Jocul de-a inotul

de Alexandra Serban

Ceea ce te face rau ma face sa te aleg. Am nevoie de tine sa inot in oceanul trairilor improbabile, nestiute, ravasitoare, suprinzatoare. Am nevoie sa ma inec si sa ma simt salvata de tine doar in aparenta, ca apoi sa ma inec din nou- nebunie totala relatia asta a noastra. Esti apropierea mea cea mai placuta de RAI si caderea mea cea mai brusca in IAD.

Inot, voi inota spre raul vietii, inainte si inapoi spre tine, spre noi, spre ceea ce puteam fi in bine spre ceea ce suntem in rau.

E doar un joc, un joc ca ma vrei, cand ti-e rau, cand mi-e bine. Fatete in alb si negru, tu si cu mine: dulce si amar, cosmar si visare. Ce ne mai tine? Si incotro? Pana cand sa ne facem rau si bine? Cand ne oprim? Azi iar aleg spre tine: 1, 2, 3.

Acum cand nu te vad imi face bine si apoi cand ma saruti imi va face rau, rau de atata placere si de bine… sa te pierd e cel mai greu, sa te regasesc e nebunie crunta – batai de flutur in lampa de la univers.

Ne suntem unul altuia tatuaj si cantec; de fiecare data cand m-ai vrut, de fiecare data cand te-am cerut inapoi Cerului si ploua pe mine si ploua pe noi. E rau de atata bine si bine fara noi. Ma ninge pe mine si dorul meu se topeste pe tine inecati in iubire traim dupa legi straine ce tot mereu ne fac si mai mult rau.

La naiba si cu viata asta pe care o iubesc la fel de mult pe cat o urasc, vreau adrenalina si vreau sa ne ratacim impreuna, pe sosele nestiute, prin munti si paduri, doar noi, motorul si vantul incalcindu-mi-se printre bucle; certurile noastre sa fie doar prin priviri de ochi si neintelegerile noastre sa fie intors de spate, nu plecat, nu trantit, nu urlat, nu plansete si haine smulse ce isi pun punct prin sex turbat.

Indiciul e sa ma vrei in acelasi timp cand te vreau si eu – nu decalat caci altfel… ma inec, ne inecam. Sa ploua peste mine atat de mult incat sa scoata toata iubirea mea pentru tine din mine. Pleaca ca sa te vreau si mai mult inapoi. Lasa-ma sa fug de tine ca apoi intamplator viata asta iar sa ne aduca fata-n fata si inotam… si tipam unul la altul si ne stingem si ne inchegam… ciudat cum viata asta te poate face sa astepti… sa astepti, sa renunti la iubiri drepte doar ca sa fie exemplare, unice, ca ceea ce traim de un timp noi, tu si cu mine impreuna inotand, inotand, pana cand liniile vietii vor spune STOP

P.S. prin toate cate am trecut doar tu si cu mine am inteles mai mult.

“Am nevoie de tine” imi spui aproape mut.

“Eu nu, caci deja te am in mine” iti arunc, exact cand ar fi cazul sa recunosc ca te iubesc mai mult ca ieri, AZI, AICI, ACUM.

* Un articol trimis de Alexandra Serban

Foto: Pixabay

Garbo

Ultima actualizare: 20 Decembrie 2017 @ 07:12

• 
• 

Mai multe despre Garbo