22 Noiembrie 2018 publicat în Noutati 33 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Cei patru tați își propun să aducă pe scenele pe care se vor urca discuții reale despre ce înseamnă să fii părinte. Cu lucrurile frumoase, dar și cu cele foarte grele.

comunicat de presa

Proiectul #4dads pornește astăzi la drum oficial, o dată cu lansarea primului video din seria “4dads talks”. 

Proiectul s-a născut din ideea lui Daniel Osmanovici, căruia i s-au alăturat Cezar Ionașcu, Dan Cruceru și Alex Zamfir. Fiecare dintre ei tată de unu sau mai mulți copii, fiecare dintre ei foarte diferit de ceilalți, dar cu toții uniți de dorința de a-și împărtăși experiențele de tată și de încercarea de a fi zi de zi tați mai buni pentru copiii lor.

Proiectul pornește cu o serie de discuții înregistrate și difuzate în mediul online, dar echipa proiectului are ca obiectiv ieșirea cât mai rapidă în offline, respectiv la întâlniri față în față cu părinții în cadrul diferitelor conferințe, seminarii sau evenimente corporate.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. ParentX Events – Resursa Copiilor Împliniți - Revoluționăm Educația Copiilor și a Părinților în România Comunicat de Presă: ParentX Events – Resursa Copiilor Împliniți - Revoluționăm Educația Copiilor și a Părinților în România 4 zodii greu de uitat: Carisma lor este legendară

“Totul a început în mintea mea în octombrie 2016, într-o vizită la Paris, la o mare conferință a bloggerilor de parenting din Europa. Acolo am dat peste un blogger englez care mi-a povestit despre comunitatea taților din UK. Nu știu de ce a durat atât să pornesc acest proiect, dar simt că este unul potrivit nu doar pentru noi, ci pentru întreaga piață de parenting din România” a declarat Daniel Osmanovici.

Cei patru tați își propun să aducă pe scenele pe care se vor urca discuții reale despre ce înseamnă să fii părinte. Cu lucrurile frumoase, dar și cu cele foarte grele. Cu sentimentele ce trebuie trăite pentru a fi înțelese, dar și cu nervii care pot fi întinși la cel mai înalt nivel de către copil. Cu amintirile frumoase din copilărie, dar și cu traumele cu care fiecare dintre cei patru tați vine de acolo. Pe scurt, băieții își doresc să povestească așa cum nu a mai făcut-o nimeni până acum: sincer, relaxat, real, fără poleială, fără teamă. Ei consideră că din astfel de discuții toți vor avea de câștigat, căci este mult mai ușor când realizezi că, în realitate, toată lumea se confruntă cam cu aceleași situații în viața de părinte.

4 zodii care pornesc în 2025 cu dreptul: Norocul le este alături! 4 sfaturi pentru o vacanță reușită, cu un buget redus 4 zodii au un noroc aparte la bani în Dec 2024: Abundența se manifestă în stil mare pentru ele, primesc daruri financiare

>> Pagina de facebook 4dads.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri