e greu sa fii parinte

EMO

Cred ca fiica mea isi induce voma

zambil Postat pe 31 Mai 2009 11:49
sau oi fi crezut ca vorbesc moldoveneste?...
e GREU SA FII PARINTE CAND UITI CA SI TU AI FOST COPIL.dE MULTE ORI MA GANDESC CA AR TREBUI SA INTELEG MAI MULT, SA FIU MAI TOLERANTA...CONTEAZA MULT CEI 7 ANI, SUNT TEMELIA.SI CUM IL CRESTI ASA ESTE. NU INTELEG DE CE NE MIRAM CA NOUA GENERATIE E MAI ALTFEL,DE CE EMO? OMUL ESTE UN PRODUS AL MEDIULUI.PARINTII NU SER MAI OCUPA DE COPII, ISI IAU BONE SAU PUR SI SIMPLU II PARASESC PENTRU O VIATA MAI BUNA,DINCOLO DE FRONTIERE SI CAND APARE O NENOROCIRE SE INTREABA DE CE? UITA DE ABANDONUL COPILULUI IN FAVOAREA BANULUI... E TRIST, COPIII CRESC FARA AFECTIUNE, DEZVOLTA UN COMPORTAMENT VIOLENT SI CATE ALTELE...
cercelmarilena Postat pe 31 Mai 2009 11:56
marileno, nu mai tipa asa, soro, ca pierdem siru' ideilor principale...

zambil Postat pe 31 Mai 2009 11:57
imi luasi vorba din gura..
gabitzza Postat pe 31 Mai 2009 11:58
pai nu zisesi ca vrei sa slabesti?...
zambil Postat pe 31 Mai 2009 11:59
da, da..iote ce sprijin de nadejde am in tine, stai pe-aproape..
gabitzza Postat pe 31 Mai 2009 12:03
zambil, sper ca nu a fost o injuratura cu moldoveneasca. eu-s moldoveanca. din Romania. ti-ai baut cafeaua? sa se mai stabilizeze figurile noi? sa nu te ameteasca, nenicule. sper sa nu te superi pe umorul meu. ca este umor si nu omor...
gianiblue Postat pe 31 Mai 2009 12:09
gianeto... pai de ce sa ma supar la glume, soro?... ma supar numa' p-aia de incearca sa mi le explice... he,he,he..
zambil Postat pe 31 Mai 2009 12:12
copii, unde-i topicu cela unde a dat mancarea pe jos ecoul? nu-l gasesc..si pace..
gabitzza Postat pe 31 Mai 2009 12:15
gabel, nu te pot ajuta caci nu am remarcat pe ce arbore se afla. eu intru pe el de pe profilul meu, "barbatul leu". da' poti intra la Ecou sau la mine, sau la altul. garbo inregistreaza ultimele postari. numai sa nu creada ca ai intrat din mare amor pentru el. mie mi s-a intamplat cu unu'. voiam sa vad pe unde a mai postat si m-a luat la rost ca de ce-i vad profilul. ca sa-ntrebe prostii, as fi vrut sa-i raspund. caci, daca voia sa fie invisible, ar fi putut. tztz.
gianiblue Postat pe 31 Mai 2009 12:20
E topicul despre Dumnezeu . Primul .
blanca Postat pe 31 Mai 2009 12:24
mieluto, l-am gasit! a fost zambil baiat dragut si m-a dus de mana pana acolo..
gabitzza Postat pe 31 Mai 2009 12:30
zamb, majoritatea omuletilor nu suporta decat umorul personal. in rest, toata lumea are ceva cu ei. eu imi iau masuri de precautie. dar se pare ca niciodata nu-s suficiente. ma trezesc cu o bata dupa ureche si dupa ani. mama draga, ce mai musteste orgoliul in oameni. astia chiar nu inteleg ca nu are rost sa te inflamezi pe chestii de trei lei. viata-i scurta. merita trait doar ce-i important. restu' e can-can.
gianiblue Postat pe 31 Mai 2009 12:32
eee. zambil e esenta tare.
gianiblue Postat pe 31 Mai 2009 12:32
Eu cand am deschis acest subiect ma gandeam ca poate a mai trecut cineva prin aceeasi situatie ca mine si ma poate ajuta cu un sfat cu ceva. Nu m-am gandit ca va fii subiectul la atatea certuri si discutii fara rost dar asta e. Eu cu fetita mea m-am inteles f bine pana au intervenit prietenii si anturajul ei cu care nu am fost de acord si care i-au bagat in cap multe tampenii si nu am reusit sa fac ceva pana ea nu a constientizat ca greseste iar eu desi am apelat la pshihologi sau la salvati copii si in multe institutii nu am rezolvat nimic pana nu am lasat-o sa vina ea la noi nu sa o aducem noi acasa. Daca pana acum imi spunea ca abia asteapta sa faca 18 ani si sa plece de langa noi acum s-a schimbat si de cand a revenit acasa nu a mai spus aceasta fraza. Acum e totul bine sper sa nu vorbesc intr-un ceas rau este la fel ca acum cativa ani dar a renuntat singura la asa zisi prietenii a revenit la prietenii ei din copilarie. Speram sa fie bine iar daca nu macar sunt multumita ca am luptat sa faca scoala nu sa ramana cu 6 clase cum a vrut sa abandoneze scoala si am ajuns in clasa a 10 si doreste sa mai faca scoala dar f greu am reusit si am vorbit cu ea f mult .De acum e putem sa zicem mare iar daca ne va dorii de parintii ii vom fii alaturi iar daca nu asta e ne vom resemna chiar daca ne doare acest lucru dar tot nu putem sa obligam pe cineva sa ne considere parinti daca nu vrea acest lucru vine din inima iar ea tot copilul nostru va fii .Atat am avut de spus si cred ca nu am sa mai intervin .Eu am invatat ceva din toate astea poti sa ii dai un sfat copilului dar depinde de el daca il urmeaza sau nu . Va doresc numai bine iar prin ce am trecut noi nu dorim nici la dusmani
maria_007 Postat pe 31 Mai 2009 14:01
maria noi mai aberam p-acilea, mai radem, o mai dam pe serioase.. principalul e ca sunteti voi bine..
gabitzza Postat pe 31 Mai 2009 14:06
M-au impresionat discutiile voastre-din toate punctele de vedere. Sunt si eu mama a unui baietel de 2 ani, am 30 de ani si am vazut multe schimbari de drum a celor din jurul meu sau a mea de-a lungul timpului. Cred ca fiecare om o mai i-a pe aratura uneori. Si eu facut greseli la un moment dat tot datorita anturajului si mi-am ranit parintii (in special mama), apoi datorita iubirii si educatiei pe care am primit-o am incercat sa indrept ce s-a mai putut indrepta si am revenit. Pana atunci eram o idealista si credeam ca numai eu am dreptate, ca ceea ce fac si spun este corect...Cred ca indiferent de educatie, gena, dedicatie a parintilor ...fiecare om trebuie sa-si gasdeasca un drum in viata, sa se maturizeze, sa invete sa se adapteze la viata in functie de caracterul sau, de modul sau de a gandi si a vedea viata, de ceea ce isi doreste. Parintii trebuie sa ofere in afara de iubire si educatie libertatea de a alege. Discutam acum cateva luni cu o doamna din Belgia, mama a 5 copiii si bunica a inca 4 (care la varsta de 63 de ani se plimba prin lume si ajuta persoanele cu probleme si in special copii) care mi-a spus un mare adevar: "Cel mai greu a fost pentru mine ca mama sa-mi las copiii sa faca ceea ce vor in ciuda faptului ca stiam ca era gresit si vor avea de suferit". Poti sa-i oferi copilului tot, iubire, dedicatie, educatie, prietenie, bani, avere, dar s-ar putea la un moment dat ca anturajul sa-l influenteze spre o cale care este contrara cu tot ceea ce ai facut si oferit tu. Atunci copilul este cel care va decide singur pe ce drum vrea sa mearga. Am vazut asta la foarte multi colegi incepand din scoala generala pana in prezent. Am avut un coleg in scoala generala genial la matematica si baschet,lenes dar genial. Cand am dat admiterea la liceu a invatat o saptamana si a intrat cu zece la matematica, isi uimea profesorii cu sclipirile de genialitate, si prin clasa a X-a s-a apucat de droguri. M-am intalnit cam prin facultate cu el si nu mai avea nimic din acel Vladut pe care il cunoscusem. Era o umbra de om. Cred ca atunci cand Dumnezeu iti da un dar si tu iti bati joc de el, ti-l ia. Atunci cand faci sasu adopti un copil trebuie sa iti asumi responsabilitatea lui din toate punctele de vedere. Sa-i oferi iubire, educatie, exemplu pozitiv, prietenie, parte materiala,sa-i acorzi libertate de gandire si miscare, sa incerci sa-i dai tot ceea ce este mai bun, insa si el va trebui sa i-a propriile decizii in functie de caracterul si firea sa , de ceea ce a fost invatat si a vazut in casa, de ceea ce este prioritar pentru el, de ceea ce isi doreste si foarte important de perioada cand interactioneaza cu anumite medii si oameni. Poate va lua cele mai bune decizii sau nu, dar ca parinte trebuie sa fi langa el si sa incerci sa il ajuti sa inteleaga ceea ce i se intampla. Pentru Doamna Maria: Felicitari ca fetita Dvs. a revenit langa familie, iar asta cred ca se datoreaza faptului ca sunteti niste parinti adevarati (faptul ca ati lasat-o sa se duca la parintii naturali spune mult despre Dvs.). Nu cred ca are prea mare importanta daca este copilul natural sau infiat, parinte este cel care il creste nu cel care il face. Probabil ca datorita a tot ceea ce a primit in viata fetita Dvs. si-a dat seama pe ce drum vrea sa mearga. Felicitari!!! Iar pentru ceilalti: si din discutiile in contradictoriu, unele stupide, sau cu persoane penibile poti invata multe. Intr-adevar sa fi parinte a fost si va fi intotdeauna foarte greu.
Savu Postat pe 31 Mai 2009 18:52
Un mesaj dar bun.Felicitari Savu.
valentino Postat pe 31 Mai 2009 19:01
Maria, voi ati procedat bine lasand fetei libertatea sa aleaga si sa-si asume propriile greseli. Chiar daca e dureros si am vrea ca sa nu sufere copiii nostri, totusi, ei trebuie lasati sa incerce pe pielea lor ce inseamna sa te crezi deja capabil sa iei decizii, fie ele si gresite. Eu am o fiica de 18 ani, care ma tot "ameninta" ca o sa faca ea 18 ani si...nu prea stia nici ea ce vrea sa-mi arate mie la 18 ani ai ei. Dar i-am spus ce o sa fac eu cand o sa implineasca ea 18 ani si atunci a schimbat imediat tonul discutiei...
sora_ilsi Postat pe 31 Mai 2009 19:24
Maria, sincer si din toata inima ma bucur pentru voi. Sa va dea Dumnezeu sanatate si bucurii cu nemiluita.Sa-ti vezi fata realizata si sa va bucurati de nepotei. Cu mult drag, EU.
Aemulus Postat pe 31 Mai 2009 20:42
De la: mielutza, la data 2009-05-31 10:35:53Mai Albertina , zau daca nu e mai important ce se discuta ... mai ales cand greseala e mica . Tie nu ti se intampla ?? Sunt admise , fara-ndoiala, greseli... Insa, te rog, citeste pe prima pagina si vezi semnatara cat e de acra si de departe de subiectul proprus. ... O s ate convingi...
albertinasb Postat pe 31 Mai 2009 21:15
De la: mielutza, la data 2009-05-31 10:35:53Mai Albertina , zau daca nu e mai important ce se discuta ... mai ales cand greseala e mica . Tie nu ti se intampla ?? Se vede cat sunt de "oparita"... Am scris aiurea....
albertinasb Postat pe 31 Mai 2009 21:21
Stiu Albertina, ca ne-am intepat pe la-nceputuri( eu si cu mamanatura) . Pe urma insa am observat ca fata chiar cauta sa rezolve o problema si am lasat-o in pace. De asta e bine sa citesti mai mult pana sa raspunzi. Da' de ce zici ca erai "oparita"?
