835 , din primele postari lasa a se intelege ca i-ai fost alaturi , ca te lupti zi de zi cu boala si cu rautatea ei. Ca ai ajuns la capatul rabdarii si aproape ca ai facut infarct . Apoi....
" Acum sunt plecata din tara si am reusit sa imi revin! Multumesc pentru interes,> SEara buna! "
".Si asta in conditiile in care eu sunt plecata din tara, deci nu verbalizam fata in fata...
Chiar acum este intr-o perioada buna a starii sale de sanatate. abia de doua sapt a iesit din spital."
Nicidecum genul de mama care se sacrifica pana "la sange" pentru copilul ei. Si unde erai atunci cand a inceput sa se drogheze ? Tot prin strainatati ?
" Am scris aici,incercand sa aflu pareri,,,,obiective , subiective...Intrebarea mea directa ar suna cam asa: ,,As putea fi judecata , am dreptul de a renunta la fata mea daca eu am constiinta impacata?>> "
Parerea mea e ca tu ai renuntat de mult la ea. Nu tu esti demna de mila , ci fata. Daca a ajuns unde a ajuns , trebiue ca exista un motiv. Il iau in considerare si pe cel genetic.
Zi buna.
|
Rotty
Postat pe 3 August 2014 06:16
|
Rotty,  .
Pentru o tulburare psihica nu trebuie sa existe un "motiv". Pe de alta parte diagnosticul se pune usor - prea usor - atunci cind copilul e insotit de o mama care pledeaza pentru un diagnostic si exagereaza - intentionat sau nu - simptomele unei adolescentze rebele.
Un exemplu - daca spui cum ne-ai spus noua "fie-mea si-a propus sa ma omoare" , psihiatrul probabil nu va intelege ca fie-ta doar discuta cu tine in contradictoriu (la telefon!) si tu, doamne fereste, poti sa te imbolnavesti de inima. 
Si da, aproape toti adolescentii si adultii tineri isi urasc familiile la un moment dat si daca n-ai crescut un cartof de canapea depersonalizat, atunci face parte din lupta sa pentru definirea identitatii proprii. Pentru unii e mai turbulenta, pentru unii e mai lina, unii se exteriorizeaza mai dramatic, altii mai putin, dar daca NU trece prin perioada de rebeliune ar trebui sa iti pui problema a ceva anormal.
Mie nu mi se pare ca mama ar avea control - sau si-ar asuma rolul de adult in relatie.
Cind orice rahat iti spune copilul in crize de personalitate "te aduce la preinfarct" e ceva gresit cu parintele, nu cu copilul.
In plus, de unde stii ca "ar putea avea control dar nu vrea"?
Poate ca nu poate?
Poate ceva doare?
Poate o sa continua sa doara daca ii dai un shout in cour?
Poate decizia de a o indopa cu medicamente ca sa iti asiguri linistea proprie a fost gresita?
Poate insusi faptul ca te pui - si iti pui actualul sot - mai presus de ea pe scala importantei e fundamental gresit - si simte asta?
Poate ca sesizeaza ca pentru tine ce i se intimpla ei e pe ultimul loc?
Poate un trecut in care tatal a disparut si mama s-a focusat pe a se remarita a afectat copilul de atunci?
Sint multe lucruri care se pot dezbate. Dar, in final, e vorba de ce simte fiecare. Sau de cit de mama ramai dupa ce copilul tau nu mai miroase a nou-nascut. Cit de mult identifici ca e aceeasi fiinta, si poate are mai multa nevoie de tine acum decit atunci cind era in scutece.
E ceva ce se simte - e dincolo de "normalitate" sau considerente morale.  Si fiecare simte ce poate. Ce e croit sa simta....
|
quasaria
Postat pe 3 August 2014 09:33
|
|
Multumesc pentru raspunsuri. Am plecat in strainatate pentru achita o serie de datorii bancare, inclusiv gajul pe casa pentru a evita o alta nenonocire aceea de a ramane fara un adapost. Am luat in considerare de-a lungul anilor, vis-a vis de boala ei si aspectul genetic, impreuna cu trei-patru doctori. Am analizat mai toate oportunitatile fata de starea ei de sanatate. FAptul ca m-am recasatorit nu denota lipsa mea de interes fata de propriul meu copil. iar tentativele ei de omor asupra mea au existat, politia zonala cunoste f bine situatia.
|
|
|
garbo_404835
Postat pe 3 August 2014 10:00
|
|
Multumesc pentru raspunsuri. Am plecat in strainatate pentru achita o serie de datorii bancare, inclusiv gajul pe casa pentru a evita o alta nenonocire aceea de a ramane fara un adapost. Am luat in considerare de-a lungul anilor, vis-a vis de boala ei si aspectul genetic, impreuna cu trei-patru doctori. Am analizat mai toate oportunitatile fata de starea ei de sanatate. FAptul ca m-am recasatorit nu denota lipsa mea de interes fata de propriul meu copil. iar tentativele ei de omor asupra mea au existat, politia zonala cunoste f bine situatia.
|
garbo_404835
Postat pe 3 August 2014 10:01
|
Incercand sa o inteleg am incercat sa ii fiu alaturi. Cu sotuL meu are o relatie foarte buna. Ideea in sine , insa doar ca eu as putea fii fericita , ii provoaca motivatia de a-mi face rau. DE UNDE stiu ca poate....pentru ca detine un potential fabulos din punct de vedere mental si afectiv. Nu sunt genul de mama care sa renunte usor. Ins resursele mele s-au epuzat si nu are de a face cu sentimentele mele fata de sotul meu. Sunt domenii total diferite.
Nu am indopat-o cu medicamente pt listea mea, ci pentru sanatatea ei. in lipsa tratamentului boala se agraveaza, devina agresiva, violenta si episoadee delirante greu de suportat.
In sinea mea recunosc, ca ma pregatesc sa renunt la ea. Poate fi unact de egoism, insa teama de a mi se intampla ceva impletita cu simptomele de spasmofilie , de atacuri de panica si alte asemenea lucruri....ma doboara.
Am platit scoala ei pentru a termina la cursuri private...am incercat sa o conving sa munceasca ...am avut trei tentative de angajare cu ea. Am platit patru meditatori pntru a o ajuta la bac. Am inscris-o la cursuri de coafor ..etc, toate cu accptul ei. Greu este determinata sa faca ceva. Am eliminat boala din discutie. Nu eu pun diagnosticul. Diagnosticul ei fara tratamentul necesar va duce in final catre schizofrenie.
Din raspunsurile voastre observ tendinta generala care converge catre ideea ca eu ar trebui sa continui mai departeaceasta lupta.
Iar eu, poate din egoism, poate din lipsa resurselor, poate din dorinta de a trai cat mai am de trait din aceasta viata cat se poate de normal, am hotarat sa renunt.
|
garbo_404835
Postat pe 3 August 2014 10:21
|
Am plecat in strainatate dupa ce s-a stabilizat cat de cat. perioada de droguri a fost trecuta cu bine doarece am vorbit amandoua si am putut sa o ajut. Plec din tara doar cate doua trei luni pe an pentru a achita o datorie semnificativa pentru casa. Poate nu par acel gen de mama care se sacrifica pana la sange. In conditiile in care am discutat si evaluat cu patru doctori situatia ei, factorul genetic expus a fost scos din ecuatie. Nu imi caut circumstante atenuante. Motivatia bolii ei chiar daca o cunosc destul de bine nu este suficienta pentru ca ea sa imi accepte ajutorul. Lipsa unor obiective personale,inexistenta unor prieteni adevarati precum si inconsecventa cu propria persoana o determina sa se exteriorieze intr-un anumit fel. CE ramane insa constant, este dorinta de a-mi provoca rau, intentionat sau nu. Am detasat de multe ori boala de crizee de adoescenta.Am etapizat fiecare aspect , am recurs la consiliere si alte terapii. CAnd m-am recasatorit nu a dorit s participe la eveniment. PAna la urma, viata mea ar trebui construita doar in jurul ei? Baiatul meu a fost pus in situatii jenante din cauza ei. A plecattimp de doi ani. Sotul meu, uneori abia mai rezista cand umblu dupa ea noptile ...
