IN ACEST ARTICOL:
Stilistii vedetelor de la Hollywood cred ca trebuie sa combini ceva nou cu ceva vechi.

Actrite ca Nicole Kidman sunt fotografiate adesea purtand cercei vintage, lungi si elaborati, in completarea unor tinute cat se poate de noi. Cu alte ocazii, cum este Met Gala, eveniment fastuos organizat de Muzeul Metropolitan de Arta din New York, invitatele etaleaza piese vintage, din cap pana-n picioare. Parea ca moda hainelor si bijuteriilor vechi a trecut. Ce stiu stilistii vedetelor si noi nu stim?

Este tot mai greu sa-ti construiesti un stil original, din mai multe motive: nu ai timp sa colinzi toate magazinele, in cautarea pieselor unice; multi producatori de haine urmeaza aproximativ aceeasi directie; chiar daca alegi varianta vizitei la croitor, nu poti face asta prea des, din aceeasi lipsa de timp. Care e solutia?

Stilistii vedetelor de la Hollywood cred ca trebuie sa combini ceva nou, cu ceva vechi. Desi acestia aplica mai mereu aceasta reteta, atunci cand isi imbraca clientele celebre, efectul este mereu altul. Iata care sunt recomandarile:

1. Moda a cunoscut cateva epoci de aur - perioada costumelor alb-negru inventate de Coco Chanel, epoca jazzului si a rochiilor elegante, moda franceza a anilor ‘60. Nu intamplator se tot intorc designerii zilelor noastre la aceste perioade.

Ca sa nu arati insa de parca tocmai ai fi coborat din masina timpului, ideal este sa combini ceva nou cu accesorii vintage, create sau doar inspirate de perioadele mai sus amintite, sau de alte vremuri. Cum faci asta? Profita de targurile vintage organizate periodic in Bucuresti si in tara pentru a face rost de o curea sau de bijuterii pe care nu le gasesti pe toate drumurile si poarta-le cu o rochie eleganta si simpla, in nuante neutre, usor de asortat cu accesorii din diferite epoci.

2. O alta varianta este sa combini doua piese de vestimentatie din perioade diferite, inclusiv din zilele noastre. De exemplu, o pereche de jeansi sau o fusta de piele, cu o bluza brodata, mostenita de la mama sau de la bunica sau un palton din anii ‘60, cu o rochie din anii ‘50 si o geanta clasica. Posibilitatile sunt nelimitate, insa este de preferat sa nu incerci combinatii prea indraznete sau ciudate, care iti pot da un aer demodat.

3. Alege o piesa vintage de tip statement si compune intreaga tinuta in jurul ei. Fie ca este vorba despre o fusta de inspiratie folclorica, o rochie boho-chic sau o pereche de botine, regula este sa porti accesorii discrete sau sa renunti la ele cu totul.

4. Unde gasesti bijuterii vintage? Daca insa ramai la reteta rochie noua - bijuterii vintage si ai ratat evenimentele de profil, cu vanzare, mai ai o sansa: magazinele vintage online au strans adevarate colectii de bijuterii, accesorii si haine.

Astfel de recomandari te ajuta sa iti construiesti un stil unic, fara sa para ca tocmai ai imbracat un costum de bal mascat. Alegerile vintage aduc insa si alte avantaje: pastrarea traditiilor si o mana de ajutor oferita businessurilor mici care colectioneaza si vand aceste piese.

Sursa foto: Pexels


Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri