Mama are frustrari si se supara pe mine foarte repede. Va rog, o parere!

De la: garbo_477391, la data 2017-10-27 13:46:43Buna ziua, am decis sa apelez la parerile voastre pentru ca nu stiu ce sa mai cred, poate eu gresesc si nu-mi dau seama unde. Voi povesti, cat voi putea de scurt, copilaria mea. Parintii mei au divortat cand aveam fratele meu si cu mine 10, respectiv 11 ani. Noi am ramas cu mama, tata si-a vazut de viata lui, nu l-a prea interesat de noi, pana la urma si-a refacut viata. Mama a incercat de doua ori sa-si refaca viata, barbatii respectivi au trait cu noi in casa de cand aveam noi 11-12 ani. Dar ambele relatii au esuat pana in final. Pana la urma mama a vandut apartamentul, a investit o parte din bani in casa de la tara si a plecat intr-o tara straina la munca, noi ramanand cu bunica materna. Bunica a fost, inca de cand eram la gradinita, ca o a doua mama pentru noi. Intotdeauna ne-a tinut partea cand mama, imi vine foarte greu sa spun asta, ne punea pe locul doi in favoarea prietenilor ei. Mama si-a gasit un prieten in tara respectiva si veneau de fiecare data impreuna in concediul ei de vara, atunci cand noi eram la liceu. In cele mai multe vacante de iarna am mers noi la ea. Mama ne trimitea bani in fiecare luna cat sa ne descurcam cu mancarea si alte necesitati, nu am depins exclusiv de pensia bunicii. Ca si detaliu pe care simt ca trebuie sa-l mentionez, mama nu a spus niciodata ca vrea sa petreaca timp doar cu noi, tot timpul trebuia sa fie si prietenul ei cand mergeam undeva. De multe ori l-a vorbit urat, el a profitat de bunatatea ei la inceput si de partea ei materiala, mama reusind sa aiba un serviciu bun in tara respectiva. Era furioasa, de cateva ori a vrut sa se desparta de el, ne povestea o gramada de chestii si noi o sustineam sa se desparta pentru ca a fost un profitor, dar pana la urma se impacau si toate lucrurile pe care le-a spus la adresa lui ramaneau in aer. Mama a fost 'bantuita' toata viata ca a vandut apartamentul si acum noi nu mai aveam nimic. Anii trecuti a reusit sa ne cumpere la fiecare cate un apartament si plateste ea ratele lunar. O ajut si eu in fiecare luna cu o suma de bani, cat pot. In prezent fratele meu si cu mine avem familii, eu sunt foarte fericita. Cu mama vorbesc zilnic pe messenger, avem o relatie deschisa, e genul de mama open-mind, pot povesti orice cu ea. Insa nu pot, de nici un fel, sa spun un lucru bun de tatal meu, macar cand ea il face prost si in toate felurile. I-am spus odata ca nu e normal ca parintii, orice ar fi facut fiecare, sa se vorbeasca urat in fata copiilor. Atunci s-a suparat rau pe mine, a plans, mi-a spus ca simt chemarea sangelui si ca tin cu el. Am ramas masca, nu am avut deloc intentia asta. Fratele meu e mai diplomat, el intotdeauna ii da dreptate si nu o contrazice, chiar daca mie imi spune ca are alta parere. Eu as vrea sa avem o relatie normala, sa pot sa-mi spun si eu parerea, vorbesc frumos, nu acuz, nu jignesc, dar mama o ia personal si se supara pe mine, face crize. Acum cateva zile, pornind de la un articol in care cineva isi povestea viata si pe care ea mi l-a trimis ca sa-l citesc, am inceput sa imi spun parerea despre acel subiect. Atat mi-a trebuit. Mama a inceput sa-mi spuna parerea ei, sa faca comparatie intre viata ei si a autorului acelui articol, apoi am inceput sa vorbim despre parcursul vietii noastre. Mama dadea vina pe bunica noastra ca a luat exemplu prost de la ea si s-a maritat devreme, eu i-am tinut un pic apararea bunicii, care si-a crescut cei 3 copii singura si dedicata 100% lor. Nu m-am exprimat asa ca sa nu creada ca eu cred ca ea n-a facut asa, trebuie sa am maaare atentie la limbaj. Apoi, ce am mai spus si a suparat-o, ca n-am nimic sa-i reprosez ei, e o mama exemplu si eroina pentru mine. Poate cel mai greu lucru a fost ca a trebuit sa ne despartim de cand eram inca mici (eu avand 14 ani) si n-am crescut aproape de ea, dar ca inteleg ca plecarea a fost ultima solutie pentru a ne intretine. Oricum, am pastrat legatura mereu si ne-a ajutat intotdeauna cu bani si cu sfaturi, pana am terminat facultatea si inca ne ajuta. A urmat un mesaj lung de 3 pagini in care mi-a spus ca nu credea ca eu m-am considerat abandonata, eu nespunand lucrul asta niciodata. Ca bunica noastra este dusmanul ei pentru ca a furat dragostea copiilor ei (daca nu era bunica, nu avea la cine sa ne lase, ramaneam pe dinafara). Mi-a spus o gramada de lucruri, printre care ca eu creez un zid intre noi, si m-a facut sa ma simt atat de vinovata, eu pur si simplu am ramas cu gura cascata. I-am spus: mami, iti spun cu toata dragostea, cred ca ai o problema pentru ca gandesti foarte negativ, pe buni o consideri dusman, crezi ca eu creez un zid intre noi in inima, crezi ca ne-am considerat abandonati, dar nu e asa. Apoi i-am trimis un video cu un curs de psihologie, o psiholoaga care pe mine m-a ajutat in momentele grele. Mi-a spus ca o doare undeva de videourile astea, ca se simte jignita ca i le trimit ca pe ea nu o invata nimeni ce sa faca si ca dorea mai multa intelegere din partea mea. I-am spus ca am vrut doar sa o ajut pentru ca pe mine m-au ajutat mult sa-mi pun ordine in ganduri. Mi-a spus ca are nevoie sa fie lasata in pace si de atunci nu am mai vorbit. Sotului meu i-am aratat toata conversatia si i-am spus sa-mi spuna sincer, sa nu tina cu mine, unde am gresit si unde am jignit-o sau atacat-o in vreun fel, fara sa-mi dau seama, ca sa-mi cer iertare daca e nevoie. Sotul a citit si mi-a spus ca nu am zis nimic rau, doar ca mami nu poate sa accepte decat parerea ei si vede situatiile doar din punctul ei de vedere. Va rog pe voi, dupa ce v-ati format o parere cat de cat despre ce s-a intamplat, sa-mi spuneti ce ati face acum in locul meu. Ati astepta sa va scrie mama, i-ati scrie voi un mesaj de iertare, ce ati face? Vreau sa mai precizez un lucru: mama de muulte ori in viata nu a fost de acord cu felul meu de a fi, poate pentru ca semanam cu tata. Nu ii placea cum ma imbrac, nu i-a placut de nici un prieten de-al meu, mi-a spus o data ca sunt retardata la cum gandesc, ca gandesc ca pe vremea bunicii, acum sunt alte vremuri. Intotdeauna eu a trebuit sa-mi cer iertare cand se supara, chiar daca nu aveam nicio vina, ea interpreta gresit ce ii spuneam. Greseala mea e ca am incercat sa imi spun parerea sincera pe fiecare subiect pe care il discutam. Astept parerile voastre. Multumesc pentru lectura :)

