RELATIA CU DUMNEZEU

Vali, de favoare si iubirea lui Dumnezeu se bucura toti cei care cred in El si se roaga Lui, si Dumnezeu este partinitor dupa cum spune si prima din cele 10 porunci.
Aemulus
Postat pe 1 Mai 2009 20:09
De la: micabis, la data 2009-05-01 20:09:39Vali, de favoare si iubirea lui Dumnezeu se bucura toti cei care cred in El si se roaga Lui, si Dumnezeu este partinitor dupa cum spune si prima din cele 10 porunci.

poti sa-mi citezi???, e pt prima data cind aud asa ceva.
valentino
Postat pe 1 Mai 2009 20:22
Adica vrei sa-ti spun eu prima porunca??????
" Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine."
Aemulus
Postat pe 1 Mai 2009 20:24
De unde se deduce ca e partinitor in acest citat? Eu inteleg ca e gelos.
valentino
Postat pe 1 Mai 2009 20:26
Ca Dumnezeu este gelos ne spune a doua porunca:
“Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc fărădelegea parinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc; şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele”.
Aemulus
Postat pe 1 Mai 2009 20:35
partinitor = care protejeaza pe cineva in dauna altcuiva (DEX)

Iar Dumnezeu protejeaza pe cei ce cred in El in dauna celor care nu cred in El ci in alti zei.
Aemulus
Postat pe 1 Mai 2009 20:44
Lamureste-ma de unde ai inteles ca d-zeu e partinitor,ca din tot ce ai zis pina acum numai asta nu reeiese...
valentino
Postat pe 1 Mai 2009 20:46
De la: micabis, la data 2009-05-01 20:44:27partinitor = care protejeaza pe cineva in dauna altcuiva (DEX)

Iar Dumnezeu protejeaza pe cei ce cred in El in dauna celor care nu cred in El ci in alti zei.

ca sa stiu cu cine vorbesc, pt tine Iisus Hristos are vreo importanta?
valentino
Postat pe 1 Mai 2009 20:48
Vali, sunt crestina ortodoxa daca asta vrei sa stii, si da, Iisus Hristos ca fiu al bunului Dumnezeu este important pentru mine.
Aemulus
Postat pe 1 Mai 2009 20:50
In regula.Atunci ca o buna crestina ortodoxa ar fi trebuit sa stii ca despre idoli,ca divinitati,s-a vorbit pina la instaurarea crestinismului.Citatul pe care l-ai mentionat,facea parte din legea lui Moise,care,la fel,a fost valabila pina la Hristos.Deci teoria cu partinirea e contrazisa vehement in Ioan 3.16.
valentino
Postat pe 1 Mai 2009 20:56
Nu stiu unde vezi tu in Ioan3:16 ca partinirea este contrazisa cind acolo spune :"caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incit pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica."
Deci ce se intimpla cu cei ce nu cred in El?

Si e drept ca cele 10 porunci au fost date poporului lui Israel dupa ce a fost scos din Egipt, dar ele sunt aplicabile si valabile si in Noul Testament cu exceptia celei in care se vorbeste de tinerea Sabatului.Cele 2 mari porunci din NT includ cele 9 din VT pentru ca ni se spune in NT:"Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Ori, iubind pe Dumnezeu nu poti iubi alti zei, si iubindu-ti aproapele nu poti fura, insela,omori, rivni ...
Aemulus
Postat pe 1 Mai 2009 21:09
Deci cind spune;;oricine crede" exclude pe cineva?.Nu cumva e o mina intinsa tuturor absolut nepartinitor?Nu e limpede ca e lasata vointa omului absolut liber kiar de Cel care a dat absolut tot?Si poi,din VT cit se potriveste dupa instaurarea Noii Legi...iti inteleg zelul,mai trebuie sa insisti in documentare...
valentino
Postat pe 1 Mai 2009 21:17
OK, intreaba-ma! Ce vrei sa mai stii?

Iar expresia "oricine crede" exclude clar si net pe cei ce nu cred.E atit de simplu.De ce stirnesti furtuna intr-un pahar cu apa?
Vrei sa-ti dau dreptate? Foarte bine, dreptatea e a ta daca asta te linisteste.
Vrei o discutie constructiva pe tema religiei crestine? Deschide un subiect si sper sa nu te dezamagesc.
Vrei sa ma inveti ceva? Fa-o, accept orice invatatura care e conforma cu spiritul Bibliei.
Dar daca vrei doar sa intariti uita-ma, nu pot sa-ti raspund la provocare pentru ca atunci as face ceva impotriva invataturii lui Dumnezeu, ceva ce Lui nu i-ar place si care se regaseste in cele sapte lucruri pe care El le uraste.
Aemulus
Postat pe 1 Mai 2009 21:28
Sincer cred in bunele tale intentii...ceea ce eu consider neadecvat,este modul destul de relativ in care se sustine un argument de o importanta vitala.Daca recitesti dialogul nostru,vei vedea ca s-au elucidat multe neclaritati si,probabil ca nu am lasat impresia de ateu.De restul cit traim,toti avem de invatat...
valentino
Postat pe 1 Mai 2009 21:37
... sa-l cautam pe Dumnezeu inauntrul nostru...! ( nu inainte de a-I face loc..!)..
garbo001362
Postat pe 2 Mai 2009 20:31
intradevar cu cit inaintam in viata si in toate sferele ei ar trebui sa realizam ca singurul care ne iubeste cu adevarat este numai DUMNEZEU, nici macar cei dragi nu ne iubesc asa de mult cum unii dintre voi isi inchipuie,si singura noastra nadejde este si ramine viata cu Isus Cristos!
sora Tina
sahanaflorea
Postat pe 2 Mai 2009 20:52
De la: sahanaflorea, la data 2009-05-02 20:52:21intradevar cu cit inaintam in viata si in toate sferele ei ar trebui sa realizam ca singurul care ne iubeste cu adevarat este numai DUMNEZEU, nici macar cei dragi nu ne iubesc asa de mult cum unii dintre voi isi inchipuie,si singura noastra nadejde este si ramine viata cu Isus Cristos!
sora Tina

A cui sora esti tu,Tina?
valentino
Postat pe 2 Mai 2009 20:56
PENTRU MINE DUMNEZEU ESTE CREATORUL CARUIA MA ROG IN FIECARE ZI SI CARE IMI ESTE ALATURI IN FIECARE CLIPA A VIETII MELE! EL ESTE "FIINTA SUPREMA" CARE IN MOMENTUL NASTERII NE SCRIE O CARTE A DESTINULUI PE CARE NU O PUTEM SCHIMBA.EU II SIMT PREZENTA IN FICARE ZI SI II MULTUMESC CA A FOST ALATURI DE MINE MAI ALES IN MOMENTELE CELE MAI GRELE ALE VIETII MELE DAR SI IN CELE MAI FERICITE!INTOTDEAUNA EU AM SUSTINUT CA DUMNEZEU EXISTA SI II SUNT UN COPIL CARE II VA MULTUMI PANA LA SFARSITUL VIETII PENTRU GRIJA PE CARE MI-O POARTA SI PENTRU AJUTORUL PE CARE MI-L DA IN TOATE SITUATIILE! DUMNEZEU FIE CU VOI TOTI!
daianoo
Postat pe 2 Mai 2009 21:38
Te consider destul de inteligent, Valentino, asa incat sa fi priceput exact ceea ce am vrut sa spun; nu am prins insa sensul pentru care mi-ai rastalmacit cuvintele.
Ideea era ca doar daca nu suntem constienti de favoarea, mila, iubirea lui Dumnezeu, atunci ne gasim o scuza in a nu-I multumi si a ne deranja cand altii o fac sau isi comunica experientele despre iubirea lui Dumnezeu manifestata in viata lor.
Pentru mine, personal, si din mesajele private pe care le-am primit, mi-am dat seama ca nu numai pentru mine, este o mare bucurie si-I dau slava lui Dumnezeu, cand persoane sincere isi exprima multumirea la adresa lui Dumnezeu pentru cat bine le-a facut. A ne lauda cu Dumnezeu, asa cum o fac adesea si personajele biblice Ii aduce onoare lui Dumnezeu, chiar daca, uneori, ii deranjeaza pe unii.
sora_ilsi
Postat pe 3 Mai 2009 20:43
Ce faci Ilsi, mi-a fost dor de tine.
Aemulus
Postat pe 3 Mai 2009 20:46
Si mie mi-a fost dor, Micabis, dar imi merge atat de prost computerul incat, desi am stat in casa toata ziua, n-am reusit decat sa citesc vreo 3 e-mail-uri si sa scriu cateva mesaje scurte.

Chiar vroiam sa remarc ideea ta din data de 1 mai ca, desi Dumnezeu Isi revarsa mila si harul sau peste toti, buni sau rai, El ofera o protectie speciala celor care cred in El si I Se-nchina( pentru ca un text biblic spune ca " si demonii cred si de infioara", dar ei nu se inchina lui Dumnezeu).
sora_ilsi
Postat pe 3 Mai 2009 21:03
Pai daca nu e de la conectia de internet care o ai atunci ruleaza un antivirus, fa o defragmentare ca sa maresti putin viteza.

Cit priveste conversatia mea cu Valentino... a fost constructiva pina la urma si asta e ceea ce eu apreciez.
Aemulus
Postat pe 3 Mai 2009 21:08
Sora Tina, imi face placere sa te consider sora mea, mai ales ca pe mine chiar ma cheama Sora, pentru ca ai spus un mare adevar prin ceea ce ai postat.
sora_ilsi
Postat pe 3 Mai 2009 21:11
Multumesc pentru sfaturi, Micabis, dar specialistii spun ca nu mai e nimic de facut cu computerul meu. Si-a facut traiul. E nevoie de unul nou. Dar asa cum ne spun si noua adesea cand ne dau salariile cu mari intarzieri sau ne ameninta ca vom merge la scoala in sistem de voluntariat "nu sunt bani". Suna bine, nu?

Noi suntem obisnuite cu criza. De 14 ani suntem tot in criza. De aceea Il laud eu pe Dumnezeu ca, asa stand lucrurile, El S-a ingrijit de noi si, din punctul nostru de vedere, ne-a dat tot ceea ce am avut nevoie ca sa traim.

Si, draga mea, nu am zis ca nu a fost constructiva polemica ta cu Valentino. De pe margine, am avut de invatat din ceea ce ati postat.

sora_ilsi
Postat pe 3 Mai 2009 21:26
Din pacate viata unui comp. e scurta chiar daca ii faci up-grade.
Dar pina la unul nou te mai folosesti cum poti de cel vechi ca asta e!
Si ce ai putut tu invata din discutia mea cu V. ca le stii tu pe toate deja.
Aemulus
Postat pe 3 Mai 2009 21:32
Micabis, nu ma ispiti. Cum sa le stiu eu deja pe toate? Stiu atat de putine.
Stiu, totusi, cel mai important lucru, si-l stiu din experienta, nu doar din Carte: ca Iisus Hristos ne iubeste si Si-a dat viata pentru noi, oamenii, ca sa putem fi mantuiti.
sora_ilsi
Postat pe 3 Mai 2009 23:19
De la: persidadamian, la data 2009-04-03 17:56:19
De la: zambil, la data 2009-04-03 17:18:37persido...

iasomica zise sa vorbesti cu vorbele nascosite de mintea ta... tu insa faci parte din tagma ceor carora biblia le tine loc de creier... normal ca ti se pare ca vorbesti chiar tu...

Asta e o parere, eu nu merg cu biblia sub brat, cum vine vorba si ma ridic, cad, ca orice om, insa am o anumita morala crestina. eu nu am spus ceea ce ma uneste de Dumnezeu s-au nu,si din nou In fine.
Morala crestina este dupa parerea mea de incuiata si fara creier, aplicarea poruncilor in viata crestineasca.
primele percepte de morala mi le-a formulat mama mea pe la o varsta destul de frageda, dar alegerea mi-am facut-o singura.
In decursul timpului, biserica si-a alcatuit si formulat doctrina morala pe baza urmatoarelor percepte:
1.Constiinta morala, care este puterea sufletesca, energia
launtrica, asezata (de Dumnezeu pentru unii si pentru altii experientele de viata fie ele bune sau rele),putere si energie care, pe baza legilor morale divine cunoscute, ne invata cen este bine si ce este rau.
Trebuie sa precizez faptul ca notiunea de constiinta morala este distincta fata de constiita phihologica propriu-zisa.
Constiita psihologica este o functie de cunoastere, pe cand constiita morala inseamna nu numai capacitatea de cunoastere, ci si o putere de apreciere sau de calificare a faptelor.
Constiita morala, numita de crestini " Ochiul lui Dumnezeu" in om, cuprinde in sine constiita psihica in mod necesar, dar nu si invers.
2. Virtutea crestina este puterea omului, sporita cu puterea harului dumnezeiesc, de a infaptui binele in propria viata si in raporturile cu lumea, cu societatea-familia, prietenii si vrajmasii sai, cei de aceeasi credinta sau de alta credinta.
Virtutile crestine sunt: virtuti crestine teologice si virtuti crestine morale.
3. Intelepciunea este puterea sufletesca a credinciosului, ajutata de harul dumnezeiesc, de a gasi cele mai potrivite mijloace pentru infaptuirea poruncilor moralei crestine.
4. Dreptatea ne indatoreaza sa dam fiecaruia ceea ce i se cuvine, sa nu vatamam cu nimic pe nimeni in cele ale sale, sa ajutam pe cei din jurul nostru, sa-si dobandeasca cele dupa cuviinta.
5. Cumpatarea este puterea sufleteasca a crestinului de a-si indeplini trebuintele trupesti si sufletesti, marginindu-se la cele necesare vietuirii sale, asa cum o doreste Dumnezeu.
6. Barbatia sau curajul crestin este puterea sufleteasca de a evita lupta pentru implinirea celor bune si cuviincioase, atunci cand se iveste prilejul, ci a actiona cu curaj pentru inlaturarea greutatiilor si primejdiilor vietii.



Bine zis!!!
Cred ca este puterea fiecarui om de a crede in mistic.
Constiinta morala ne este inspirata de Duhul Sfant.
Prin descoperirea dumnezeiasca(revelatie, cred) se intelege acea lucrare a lui Dumnezeu prin care El se face cunoscut oamenilor, impartasindu-le acestora adevarul despre existenta sa, despre voia si lucrarile Sale.
Scopul pentru care Dumnezeu se descopera oamenilor este ca ei sa ajunga la desavarsire, unindu-se cu El prin vietuirea in sfintenie, "in Duh si adevar".
Fara dumnezeiasca descoperire, numai cu simturile si cu mintea sa, omul nu ar fi putut ajunge nici-odata la cunoasterea lui Dumnezeu; nici gandirea, nici sensibilitatea omului nu au puterea de "a-l vedea " pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu l-a vazut nimeni vreodata.
Aici intervine Duhul Sfant care indruma oamenii iar biserica este calauza.
Corect?........... astept raspunsul tau. E chiar o discutie interesanta.
laura_laura
Postat pe 4 Mai 2009 12:40
De la: persidadamian, la data 2009-04-04 18:20:06Pentru ce te zbati in patimi si-n pacat?
Pe Isus cel rastignit si inviat
SA-l primesti, ca El e mare
Si e bun cu fiecare orisicand,
El te cauta prin lume suspinand.

De ce fugi de jertfa crucii tot mereu?
Ca El ne-a spalat pacatul cel mai greu,
Tu nu stii ca viata trece,
Vine moartea, groapa-i rece pe vecii,
Sufletul ti-l prinzi in iadul cu urgii.

De ce razi de rugaciune si de post?
De biserica cea sfanta-a lui Hristos,
Tu nu stii de rugaciune,
Ce amara-nselaciune te-a rapit,
Cum te-a amagit satana cel smintit?

Azi biserica te cheama cu-al sau glas
Ca sa vii la rugaciune-n orice ceas
Si s-asculti slujba cea sfanta,
Ca-n altar ingerii canta lui Isus,
Heruvimi cu aripi multe vin de sus.

Si toti canta cu preotul intr-un cor
Nevazuti de ochh nostri-ai tuturor,
Cete de fiinte-alese
Prin care daruri trimise Duhul Sfant
Sa-ntareasca ei credinta pe pamant.

Credinta cea ortodoxa in Isus
Si in sapte Sfinte Taine, cum ne-a spus.
Cine trupul Lui primeste,
Cu Domnul se-mpartaseste, dragul meu,
Si traieste cu nadejdea-n Dumnezeu.

Iar Maicuta Lui cea sfanta-l va primi,
Cu puterea sfintei cruci il va pazi
De satana cel smintit
Ce pe crestini i-a amagit ca un viclean
Si-i atrage-n ratacire pe cei slabi.

Invatatura mincinoasa s-a-nmultit
Si satana multe roade-a dobandit,
Formand secte-amagitoare
De suflete pierzatoare pe pamant
Huluind preotia si tot ce-i mai sfant.

Sa nu te lasi amagit, iubitul meu,
De satana cel cumplit, vrajmasul tau.
Vino-n biserica sfanta
Cu icoane impodobita, dragul meu,
Si vei fi tu rasplatit de Dumnezeu.

Pamantul cu-a slavei trecator
Iar tu, omule, aici esti calator.
Azi esti tanar si-n putere,
Frumusete, bani, avere tu castigi,
Maine-o mana de tarana tu vei fi.

Biserica cea sfanta sa n-o uiti, dar,
Ca-i izvor de viata sfanta si de har,
In ea vei gasi lumina,
Maintuirea ta deplina orisicand.
Adevarul e doar unul pe pamant.

Vino astazi, frate draga, la Isus,
Vino si-ti inalta gandurile sus,
Lupta-te lupta cea buna
Si vei castiga cununa negresit,
Ca sa fii in vesnicie fericit.

Toate-n lume trec de parca n-ar fi fost
Si se va schimba pe veci al vietii rost,
Fiecare-o sa-si ia plata
Dupa cum ii va fi fapta, dragul meu,
Peste toate-imparati-va Dumnezeu.


Ce versuri frumoase!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
ma simt asa de micuta acum...................
laura_laura
Postat pe 4 Mai 2009 14:07
bai lauro,

tu esti persida cocos?

ioi....



iasomia
Postat pe 4 Mai 2009 14:22
De la: iasomia, la data 2009-05-04 14:22:22bai lauro,

tu esti persida cocos?

ioi....





Scuzele mele dar nu inteleg mesajul.
laura_laura
Postat pe 4 Mai 2009 15:09

Recomandari

Subiect Mesaje Ultimul Mesaj
Concurs papucei.ro 246 De la: mia79x 1 Iunie 2009 19:35
Gandurile formeaza caracterul 145 De la: Ciresica 4 Noiembrie 2011 17:49
educatia copiilor 47 De la: alfheim 4 Octombrie 2011 15:33
Sutienul.. cel bun prieten ? cel mai mare dusman? 238 De la: Darksukkubus69 3 Iunie 2010 19:28
astigmatism 1 De la: lilianastoica22 14 Februarie 2009 08:05
Setari Cookie-uri