A XI-a poruncă

Accidente aviatice cutremurătoare și povești șocante de supraviețuire

24 Octombrie 2024

Mi-e imposibil fără tine - Adrian Păunescu

15 Octombrie 2024

16 Februarie 2024 publicat în Cultura

22 share-uri

Poate o poezie nu atât de celebră pe cât ar merita, dar destul de cunoscută și cu o interesantă istorie în spate este poezia “A XI-a poruncă” pe care Ion Minulescu a dedicat-o lui Radu Cioculescu (1901-1961), avocat, scriitor și ziarist mort în închisoarea de maximă securitate de la Dej. "Ascultă, privește și taci!... /Ascultă, să-nveți să vorbești, /Privește, să-nveți să clădești, /Și taci, să-nțelegi ce să faci... /Ascultă, privește și taci!"...

Ion Minulescu este unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai simbolismului românesc, un poet și prozator important al literaturii române. Marele poet a îndeplinit și funcția de director general al artelor în Ministerul de culte și arte și s-a aflat pentru o perioadă la conducerea publicațiilor “Revista Celorlalți” și “Insula”. Ion Minulescu s-a născut pe data de 6 ianuarie 1881 și a trecut în neființă în 1944. A fost căsătorit cu poeta simbolistă Claudia Millian (1887-1961).

Opera sa a fost vizibil influențată de simboliștii francezi și belgieni, dar amprenta lui Duiliu Zamfirescu, Alexandru Macedonski sau Ștefan Petică este și ea puternic resimțită în lucrările sale.

Poate o poezie nu atât de celebră pe cât ar merita, dar destul de cunoscută și cu o interesantă istorie în spate este poezia “A XI-a poruncă” pe care Ion Minulescu a dedicat-o lui Radu Cioculescu (1901-1961), avocat, scriitor și ziarist mort în închisoarea de maximă securitate de la Dej. Radu Cioculescu a fost director adjunct al Operei Române din Bucureşti şi al Filarmonicii Române și cel care a tradus pentru prima oară opera lui Marcel Proust în limba română.

A XI-a Poruncă - de Ion Minulescu

(lui Radu Cioculescu)

Ascultă, privește și taci!...
Ascultă, să-nveți să vorbești,
Privește, să-nveți să clădești,
Și taci, să-nțelegi ce să faci...
Ascultă, privește și taci!

Când simți că păcatul te paște
Și glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ți lacăt la gură
Și-mploră doar sfintele moaște –
Când simți că păcatul te paște!

Când simți că dușmanul te-nvinge,
Smulgându-ți din suflet credința,
Așteaptă-ți tăcut biruința
Și candela minții nu-ți stinge –
Când simți că dușmanul te-nvinge!

Când brațele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrânești,
Rămâi tot cel care ești –
Aceeași piatră de moară –
Când brațele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, privește și taci!...
Din brațe fă-ți aripi de fier
Și zboară cu ele spre cer!...