De la: garbo_023578308, la data 2017-11-04 10:00:03

De la: garbo_477391, la data 2017-10-27 13:46:43Buna ziua, am decis sa apelez la parerile voastre pentru ca nu stiu ce sa mai cred, poate eu gresesc si nu-mi dau seama unde. Voi povesti, cat voi putea de scurt, copilaria mea. Parintii mei au divortat cand aveam fratele meu si cu mine 10, respectiv 11 ani. Noi am ramas cu mama, tata si-a vazut de viata lui, nu l-a prea interesat de noi, pana la urma si-a refacut viata. Mama a incercat de doua ori sa-si refaca viata, barbatii respectivi au trait cu noi in casa de cand aveam noi 11-12 ani. Dar ambele relatii au esuat pana in final. Pana la urma mama a vandut apartamentul, a investit o parte din bani in casa de la tara si a plecat intr-o tara straina la munca, noi ramanand cu bunica materna. Bunica a fost, inca de cand eram la gradinita, ca o a doua mama pentru noi. Intotdeauna ne-a tinut partea cand mama, imi vine foarte greu sa spun asta, ne punea pe locul doi in favoarea prietenilor ei. Mama si-a gasit un prieten in tara respectiva si veneau de fiecare data impreuna in concediul ei de vara, atunci cand noi eram la liceu. In cele mai multe vacante de iarna am mers noi la ea. Mama ne trimitea bani in fiecare luna cat sa ne descurcam cu mancarea si alte necesitati, nu am depins exclusiv de pensia bunicii. Ca si detaliu pe care simt ca trebuie sa-l mentionez, mama nu a spus niciodata ca vrea sa petreaca timp doar cu noi, tot timpul trebuia sa fie si prietenul ei cand mergeam undeva. De multe ori l-a vorbit urat, el a profitat de bunatatea ei la inceput si de partea ei materiala, mama reusind sa aiba un serviciu bun in tara respectiva. Era furioasa, de cateva ori a vrut sa se desparta de el, ne povestea o gramada de chestii si noi o sustineam sa se desparta pentru ca a fost un profitor, dar pana la urma se impacau si toate lucrurile pe care le-a spus la adresa lui ramaneau in aer. Mama a fost 'bantuita' toata viata ca a vandut apartamentul si acum noi nu mai aveam nimic. Anii trecuti a reusit sa ne cumpere la fiecare cate un apartament si plateste ea ratele lunar. O ajut si eu in fiecare luna cu o suma de bani, cat pot. In prezent fratele meu si cu mine avem familii, eu sunt foarte fericita. Cu mama vorbesc zilnic pe messenger, avem o relatie deschisa, e genul de mama open-mind, pot povesti orice cu ea. Insa nu pot, de nici un fel, sa spun un lucru bun de tatal meu, macar cand ea il face prost si in toate felurile. I-am spus odata ca nu e normal ca parintii, orice ar fi facut fiecare, sa se vorbeasca urat in fata copiilor. Atunci s-a suparat rau pe mine, a plans, mi-a spus ca simt chemarea sangelui si ca tin cu el. Am ramas masca, nu am avut deloc intentia asta. Fratele meu e mai diplomat, el intotdeauna ii da dreptate si nu o contrazice, chiar daca mie imi spune ca are alta parere. Eu as vrea sa avem o relatie normala, sa pot sa-mi spun si eu parerea, vorbesc frumos, nu acuz, nu jignesc, dar mama o ia personal si se supara pe mine, face crize. Acum cateva zile, pornind de la un articol in care cineva isi povestea viata si pe care ea mi l-a trimis ca sa-l citesc, am inceput sa imi spun parerea despre acel subiect. Atat mi-a trebuit. Mama a inceput sa-mi spuna parerea ei, sa faca comparatie intre viata ei si a autorului acelui articol, apoi am inceput sa vorbim despre parcursul vietii noastre. Mama dadea vina pe bunica noastra ca a luat exemplu prost de la ea si s-a maritat devreme, eu i-am tinut un pic apararea bunicii, care si-a crescut cei 3 copii singura si dedicata 100% lor. Nu m-am exprimat asa ca sa nu creada ca eu cred ca ea n-a facut asa, trebuie sa am maaare atentie la limbaj. Apoi, ce am mai spus si a suparat-o, ca n-am nimic sa-i reprosez ei, e o mama exemplu si eroina pentru mine. Poate cel mai greu lucru a fost ca a trebuit sa ne despartim de cand eram inca mici (eu avand 14 ani) si n-am crescut aproape de ea, dar ca inteleg ca plecarea a fost ultima solutie pentru a ne intretine. Oricum, am pastrat legatura mereu si ne-a ajutat intotdeauna cu bani si cu sfaturi, pana am terminat facultatea si inca ne ajuta. A urmat un mesaj lung de 3 pagini in care mi-a spus ca nu credea ca eu m-am considerat abandonata, eu nespunand lucrul asta niciodata. Ca bunica noastra este dusmanul ei pentru ca a furat dragostea copiilor ei (daca nu era bunica, nu avea la cine sa ne lase, ramaneam pe dinafara). Mi-a spus o gramada de lucruri, printre care ca eu creez un zid intre noi, si m-a facut sa ma simt atat de vinovata, eu pur si simplu am ramas cu gura cascata. I-am spus: mami, iti spun cu toata dragostea, cred ca ai o problema pentru ca gandesti foarte negativ, pe buni o consideri dusman, crezi ca eu creez un zid intre noi in inima, crezi ca ne-am considerat abandonati, dar nu e asa. Apoi i-am trimis un video cu un curs de psihologie, o psiholoaga care pe mine m-a ajutat in momentele grele. Mi-a spus ca o doare undeva de videourile astea, ca se simte jignita ca i le trimit ca pe ea nu o invata nimeni ce sa faca si ca dorea mai multa intelegere din partea mea. I-am spus ca am vrut doar sa o ajut pentru ca pe mine m-au ajutat mult sa-mi pun ordine in ganduri. Mi-a spus ca are nevoie sa fie lasata in pace si de atunci nu am mai vorbit. Sotului meu i-am aratat toata conversatia si i-am spus sa-mi spuna sincer, sa nu tina cu mine, unde am gresit si unde am jignit-o sau atacat-o in vreun fel, fara sa-mi dau seama, ca sa-mi cer iertare daca e nevoie. Sotul a citit si mi-a spus ca nu am zis nimic rau, doar ca mami nu poate sa accepte decat parerea ei si vede situatiile doar din punctul ei de vedere. Va rog pe voi, dupa ce v-ati format o parere cat de cat despre ce s-a intamplat, sa-mi spuneti ce ati face acum in locul meu. Ati astepta sa va scrie mama, i-ati scrie voi un mesaj de iertare, ce ati face? Vreau sa mai precizez un lucru: mama de muulte ori in viata nu a fost de acord cu felul meu de a fi, poate pentru ca semanam cu tata. Nu ii placea cum ma imbrac, nu i-a placut de nici un prieten de-al meu, mi-a spus o data ca sunt retardata la cum gandesc, ca gandesc ca pe vremea bunicii, acum sunt alte vremuri. Intotdeauna eu a trebuit sa-mi cer iertare cand se supara, chiar daca nu aveam nicio vina, ea interpreta gresit ce ii spuneam. Greseala mea e ca am incercat sa imi spun parerea sincera pe fiecare subiect pe care il discutam. Astept parerile voastre. Multumesc pentru lectura :)

Mama ta este, imi pare rau s-o spun, o nesimtita care nu merita sa fie mama. O mama isi sustine copiii, nu-i critica ca sa se simta ea importanta, si chiar daca isi reface viata, copiii nu trebuie sa simta ca sunt pe locul doi. Un parinte bun asigura un echilibru in viata copiilor sai, pur si simplu stie cum s-o faca.
Retardata este ea, pt. ca nu are niste principii de viata, este doar un om superficial si o usuratica care nu-si merita statutul de parinte!! Ea nu stie care sunt regulile de bun simt in viata, habar n-are ce-i loialitatea, nici fata de copii, nici fata de un partener de viata. Plus ca pare sa aiba ceva probleme mentale, daca tot trebuie sa te scuzi pt. tot ceea ce spui si o vede pe bunica ta ca pe un dusman, cand biata femeie a tinut loc de mama.
Nu te mai simti vinovata si fii mai independenta. Pastreaza cu ea un raport civilizat si atat. O asemenea mama, nu merita nici dragostea, nici remuscarile tale.

De la: Ingerasul1, la data 2017-11-04 17:05:01Si eu as ura un barbat care mia facut copiii si ma.lasat sa ma chinui cu ei.las face si excroc si in toate felurile.poate ca te doare dar incearca sa te obisnuiesti ca il face prost nu este rea.bine ca nu.la castrat.
Stiu ca iti iubesti tatal dar punete in pielea mamei tale si daca sotul tau iti face 2 copiii si te lasa singura sa te chinui cu ei ce mai simti pt el.
Nu cred ca mama ta il va mai respecta pe tatal tau.sau tu pe sotul tau.laso in pace tu pastreaza contactul cu tatal tau si nu ii spune nimic ce zice mama ta de el.zii mersi ca mama ta tea ajutat.nu zic sa tii cu ea.nici cu tatal tau in fond este treaba lor daca se urasc sa castige tatal tau respectul fata de mama ta.nu tu.eu asa as face nu mas baga

De la: MARILENA_25, la data 2017-11-05 07:19:49

De la: garbo_023578308, la data 2017-11-04 10:00:03

De la: garbo_477391, la data 2017-10-27 13:46:43Buna ziua, am decis sa apelez la parerile voastre pentru ca nu stiu ce sa mai cred, poate eu gresesc si nu-mi dau seama unde. Voi povesti, cat voi putea de scurt, copilaria mea. Parintii mei au divortat cand aveam fratele meu si cu mine 10, respectiv 11 ani. Noi am ramas cu mama, tata si-a vazut de viata lui, nu l-a prea interesat de noi, pana la urma si-a refacut viata. Mama a incercat de doua ori sa-si refaca viata, barbatii respectivi au trait cu noi in casa de cand aveam noi 11-12 ani. Dar ambele relatii au esuat pana in final. Pana la urma mama a vandut apartamentul, a investit o parte din bani in casa de la tara si a plecat intr-o tara straina la munca, noi ramanand cu bunica materna. Bunica a fost, inca de cand eram la gradinita, ca o a doua mama pentru noi. Intotdeauna ne-a tinut partea cand mama, imi vine foarte greu sa spun asta, ne punea pe locul doi in favoarea prietenilor ei. Mama si-a gasit un prieten in tara respectiva si veneau de fiecare data impreuna in concediul ei de vara, atunci cand noi eram la liceu. In cele mai multe vacante de iarna am mers noi la ea. Mama ne trimitea bani in fiecare luna cat sa ne descurcam cu mancarea si alte necesitati, nu am depins exclusiv de pensia bunicii. Ca si detaliu pe care simt ca trebuie sa-l mentionez, mama nu a spus niciodata ca vrea sa petreaca timp doar cu noi, tot timpul trebuia sa fie si prietenul ei cand mergeam undeva. De multe ori l-a vorbit urat, el a profitat de bunatatea ei la inceput si de partea ei materiala, mama reusind sa aiba un serviciu bun in tara respectiva. Era furioasa, de cateva ori a vrut sa se desparta de el, ne povestea o gramada de chestii si noi o sustineam sa se desparta pentru ca a fost un profitor, dar pana la urma se impacau si toate lucrurile pe care le-a spus la adresa lui ramaneau in aer. Mama a fost 'bantuita' toata viata ca a vandut apartamentul si acum noi nu mai aveam nimic. Anii trecuti a reusit sa ne cumpere la fiecare cate un apartament si plateste ea ratele lunar. O ajut si eu in fiecare luna cu o suma de bani, cat pot. In prezent fratele meu si cu mine avem familii, eu sunt foarte fericita. Cu mama vorbesc zilnic pe messenger, avem o relatie deschisa, e genul de mama open-mind, pot povesti orice cu ea. Insa nu pot, de nici un fel, sa spun un lucru bun de tatal meu, macar cand ea il face prost si in toate felurile. I-am spus odata ca nu e normal ca parintii, orice ar fi facut fiecare, sa se vorbeasca urat in fata copiilor. Atunci s-a suparat rau pe mine, a plans, mi-a spus ca simt chemarea sangelui si ca tin cu el. Am ramas masca, nu am avut deloc intentia asta. Fratele meu e mai diplomat, el intotdeauna ii da dreptate si nu o contrazice, chiar daca mie imi spune ca are alta parere. Eu as vrea sa avem o relatie normala, sa pot sa-mi spun si eu parerea, vorbesc frumos, nu acuz, nu jignesc, dar mama o ia personal si se supara pe mine, face crize. Acum cateva zile, pornind de la un articol in care cineva isi povestea viata si pe care ea mi l-a trimis ca sa-l citesc, am inceput sa imi spun parerea despre acel subiect. Atat mi-a trebuit. Mama a inceput sa-mi spuna parerea ei, sa faca comparatie intre viata ei si a autorului acelui articol, apoi am inceput sa vorbim despre parcursul vietii noastre. Mama dadea vina pe bunica noastra ca a luat exemplu prost de la ea si s-a maritat devreme, eu i-am tinut un pic apararea bunicii, care si-a crescut cei 3 copii singura si dedicata 100% lor. Nu m-am exprimat asa ca sa nu creada ca eu cred ca ea n-a facut asa, trebuie sa am maaare atentie la limbaj. Apoi, ce am mai spus si a suparat-o, ca n-am nimic sa-i reprosez ei, e o mama exemplu si eroina pentru mine. Poate cel mai greu lucru a fost ca a trebuit sa ne despartim de cand eram inca mici (eu avand 14 ani) si n-am crescut aproape de ea, dar ca inteleg ca plecarea a fost ultima solutie pentru a ne intretine. Oricum, am pastrat legatura mereu si ne-a ajutat intotdeauna cu bani si cu sfaturi, pana am terminat facultatea si inca ne ajuta. A urmat un mesaj lung de 3 pagini in care mi-a spus ca nu credea ca eu m-am considerat abandonata, eu nespunand lucrul asta niciodata. Ca bunica noastra este dusmanul ei pentru ca a furat dragostea copiilor ei (daca nu era bunica, nu avea la cine sa ne lase, ramaneam pe dinafara). Mi-a spus o gramada de lucruri, printre care ca eu creez un zid intre noi, si m-a facut sa ma simt atat de vinovata, eu pur si simplu am ramas cu gura cascata. I-am spus: mami, iti spun cu toata dragostea, cred ca ai o problema pentru ca gandesti foarte negativ, pe buni o consideri dusman, crezi ca eu creez un zid intre noi in inima, crezi ca ne-am considerat abandonati, dar nu e asa. Apoi i-am trimis un video cu un curs de psihologie, o psiholoaga care pe mine m-a ajutat in momentele grele. Mi-a spus ca o doare undeva de videourile astea, ca se simte jignita ca i le trimit ca pe ea nu o invata nimeni ce sa faca si ca dorea mai multa intelegere din partea mea. I-am spus ca am vrut doar sa o ajut pentru ca pe mine m-au ajutat mult sa-mi pun ordine in ganduri. Mi-a spus ca are nevoie sa fie lasata in pace si de atunci nu am mai vorbit. Sotului meu i-am aratat toata conversatia si i-am spus sa-mi spuna sincer, sa nu tina cu mine, unde am gresit si unde am jignit-o sau atacat-o in vreun fel, fara sa-mi dau seama, ca sa-mi cer iertare daca e nevoie. Sotul a citit si mi-a spus ca nu am zis nimic rau, doar ca mami nu poate sa accepte decat parerea ei si vede situatiile doar din punctul ei de vedere. Va rog pe voi, dupa ce v-ati format o parere cat de cat despre ce s-a intamplat, sa-mi spuneti ce ati face acum in locul meu. Ati astepta sa va scrie mama, i-ati scrie voi un mesaj de iertare, ce ati face? Vreau sa mai precizez un lucru: mama de muulte ori in viata nu a fost de acord cu felul meu de a fi, poate pentru ca semanam cu tata. Nu ii placea cum ma imbrac, nu i-a placut de nici un prieten de-al meu, mi-a spus o data ca sunt retardata la cum gandesc, ca gandesc ca pe vremea bunicii, acum sunt alte vremuri. Intotdeauna eu a trebuit sa-mi cer iertare cand se supara, chiar daca nu aveam nicio vina, ea interpreta gresit ce ii spuneam. Greseala mea e ca am incercat sa imi spun parerea sincera pe fiecare subiect pe care il discutam. Astept parerile voastre. Multumesc pentru lectura :)

Mama ta este, imi pare rau s-o spun, o nesimtita care nu merita sa fie mama. O mama isi sustine copiii, nu-i critica ca sa se simta ea importanta, si chiar daca isi reface viata, copiii nu trebuie sa simta ca sunt pe locul doi. Un parinte bun asigura un echilibru in viata copiilor sai, pur si simplu stie cum s-o faca.
Retardata este ea, pt. ca nu are niste principii de viata, este doar un om superficial si o usuratica care nu-si merita statutul de parinte!! Ea nu stie care sunt regulile de bun simt in viata, habar n-are ce-i loialitatea, nici fata de copii, nici fata de un partener de viata. Plus ca pare sa aiba ceva probleme mentale, daca tot trebuie sa te scuzi pt. tot ceea ce spui si o vede pe bunica ta ca pe un dusman, cand biata femeie a tinut loc de mama.
Nu te mai simti vinovata si fii mai independenta. Pastreaza cu ea un raport civilizat si atat. O asemenea mama, nu merita nici dragostea, nici remuscarile tale.

Cat de retardata poti fi! Cred ca ai crescut la orfelinat si incerci sa dai in toate mamele de pe pamant. Vai de capul tau!

De la: MARILENA_25, la data 2017-11-05 07:25:29

De la: Ingerasul1, la data 2017-11-04 17:05:01Si eu as ura un barbat care mia facut copiii si ma.lasat sa ma chinui cu ei.las face si excroc si in toate felurile.poate ca te doare dar incearca sa te obisnuiesti ca il face prost nu este rea.bine ca nu.la castrat.
Stiu ca iti iubesti tatal dar punete in pielea mamei tale si daca sotul tau iti face 2 copiii si te lasa singura sa te chinui cu ei ce mai simti pt el.
Nu cred ca mama ta il va mai respecta pe tatal tau.sau tu pe sotul tau.laso in pace tu pastreaza contactul cu tatal tau si nu ii spune nimic ce zice mama ta de el.zii mersi ca mama ta tea ajutat.nu zic sa tii cu ea.nici cu tatal tau in fond este treaba lor daca se urasc sa castige tatal tau respectul fata de mama ta.nu tu.eu asa as face nu mas baga

Ne-ai terminat cu limba romana, nu ai auzit de cratima?

De la: Ingerasul1, la data 2017-11-17 12:37:53Mda din cauza lipse de afectiune dintre soti si copiii sunt privati de afectiune.de caldura sufleteasca.pt ca in casa predomina o indiferenta totala.
Multi barbati sunt agresivi verbal.doar asteapta sa li se ofere afectiune.pt ca ei considera ca daca sau nascut barbati li se cuvine totul.din cauza pt ca cativa barbati au fost creativi cu tehnologia si alte chestii cred ca femeia nu are nici un cuvant de spus pt ca barbatul lea facut pe toate.mdatrist dar aadevarat.sunt multi barbati care nu sunt in stare sa ofere familiei un trai decent.sa fie critic mai intai cu el apoi sa pretinda.sa pretinda ceea ce ofera.pt ca sunt multi barbati care doar critica dar ei nu fac nimic.