blanca Postat pe 31 Mai 2009 21:34
dragele mele, ma bucur nespus de mult ca am dat peste acest topic. Cu ce sa incep? Am citi cele comentate de voi pe aceasta tema si ma uimesc unele persoane cat de usor critica si judeca. Mi-ar placea sa va vad mimica fetei in timp ce cititi aceste randuri. Am 33 de ani, iar la varsta de 19 ani, m-am casatorit cu un barbat de 32, cu 3 copii. O fata de 8 ani, un baiat de 7 si unul de 5. Copii au ajuns la el dupa ce a divortat de o sotie alcoolica, ce vesnic pleca de acasa si lasa copii in voia sortii. Ii hraneau vecinii si se ingrijeau unul pe altul, in timp ce tatal lor era plecat la munca. Mi-au povestit momente groaznice din viata lor. Nu pot sa le descriu aici. Ne-am cunoscut in 1995. Nu stiu ce m-a impresionat mai mult la ei. Poate am facut o paralela intre copilaria mea si a lor.. Nu stiu. Si eu am 4 frati mai mici si provin din casatoria anterioara a mamei. Am suferit enorm din cauza batailor pe care le primeam de la tata. Poate ca asta m-a facut sa iubesc acesti copii din prima clipa in care le-am aflat istoria. In 1996, mi-am gasit un loc de munca foarte bun si aveam un salariu de 5 ori mai mare decat al sotului meu. Am trait fericiti timp de 6 ani. Pana a implinit fata 14 ani. Progresiv, au inceput sa apara problemele. La inceput, fata nu mai stia ce sa faca si cu ce sa ma ajute la treaba, cat era de mica. De multe ori, veneam acasa si gaseam si rufele spalate si mancare facuta, iar ea avea 9, 10 ani. Baiatul mijlociu, a fost o problema de cand il stiu. Neatent, vesnic in belele. Cel mic, un ghidus. Mesterea mereu cate ceva. Am zis la un moment dat ca o sa ajunga inventator. Din clasa 1 a si pana intr-a 12 a, fata a luat doar premiul 1. Acum este la facultate la Constanta. Dar cum spuneam, de pe la 14 ani, fata a inceput sa nu ma mai asculte, imi vorbea din ce in ce mai urat, ma barfea cu fiecare ocazie, nu mai facea nimic in casa. Era din ce in ce mai mult plecata de acasa. Am fost foarte exigenta cu ei, pentru ca am vrut sa ii pazesc de necazuri. Asa si-a inceput viata sexuala la 18 ani si nu la 13 - 14 cum citesc peste tot. Am stiut mereu ce prieten are, desi nu a avut decat 3. In 2003, dupa ce medicii tot timpul, mi-au zis ca sunt dezvoltata insuficient si imi lipseste ceva asa ca nu voi face copii, am nascut prin cezariana un baiat de 4,3kg. Atunci, mai tare s-au agravat problemele. Baiatul cel mare, a plecat de acasa, pt ca nu ii convenea ca trebuie sa respecte regulile casei si nu intelegea de ce nu poate sa vina si sa plece cand si daca are chef. Lipsea saptamani intregi si umblam de nebuna prin oras sa il caut. Fata, acum 2 ani, s-a mutat la Constanta, din cauza facultatii. Areusit sa il convinga pe taica-su ca ea nu face fata sa lucreze si sa studieze, asa ca ii platim noi toate cheltuielile iar ei nu ii cerem decat sa invete. Am uitat sa mentionez ca de 3 ani, sotul meu casiga mai bine ca mine, iar eu am un salariu, pe jumatatea lui. De vreo 2 ani au inceput si certurile vesnice din cauza banilor. Pe mine ma deranjeaza ca fata nu accepta sa stea la internat si vrea obligatoriu cu chirie, ma enerveaza ca nu vrea sa munceasca si cere in fiecare luna intre 5 si 10 milioane. Acum mai am probleme si cu cel mai mic, dintre cei 3. Sunt atat de rai, incat ma astept, maine poimaine sa sara si la bataie la mine. De 6 luni, avem si o fetita, ce incheie definitiv, sirul copiilor acestei familii. Acum, ma uit in oglinda si ma intreb, pentru ce si pentru cine mi-am sacrificat tineretea si m-am privat de orice, pentru a le oferi lor de toate. Nu mai cunosc nici o familie cu 5 copii, cu veniturile noastre, care sa aiba in casa ce avem noi. Avem si datorii, este adevarat, dar fara datorii, nu ne puteam cumpara lucrurile. Platim rate foarte mari. Acum copii cei mari, imi spun ca daca nu erau cei mici, ne era mult mai bine. Sfatuiesc pe toata lumea, sa faca acelasi lucru ce am fost eu sfauita sa fac: FUGI MANCAND PAMANTUL CAND DAI PESTE ASA CEVA!!!!!!! NU MERITA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Astept comentariile si parerile voastre si pe id messenger :ana.toli
ana_toli Postat pe 1 Iunie 2009 00:12
Eu m-am recasatorit cu un barbat care are o fetita de 10 ani, dar am si eu o fetita din prima casatorie de 6 ani. Insa intre ele o diferenta foarte mare de educatie. Daca a mea stie ce se poate si ce nu, fetita lui e total "needucata" - minte cu nerusinare, murdareste peretii, nu se spala, e foarte distrugatoare, nu pastreaza nimic. Incerc sa-i ofer aceeasi atentie si dragoste de mama pe care i-o ofer si copilei mele. De cele mai multe ori, insa, ma ciocnesc de privirea ei ucigatoare. Acum "colac peste pupaza" i s-a trezit si instinctul matern mamei ei adevarate care i-a lasat pe cand ea avea 4 ani. Astfel a aparut si la dansa "varianta ajutatoare"! A pus in rama pe care eu i-am daruit-o de ziua ei poza mamei ei naturale. Uneori sunt neputincioasa in fata acestei copile rebele, care cred ca abia de acum inainte imi va arata ce poate! Vine criza adolescentei... cel mai trist, din pacate, este ca tatl ei, adik sotul, nu face nici cea mai mica miscare sa ma ajute sau sa ma sustina. Uneori simt ca voi ceda nervos si voi pleca!!! Am vrut sa-i ofer fetitei mele o familie, mai ales ca urma sa aiba si o surioara mai mare, dar a fost intalnita ca o concurenta si cu rautate. De tot ce apartine fetitei sotului ea nu putea sa se atinga, in schimb ce avea fetita mea (iar ea avea foarte multe!) trebuia sa apartina la amandoua. Acum am ajuns la concluzia ca cel mai mult are de suferit fetita mea, pentru ca pe ea o cert cand ceva nu e bine. DAR SE MERITA OARE!? Nu stiu de ce am impresia ca eu tot "mama vitrega" voi ramanea, oricate sacrificii nu voi face... LA multi ani copiilor nostri!
clipa Postat pe 1 Iunie 2009 09:30
Mai Ana,tu de rasplata vesnica ai auzit?.De la oameni se pare ca nu vine nimic,dar vrei s-o pierzi si pe aia?,inca un pic de rabdare...
valentino Postat pe 1 Iunie 2009 09:40
Dragele mele doua mamici, problema se rezolva incepind de la sot.El e cel cu care stai de vorba si care trebuie sa inteleaga si sa ajute.Fara concursul lei e o cauza pierduta.Daca sotul nu-si invata copiii sa te respecte pe tine ca mama si pe copiii tai ca frati, daca tu nu-ti inveti copiii sa-l respecte pe el ca tata si pe copiii lui ca frati atunci totul e lupta cu morile de vint. Copiii, ai lui sau ai tai sau ai amindoura , eventual vor intelege in viata cine a gresit.
Aemulus Postat pe 1 Iunie 2009 19:30
offf, doaaamne! ce eforturi imense! ce greu isi asuma unii in viata. si pentru scopuri frumoase. de ce nu iese asa cum ar trebui... sigur ca trebuie pus punctul pe j in discutiile cu sotii. si rugaciunea, pozitivismul. eu nu sunt o mare credincioasa dar spun si eu ce stiu din jurul meu...
gianiblue Postat pe 1 Iunie 2009 19:48
De la: gabitzza, la data 2009-03-20 23:22:49Pasarica, hotaraste-te! Ori sunt prea ocupata cu cartile, ori imi pierd timpul pe aici! - Teribil de agresiva pentru cineva cu pregatirea ta, i-ai deranjat chiar si pe profani De ce ma chinui. .hm...eu ma distrez, cateodata da, cateodata nu...dar chiar, e buna intrebarea..tu de ce te chinui? Imi place ca vorbesti in pilde..mai citeste-le , poate iese ceva.. Faza cea mai amuzanta e ca ai fost incantata ca ti s-a dat dreptate, cand se facea misto la cel mai fin mod posibil Hai sa traiesti colega ! Las-o... mai mult nu poate! Si daca spune adevarul ca e psiholog... sigur a terminat la vreo facultate la ff (care are testele rezolvate de la examene, date pe forumul "scolii"), fara practica, studii de caz, etc... Imi e si mila de cei care au probleme si se duc dupa ajutor la asemenea "terapeuti"... Sa ne fereasca D-zeu!
KrisLa Postat pe 1 Iunie 2009 21:41
Kristinuco, polemica este inchisa, comentariile postfactum, nu-si mai au rostul
gabitzza Postat pe 1 Iunie 2009 21:44

Recomandari

Subiect	Mesaje	Ultimul Mesaj
Iar am dat-o in bara.	16	De la: Dor_marunt 28 Martie 2010 18:04
EPILARE	2	De la: rosioara61 26 Septembrie 2009 08:39
fica mea	43	De la: garbo015769 2 Martie 2012 23:12

Sănătate psihică	3	De la: Karl_Kwiatkowski_1 6 Martie 2016 16:52
am nevoie de sfaturi:(	5	De la: Rha 7 Septembrie 2010 17:52