lectia si mergeam in camera mea imediat ce venea cineva, si nici la bucatarie nu aveam curaj sa merg pana nu pleca toata lumea. Mama imi spunea deseori cat de mult ma iubeste - ai mei mai avusesera doi copii la inceputul casatoriei lor, dar unul murise de mic , iar celalalt la nastere - iar mama, desi sigur se bucurase mult la nasterea mea, nu s-a mai vindecat niciodata de ranile produse de pierderea copiilor pe care ii avusese inainte, mai ales ca unul era baiat, iar ea baiat isi dorise, ramanand marcata pt totdeauna. Venirea mea pe lume nu reusise sa compenseze pierderea celorlalti in inima mamei. Eram trista si singurateca in familia mea, inconjurata numai de adulti, iar boala era un musafir permanent in casa noastra, intr-un fel sau altul. Mama pleca uneori perioade mai lungi si eu credeam ca am fost o fetita rea si probabil m-a parasit din cauza asta, dar tatal meu ma imbratisa si ma asigura ca mama a trebuit sa plece din motive pe care le cunosc oamenii mari si eu sa stau linistita, ca mama se va intoarce curand. Imi petreceam mult timp singura, dar pe la cinci ani am descoperit o carte de istorie ilustrata, care mi s-a parut grozav de interesanta si-l puneam pe tatal meu sa-mi citeasca mereu din ea. Desi o invatasem pe de rost, imi doream sa pot citi eu din ea cand voiam si asa am inceput sa deslusesc literele de tipar, cu ajutorul tatalui meu. Asa se face ca in clasa intai - cand aveam sase ani - stiam sa citesc binisor, sa si scriu cate ceva, si sa ma iscalesc. Invatatoarea mea mi-a spus ca din cauza ca am invatat singura sa scriu, fara liniute, bastonase si toate celelalte, scriam foarte urat. Nici acum nu scriu frumos. Invatatoarea mea era si bibliotecara scolii si nu-i venea a crede ca eu citesc cartile atat de repede, ceea ce avea ca urmare un fel de teste din cartile imprumutate, ca sa ma verifice, iar asta nu-mi placea de loc, pt ca eu citeam de drag. De cand am inceput sa citesc, nu m-am mai simtit niciodata singura, nici in copilarie, nici mai tarziu. Una peste alta, spuneam ca eram destul din scurt tinuta, mama imi amintea tot timpul ca o fetita bine crescuta nu face aia sau cealalta, nu are voie sa se poarte intr-un fel sau altul iar eu, desi incercam mereu sa fac asa cum isi dorea ea, niciodata nu reuseam pe deplin, mereu greseam ceva, si ma mai simteam vinovata dintr-un motiv: desi o iubeam nespus pe mama, mi-as fi dorit sa fie tanti L, vecina mea si mama unei prietene bune, mama mea. I-am povestit despre asta chiar zilele trecute unei cunostinte care imi povestea mahnita ca fiica ei i-a spus dintr-odata ca ar vrea ca altcineva sa fie mama ei, pt ca celalalta e mai buna si nu sta toata ziua cu gura pe fiica ei :) Nimic nou sub soare... DIn motivele astea dar si a multor altora, Vacanta era izbavirea mea! Plecam in Bucovina, la draga mea bunica, iar pt asta, dupa ce nu puteam inchide un ochi in noaptea dinaintea plecarii, aveam de strabatut mai mult de jumatate de tara, dar ce mai conta... Vacanta insemna libertatea si intalnirea cu ingerul meu protector - bunica - pe care mult timp am crezut-o a fi intruparea Sfantei Duminici din povestile mele dragi. Acum, mama si tata si bunica, dar si alti oameni dragi dintre cei care au facut parte din copilaria si viata mea, sunt pulbere de stele. Dar sufletul meu vibreaza zilele astea in ritmul stiut de el si da aceleasi semne de fericire, ca si cum as pleca iar peste doua saptamani in calatoria mea spre libertate. Copiii mei - care stiu toate astea, ma suna intotdeauna cand se termina anul scolar si ma intreaba pe un ton ghidus daca mi-am facut bagajele si daca trebuie sa ma conduca in gara, ca sa plec in vacanta la bunica... Esti o minunata !Sa nu te schimbi niciodata ...aduci bucurie !
garbo_19362 Postat pe 19 Iulie 2014 19:54
Îmi place cerul înstelat vara, în Vrancea. Am impresia mereu, că ar trebui doar să mă ridic în vârful picioarelor și aș ajunge la ele. Poate în august...
Axl_R Postat pe 19 Iulie 2014 20:15
De la: Axl_R, la data 2014-07-19 20:15:56Îmi place cerul înstelat vara, în Vrancea. Am impresia mereu, că ar trebui doar să mă ridic în vârful picioarelor și aș ajunge la ele. Poate în august... frumos trebuie sa fie ...mie imi place la mare ...iarna sau pe furtuna suna ciudat pentru unii dar sa simti clocotul si furia dezlantuita a marii este un fel de miracol ....http://www.yvettedefrance.com/Photos-du-monde/Roumanie/Muntele/constanta.htm
garbo_19362 Postat pe 19 Iulie 2014 20:34
Imi place ca am ajuns in sfarsit acasa si pot sa-mi intind oscioarele. Dupa o zi petrecuta intre betoane la 40 de grade..... Sara buna :)
Rotty Postat pe 19 Iulie 2014 20:36

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
MOMENT DE CUMPANA	53	De la: Ana_Cata_1 19 Decembrie 2013 14:46
PROVERBE	224	De la: palmier 5 Noiembrie 2012 20:38
Viata fara prieteni	51	De la: garbo_5632 29 Decembrie 2012 10:15

Eu pe cine mai injur ?	135	De la: Eugenia_ 26 August 2012 16:12
loc de munca pentru barbati in strainatate	9	De la: Vidar 26 Iunie 2009 16:26