Comunicat de presă
În perioada 29 octombrie - 13 noiembrie se desfășoară, în București și în alte 5 orașe din țară, proiectul „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină”, în cadrul căruia vor fi iluminate arhitectural 10 clădiri a căror istorie este strâns legată de momentul Marii Uniri și de ultimii o sută de ani. Proiectul, cofinanțat de Ministerul Culturii și Integrării, se derulează în Capitală și în Iași, Constanța, Sighet, Arad și Alba Iulia.
Ateneul Român, Grădina Capitol, Academia Română, Palatul Regal, Palatul Cantacuzino, Cazinoul din Constanța, Muzeul Unirii din Iași, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighet, Catedrala Încoronării din Alba Iulia și Casa lui Ștefan Cicio Pop din Arad sunt clădirile a căror fațadă va fi iluminată în timpul unui spectacolului vizual și auditiv de 15 minute.
Pe lângă punerea în valoare a celor 10 clădiri reprezentative, inițiatorii acestui eveniment, membrii Asociației Culturale pentru Educație prin Artă, susținuți de light-designerii de la Apart Production și Five’s International, își doresc să le ofere locuitorilor din cele 6 orașe informații, unele dintre acestea necunoscute, cu privire la monumentele selectate și rolul pe care l-au avut în dezvoltarea societății românești de la începutul secolului XX.
„Prin spectacolul de lumini special conceput pentru fiecare monument și cu ajutorul vocii actorului Șerban Pavlu, respunem povești pierdute, iar prin această îmbinare de elemente de arhitectură, iluminat, tehnologie și act artistic încercăm să generăm un moment în care edificiul se adresează privitorilor prin sintagma <
În toate cele 6 orașe, spectacolul de lumini va demara la ora 19:30 și va cuprinde câte 5 sesiuni a câte 15 minute. „Mă vezi? 1918 într-o altă lumină” se desfășoară în București, Constanța, Iași, Sighet, Arad și Alba Iulia după cum urmează:
29 octombrie - Ateneul Român, București
30 octombrie - Grădina Capitol, București
31 octombrie - Academia Română, București
1 noiembrie - Palatul Regal, București
2 noiembrie - Palatul Cantacuzino - Muzeul George Enescu, București
6 noiembrie - Cazinoul din Constanța
8 noiembrie - Muzeul Unirii, Iași
10 noiembrie - Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, Sighet
12 noiembrie - Casa lui Ștefan Cicio Pop, Arad
13 noiembrie - Catedrala Încoronării, Alba Iulia.
Accesul publicului este gratuit, iar cei care nu vor putea asista la aceste evenimente le vor putea vizualiza live pe pagina de Facebook a Asociației Culturale pentru Educația prin Artă și cea a proiectului - Mă vezi? 1918 într-o altă lumină.
Cum va fi lumea ta peste 10 ani? Un studiu despre sustenabilitate și viitor, prin ochii liceenilor români
Fără Bullying la peste 260 de grădinițe din București și din țară
Investiție în viitor: EduAct amenajează curți de școală și grădinițe în mediul rural
Prof. Dr. Ruxandra Sinescu lansează programul RenYOU Aesthetics: consultații gratuite pentru proceduri chirurgicale non-estetice