Poate , intra-devar nu mai sunt mama care se mai sacrifica. DE trei luni starea mea de sanatate s- a inrautatit. Acest lucru m-a facut sa imipun serioase probleme vis- a vis de ce s-ar putea intampla. MAi am inca un copil si de bine de rau....sper sa imi dea Dumnezeu zile. Mutumesc pentru raspunsul direct.
|
garbo_404835
Postat pe 3 August 2014 10:49
|
Am plecat in strainatate dupa ce s-a stabilizat cat de cat. perioada de droguri a fost trecuta cu bine doarece am vorbit amandoua si am putut sa o ajut. Plec din tara doar cate doua trei luni pe an pentru a achita o datorie semnificativa pentru casa. Poate nu par acel gen de mama care se sacrifica pana la sange. In conditiile in care am discutat si evaluat cu patru doctori situatia ei, factorul genetic expus a fost scos din ecuatie. Nu imi caut circumstante atenuante. Motivatia bolii ei chiar daca o cunosc destul de bine nu este suficienta pentru ca ea sa imi accepte ajutorul. Lipsa unor obiective personale,inexistenta unor prieteni adevarati precum si inconsecventa cu propria persoana o determina sa se exteriorieze intr-un anumit fel. CE ramane insa constant, este dorinta de a-mi provoca rau, intentionat sau nu. Am detasat de multe ori boala de crizee de adoescenta.Am etapizat fiecare aspect , am recurs la consiliere si alte terapii. CAnd m-am recasatorit nu a dorit s participe la eveniment. PAna la urma, viata mea ar trebui construita doar in jurul ei? Baiatul meu a fost pus in situatii jenante din cauza ei. A plecattimp de doi ani. Sotul meu, uneori abia mai rezista cand umblu dupa ea noptile ...
Poate , intra-devar nu mai sunt mama care se mai sacrifica. DE trei luni starea mea de sanatate s- a inrautatit. Acest lucru m-a facut sa imipun serioase probleme vis- a vis de ce s-ar putea intampla. MAi am inca un copil si de bine de rau....sper sa imi dea Dumnezeu zile. Mutumesc pentru raspunsul direct.
|
garbo_404835
Postat pe 3 August 2014 10:49
|
835, noi nu sintem aici nici sa judecam, nici sa iti spunem sa nu renunti. Daca te-ai hotarit, fa-o. PIna la urma, ai spus ce era de spus: faptul ca tu esti mai importanta ca ea dp tau de vedere. Nu conteaza ca tu ti-ai trait viata si ea nu.
Nu prea mai exista comentarii aici, in afara de faptul ca, probabil, pentru linistea ta si frumusetea vietii tale personale asa cum o percepi tu, trebuia sa nu faci copii.
Cheers.
|
quasaria
Postat pe 3 August 2014 11:06
|
 "... ba mai exista comentarii aici" si pretutindeni!
Important este sa le vedem in contextul de-a fi intelese rational si nu "personal". 
835, inteleg ca de 8 ani "te chinui cu situatia expusa", si domnisoara are doar 20 de ani acum. Toata "povestea" a inceput cand era o copila de 12 anisori(din cate socotesc) La varsta de 12 ani tu (in locul ei) nu aveai aceleasi probleme? Cu siguranta ca nu, ai trait intr-un mediu familial
normal, cu alte posibilitati materiale, cu acces la jucarii, jocuri si participatii la activitati extra-scolare care in final ai devenit majora. Toate bune si fr. pana la 20 de ani. Pana s-o nasti ai avut si alte necazuri(banuiesc) si le-ai facut fata, erai mai tanara si mai rezistenta dar sigur nu de una singura ai putut sa treci peste ele.
Ce te faceai daca nu nasteai fata si deveneai tu in postura ei, exact cum ai descris situatia? Aveai sprijin moral si material, erai ingrijita si indrumata, beneficiai de un astfel de ajutor de la altcineva ca acum sa se planga in locul tau? Da fix in vremurile /sistemul actual.
Nimic nu se intampla intamplator, si toate au un motiv plauzibil, rezultatul il afli cand se trage linia = ce? Lupta, da?
Acum, sa nu crezi ca destinul te-a pedepsit ca ai facut copii si musai trebuia sa ti se intample asa, gresit! In orice sit. cand cineva pierde, altii castiga. Greseala este undeva la mijloc: varsta copilei era prea frageda pt. un diagnostic atat de dur, medicatia primita a generat dependenta si faptul ca(copila) inca era in crestere nu a fost luat in considerare si
efectele v-au fost la vedere= dezastruoase. Nu cred ca o sa-si faca mea-culpa cineva sau sa recunoasca si, la ce-ar folosi? :( Sorry, nu ai nimerit unde trebuia in vederea tratarii "unei boli care se cerea copilului", ai nimerit pe experianta unor medici(cu norma sau banda rulanta) care i-a durut fix in cot de ce ti se va intampla tie si fiicei in viitor. Nu incriminez, ai si tu o mare vina ca nu te-ai focusat din start pe studiul asupra a ce ti s-a spus si te-ai lasat manipulata de falsul diagnostic si tratament "pompand timp si bani inutil pt. a ti se da hartii, multe hartii, v-a transformat in victime la "purtator".
Mda " foaie verde loboda, gura Pitei sloboda".  Sa vad radiera!:))
In sit de fata, nu cred ca evoluezi in ceea ce-ti doresti tu ca mama si singura alternativa este sa te rogi la D-zeu si sa speri intr-o minune, dar nu la gramada.
Cu cat te zbati sa afli solutii, modalitati de imbunatatire a situatiei cu atat se complica si mai repede lucrurile si chiar poti face infarct.
Nu trebuie sa te sperii, doar aici ii vb. de lupta pt. supravietuire nu de moarte, bine? Ai incredere in tine la fel cum ai avut bucurii in viata si vei simti o schimbare in bine!
|
pitiTa_
Postat pe 3 August 2014 12:08
|
la 12 ani nici nu i se poate pune un diagnostic definitiv. E in formare. Nu am idee cine i-a dat medicatie de la virsta aia si de ce, doar pentru ca era speriata mamica de faptul ca "ii vrea raul" , ca nu termina liceul si nu vrea sa se angajeze?! Atunci ar tb sa fie jumatate din tineret cel putin pe antipsihotice. Ba chiar cei mai inteligenti dintre ei. :-)
dar...
|
quasaria
Postat pe 3 August 2014 12:29
|
La varsta aia nici nu se gandea la "asa ceva" cum am mai zis, 835 era preocupata cu altele (tot d'ale ei) si acum vrea sa se disperseze definitiv de situatie, ne cere parerea ca nu cumva ....restu' stii si tu ca nu-i o baza legala da' nici morala! 
Spune-mi ca tu nu ai in_"dependente"? =))
Nooo, tu esti imuna de cand "te-a lasat mama ta"?!
|
pitiTa_
Postat pe 3 August 2014 13:27
|
Babushka, e o bucurie sa te citesc: "cu acces la jucarii, jocuri si participatii la activitati extrascolare care in final ai devenit majora"!!?? 
Mama draga, ne chinuim, barbatu' meu si cu mine, de 10 ani sa devenim parinti. Am facut eforturi, sacrificii, am indurat tot felul de suferinte.
Am luat in calcul si posibilitatea de a avea un copil care sa nu fie cum ne asteptam noi. Acum fac un alt tratament si sper ca va da rezultate. Indiferent cum va fi, va fi al nostru.
Ai obosit si este normal. Un copil cu problemele ei, extrasensibil, nu trebuia lasat singur nici macar o zi. Cu cat fugi de probleme, cu atat o sa te urmareasca. Vad ca esti femeie isteata, stii ca nu poti scapa din situatie. Nu-ti este usor, stiu. Dar iubirea, iubirea rezolva totul, arata-i fatei tale iubire chiar daca nu o simti, chiar daca o urasti de multe ori, spune-i ce-i face bine si o consoleaza, si vei invata sa o iubesti cu adevarat si sa o accepti asa cum e. Va simti tot ce-i face bine si va invata si ea sa iubeasca. Iubirea si credinta sunt singurile care fac minuni.
|
Nichi_D
Postat pe 3 August 2014 14:04
|
iubirea face minuni, dar ma tem ca nu "se invata"... Ma tem ca asta trebuia sa simta, ca mama, de mult timp. Nu sa se straduiasca sa mimeze.
N-am citit nimic de momentele BUNE impreuna, de momentele cind se simt apropiate, de bucuria ei ca fata n-a evoluat, totusi, spre schizofrenie in cei 8 ani si n-am citit nimic de sperante aici....
Sint convinsa ca ar putea fi ajutata daca ar avea cine sa o ajute....
|
quasaria
Postat pe 3 August 2014 14:30
|
Nichi, dormi de mult, mult, sau te trezesti di cand in cand?
Nu ai scris nimic din ce nu stiu, ca sa te iau in seama mai mult decat am facut-o. :-P
Ma repet pt. ultima data: de tine depinde!
|
pitiTa_
Postat pe 3 August 2014 14:33
|
Mama aceasta si-a iubit fiica, dar suferinta a facut-o sa uite, nu accepta ca are o fiica "defecta", care-i cauzeaza atatea necazuri. A uitat sa iubeasca, trebuie sa-si aminteasca, nu sa mimeze, este nevoie de un exercitiu permanent. S-ar putea sa fie dispusa sa-l faca, s-ar putea sa nu.
Babushka, mai am treburi ca tat omul, dar mi s-a facut dor de tine! 
|
Nichi_D
Postat pe 3 August 2014 14:56
|
Nu trebuie "sa o ajute nimeni", trebuie sa se ajute ea pe ea: sa se adune
sa se apropie real de fiinta aia bolnava, (nu cu masca cum spune Nichi ) Sa ofere din suflet putinul care i-a mai ramas, dar
exista si un "dar" pe care inca nu l-a putut arata, daruirea de mama adevarata stergandu-si din minte suspiciunile de intentie ale fetei in mom. de criza, sa-si puna restul membrilor familiei la treba ca fiecare sa-si aduca aportul cu cate o particica la sprijinul ei moral si se RIDICA! Se ridica toti si apoi, sotul, invata sa faca mamaliga, baiatul sa aseze masa si sa spele farfuriile, mama isi vede d'ale ei si continua cu bine, iar fata simte ca se dezvolta in ea o alta orientare prin sprijinul celorlalti si....nu mai plange, nu mai rastoarna oalele, intra la baie contra cronometru :) stiind ca si fratele are nevoi, se aranjeaza fr, si ies impreuna in parc la hranit porumbeii pana ce mama face mancare, "tata" da cu aspiratorul si spala cu mopul iar .... TATAL o suna la tf. s-o anunte ca este disponibil si o invita la o cina in doi intr-un loc linistit si placut, si mult mai multe..... Se poate?
|
pitiTa_
Postat pe 3 August 2014 15:02
|
|
de ce am impresia ca nu, nu "se poate"... iar ideea cu "ai si tu viata ta" i-a fost sugerata mamei de ceva binevoitori - probabil, din familie? :-)
|
quasaria
Postat pe 3 August 2014 15:21
|
...fiindca azi ai "tu" o zi proasta si atat iti debiteaza!
"ai si tu o viata":))) si eu am si fiecare dintre noi dar depinde cat excludem personele (dragi noua) din viata noastra si le lasam de izbeliste "in traficul vietii" ca altii sa-si insuseasca "atributiuni fictive" sa traga foloasele iar ea(mama) sa devina tot mai : imorala, demoralizata, slaba, nefunctionala, terminata, calcata in picioare si distrusa total, apoi, compatimita si.....mergi "tu" fr. si ei notite, o "scoti in evidenta" ca exemplu negativ in societate, biserica o da pe usa afara ca nu are voie sa cerseasca "leul" in timpul slujbei si.....si mai puneti mintea la contributie, ce tot atata vaicareala!
Mai stiu eu persoane care " tu" tii de clanta(usii) si "ele" trag cu toata puterea dar nu "realizeaza" ca mai mult mpinge...da' zice ca au obosit! ?
|
pitiTa_
Postat pe 3 August 2014 15:38
|
pitita, eu n-am o zi proasta dar tu ai ceva foarte cunoscut cu un personaj apropiat mie care are acelasi tip de viziuni apocaliptice asupra dusmanilor din jur de-a lungul vietii. Pls. :-))
Nu chiar tot timpul, asa! :-)
Aici nu ma refeream la imoralitatea societatii ci de faptul ca mama e, probabil, ultima reduta cind restul membrilor familiei incearca sa o convinga sa renunte la fata. Desigur, e posibil sa ma insel... Asa cum e posibil sa nu inteleg partea cu preinfarctul: de unde stii ca "aproape il faci" ? :-)) De admirat premonitiile astea... :-)))
|
quasaria
Postat pe 3 August 2014 15:48
|
sa ne spuna ea mai intai si pe urma mai vb.
Sunt "independenta" din mom. asta! :)))
Nichi, ai grija maica, sa nu te "indragostesti" cumva ..... ca nu's disponibila =)) !
|
pitiTa_
Postat pe 3 August 2014 15:57
|
pt razboiul de independenta, piti! 
|
quasaria
Postat pe 3 August 2014 16:37
|
!
ia si baloane!  =))))))))) ca sa "nu faci tu" cand te uiti sub nori !
|
pitiTa_
Postat pe 3 August 2014 17:52
|
DA! NIMENI nu imi inoculeaza ideea de a renunta la ea.Este modul meu de a ma apara. Vis a vis de modul cum reactioneaza organismul meu fata de si intimpul conflictelor cu ea, am insotit-o de multe ori la spital, iar ultima oara a fost cireasa de pe tort. Momentele calde si bune pe care le petrecem si le-am petrecut impreuna' bazate pe sinceritatea si onestitatea unei discutii mama fiica, devin dupa nu mult timp, arme impotriva mea..Daca discutam si ne imbratisam , de exemplu, peste o zi expresii din partea ei genul: devin un lucru obisnuit. Iar de aici, pana la pronuntarea definitiva si irevocabila a faptului ca eu sunt unica vinovata a destinului sau nu este decat un pas. Vina ce o port, pentru ca bineinteles in aceasta ecuatie, am o vina mi-am asumat-o, recunoscut-o si impartasit-o cu ea.
VEneam seara de la servici, cu un copil in stanga faceam bastonase , in dreapta cu altul invatam tabla inmultirii iar la mijloc pregateam de mancare. Nu qam primit ajutor din partea nimanui in perioada de , iar acest lucru intr-un fel m-a daramat.
Stateam intr-un pat foarte lat, dupa ce cu mari eforturi, dupa divort am reusit sa cumpar o casa, si faceam proiecte de Viitor, spunandu-le: ,,uite, de acum , mami o sa sa renoveze casa, fiecare veti avea camera voastra. Poate, peste cativa ani, mami va cunoaste pe cineva>> Da, ar fi bine, imi rapundea baiatul, si pentru tine si pt noi...
LA o saptamana dupa ce ne-am mutat, dupa ce timp de un anam stat la mama mea, ma intreaba copila mea. . raspundeu, incantata ca poate, in sfarsit lucrurile se vor aseza in viata noastra. Abia dupa doua zile am remarcat conotatia continuarii intrebarii sale.......Dorinta ei de a perpetua oarecum ,controlul pe care tatal lor nu il mai avea asupra mea , indiferent de persoana care putea sa isi impuna deciziile asupra mea
|
garbo_404835
Postat pe 3 August 2014 18:05
|
Iubirea, asa este ,nu se invata, se simte, asa ti-o poti insusi. Si exista , bineinteles, diferite tipuri de personalitati si destine. Am invatat-o cred, sa iubeasca. REpeta asta intruna despre mine. I-am descifrat pas cu pas, stand la taclale uneori nopti, tainele iubirii unei adolescente....am incurat-o sa intre la un liceu cu profil de filologie...a intrat, apoi a fost data afara. Bineinteles, din cauza mea!
Timp de opt ani, nu m-a intrebat nimeni ,,Fata, vrei sa stau si eu cu copii o zi ca sa te relaxezi?,,...Avem numeroase amintiri legate de vacantele de vara,l a mare, la strand sau la munte cu cortul...Toate astea le intoarce cum-necum in detrimentul meu. Niciodata nu este si nu va fi suficient. Si pana la urma ce conteaza atat de mult starea mea de sanatate...Cum adica eu, tocmai eu sa ma imbolnavesc? Pai, cum am cerut voie cuiva pt acest lucru??/
|
garbo_404835
Postat pe 3 August 2014 18:32
|
Deduc ca tatal copiilor ti-a provocat multa suferinta in fata copiilor
si abia dupa ce v-ati retras in noua locuinta ai constatat ca fata era
oarecum marcata. Linistea din jur i se parea ceva ce nu dorea sa se
termine, bine?
Ce ai facut tu ca mama cand ai constatat ca este "marcata" sau erai prea bulversata de faptul ca ai fost lasata cu doi copii. Are (totusi) relevanta.
Degeaba il inveti pe copil sa stie a iubi daca nu simte, nu primeste de la cine isi doreste iubirea.Pentru copii universul iubirii sunt parintii in primul rand si ceilalti frati. Tatal natural, a fost capabil (cat ati stat impreuna) sa arate iubire copiilor lui.
Fata de tine, am inteles, NU! De unde "si-a insusit" copilaria fetei iubirea de parinte, de la tine, de la el, de la straini, de la rudele apropiate?
|
pitiTa_
Postat pe 3 August 2014 21:41
|
835, unui copil nu ii trebuie doi parinti... Ii trebuie afectiune si stabilitate si un singur adult sigur pe el o poate oferi. Sigur pe el. In perioada in care erai singura, nici tu nu erai prea adult, din moment ce asteptai "sa cunosti" cineva care sa aiba grija de voi. Si impartaseai asta cu copiii.
Sigur, nu e simplu e fii mama singura. Si vorbesc in cunostinta de cauza ca nu e simplu. Dar nici un capat de tara nu e si situatia are la fel de bine avantaje ca si dezavantaje. Si da, sa iti dezvalui slabiciunile si sa iti pui paie in cap in fata copilului intr-o situatie de criza poate fi o idee proasta. Si da, copiii sint manipulativi din instinct. Si posesivi. Si gelosi. Si tind sa te invinovateasca pentru tot. Si nu pot sa cred ca nici un psiholog nu ti-a spus asta pina acum. :-) Tu la rindul tau esti foarte fragila in relatia cu ea. Probabil asa ai fost tot timpul. Si nu asa o poti ajuta. Pui problema o las in strada sau o las sa ma distruga. Te-ai gindit sa inveti sa gestionezi situatia - sa ceri ajutor TU daca ai nevoie? Nu stiu in ce strainatate esti, dar in toate tarile civilizate exista sisteme de suport. Asa cum te invata sa ii dai pastile la ora fixa, te invata si cum sa gestionezi relatia cu o persoana cu probleme. Suportul familiei e extrem de important, si nu trebuie doar "sa vrei". Trebuie sa si poti. Nu e cazul sa reactionezi in acelasi mod ca fata de un membru al familiei obisnuit - oricit de bizar ti s-ar parea, exista niste reguli diferite. In primul rind, nu intri in relatia conflictuala in care esti tu acum cu ea. :-) Nu argumentezi si nu invinovatesti. Iar asta ar fi trebuit sa ti se fi spus cu opt ani in urma. In al doilea rind, daca are episoade violente trebuie sa schimbe tratamentul pentru ca nici macar cu schizofrenie "consacrata" nu trebuie sa aiba episoade violente sub medicatie. Trebuie stabilizata la nivelul la care nu e leguma si nu e agitata si poate fi cit de cit productiva. Din cite stiu eu dureaza cam sase luni sa ajunga la tratamentul si dozajul optim pt fiecare pacient. Nu opt ani. Nici asta nu ti s-a spus?
|
quasaria
Postat pe 4 August 2014 00:14
|
De la: quasaria, la data 2014-08-03 11:06:21835, noi nu sintem aici nici sa judecam, nici sa iti spunem sa nu renunti. Daca te-ai hotarit, fa-o. PIna la urma, ai spus ce era de spus: faptul ca tu esti mai importanta ca ea dp tau de vedere. Nu conteaza ca tu ti-ai trait viata si ea nu.
Nu prea mai exista comentarii aici, in afara de faptul ca, probabil, pentru linistea ta si frumusetea vietii tale personale asa cum o percepi tu, trebuia sa nu faci copii.
Cheers.
|
Rotty
Postat pe 4 August 2014 06:09
|
|
Renunta. Nu e lupta ta, e a ei. li vei face un mare bine daca o pui in fata faptului implinit si o fortezi sa accepte viata asa cum este si sa invete sa lupte pentru viata ei. Trebuie sa o faca, si intr-o buna zi oricum va trebui sa o faca, ca va fi mai devreme sau va fi mai tarziu. Nu iti fie teama, instinctul de supravietuire va invinge si o sa fie totul in regula. Insa tu va trebui sa inveti sa fii constanta si sa respecti tu insati limitele pe care i le vei pune, si sa nu le incalci nici daca o vezi ca se pravaleste pe trotoare urland de durere. Nu trebuie sa faci rabat de la nimic. Daca vrei sa o ajuti cu adevarat. Eu te-as sfatui sa ii cauti o camera cu chirie, sa-i spui ca ii vei plati chiria in urmatoarele 6 luni, nu mai mult, ca ii vei da bani de mancare pentru urmatoarele 3 luni, si punct. Schimba yala de la usa, nu o mai primi sub nici o circumstanta in casa ta, si rupe orice forma de comunicare. Fa asta macar un an si toata viata ta se va schimba in bine, dar si a ei. Cand nu ai termeni de comparatie nu stii sa apreciezi binele de rau. Fata ta va invata cu siguranta sa aprecieze viata mult mai bine dupa ce va trai experienta asta. Ah, cand ii dai banii rezolva asta fara a avea contact fizic, si schimba-ti numarul de telefon, taie absolut orice cale de contact cu ea, chiar daca mori de griji si de durere. Dar, iti repet, singura conditie ca planul tau sa reuseseasca este sa respecti tu insati limitele mai sus mentionate, caci, daca nu, ii vei face si mai mult rau, dar si ea tie. Salutari.
|
Nina_Stancu_1
Postat pe 10 August 2014 04:18
|
|
Nina, eu una nici macar cainele nu mi l-as trata asa, cu atit mai putin copilul care a trecut printr-o separare la o virsta foarte frageda. Daca la tine asta se numeste "a ajuta", poate data viitoare o sfatuiesti sa o arunce in Dunare cu o piatra de git - asta ar face-o si mai puternica, nu?! Na, instinctul de supravietuire.... Ala care zici tu ca invinge. Iar daca nu invinge?
|
quasaria
Postat pe 10 August 2014 04:29
|
tu, de fapt, nu ai nevoie de parerile noastre.
tot ce iti doresti este sa iti confirme cat mai multa lume ca ai luat decizia corecta.
de aceea iti spun: abandoneaz-o linistitia ... si fizic
pentru ca emotional ai abandonat-o cu mult mai mult de 8 ani in urma.
cum mi-am dat seama? simplu: TU ai vrut sa termine liceul; TU vrei sa dea bac-ul; as paria ca TU ai vrut sa intre la un liceu de fite, intr-o clasa de fite; TU ai chenat politia sa o interneze de fiecare data cand ati avut un conflict; TU te-ai sacrificat pentru ea; doar TU, TU, TU SI IARASI TU.
DAR EA ?!!!!!!!
|
perce1
Postat pe 10 August 2014 07:31
|
12:07, 15 Iulie 2024
Pampers continuă să fie alături de micii luptători prin donația de scutece Pampers special concepute pentru prematuri
Conducerea sub influența alcoolului și drogurilor: răspunderea penală și riscurile majore pentru șoferi și comunitate
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară