22 Mai 2020 publicat în Lifestyle 1 share-uri

IN ACEST ARTICOL:
Pentru a lucra ca energia să fie constantă într-un plan, omul are nevoie să fie constant în acțiunile, cuvintele și faptele sale. Astfel, una precede pe cealaltă.

Dacă este să aruncăm o piatră în apă, ea ajunge mai departe sau mai aproape, în funcție de puterea (energia) cu care am aruncat-o. Fix la fel se întâmplă și atunci când ne apucăm (sau în cazul de față – ne reapucăm de lucru): energia o măsurăm dacă am terminat ce ne-am propus, iar în timpul acțiunii, această crește, scade sau rămâne constantă.

“Să presupunem că avem o idee sau, în speța de față, redeschidem o afacere sau diferite servicii pe care le oferim. Energia se măsoară în toate etapele planului, până la acțiunea finalizată a fiecărui punct din plan, iar toată acțiunea depinde de noi. Dar cum în multe din etapele planului mai depinde și de alții, de exemplu, să primim o hârtie de aprobare sau, în cazul de față – măsurile luate pe timpul pandemiei Covid-19, atunci energia noastră este consumată în așteptare, fapt care trage acțiunea în jos.

Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice. Care sunt principalele inovații laser în îngrijirea pielii? Află care sunt cele mai eficiente tratamente de la Dr. Dana Miricioiu Horoscop Dragoste RAC 2025: Tot ce ai ținut ascuns în inima ta iese la iveală! Sentimentele tale vor cunoaște noi culmi și vor fi eliberate Horoscop Dragoste Fecioară 2025: Ai parte de întâlniri cu aer karmic, reflecții asupra destinului și începuturi neașteptate

Aceste 2 acțiuni sunt:

(1) activă – atunci când avem entuziasm, lucrurile merg ca pe roate, avem susținere, motivație, ne trezim dimineața, investim energia și resursele noastre

(2)  pasivă – atunci când așteptăm că alții să facă alte lucruri, când ne apucăm de o idee din plan și nu o susținem cum ne-am propus, când alții ne spun că nu va merge sau când nu avem banii exact cât ne trebuie să completăm o acțiune, când primim refuzul, când uităm, când ne luăm cu altele etc”, afirmă psihologul Alexandru Pleşea (foto).

În opinia specialistului, aceste acțiuni sunt omniprezente în activitățile omului, iar acestea se pot vedea în energia cu care începem ceva și în deznădejdea sau uitarea la ce ne-am propus să terminăm. Astfel, energia nu poate fi constantă pentru că omul nu este constant, acesta își schimbă punctele de vedere, gândurile și atitudinea în funcție de contextul din jur, iar el numește adaptare, dar în realitate este uitare.

”Moștenim 15-20% din genele părinților, restul este în mâinile noastre”. Dr. Roxana Voica, despre secretele longevității din perspectivă științifică Salata a la russe - o salată delicioasă, festivă! Rețeta tradițională și variante moderne CINE ESTE LIVIUS LAURUC, fondatorul Taraful Rutenilor, managerul din spatele succesului cu Carmen Chindriș?

“Pentru a lucra ca energia să fie constantă într-un plan, omul are nevoie să fie constant în acțiunile, cuvintele și faptele sale. Astfel, una precede pe cealaltă. Dacă vorbim una și facem alta, ne tragem singuri preșul. Investiția într-o acțiune este direct proportioanala cu cât de bine se cunoaște omul pe el însuși. Din acest motiv, cei în poziții cheie de conducere, leadership, terapie sau alte afaceri bine construite, sunt oameni care mai întâi au muncit cu ei înșiși, și după au ajuns la nivelul de unde să țină afacerea într-o energie constantă.

Aceste două acțiuni (activă și pasivă) sunt favorizate tot timpul de a treia, una care decide încotro o ia acțiunea. Astfel, în creștinism este Trinitatea, la chinezi - Yin – Yang care dau Dao, la hinduși - Shiva, Vishnu care duc la Brahman, la etrusci - Tinia, Uni și Menrva, la români = Jupiter, Minerva și Iuno, la egipteni era: Mut, Khonsu și Amon Ra, iar la mesopotamieni era: Sin (luna), Samas (soare) și Adad (forța supremă). Această forță cosmică se numea, în limbajul vechi, legea lui 3: o forța activă, una pasivă și una decisivă (neutralizatoare sau mediatoare)”, explică psihologul Alexandru Pleşea.

Cum putem proteja florile din grădină de căldurile extreme Eveniment cu răsunet și valoare în cosmos: Jupiter se va afla în Gemeni până în iunie 2025! Cel mai însemnat tranzit astrologic al anului ne va stimula creșterea intelectuală Citate despre timp care îți pot schimba percepția asupra călătoriei umane pe pământ. Reflecții asupra vieții

Garbo - Arta de a trăi frumos!

Abonează-te pe


Vizionare placuta

ABONARE NEWSLETTER

Bucură-te de cele mai frumoase articole Garbo și pe email!

Setari Cookie-uri