20 Decembrie 2018 publicat în Cultura 11 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
„Dogman” (Frizerul de câini), în regia lui Matteo Garrone (Gomorrah, 2008), a câștigat trei premii în cadrul Galei Premiilor Academiei Europene de Film, ceremonie care a avut loc la Sevilla.

Premiul pentru Cel mai bun actor i-a fost acordat protagonistului Marcello Fonte, pe care Garrone îl numește „un Buster Keaton actual“. Filmul a mai câștigat Premiul pentru Cele mai bune costume și Premiul pentru Cel mai bun machiaj, adăugând astfel în palmares a 16-a recunoaștere internațională. Filmul a fost prezentat în premieră mondială la Festivalul de film de la Cannes, unde a primit Premiul pentru Cea mai bună interpretare masculină și Premiul Palme Dog, pentru cel mai bun ansamblu canin.

*„Frizerul de câini“ va intra în cinematografele din țară începând cu 25 ianuarie 2019, fiind distribuit de Voodoo Films.

** Avanpremiera filmului va avea loc în cadrul Oscar Weekend (18-20 ianuarie la Cinema Elvire Popesco).

Autorul filmelor „Gomorra” și „Reality”, ambele distinse cu Marele Premiu la Cannes, Matteo Garrone este unul dintre cei mai apreciați regizori contemporani, fiind considerat cineastul care a revigorat cinema-ul italian, alături de Paolo Sorrentino. Filmele lui Garrone se evidențiază prin tematica realistă, preferinţa de a lucra cu actori non-profesionişti şi amprenta vizuală puternică. Acestea sunt câteva dintre trăsăturile care i-au adus comparaţii cu neorealiştii italieni ai anilor 60.

Sinopsis:

Într-o lume unde dreptatea aparține celor puternici, Marcello, un simpatic și caraghios frizer de patrupede, își completează veniturile de la salonul canin la care lucrează vânzând și ceva droguri – doar din când în când! Când Simoncino, client fidel de al lui Marcello și fost boxer, e eliberat din pușcarie, cartierul ia foc – iar Marcello se vede nevoit să îi sară în ajutor. Gândind că poate ține bestia în frâu, Marcello se alătură violentului său tovarăș cu devotamentul unui câine credincios care își urmează orbește stapânul. Hotărât să-și ia revanșa după ani îndelungi de umilințe și frustrări – Marcello își face un plan de răzbunare care îl ia până și pe el prin surprindere.

Mai multe informații pe site-ul și pagina de Facebook Voodoo Films și pe pagina de Facebook Oscar Weekend.


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri